Fostul primar din Slatina Minel Prina, urmărit internaţional întrucât a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, în acelaşi dosar în care a fost condamnat şi Darius Vâlcov, a fost adus în ţară de o escortă a Poliţiei Române, transmite News.ro.

Minel PrinaFoto: IGPR

„Astăzi, 14 decembrie 2023, un bărbat de 50 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor, a fost adus în ţară, de către o escortă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.

Bărbatul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare de către Tribunalul Bucureşti.

El va fi dus într-o unitate de detenţie, pentru executarea pedepsei.

Fostul primar al Slatinei Minel Prina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar în care a fost condamnat şi Darius Vâlcov, urma să fie adus în ţară săptămâna aceasta.

Darius Vâlcov a fost adus în ţară din Italia în data de 14 august, anul acesta, în urma condamnării la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Fostul primar al Slatinei era ultimul fugar condamnat în dosarul lui Vâlcov

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi că Minel Prina era ultimul fugar dintre condamnaţii în acelaşi dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă.

„Doar cine nu vrea să vadă mai poate spune că statul român nu face eforturi incredibile în aducerea fugarilor în ţară. În fiecare zi ne ocupăm de acest subiect, este prioritate de agendă pentru guvern. Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în ţară. În această noapte a ajuns la penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnaţii în acelaşi dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani şi 6 luni de închisoare. Şi în acest dosar, se face justiţie până la capăt!”, a arătat Alina Gorghiu, joi dimineaţă, într-o postare pe Facebook.

Ministrul Justiţiei a mulţumit autorităţilor din Italia pentru cooperarea judiciară bună.

„În anul acesta, circa 100 de fugari au fost aduşi numai din această ţară. Statul român se ocupă de combaterea fenomenului fugarilor indiferent de numele lor. În total, numărul persoanelor ajunse din străinătate în structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor anul acesta se apropie de 1000. Dintre aceştia, peste 700 sunt fugari condamnaţi de instanţele româneşti. O altă categorie, peste 260 de persoane, sunt cetăţeni care au comis fapte în străinătate dar au solicitat să execute pedeapsa în ţară. Este o dovadă a faptului că în penitenciarele româneşti sunt condiţii preferabile celor din alte ţări. Fugarii care invocă condiţiile din penitenciare pentru a evita predarea către România vehiculează informaţii false”, a subliniat Gorghiu.

Ea a adăugat că autorităţile române vor face şi în continuare tot ce pot pentru aducerea fugarilor în România.