Scandalul de-acum așaziselor „azile ale groazei” a izbucnit cam târziu. Iar toți responsabilii legali/oficiali, la fel ca acoliții grupărilor administrative și politice, la fel ca vinovații direcți (criminali cinici, nu alta) au apărut nu numai clamându-și nevinovăția, nonimplicarea sau iresponsabilitatea, ci și aplicând/declanșând/lansând spontan o solidaritate de clică interlopă.
Dar cine sunt victimele unor asemenea (atât de ironic și antinomic numite) „azile” sau „cămine” de bătrâni, de defavorizați fizic și psihic, de pauperi economici, de indivizi abandonați sau singuri? Cine sunt cei ținuți prin lăcașele din jurul capitalei europene numită București mai rău ca orice animale rele? Cine-s cei reținuți în speranța morții grabnice (da, banii erau primiți/furați din bugetul național nu per persoană nominală, ci pe bucăți umane care puteau fi oricând substituite de altele)? Cine sunt cei beneficiind de chin și moarte asigurate prin neglijență, înfometare, bătaie fizică administrată sistematic, prin degradări, înjurături, umilințe fizice și psihice, prin boli provocate, prin microbii și paraziții încurajați (nu doar lăsați) să îi termine chinuitor? Cine sunt cei abandonați preț de săptămâni și luni în excremente, răni, ulcerații? Nimeni altcineva decât – foarte posibil – părinți, bunici, unchi și mătuși, frați și surori ale noastre!
Părinți, bunici, rude, frați și surori ai oricui din societatea asta – oricum supusă vitregiilor sorții genetice, medicale, familiale, civice, sociale. Sunt toți „ai noștri”, sau cel puțin pot foarte ușor să ne fie rude, căci, spre deosebire de noi, numai nanometrice și nanogramice mutații sau accidente genetice, intraspitalicești sau domiciliare le-au putut provoca lor văduvii, singurătăți, alienări, abandonuri, iluzia refugierii în vreun azil milostiv, demn și pașnic. Victimele abia vivante despre care auzim și pe care-i vedem în fotografiile presei ignorate de autorități și de responsabili putem deveni oricare dintre noi. Căci nimeni nu-i scutit nu doar de dramă știută, mai mult sau mai puțin „aleasă”, ci și de drame imprevizibile, atacând nu pe vinovați sau bolnavi cunoscuți, ci foarte ușor posibil pe acel oricine care poți fi chiar tu, eu, el, ea, noi.
Pe de altă parte, ce sunt sau care sunt stabilimentele a căror proprietate sau conducere a căzut în mâinile unor semeni de-ai noștri (tot posibili părinți, bunici, frați și surori) care n-au decât silă, ură, lacomă și sadică dorință de profit bănesc? Stabilimente poate nu negreșit gândite de la-nceput să fie lagăr de concentrare și de exterminare, dar care chiar asta au devenit tocmai din cauza lipsei de orice scrupul moral. Sau poate doar din cauza decăderii morale datorate bolnavei pulsiuni de achiziție, posesiune, expansiune, acumulare, de avariție personală, familială, de clan, camarilă, mafie. Statul și legile pedepsesc doar traficul de carne tânără. Iată însă, aici, că și traficul de carne bătrână există, prosperă, ucide, exploatarea bătrâneții și morții fiind profitabile.
Dacă la izbucnirea războiului peste Ukraina am fost toți superb de solidari, dacă la tragedia „Colectivului” iar am intrat toți într-o vrie a implicării, revoltei, solicitării de dreptăți și mai ales de pedepse (e drept, pe lângă mulțimea cinstită varii lupte și interese politice au știut interveni eficace), acum trebuie să realizăm că și în aceste cazuri revoltătoare avem tot un fel de „Colectiv”. Un adevărat altfel de Auschwitz. E vorba de semeni de-ai noștri care urmau să fie uciși tot cu ajutorul unor neglijențe, accidente asistate, mite, întârzieri și înțelegeri corupte. Cei 100 de interniști ai respectivelor lagăre criminale de lângă București n-au fost trupuri cadaverice scoase din subsolurile imunde deodată, cu cupa escavatoarelor naziste; însă urmau să devină, doar că debarasate unul câte unul, discret, în mașini sau ambulanțe escortate. După cum urmau să fie înlocuite rapid tot cu câte alți 1-2-3 noi „candidați” la exterminare. Tot preluați cu mașinile statului, cu ajutorul instituțiilor statului, din alte locuri, pentru a fi aduși acolo sau în alte asemenea lagăre pentru a fi omorâți lent, cu sadism voalat însă cu cinism maximal, cu lipsa oricărei mile umane (sau măcar animalice).
Intrate deja pe fir, poliția și procuratura anchetează și documentează cazurile bucureștene devenite celebre. Conform „rutinei” bineștiute, multele rețineri și arestări inițiale se împuținează „procedural”, pachetul capetelor de acuzare va deveni, de nu mai subțire, mai degrabă mai îndulcit decât aprofundat sau radicalizat, iar atât de politizatele tribunale și judecătorii datornici ori submisivi față de varii agenții autoritare și militariste (vezi ceaușist-securisticile răstălmăciri ale faptelor criminalilor dizidentului Gh. Ursu în textul de justificare a dezvinovățirii/achitării din 2019), poate iar vor avea nerușinarea închiderii de ochi, minte, morală, demnitate. Și fiindcă vinovații, protejații și profitorii au conexiuni politice mai mult decât serioase, cu pretextul luptelor electorale totul se va răstălmăci și suspenda/amâna, poate reușindu-se și o casare a cauzei/speței pe temeiul procedurilor, termenelor și-al timpului tras de păr.
Totuși, cu prilejul „azilelor criminale” ar fi demn ca societatea să se ridice iar, cu nu puțină hotărâre și vocalitate, pentru a înfiera posibilitateaexistenței și manifestării unor asemenea monștri, pentru a cere eradicarea oricărei șanse de-a se ajunge la un asemenea umanocid și genocid național. Haideți să gândim și să punem la cale acțiuni care să excludă (ori măcar să micșoreze drastic) șansa ca, pe de-o parte, inși exact ca mine și tine, afaceriști și antreprenori aparent inocenți, să poată alege, din egoism și lăcomie, să devină călăi direcți ori indirecți. Acțiuni care să excludă (ori măcar să micșoreze la extrem) șansa ca, de cealaltă parte, inși ca mine și tine, oricând pasibili de-a ajunge în situațiile handicapurilor existențiale, neuronale, fizice, sociale, să aibă parte de asemenea senectute și extincțiune mizeră. - Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
