Sute de tractoare paralizează luni centrul Bruxelles-ului, în marja unei reuniuni a miniștrilor Agriculturii care s-au întâlnit pentru a discuta despre criza din acest sector, în timp ce fermierii au incendiat anvelope într-un protest menit să ceară mai mult sprijin din partea blocului comunitar, relatează Reuters și AFP.

protest al fermierilor in Bruxelles / Politistii au folosit tunuri de apaFoto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Poliția antirevoltă a folosit tunuri cu apă pentru a încerca să disperseze și să calmeze protestatarii, care au aruncat cu sticle și ouă, în timp ce aproximativ 900 de tractoare au blocat părți ale orașului, la mică distanță de zona izolată în care se întâlneau miniștrii.

FOTO: Denis Dubrovin / TASS / Profimedia

Potrivit Bloobberg, citat de Agerpres, fermierii europeni au încercat luni să treacă de barajele poliţiei, în încercarea de a înconjura sediul Comisiei Europene de la Bruxelles.

Acesta este al doilea protest major care are loc la Bruxelles în ultimele săptămâni, fermierii fiind nemulţumiţi de obstacolele birocratice, măsurile UE destinate combaterii schimbărilor climatice, precum şi eforturile de a ajuta Ucraina să îşi vândă cerealele.

"Avem nevoie de un gest ferm şi pozitiv. Principala problemă este cea a veniturilor, nu avem un preţ corect care să ne permită să ne acoperim costurile. Mai există povara administrativă, ignoranţa celor care fac legi, totul se schimbă atât de repede încât nu avem timp să ne conformăm", a declarat Caroline Jaspart, preşedinta Uniunii femeilor fermier din regiunea Wallonia.

Securitatea a fost întărită în jurul birourilor instituţiilor europene. Tractoarele au forţat baricadele poliţiei în mai multe locuri, potrivit unor imagini postate pe social media. Zona din jurul clădirilor unde se întâlnesc luni miniştrii europeni ai Agriculturii a fost murdărită cu paie, orz şi anvelope incendiate.

Tractoarele afişau pancarte pe care se puteau citi diverse slogane, precum "Europa vrea ca noi să murim" sau "Moartea noastră înseamnă foamea voastră". De asemenea, unele tractoare au blocat o serie de importante intersecţii care asigură accesul la aeroportul internaţional din Bruxelles.

Uniunea Europeană negociază de mai mult timp un acord de liber schimb cu ţările din America de Sud care formează blocul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay), acord care provoacă îngrijorări în rândul fermierilor europeni pentru că va duce la importuri ieftine din ţări care au standarde de mediu mai relaxate comparativ cu cele care trebuie respectate în UE.

"În conformitate cu acordul cu Mercosur, cantităţi mari de carne, lapte şi legume vor veni în Europa dar nu avem un mediu concurenţial egal, nu există o siguranţă a alimentelor, ei nu lucrează pentru mediul înconjurător. Nu vă puteţi imagina cât de incredibil va fi pentru piaţă. Pentru noi viitorul arată foarte prost în acest moment", spune Stijn Zelderloo, cultivator de cereale care are o fermă la marginea Bruxelles-ului.

Fermierii sunt nemulţumiţi, de asemenea, de importurile din Ucraina, care trebuie să se bazeze pe rutele de transport din ţările vecine, după ce invazia rusească a blocat exporturile prin porturile de la Marea Neagră.

"Există o problemă clară cu reducerea tarifelor de import pentru Ucraina şi importurile masive de cereale şi carne de pasăre care afectează preţurile. Măsurile propuse de Comisie sunt foarte slabe şi seamănă mai mult cu o pasare a responsabilităţii pe seama statelor membre", spune Guillaume Van Binst, secretar general la Federaţia Tinerilor Fermieri.

Uniunea Europeană a încercat să calmeze protestele fermierilor, luând măsuri pentru a reduce birocraţia şi a amâna unele reguli.

"Nu putem întotdeauna să mergem rapid. Dar lucrăm deja mai repede decât de obicei. Putem înţelege nemulţumirile fermierilor. Putem de asemenea înţelege că unii dintre ei sunt într-o situaţie dificilă. Dar agresiunea nu a fost niciodată o sursă de soluţii", a declarat luni ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval.

Mai mulţi miniştrii europeni ai Agriculturii precum şi comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, intenţionează să se întâlnească, în cursul acestei zile, cu reprezentanţii fermierilor pentru a discuta despre nemulţumirile lor.

Politica agricolă UE, un „monstru al birocrației”

Miniștrii Agriculturii urmau să dezbată un nou set de propuneri ale UE pentru a reduce presiunea asupra fermierilor, inclusiv reducerea inspecțiilor agricole și posibilitatea de a scuti fermele mici de la unele standarde de mediu.

Ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemir, a spus că UE trebuie să se asigure că fermierii pot câștiga bani buni dacă optează pentru biodiversitate și măsuri ecologice și a vorbit despre politica agricolă existentă a UE ca fiind un „monstru al birocrației”.

„Fermierul obișnuit își petrece un sfert din timp la birourile lor”, a spus el.

Ca răspuns la săptămânile de proteste ale fermierilor furioși, UE a slăbit deja unele părți ale politicilor sale emblematice de mediu Green Deal, eliminând obiectivul de reducere a emisiilor din agricultură din obiectivele climatice pentru 2040.

UE a retras, de asemenea, o lege de reducere a pesticidelor și a întârziat un obiectiv ca fermierii să lase unele terenuri necultivate pentru a îmbunătăți biodiversitatea.

Nemulțumirile locale variază. Morgan Ody, coordonatorul general al organizației agricole La Via Campesina, a declarat la protestul de la Bruxelles că pentru majoritatea fermierilor: „Este vorba de venituri”.

„Este vorba despre faptul că suntem săraci și că vrem să ne câștigăm un trai decent”, a spus ea.

Ea a cerut UE să stabilească prețuri minime de sprijin și să renunțe la acordurile de liber schimb care permit importurile de produse străine mai ieftine.

"Nu suntem împotriva politicilor climatice. Dar știm că pentru a face tranziția, avem nevoie de prețuri mai mari pentru produse, deoarece costă mai mult să produci într-un mod ecologic", a spus ea.