Anii 2020 și 2021 au perturbat considerabil evoluția mortalității în populațiile europene (și nu numai), Pandemia Covid-19 stopând brutal ascensiunea aproape generală a speranței de viață la naștere instalată după al Doilea Război Mondial. România nu a făcut excepție, dimpotrivă, indicatorul fiind în anul 2021 cu aproape 3 ani mai mic în raport cu anul 2019. Institutul Național de Statistică a publicat datele asupra mișcării naturale a populației în anul 2022 și putem acum evalua schimbările survenite după Pandemie și măsura în care aceste schimbări se înscriu în continuarea tendințelor dinaintea teribilei infecții cu SARS-CoV-2 ori descriu dezvoltări noi.
Nu vom putea recurge la comparații în spațiul UE pentru anul 2022, Eurostat nepublicând încă datele. Este surprinzător, practica era publicarea bilanțurilor demografice anuale în Statele Membre la data de 11 iulie, Ziua Mondială a Populației. Sunt și alte schimbări în prezentarea datelor demografice, cum ar fi prea sumarele analize ale fenomenelor demografice ori lipsa rapoartelor anuale asupra situației demografice în Uniunea Europeană. Vom compara deci datele din țările UE din anul 2019, neafectate de Pandemie dar în multe situații vom adăuga pentru România și datele pentru anul 2022, oferind un cadru comparativ 2019-2022. Evoluția speranței de viață la naștere va fi privilegiată, din diverse perspective, dar nu va fi omisă speranța de viață la vârsta de 65 ani în contextul discuțiilor asupra vârstei la pensionare și nici datele asupra mortalității pe unele cauze de deces aflate în spatele schimbărilor speranței de viață la naștere.
Terminologia în limba română când vorbim de tabele de mortalitate și speranță de viață este împrumutată din literatura demografică franceză: table de mortalité-tabelă de mortalitate, espérance de vie à la naissance (à l’âge x)-speranța de viață la naștere (la vârsta x), survivants à l’âge x-supraviețuitori la vârsta x. În literatura de limbă engleză termenii sunt life table, life expectancy at birth și survivors at age x. [...]
Unde se află România ca poziție între țările UE-27 după nivelul speranței de viață la naștere? Comparațiile cu datele pentru anii 2020 și 2021 se cuvin a fi evitate. Pandemia a avut efecte foarte diferențiate asupra speranței de viață în țările UE prin particularități de strategii și programe naționale anti-Pandemie, prin starea și performanța generală a asistenței medicale, prin comportamentul și cultura sănătății populației.
Spuneam că Eurostat nu a publicat încă datele pe anul 2022. Compararea datelor din anul 2019 la un fenomen cu dezvoltări rigide în timp rămâne singura opțiune și în figura 3 pot fi examinate datele. Poziția României este cea pe care o știm de multă vreme, elementul nou fiind un decalaj și mai mare față de cele mai multe dintre țări. Este rezultatul stagnării nivelului indicatorului după anul 2013 la bărbați și progresului minor la femei. De fapt, marile diferențe pe care le putem vedea, la bărbați îndeosebi, reflectă marile decalaje în nivelul de dezvoltare economică, socială, culturală, în asistența medicală și starea sănătății publice din țările UE.
Lucrurile se cuvin a fi tratate și apreciate în dimensiune istorică. Decalajele s-au amplificat pe întinderea secolului XX. Cei 50 de ani de regim totalitar au constituit frână în modernizarea și progresul țării și efectele negative nu numai că s-au acumulat și consolidat în cei 50 de ani dar se regăsesc și astăzi nu în puține realități ale țării. Una dintre ele este starea precară de sănătate a unei proporții importante din populația adultă și vârstnică de astăzi, purtând acumulări și stări negative dinainte de anul 1990, îndeosebi la populația vârstnică. În secțiunea care urmează este investigată, comparativ, istoria evoluției speranței viață în vechiul regim.
Datele din figura 3 permit și alte câteva observații. Dacă valorile general mai ridicate la populația feminină nu surprind, supramortalitatea masculină este prezentă în toate populațiile europene. Există o anumită omogenitate a speranței de viață la femei pe care nu o întâlnim la bărbați.
