Oribilul atac terorist asupra Israelului din data de 7 octombrie oferă un moment de claritate în relaţiile internaţionale, aşa cum rar s-a întâmplat în ultimele decenii. Acest moment dă Occidentului şansa nu doar de a ajuta Israelul în lupta împotriva Islamului radical dar şi pe cea de a vedea foarte clar care sunt aliaţii Hamas, uniţi în lupta împotriva valorilor occidentale.
Atacul Hamas nu vine în ajutorul comunităţii palestiniene, ci mai ales în beneficiul Iranului şi al Federaţiei Ruse. Indirect, atacul Hamas ajută la întărirea poziţiei Chinei. Iranul ajută orice grupare teroristă, fie că vorbim de Hamas sau Hezbollah, care are ca scop distrugerea Israelului. Scopul Iranului nu este a da lovituri statului Israel, după modelul războaielor obişnuite prin care se doreşte hărţuirea şi epuizarea adversarului, ci eliminarea completă a acestui stat, printr-un genocid. Grupările teroriste aliate Iranului împărtăşesc acest scop, ceea ce explică metodele folosite de Hamas. Având acest scop, Iranul depune orice efort posibil pentru a împiedica reconcilierea Israelului cu statele din Orientul Mijlociu. Atacul Hamas a vizat întreruperea discuţiilor pe calea reconcilierii între Israel şi Arabia Saudită, la puţin timp după o foarte promiţătoare vizită a unei delegaţii israeliene la Riad. Nu trebuie uitat că în ziua de 7 octombrie se afla în Israel o delegaţie a unor membri ai Congresului SUA, al cărei scop era tocmai finalizarea reconcilierii între Arabia Saudită şi Israel, orice discuţii fiind întrerupte după actele de terorism ale Hamas. Genocidul Israelului este scopul final al Iranului. Actele de terrorism ale Hamas au fost mijloace pentru atingerea acestui scop.
Liderii de la Teheran doresc ca şi alte state arabe care au încheiat acorduri cu Israel să le denunţe. Întreaga propagandă în jurul unei ştiri false (implicarea Israelului în lovirea unui spital din Gaza), mobilizarea unor mase de oameni care să protesteze atât în Orientul Mijlociu, cât şi în Europa, induşi în eroare de această ştire falsă, arată că scopul de a submina relaţiile Israelului cu lumea arabă trebuie atins, în această viziune genocidară, prin orice mijloace - chiar şi pierderi de vieţi omeneşti din rândul palestinienilor. Hamas nu doreşte un stat palestinian, parte a unei soluţii de tip “două state”, ci are ca scop instaurarea unui stat islamic pe întreg cuprinsul statului Israel, la fel cum ISIS dorea pentru acelaşi scop teritoriul Irakului şi Siriei.
Prin tot ce s-a întâmplat începând cu data de 7 octombrie, Iranul a acţionat ca proxy pentru Federaţia Rusă şi China, subminând capacitatea SUA în primul rând de a se proiecta global în calitate de apărător al democraţiei şi al respectării drepturilor omului. Atâta vreme cât Uniunea Europeană este prinsă în dilema sprijinului pentru Israel care doreşte să intervină în Gaza, concomitent cu oferirea de ajutor umanitar, dilemă care blochează orice gândire strategică, putem afirma fără rezerve că rolul de lider al Occidentului revine în cea mai mare măsură în prezent SUA. Federaţia Rusă se poziţionează de partea Iranului nu atât pentru că doreşte un parteneriat solid cu această ţară, ori pentru că are nevoie de dronele Shahed în Ucraina, ci pentru a submina eforturile SUA în Orientul Mijlociu şi oriunde în lume. China, prin neutralitatea dusă la extrem, are acelaşi scop de reducere a puterii globale a SUA. Astfel, scopurile Iranului, Federaţiei Ruse şi Chinei converg într-o singură direcţie, iar acest aspect a devenit foarte vizibil după 7 octombrie.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că aceeaşi coaliţie de state care s-a format pentru a sprijni Ucraina în faţa agresiunii ruse este acum solidară cu Israelul. În plus, India care a manifestat o neutralitate deplină referitor la Ucraina, de data aceasta se exprimă ferm în sprijinul Israelului - motivul fiind ameninţarea Islamului radical, aceeaşi pentru ambele state.
Federaţia Rusă spera ca atenţia Occidentului îndreptată în direcţia Israel, consensul format în jurul necesităţii anihilării Hamas şi a oricăror grupări teroriste, să îndepărteze atenţia de la ce se întâmplă în Ucraina. Un pariu câştigat: atenţia media este deturnată în direcţia Israel, se discută din ce în ce mai puţin despre Ucraina, deşi luptele de pe front nu au scăzut în intensitate. Faptul că au apărut probe referitoare la implicarea directă a Coreii de Nord în livrarea de armament Federaţiei Ruse a trecut în plan secund. Este exact ceea ce îşi doreau conducătorii de la Kremlin.
