Coaliția PSD-PNL va avea joi prima ședință împreună cu ministrul de Finanțe pe tema bugetului pe 2024, iar Guvernul va adopta un memorandum având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu și Marcel BoloșFoto: Inquam Photos / George Calin
  • „Astăzi va fi prima ședință de Coaliție împreună cu ministrul de Finanțe cu tema bugetului pe anul 2024. Îmi doresc să susținem ritmul din acest an în ceea ce privește marile proiecte și chiar să-l depășim.
  • Avem exemple de bună practică, în mai multe ministere, în principal în Ministerul Transporturilor și vreau să construim acest buget pe proiecte.”, a declarat joi Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Topul Ministerelor cu cele mai multe proiecte de investiții pentru 2024

Potrivit Memorandumului, în procesul de prioritizare, 9 ordonatori principali de credite au transmis informații cu privire la 221 de proiecte de investiții publice semnificative, cu o valoare actualizată totală de - 319.783.446 mii lei și un rest de finanțat pentru finalizarea acestora de 208.338.195 mii lei.

Creditele bugetare alocate pentru aceste proiecte în anul 2023 sunt în valoare de 17.425.790 mii lei.

Din perspectiva valorii actualizate totale a proiectelor de investiții publice semnificative, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii deține cea mai ridicată pondere, urmat de Ministerul Sănătății.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se situează pe primul loc cu un număr de 108 proiecte de investiții publice semnificative aflate în diferite stadii de implementare, având o valoare actualizată totală de 251.591.859 mii lei și un rest de finanțat până la finalizare de 180.356.985 mii lei.

Separat de acestea, 60 de proiecte au lucrările de execuție finalizate, cu un rest de finanțat în valoare de 5.605.861 mii lei, sume necesare pentru plata unor sentințe civile, costuri aferente procedurii DAB, sentințe arbitrale, certificate finale, asistență juridică, audit de siguranță rutieră, litigii, exproprieri, etc. Alocările bugetare în anul 2023 aferente acestor proiecte sunt în sumă de 405.613 mii lei.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor gestionează un număr de 13 proiecte aflate în diverse stadii de implementare cu o valoare actualizată totală de 7.198.671 mii lei și un rest de finanțat până la finalizarea acestora de 4.845.273 mii lei.

Alocarea bugetară aferentă acestor proiecte în anul 2023 este de 430.042 mii lei. Proiectul Amenajări hidrotehnice în bazinul hidrografic Niraj, jud. Mureș” este finalizat (100% fizic) însă nu este închis financiar fiind necesare plăți pentru derularea contractului de asistență juridică privind exproprierea terenurilor.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației gestionează un număr de 21 proiecte, cu o valoare actualizată totală de 5.026.174 mii lei și un rest de finanțat până la finalizarea acestora de 4.297.306 mii lei, din care 10 proiecte sunt noi și 11 proiecte se află în implementare. Alocarea bugetară aferentă acestor proiecte în anul 2023 este de 526.065 mii lei.

Ministerul Sănătății gestionează un număr de 9 proiecte semnificative, cu o valoare actualizată totală de 9.927.395 mii lei și un rest de finanțat până la finalizarea acestora de 9.398.195 mii lei, din care 8 proiecte sunt în derulare și 1 proiect nou.

Alocarea bugetară aferentă acestor proiecte în anul 2023 este în valoare de 412.360 mii lei.

Ministerul Justiției gestionează un număr de 2 proiecte semnificative, cu o valoare actualizată totală de 1.175.463 mii lei și un rest de finanțat până la finalizarea acestora de 1.166.006 mii lei. Alocarea bugetară aferentă acestora în anul 2023 este de 6.316 mii lei.

Ministerul Apărării Naționale gestionează un număr de 3 proiecte semnificative, aflate în derulare,cu o valoare actualizată totală de 508.215 mii lei și un rest de finanțat până la finalizarea acestora de 426.180 mii lei. Alocarea bugetară aferentă celor 3 proiecte, în anul 2023, este de 77.500 mii lei.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării gestionează 2 proiecte semnificative, din care un proiect este finalizat urmând ca în anul 2023 să se efectueze plățile aferente salariilor, auditului financiar si studiilor de coexistentă.

Serviciul de Protecție și Pază și Ministerul Afacerilor Interne derulează fiecare câte un proiect de investiții publice semnificativ.

Din cele 221 de proiecte care vor fi finanțate cu prioritate, 62 sunt proiecte ale căror lucrări de execuție sunt finalizate (stadiul fizic 100%) însă nu sunt închise financiar, fiind necesare plăți pentru sentințe civile, costuri aferente procedurii DAB, sentințe arbitrale, certificate finale, asistență juridică, audit de siguranță rutieră, litigii, exproprieri, etc., prezentate separat înAnexa 2 la memorandum.

Sumele alocate vor fi disponibilizate la momentul emiterii hotărârilor judecătorești/deciziilor finale/finalizării dosarelor privind exproprierile.

După stingerea obligațiilor de plată, ordonatorii principali de credite vor face demersurile necesare, în condițiile legii, pentru închiderea financiară a acestora, în vederea descongestionării spațiului fiscal.

În Anexa 1 la memorandum sunt prezentate 159 proiecte de investiții publice semnificative din care, 28 sunt proiecte noi, iar 131 proiecte sunt în continuare, aflate în diferite stadii de implementare.

Valoarea actualizată totală a acestora este de 279.478.004 mii lei cu un rest de finanțat în vederea finalizării de 202.629.543 mii lei și credite bugetare alocate în anul 2023 în sumă de 16.997.253 mii lei.