​Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, continuă să se afle la Moscova, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) Republicii Moldova, Viorel Cernăuțeanu, precizând că Șor nu a părăsit Federația Rusă din 25 martie, scrie NewsMaker.

Ilan Șor în timpul campaniei electorale din 2019Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

„Vedem că oficiul și locul de trai al celui care până de curând era la Tel Aviv, în Israel, începând cu 25 februarie este la Moscova. Dacă ar fi rușii cooperanți să ne dea toată informația și dacă ar respecta cadrul legal ca să-l extrădeze sau să-l rețină și extrădeze, după cum prevăd acordurile și tratatele internaționale și, în mod special, Convenția Interpol, ar fi trebuit să-l rețină și să-l extrădeze”, a declarat șeful IGP, la TV8.

Șeful Poliției Republicii Moldova, despre Ilan Șor: A fost necesar să stea acolo la Moscova. Îi este mai comod, mai la îndemână și mai sigur

Șeful Poliției de la Chișinău a spus că, în linii generale, cooperarea dintre Republica Moldova și Federația Rusă este una bună, iar Moscova a extrădat de-a lungul timpului mai mulți cetățeni urmăriți în Moldova. Regulile nu sunt aplicate, însă, în cazul Șor.

„Aceia sunt muritori de rând, pe care Federația Rusă nu vede o problemă să îi extrădeze. În cazul lui Șor, care este la Moscova, vedem că a luat altă viziune și alți parametri. Chiar și răspunsurile pe care ni le oferă sunt foarte evazive și negândite”, a mai declarat Cernăuțeanu, conform NewsMaker.

Întrebat de ce Șor a decis să își schimbe acum „viza de reședință”, șeful IGP a explicat: „Cred că pentru a primi mai ușor tacticele și indicațiile care sunt pe compartimentul Republica Moldova. Era foarte dificil ca să comunice prin videoconferință, la o etapă. Ulterior, cred că a fost o problemă aceste drumuri frecvente și schimbări de tactici frecvente. Cred că a fost necesar să stea acolo (nr. red: la Moscova) pentru că îi este mai comod, mai la îndemână și mai sigur”.

Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. NewsMaker a scris că de atunci Ilan Șor ar fi locuit în Israel. Conform unor investigaţii jurnalistice, în Israel, oligarhul ar fi trăit în lux, iar de acolo ar fi continuat să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior, prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.

Potrivit Poliției Naționale a Republicii Moldova, în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, deși este dat în căutare internațională, Șor a reușit să părăsească Israelul de cinci ori. De cele mai multe ori, el ar fi plecat în Rusia.

În luna februarie, Biroul Interpol din Republica Moldova a sesizat oficiul central Interpol din Lyon că oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare de justiţia moldoveană în dosarul fraudei masive bancare, s-ar afla în Federaţia Rusă, transmiţând în acelaşi timp şi o cerere către Interpol Rusia de a-l reţine pe oligarh, în conformitate cu statutul Federaţiei Ruse de membră a organizaţiei.

NewsMaker scrie că Federația Rusă a recunoscut că Șor se află pe teritoriul statului său, după ce înainte a negat acest lucru. Într-un răspuns recent pentru Chișinău, Kremlinul a precizat că nu îl poate nici aresta și nici extrăda în Moldova pe Șor, făcând trimitere la prevederile articolului 3 din Constituția Interpol, care interzice „orice intervenție sau activitate cu caracter politic, militar, religios sau rasial”.

În aprilie 2023, Curtea de Apel de la Chişinău l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” şi a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei moldoveneşti. Atunci, Şor a acuzat magistraţii că s-ar fi subordonat ordinelor politice şi a susţinut că decizia Curţii de Apel „îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia”.