În cadrul diplomaţiei culturale pe care o promovau pentru găsirea unor soluţii de destindere în relaţiile politice internaţionale, autorităţile de la Washington au reuşit să-i convingă pe politicienii de la Bucureşti să permită desfăşurarea în România, în anul 1963, a unei expoziţii cu privire la transporturile din Statele Unite ale Americii. Un eveniment identic se desfăşurase în Uniunea Sovietică în anul 1961, pe baza Acordului privind schimburile culturale americano-sovietice, semnat în 1958 de preşedintele Dwight D. Eisenhower şi de prim-ministrul Nikita Hruşciov.
Încrezător în principiile coexistenţei paşnice pe care le clama ori de câte ori i se oferea prilejul, politicianul comunist de la Kremlin dorea să se impună într-un dialog nesolicitat de liderii statelor capitaliste prin intermediul unor bunuri de consum aflate teoretic la dispoziţia cetăţenilor sovietici. Organizarea unei mari expoziţii sovietice la New York în luna iunie 1959 a fost considerată o oportunitate de a promova comunismul în mod oficial în S.U.A., însă succesul major înregistrat o lună mai târziu de prima expoziţie de bunuri de larg consum americane organizată în Parcul Sokolniki din Moscova i-a determinat pe liderii politici sovietici să fie mai circumspecţi cu prezentarea produselor americane în U.R.S.S., pentru a nu afecta moralul populaţiei din propria ţară.
În scopul prezentării realizărilor proprii la expoziţiile care urmau să se desfăşoare la New York şi Moscova, conducerea corporaţiei Chrysler a aprobat tipărirea în luna aprilie 1959 a unei broşuri bilingve care conţinea informaţii şi fotografii cu cele mai noi 8 modele de autovehicule fabricate în uzinele companiei din Detroit: Dodge Custom Royal Lancer (realizat în 19 versiuni), De Soto Fireflite Sportsman (18 variante), Chrysler Windsor Hardtop (17 versiuni), Imperial Southampton (10 variante), Plymouth Sport Suburban Station Wagon (prevăzut cu 9 locuri), Dodge Sweptline Pickup, Dodge D-400 Stake Model şi Dodge T-900 Tandem.
Precizăm faptul că lucrările de construire a pavilionului principal (prevăzut cu o cupolă) şi a anexelor expoziţiei americane din Parcul Sokolniki au fost realizate împreună de specialişti, tehnicieni şi muncitori americani, sovietici şi italieni. Câţiva dintre aceştia au acceptat la 4 mai 1959 să se fotografieze împreună cu Nikita Hruşciov, care a vizitat atunci şantierul din parc împreună cu Llewellyn Thompson, ambasadorul S.U.A. în Uniunea Sovietică.
Acordul cultural semnat în anul 1958 trebuia să fie promovat atâta timp cât autorităţile americane permiteau propagandiştilor sovietici să ajungă cu mesajele lor mincinoase despre fericirea comunistă la nivelul omului de rând din S.U.A. De aceea, autorităţile de la Moscova au fost de acord ca trei expoziţii americane să se desfăşoare în anul 1961 în trei oraşe din U.R.S.S.: „Plasticuri, S.U.A.“ (Moscova, 1-21 mai; Kiev, 17 iunie – 6 iulie; Tbilisi, 1-21 august); „Transporturile S.U.A.“ (Moscova, 15 iulie – 4 august; Odessa, 2-22 septembrie; Stalingrad, 19 octombrie – 8 noiembrie); „Medicina S.U.A.“ (Moscova, 1-21 noiembrie; Leningrad, 13 decembrie 1961 – 2 ianuarie 1962; Taşkent, 5-25 februarie 1962). Pentru achitarea costurilor de organizare şi desfăşurare a acelor expoziţii, administraţia de la Casa Albă a stabilit suma de 1.732.000 dolari şi membrii Congresului S.U.A. au aprobat-o în luna martie 1961.
În aceeaşi perioadă, naţionalizarea mijloacelor industriale de producere a zahărului şi de prelucrare a petrolului din Cuba şi tensiunile majore apărute în relaţiile americano-cubaneze au condus în cele din urmă la o intervenţie militară americană în insulă – care s-a soldat cu un eşec major în Golful Porcilor (17 aprilie 1961).
