Israelienii urmează să voteze pentru a cincea oară în mai puţin de patru ani, la alegerile parlamentare din 1 noiembrie, iar Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv premier din istoria ţării şi cel mai controversat politician din generaţia sa, este din nou în campanie electorală, scrie Reuters.

Fostul premier israelian Benjamin NetanyahuFoto: Yonatan Sindel / AFP / Profimedia Images

Partidul Likud al lui "Bibi" - diminutivul folosit adesea pentru Netanyahu - este creditat cu şanse de a obţine cele mai multe locuri în Knesset, parlamentul israelian.

Fostul prim-ministru, aflat în funcție 12 ani, nu a scăpat însă de acuzaţiile de corupţie, iar criticile privind legăturile sale cu extrema-dreaptă, aflată în creştere şi posibil indispensabilă pentru formarea unui viitor guvern, nu lasă să se întrevadă o victorie zdrobitoare.

"Bibi-bus"

Autocarul lui Netanyahu, cunoscut ca "Bibi-bus", străbate de câteva săptămâni fiefurile Likud din întregul Israel, unde Netanyahu speră să revigoreze sprijinul din partea alegătorilor sătui de blocajul electoral care pare să nu se mai termine, în timp ce costul vieţii creşte şi îngrijorarea privind securitatea faţă de militanţii palestinieni continuă.

"Doriţi să refaceţi mândria naţională? Să reduceţi costul traiului? Să vă refaceţi siguranţa personală?", îi întreabă Netanyahu pe cei veniţi la un miting electoral. "Nu sunt rege. Un rege nu e ales. Eu trebuie să fiu ales, iar asta depinde de voi" - le dă el soluţia.

Aliat apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump, Netanyahu l-a criticat continuu pe premierul de centru Yair Lapid, a cărui coaliţie guvernamentală alcătuită cu greu după ultimele alegeri neconcludente nu a durat decât un an.

Diferenţele între partidele israeliene sunt însă mici în probleme cum ar fi cea palestiniană sau economia, aşa că alegerile sunt văzute de mulţi ca un referendum personal în privinţa lui Netanyahu. Imaginea de dur a acestuia a fost tot mai afectată de problemele în justiție.

"Singurul lucru care contează cu adevărat este, din nefericire, Bibi sau nu Bibi"

Prezenţa la urne în localităţile dominate de Likud este relativ redusă, iar Netanyahu stagnează în sondajele de opinie. Pentru a fi reales are nevoie de fiecare vot pe care îl poate obţine. La Ramla, Bibi-bus-ul a atras doar 250 de oameni. În apropiere, la Lod, parcul de 400 de metri de lângă o sinagogă a fost plin doar pe jumătate.

Din 2019, Israelul este blocat într-o succesiune de alegeri. Atunci, Netanyahu a fost inculpat pentru fapte de corupţie pe care nu le recunoaşte. În timp ce procesul continuă, falia dintre susţinătorii şi detractorii lui este tot mai adâncă.

"Singurul lucru care contează cu adevărat este, din nefericire, Bibi sau nu Bibi", apreciază comentatoarea politică Shay Vazan, fostă deputată.

Criticii susţin că, sprijinit de extrema-dreaptă, Netanyahu - acum şef al opoziţiei - va încerca reforme judiciare radicale care să îl scape de procese şi de o eventuală condamnare la închisoare. El neagă că ar avea astfel de intenţii.

Procesul a umbrit realizările din ultimul mandat al lui Netanyahu, când Israelul a semnat Acordurile Avraamice prin care şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul, în urma unei medieri a guvernului american condus de Trump.

Netanyahu "este cu spatele la zid. Şi simte, evident, că asta este pentru el o bătălie politică pe viaţă şi pe moarte", este de părere analistul politic Amotz Asa-El de la Institutul Shalom Hartman.

Cum stă Netanyahu în sondaje

În sondaje, blocul lui Netanyahu oscilează între o victorie strânsă şi plasarea puţin sub pragul majorităţii parlamentare alături de partidul Puterea Evreiască al lui Itamar Ben-Gvir, ultranaţionalist condamnat în trecut pentru incitare rasistă, ajuns acum în postura de arbitru.

Oricare din rezultate ar duce la şanse minime spre zero pentru reformele radicale, consideră Asa-El.

În campania sa, promovată intens în reţelele sociale, Netanyahu nu a spus prea multe despre schimbările în domeniul judiciar. Mesajul său s-a concentrat asupra preţurilor ridicate - cea mai mare problemă a alegătorilor, procesul fiind bagatelizat ca "aranjat" şi "o glumă".

La fel ca Trump, Netanyahu se prezintă în postura de victimă a unei vânători de vrăjitoare pe considerente politice, contând pe sprijinul electoratului mai puţin interesat de detaliile legale ale procesului, arată Asa-El.

Fanii fostului premier, ales prima oară în 1996, resping această idee. "Se spune că alegătorii lui Bibi sunt stupizi şi ignoranţi", spune Moti Karo, în vârstă de 56 de ani, un importator originar din Ramla. "Nu este adevărat. Cum poţi să îi ignori pe cei care au şcoala vieţii? Şcoala vieţii este cea de care ai nevoie în Orientul Mijlociu. Iar strada îl vrea pe Bibi". (Sursa: Agerpres)