Stagnarea creșterii speranței de viață la bărbați și progresul modest la femei, pe de o parte, și mortalitatea mai mare a bărbaților prin Covid-19 în anul 2020 în special, pe de altă parte, au mărit apreciabil decalajul dintre speranța de viață la naștere a femeilor și bărbaților (figura 4), de la 6,9 ani în anul 2013 la 7,4 ani în anul 2019, și un vârf de 7,8 ani în anul 2020. Prin compensare, decalajul s-a diminuat în anul 2021 dar datele pe anul 2022 arată o reluare a creșterii. Decalajul din țara noastră este printre cele mai ridicate din țările UE-27 (figura 5), plasate aproape toate în țările ex-comuniste. Pare greu de înțeles cum în anul 2019 diferența dintre speranța de viață a femeilor și bărbaților în țările UE să varieze între 3 ș 10 ani.
Mortalitatea infantilă
Nivelul mortalității infantile a constituit din totdeauna expresia gradului de pregătire și intervenție a societăți în apărarea vieții fragilului corp al născutului în primele zile, săptămâni și luni de viață. Este vorba de calitatea asistenței medicale care se adresează firavului născut-viu dar și de grija, cunoștințele, stilul de viață al mamelor în timpul sarcinii și după aceea, în primul an de viață al copilului îndeosebi.
Numărul deceselor din primul an de viață a fost în țara noastră de 1095 în anul 2020, 1008 în anul următor și 1013 în anul 2022. Este mic dacă ne raportăm la cele 250-300 de mii de decese din ultimii ani. Nu poate influența imensa scădere naturală a populației, a fost de 100 mii locuitori în anul 2022.
Dacă vom raporta însă numărul de decese infantile la numărul născuților-vii, calculând rata mortalității infantile, tabloul mortalității din primul an de viață capătă cu totul ale dimensiuni și semnificații. În anii 2021-2022 această rată a fost de 5,2 și 6 decese la 1000 de născuți iar poziția României în Uniunea Europeană este una de excepție prin acest imens nivel (figura A).
Media în UE era în anul 2021 de doar 3,2 decese iar numărul țărilor cu valori mai mici domină tabloul. Datele pe anul 2022 indică o rată a mortalității infantile ușor mai mare, de 6 decese la 1000 născuți-vii, cu valori de 8-9 la mie în județele, Constanța, Covasna, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Suceava și chiar 10,8 în județul Sălaj.
Decesele din primul an de viață pot fi clasate din perspectiva cauzelor în decese endogene și decese exogene. În prima categorie domină cele prin malformații congenitale, traumatisme obstetricale, imaturitate și greutate mică, sănătate precară a mamei iar decesele au loc în primele zile. În cea de-a doua categorie sunt cauzele exterioare, cum sunt bolile infecțioase și parazitare, riscul respirator și de natură digestivă și traumatisme accidentale (diferite de cele obstetricale) .
Marile progrese în reducerea mortalității infantile au venit din regresul masiv al deceselor exogene pe măsura dezvoltării economice, sociale, culturale și a progreselor de sănătate. Decesele endogene reprezentau în anul 2021 27 la sută din ansamblul deceselor infantile în populația Uniunii Europene. Proporția din țara noastră era apropiată – 25 la sută. Dacă însă privim proporția deceselor prin bolile aparatului respirator, cauze exogene, poziția României este dezolantă: 22 la sută din decesele infantile în anul 2021! Media UE-27 era de numai 3,2 la sută.
Putem însă abandona ratele și proporțiile și avea o imagine mai brutală dar mai veridică a mortalității din primul an de viață în țara noastră examinând figura B, conținând distribuția pe țări a celor doar 421 de decese infantile din anul 2020 cauzate de boli ale aparatului respirator în țările UE-27, Elveția, Islanda și Norvegia. Aproape 60 la sută dintre aceste decese au avut loc în România! Este adevărul crud și dur. Mai mult, în proporție de 80 la sută cele 243 decese prin boli ale aparatului respirator în țara noastră s-au produs prin pneumonii, boli ale sărăciei, murdăriei și mizeriei de toate felurile, inclusiv de culoare culturală. Cifrele sunt aproape de necrezut.
La fel de necrezut este și faptul că mamele care nu au avut niciun control prenatal în anul 2022 reprezintă peste 18 la sută, proporție în mod surprinzător mai mare în mediul urban decât în cel rural. Această proporție atât de mare a mamelor pe care nu le-a interesat starea și evoluția sarcinii în cele 9 luni poate duce la ipoteza motivată că un interes similar s-a acordat vieții și sănătății copiilor pe care i-au adus pe lume. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
12
3