Pentru condamnarea acţiunii desfăşurate pe plaja Giron din Golful Porcilor de forţele înarmate anti-Castro, autorităţile române au organizat reuniuni şi manifestaţii la Bucureşti (o şedinţă a oamenilor de ştiinţă a avut loc la 18 aprilie 1961 într-o sală a Bibliotecii Centrale Universitare şi a fost urmată a doua zi de un miting în Piaţa Universităţii), Târgu-Mureş, Iaşi, Cluj (la universitate) şi în alte oraşe din ţară.
Mitingul de protest desfăşurat în ziua de 19 aprilie 1961, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a continuat cu un marş al participanţilor până la sediul Legaţiei S.U.A. de pe strada Batiştei. După strigarea unor lozinci antiamericane, un grup de români a reuşit să pătrundă prin forţă în curtea oficiului diplomatic, încălcând astfel într-un mod grav regulile de drept internaţional recunoscute de statul român. Forţele de miliţie au intervenit tardiv, însă au reuşit în cele din urmă să-i îndepărteze pe protestatari din curtea Legaţiei S.U.A. – lăsând în urmă distrugerile provocate de către aceştia asupra gardului, ferestrelor şi pereţilor oficiului diplomatic.
Două zile mai târziu, în presa de la Bucureşti a fost publicată o declaraţie a guvernului României în care se reitera ideea răspunderii ce revenea autorităţilor americane pentru operaţiunea militară a unităţilor organizate de C.I.A. şi trimise în Cuba, în scopul înlăturării de la putere a lui Fidel Castro.
Membrii Legaţiei S.U.A. au trimis la Washington, pe data de 21 aprilie 1961, un set de filme fotografice în care erau surprinse imagini din timpul atacului executat de protestatari asupra clădirii Legaţiei. Ulterior, a fost expediată şi o listă în care se evaluau pagubele produse. Imaginile de la acel protest au fost procesate la Departamentul de Stat în câteva mii de unităţi până la mijlocul lunii iunie 1961 şi directorul Harold C. Vedeler l-a întrebat la 14 iunie 1961 pe Frederick T. Merrill (însărcinatul cu afaceri a.i. la Legaţia S.U.A. de la Bucureşti) dacă „guvernul României a terminat de reparat toate distrugerile“. Precizăm că repararea tuturor ferestrelor s-a efectuat în zilele de 26 şi 27 aprilie 1961 (după o săptămână de la atac) de către o echipă formată din şapte oameni, în timp ce gardul de fier care împrejmuia clădirea Misiunii şi faţadele zidurilor interioare şi exteriore erau în continuare deteriorate la 3 mai 1961.
Frederick T. Merrill l-a informat pe Harold C. Vedeler la 7 iunie 1961 că Alexandru Lăzăreanu (adjunct al ministrului Afacerilor Externe) a răspuns în cele din urmă la protestul înaintat de Legaţia americană. Însărcinatul cu afaceri a.i. a încercat să găsească o explicaţie logică pentru amânarea răspunsului de către români şi a presupus că reacţia autorităţilor de la Bucureşti avea legătură cu atmosfera generală creată de întâlnirea dintre John Fitzgerald Kennedy şi Nikita Hruşciov (Viena, 4 iunie 1961). În opinia lui Frederick T. Merrill, „guvernul român ne-a dat acum o satisfacţie adecvată – de fapt, nu am aşteptat nici un fel de răspuns. Folosirea cuvântului „regret“ pare a fi tot ce am putea spera în privinţa unei scuze. De fapt, colegii mei sunt de acord că acest lucru este cu totul neobişnuit în această parte a lumii“.
Autorităţile din cele două state au reuşit să treacă peste acest episod trist din istoria relaţiilor româno-americane şi, după doi ani, pregătirile pentru desfăşurarea expoziţiei „The Transportation-USA“ în România au intrat în linie dreaptă. Deşi numărul exponatelor prezentate la Pavilionul H din Parcul Herăstrău în perioada 27 septembrie – 18 octombrie 1963 a fost mai redus decât în cazul expoziţiilor identice desfăşurate în cele din urmă doar la Stalingrad şi Harkov în anul 1961, nu au lipsit pliantele de promovare a realizărilor americane în domeniul transporturilor, iar introducerea din catalogul cu 62 de pagini al expoziţiei purta semnătura preşedintelui John Fitzgerald Kennedy.