China cunoaşte foarte bine fapul că apărarea Europei şi implicit a Israelului înseamnă abandonarea Asiei de către SUA. Faptul că două crucişătoare SUA se află în acest moment în Marea Mediterană înseamnă că acestea se află la mare depărtare de China, iar în acest fel SUA nu poate apăra eficient Taiwan.
Axa Teheran - Beijing - Moscova (la care se adaugă Phenian) există. În ultimii doi ani, Iranul a vândut petrol Chinei în cantităţi chiar mai mari decât înaintea instituirii sancţiunilor. China este principalul partener comercial al Iranului, iar Iranul s-a alăturat Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, din care fac parte China şi Federaţia Rusă. Cooperarea militară între Iran şi China este o realitate care cunoaşte o dezvoltare fără precedent. În aprilie 2022, Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, l-a primit pe ministrul Apărării chinez Wei Fenghe, ocazie cu care a fost semnat un acord de colaborare militară. Se întâmpla la foarte scurt timp de la declanşarea războiului din Ucraina de către Federaţia Rusă. La începutul anului 2023, Iran, China şi Federaţia Rusă au desfăşurat în premieră un exerciţiu militar comun. Raisi a efectuat în februarie 2023 o vizită la Beijing, prilej pentru a semna nu mai puţin de 20 de acorduri bilaterale valorând miliarde de dolari. Iranul este supus sancţiunilor comunităţii internaţionale dar în relaţia cu China şi Federaţia Rusă are o libertate de acţiune mult mai mare decât înainte de instituirea sancţiunilor. Astfel, Iranul, China şi Federaţia Rusă vor să demonstreze împreună Occidentului că sancţiunile la adresa Iranului şi Federaţiei Ruse, precum şi limitarea relaţiilor economice cu China, nu le afectează deloc şi o fac într-un mod ostentativ.
Coreea de Nord se află în cea mai dificilă situaţie economică, comparativ cu Iranul, China şi Federaţia Rusă, motiv pentru care primeşte ajutor de la aceste ţări în schimbul livrărilor de echipamente militare. Federaţia Rusă foloseşte în Ucraina armament fabricat în Coreea de Nord. Hamas foloseşte de asemenea arme din Coreea de Nord, livrate, probabil, prin intermedierea Iranului.
China se simte în siguranţă: doi dintre aliaţii săi sprijină Hamas în disputa cu Israelul, iar din acest motiv se poate poziţiona ca mediator. La fel a procedat China şi referitor la Ucraina: poziţia oficială a fost şi este cea de mediator fără de care războiul nu se poate încheia. La fel ca şi în cazul Ucrainei, China nu propune un plan de pace viabil, ci prezintă planuri favorabile partenerilor săi - Iran şi Federaţia Rusă. Soluţia celor “două state” nu este nouă dar China o prezintă ca fiind contribuţia sa proprie la soluţionarea conflictului Israel - Hamas. China are perspective oarecum divergente cu Indonezia şi Malaezia, aflate în vcinătatea sa dar cele două state s-au plasat de partea cauzei palestiniene din solidaritate musulmană. Preşedintele Indoneziei, Joko Wibodo, a învinovăţit Israelul imediat după atacul terorist Hamas din 7 octombrie. Anterior, China nu a fost criticată de Indolonezia sau Malaezia pentru tratamentul aplicat minorităţii musulmane uigure. Solidaritatea musulmană merge astfel într-un singur sens. China, fără să facă nimic în plus sau în minus, poate stabili noi parteneriate în regiunea sa, pe baza unei atitudini anti-americane.
Prin contrast cu axa Teheran - Beijing - Moscova, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Singapore s-au situat din primul moment de partea Israelului. Motivul este apartenenţa la Occident, definit în sensul de comunitate de valori care respinge terorismul şi apără drepturile omului. Toate aceste state, cu excepţia Taiwan, Japoniei şi a Coreei de Sud, s-au confruntat cu manifestările Islamului radical şi înţeleg foarte bine pericolul acestuia, la fel precum India care a condamnat atrocităţile Hamas.
Asemănarea între situaţia Israelului şi cea a Ucrainei nu se opreşte aici. La fel ca şi Ucraina, Israelul are nevoie de un sprijin pe termen lung din partea Occidentului pentru a-şi îndeplini obiectivul de a supravieţui ca stat. Acest obiectiv nu implică doar anihilarea Hamas, ci şi slăbirea puterii Iranului. Un Iran mai puţin capabil să ofere ajutor militar grupărilor teroriste, Chinei şi Federaţiei Ruse poate deveni veriga slabă a axei Teheran - Beijing - Moscova.
Desigur, un asemenea efort necesită timp şi o strategie pe termen lung. Pentru a gestiona cu bine provocările Al - Qaeda şi ISIS a fost nevoie de ani, dacă nu de decenii, în condiţile în care Federaţia Rusă acţiona de asemenea pentru stăvilirea Islamului radical, având o contribuţie semnificativă în acest sens şi o cooperare cu Occidentul care a atins un punct culminant pe 11 septembrie, după care s-a degradat constant ulterior. Va fi fără îndoială greu a duce o confruntare decisivă cu Hamas pe frontul de luptă dar va fi infinit mai greu a elimina finanţarea din exterior a acestei grupări teroriste.
