Campania BCR-HotNews.ro, care își propune ca în fiecare zi să răsplătească cu 1.000 de euro o organizație sau o asociație care face fapte bune, a început. Este prima zi a campaniei și invităm cititorii să se implice în număr cât mai mare și să voteze ONG-ul dorit. La ora 20.00 votarea se va opri, iar ONG-ul cu cele mai multe voturi va fi beneficiarul micro-finanțării de 1.000 de euro.

O faptă bună pe zi - BCR și HotNewsFoto: BCR

Sondajul din ziua 1 a fost anulat din cauza suspiciunilor de fraudă a voturilor, așa că astăzi avem un bis pentru ziua 1 de votare.

UPDATE ora. 20.00 Votul s-a încheiat. Fundația "Bucuria Darului" a primit cele mai multe voturi și o să beneficieze de micro-finanțarea de 1.000 de euro oferită de BCR.

Captură cu situația voturilor la ora 20.00:

Despre ONG-uri*:

Asociația Colegiul Paciențilorîși propune să vegheze asupra sistemului medical apărând drepturile oamenilor la sănătate, mai presus de interesele comerciale sau de orice altă natură. Obiectivul nostru este accesul nediscriminatoriu la serviciile medicale in mod egal pentru toți cetatenii.

Mesaj primit la înscriere: "În contextul crizei provocate de coronavirus, Asociația Colegiul Pacienților dorește să vină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate emoțională, cauzată de izolarea la domiciliu sau carantină și înființează o linie telefonică pentru consiliere psihologică gratuită. Ședințele de consiliere psihologice sunt adaptate nevoilor individuale ale persoanelor care solicită suport".

Asociația Mânuțe Pricepute oferă cadrelor didactice, părinților și copiilor idei de a petrece timpul cu activități distractive, prin jocuri, experimente sau activităţi de lucru manual. Şi să nu uităm de delicioasele reţete pentru mâncăruri gătite împreună. Toate activităţile au fost “aprobate” de copiii noștri şi se pot face atât acasă cât și la grădiniţă, şcoală sau în aer liber. Fericirea pe care am văzut-o în ochii lor, distracţiaşi voia bună, calitatea timpului petrecut împreună – acestea sunt lucrurile care dorim să le “dăm mai departe”.

Mesaj primit la înscriere: "Inițiativă pentru acțiunea de strângere de echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Sighișoara. Proiectul presupune achiziția de materiale medicale necesare pentru dotarea personalului medical - măști de protecție, mănuși, combinezoane, viziere, etc."

Fundației Bucuria Darului- Am început în Noiembrie 2013 cu dorința de a oferi o masă caldă celor mai puțin norocoși din jurul nostru. Treptat ne-am apropiat de ei și ei de noi. Am vorbit mult și am înțeles mai bine că nu totul se rezumă la o masă caldă. Ne străduim în continuare să îi înțelegem, să îi ajutăm să vadă din nou licărirea unei speranțe care să le dea putere să continue, să lupte și să descopere frumusețea vieții. Astăzi peste 450 de persoane beneficiază de o masă caldă la Cantina Mulțumesc, peste 50 de persoane beneficiaza de facilitățile centrului de zi, mii de pachete cu cele strict necesare sunt împărțite săptămânal celor în nevoie din împrejurimile Brașovului.

Mesaj primit la înscriere: "Misiunea fundației este de a găsi modalități pentru a reda speranța și a repune pe picioare pe semenii noștri mai puțin norocoși."

*Descrierile sunt preluate de pe site-urile ONG-urilor. Ordinea ONG-urilor în descriere și în sondaj este aleatorie.

Mențiuni:

  • ONG-urile eligibile pentru aceste micro-finanțări trebuie să fie înregistrate în Registrul Entităților și Unităților de Cult, aflat în evidența Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
  • ONG-urile care vor fi nominalizate drept beneficiare la finalul fiecărei zile vor fi contactate de către reprezentații BCR.
  • Sondajele zilnice vor fi disponibile pe subsecțiunea O faptă bună pe zi.

Voteaza mai jos ONG-ul favorit. Dacă ai probleme în a vizualiza sondajul de pe dispozitivele mobile, atunci dă click aici.