Acea expoziţie şi catalogul său de prezentare au fost organizate în felul următor: epoca automobilului, autostrăzi, automobile (cu expunerea unui Ford Thunderbird, model 1963, care a stârnit un interes foarte mare în rândul vizitatorilor), motorul cu turbină pentru automobile, remorci şi case mobile, transportul cu autocamioanele, căi ferate, trenuri de pasageri, trenuri de marfă, începutul transporturilor pe apă, calea maritimă Sfântul Laurenţiu din S.U.A., vapoare de pasageri, transportul mărfurilor pe apă, conductele, electronii în slujba conductelor, transportul în New York, transport în tranzit la suprafaţă şi subteran, garaje pentru parcare urbană, transporturi aeriene, aeroporturi şi aerogări, călătoria cu avionul, harta liniilor aeriene din S.U.A., avioane particulare, transportul de mărfuri pe calea aerului, explorarea de către om a spaţiului cosmic şi programul „Apollo”.
Din fericire, în telegramele expediate la Departamentul de Stat de personalul misiunii diplomatice a S.U.A. în România putem găsi detalii despre reacţiile pozitive ale celor peste 800.000 de cetăţeni români care au vizionat expoziţia în toamna anului 1963 la Bucureşti şi Braşov.
Coincidenţa cronologică a făcut ca expoziţia respectivă să se afle în România chiar în momentul în care preşedintele John F. Kennedy a fost asasinat la Dallas (22 noiembrie 1963). Acesta este motivul pentru care ministrul plenipotenţiar William A. Crawford a inclus în rapoartele sale, trimise la Washington în decembrie 1963, informaţii atât despre expoziţia respectivă, cât şi despre reacţiile autorităţile de la Bucureşti imediat după asasinarea preşedintelui S.U.A. Sunt două subiecte diferite şi la care se poate adăuga percepţia americană despre revenirea la tradiţionalism în cultura română, în cursul anului 1963, pentru a se înţelege câteva dintre limitele politice, culturale, tehnice şi de altă natură cu care se confruntau cetăţenii români în perioada respectivă.
Ministrul plenipotenţiar William A. Crawford a menţionat la 6 decembrie 1963, în telegrama pe care a expediat-o la Departamentul de Stat, că la Braşov vizitatorii au fost mai săraci şi mai puţin sofisticaţi decât cei de la Bucureşti, însă aceştia au comentat pozitiv despre S.U.A. şi au exprimat o atitudine generală de insatisfacţie faţă de condiţiile de trai existente în România. În acelaşi timp, „sponsorii români au oferit expoziţiei tot sprijinul lor logistic. Agenţia oficială de turism „Carpaţi” a organizat chiar şi excursii speciale la expoziţie din oraşele din jur. Au existat, însă, rapoarte privind unii poliţişti şi oficiali din organizaţia de tineret care i-au descurajat pe braşoveni să poarte insignele „SUA”, distribuite la expoziţie (subl.n.)”.
Autorităţile române au crezut că expoziţia putea atrage la Braşov 16.000 de vizitatori zilnic (în perioada 8-24 noiembrie), însă în primele zi a fost nevoie de intervenţia forţelor de Miliţie deoarece „hoardele de vizitatori au scăpat de sub control, forţând închiderea temporară a expoziţiei (subl.n.)”.
Evenimente asemănătoare au avut loc şi în capitala României, în perioada în care expoziţia s-a aflat în Pavilionul H din Parcul Herăstrău (27 septembrie – 18 octombrie 1963). La 25 octombrie 1963, consilierul de Legaţie John P. Shaw a informat Departamentul de Stat că românii au fost interesaţi în primul rând să obţină catalogul expoziţiei (105.000 de exemplare) şi să discute în limba română cu cei 10 ghizi americani „care s-au confruntat încontinuu cu întrebări despre viaţa în Statele Unite din partea vizitatorilor curioşi. De mai multe ori, mulţimi mari care aşteptau cu nerăbdare să intre au scăpat de sub control, forţând închiderea inopinată a sălii (subl.n.)”.
În semn de respect pentru naţiunea americană, în condiţiile în care preşedintele John F. Kennedy a fost asasinat la Dallas, la 22 noiembrie 1963, autorităţile române au hotărât închiderea expoziţiei de la Braşov în acea zi, deşi fusese programată să se desfăşoare până la 24 noiembrie.
În telegrama trimisă la Washington la 6 decembrie 1963, ministrul plenipotenţiar William A. Crawford a relatat în primul rând despre reacţia provocată de evenimentul tragic întâmplat în S.U.A., astfel:
„POLITIC – EXTERN
1. Decesul preşedintelui Kennedy
Decesul preşedintelui Kennedy a generat expresii voluminoase şi aparent autentice de tristeţe din partea oficialilor români şi a presei şi a şocat profund şi a atins inima românului de rând.