Pentru Occident, scopul strategic este de acum înainte distrugerea Hamas şi limitarea puterii Iranului - un scop care coincide cu cel al Israelului. Un alt scop strategic este victoria Ucrainei în războiul cu Federaţia Rusă. Cele două scopuri doar aparent nu au legătură. În realitate, doar îndeplinirea lor simultană poate asigura pacea şi securitatea globală, atâta vreme cât Iranul şi Federaţia Rusă acţionează împreună, pe acelaşi front (Ucraina) sau, în cazul Iranului, pe un front diferit - Israel.
Coaliţia în sprijinul Ucrainei s-a format aproape spontan. La fel şi coaliţia în sprijinul Israelului. Este momentul la a trece la fapte: cele două războaie trebuie tratate la fel, ca parte a unui efort de a submina valorile occidentale şi nu drept conflicte locale care se pot rezolva la nivel regional. Coaliţia în sprijinul Ucrainei la care s-a alăturat şi India este suficient de puternică pentru a lupta împotriva Islamului radical.
Corelaţia strănsă între cele două scopuri strategice a fost foarte bine înţeleasă la Washington, Preşedintele Biden urmând să anunţe un sprijin militar de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi Israel, împreună. Într-un articol publicat recent în Foreign Affairs, Robert Gates, fost ministru al Apărării, argumenta că SUA este pusă în faţa unei alianţe China - Federaţia Rusă, Iran - Coreea de Nord care necesită un răspuns unitar. Regimurile autoritare din întreaga lume doresc să profite de pe urma disfuncţionalităţilor SUA, angrenată în dispute interminabile referitoare la conducerea Congresului sau la reducerea deficitului excesiv.
În prezent, ajutorul pentru Ucraina este bocat în Congres, iar Israelul solicită ajutor. Livrări de armament către Ucraina şi Israel au loc în continuare, pe baza înţelegerilor precedente dar este nevoie de noi decizii politice pentru a asigura continuitatea. Anunţul Preşedintelui Biden a venit în acest sens, iar unii membri ai Congresului au sugerat ca acest ajutor militar să fie suplimentat pentrua a asigura şi nevoile de apărare ale Taiwanului.
Problema este însă cum va fi asigurată finanţarea pentru a îndeplini aceste scopuri strategice ale Occidentului. SUA a cheltuit până în prezent 70 de miliarde dolari pentru Ucraina, oferă anual 3,3 miliarde dolari pentru Israel şi a anunţat un ajutor militar pentru Tiawan de 345 milioane dolari. O mare parte din acest ajutor se traduce prin livrări de arme. Iron Dome, sistemul anti-aerian israelian, are nevoie de rachete Tamir. Până acum, SUA a trimis Israelului toate rachetele Tamir pe care le avea pe stoc, 312. La capacitate maximă, Iron Dome poate folosi 8000 de rachete Tamir simultan. Gruparea Hezbollah este în posesia a 100.000 de rachete. În eventualitatea unui atac masiv din partea Hezbollah, va face faţă Iron Dome? Pentru aceasta este nevoie de mai multe rachete Tamir, implicit de mai mulţi bani şi implicit de mărirea producţiei.
Cine se va alătura SUA în acest efort care presupune bani şi producţie militară? Toate acestea în condiţiile în care Federaţia Rusă, Iranul, China, Coreea de Nord produc arme pe baza unei producţii planificate de stat pentru situaţia de război. Va fi nevoie ca şi liderii Uniunii Europene să meargă în direcţia implicării mai active alături de SUA, va fi necesar ca şi Marea Britanie, Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Coreea de Sud, etc. să treacă la modelul producţiei de război şi la asigurarea unor bugete mai mari pentru apărare. Va fi necesar ca Grupul Ramstein să centralizeze ofertele de sprijin militar nu numai pentru Ucraina dar şi pentru Israel şi Taiwan. Fiecare dintre acestea are nevoi diferite: Ucraina are nevoie de obuze de artilerie şi sisteme de apărare anti-aeriană, Israel de rachete de apărare anti-aeriană, Taiwan de arme folosite în confruntări maritime. Pentru a atinge cele două scopuri strategice enunţate, este nevoie de o divizarea responsabilităţilor în rândul coaliţiei statelor occidentale şi de o planificare pe care, deocamdată, doar SUA o are la îndemână.
Nu va fi vorba de o confruntare decisivă, într-un singur act. Războiul împotriva Hamas, ca şi războaiele anterioare împotriva grupărilor teroriste, va dura mai mulţi ani, aşa cum am arătat. Nimeni nu speră că războiul din Ucraina se va încheia prea curând, iar apetitul Chinei pentru Taiwan este în continuă creştere. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