Reacţii oficiale. GHEORGHIU-DEJ, aflat în vizită la Belgrad, l-a sunat la telefon pe însărcinatul Eric Kocher în noaptea asasinatului pentru a exprima condoleanţele sale pentru moartea unui „mare om de stat american”. În ziua următoare, vicepreşedintele VOITEC, vicepremierul DRĂGHICI şi ministrul adjunct de Externe MACOVESCU l-au sunat pe ministrul Crawford pentru a exprima profundele condoleanţe în numele Consiliului de Stat, al Consiliului de Miniştri şi al Ministerului de Externe, ai căror şefi în exerciţiu erau în acel moment. Luni, 25 noiembrie, vicepremierul Gogo RADULESCU (corect: Gheorghe (Gogu) Rădulescu – nota P. Opriş) s-a aflat în fruntea oficialităţilor, a clericilor şi a altor persoane publice române care au semnat în cartea de condoleanţe la reşedinţa ministrului. Reprezentanţii oficiali români la slujba de pomenire organizată de Legaţie în aceeaşi zi la Biserica Învierii au fost doi membri ai Consiliului de Stat şi mai mulţi oficiali ai Ministerului de Externe. Între timp, o delegaţie românească condusă de vicepremierul Gheorghe GASTON-MARIN a părăsit în grabă Bucureştiul cu un avion special pentru a participa la funeraliile preşedintelui de la Washington. Aceştia au fost văzuţi de ministrul Crawford şi de vicepremierul Drăghici, precum şi de alţi lideri guvernamentali marcanţi.
Reacţia presei. Difuzarea în presă privind asasinatul, funeraliile şi a evenimentelor ulterioare a fost extrem de voluminoasă după standardele româneşti, faptică (excepţie făcând tratamentul faţă de Oswald) şi extrem de laudativă pentru preşedintele Kennedy. Au fost lăudate mai ales eforturile sale de a asigura pacea şi drepturile civile. Punctul culminant al difuzării extinse la radio şi televiziune a fost transmisia de o jumătate de oră, prin Telstar, a înmormântării. Timp de trei zile, Radioul a difuzat muzică sumbră, potrivită cu evenimentul.
Presa a folosit ştiri occidentale selecţionate în încercarea de a lega de asasinat elementele rasiste şi, deşi trecutul marxist al lui Oswald nu a fost recunoscut, pentru a nega orice legătură comunistă cu fapta. Datele iniţiale sugerau că Oswald nu era vinovat şi că poliţia din Dallas a consimţit să-l ucidă (o versiune larg acceptată de publicul bucureştean). Unele relatări ulterioare au sugerat că el a fost un instrument al dreptei.
Reacţia publicului. Multe persoane private române şi-au exprimat şocul şi tristeţea în conversaţiile cu personalul Legaţiei şi cu alţi americani, în scrisori, înregistrări în cartea de condoleanţe şi alte gesturi. Trecătorii s-au strâns în jurul portretului regretatului preşedinte din vitrina Legaţiei şi mulţi au depus în mod spontan flori”.
Şeful Legaţiei României, Petre Bălăceanu, a fost singurul diplomat cu acel rang dintr-un stat comunist din Estul Europei şi acreditat la Washington D.C. care a participat la slujba romano-catolică de Requiem, organizată cu prilejul funeraliilor lui John F. Kenendy.
În paralel, Gheorghe Gaston Marin a asistat la ceremoniile care au fost organizate de gazde, iar în cursul discuţiei din 26 noiembrie 1963 cu guvernatorul William Averell Harriman, liderul politic român a expus trei probleme principale referitoare la relaţiile economice româno-americane:
- dorinţa reală exprimată de autorităţile de la Bucureşti de a importa diferite instalaţii americane necesare în mai multe domenii de activitate: chimie, producerea de energie electrică, tehnologie electrică, metalurgie, prelucrarea cauciucului, obţinerea de celuloză şi de produse alimentare;
- exporturile de produse româneşti în S.U.A. să fie efectuate în condiţiile scăderii tarifelor înalte aplicate de administraţia americană;
- obţinerea unor produse americane pe bază de credite garantate de administraţia de la Casa Albă. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors,ro
