Lumea în care trăim se pregătește să devină complet digitală. Auzim asta tot mai des în ultima vreme: de la instituțiile publice, la școli, la viața personală și la modul în care ne desfășuram munca. Lumea digitală e mai mult decât un smartphone și acces la internet, să fii cu adevărat pregătit pentru viitor înseamnă altceva. Din acest motiv, TikTok și Școală de Valori s-au unit și au lansat Future jobs Cup, un proiect adresat studenților care își propune să îi pregătească pentru adevărata evoluție digitală. Future Jobs Cup este un concurs pentru studenți ce își propune să le ofere acestora instrumentele necesare pentru a depăși provocările și pentru a face digitalul să lucreze în interesul lor. Am fost la evenimentul organizat de Tik Tok și Școala de Valori și am fost surprinsă de cât de bine gândit era totul și să văd că, totuși, a te pregăti cu adevărat pentru joburile viitorului înseamnă altceva față de ceea ce îmi imaginam.

Cum te pregătesc TikTok și Scoala de Valori pentru joburile viitoruluiFoto: TikTok

Cum arată viitorul?

Viitorul nu mai e doar o previziune, ci o realitate din ce în ce mai evidentă. Estimările spun că 90% dintre locurile de muncă ale viitorului vor necesita expertiză în domeniul digital. Cu alte cuvinte, indiferent de cariera pe care o alegi, abilitățile digitale sunt esențiale pentru succes.

Future Jobs Cup este mult mai mult decât o competiție. Este o școală pentru viitor! Aici, poți participa la sesiuni de mentorat și ateliere unde îți dezvolți abilitățile și găsești soluții inovatoare pentru provocările pieței muncii digitale. Chestia tare e că ai ocazia să primești granturi pentru a-ți transforma ideile în realitate. Primele trei echipe câștigătoare pot obține granturi în valoare de 15.000$, 10.000$ și 7.000$ pentru a pune în practică proiecte cu impact.

„Programul Future Jobs Cup reprezintă o interfață între tineri și comunitatea educațională, socială și antreprenorială, între aspirațiile și valorile tinerilor și evoluția tot mai accelerată a societăților contemporane din ce în ce mai tehnologizate. Cu Future Jobs Cup ne propunem să oferim cunoaștere despre lume, să transformăm cele mai actuale informații în cunoștințe, să proiectăm noi perspective asupra viitorului, să facilităm schimbul de opinii, de proprietate intelectuală și să generăm idei pentru bunăstare. Scopul principal este să deschidem orizonturile cunoașterii astfel încât studenții din România să dea sens visurilor lor de a crește, de a învăța să acționeze pe cont propriu și să atingă succesul personal și profesional”,a declarat Silvia Bogdan, Președinte, Școala de Valori.

Ce înseamnă să fii pregătit pentru joburile viitorului?

Am avut prilejul de a participa la evenimentul de lansare al Future Jobs Cup și a fost o experiență a viitorului. Acest eveniment a reunit într-un mod captivant echipa TikTok și reprezentanții Școlii de Valori, alături de autorități locale precum reprezentanți din Ministerul Tineretului, Ministerul Educației și Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Evenimentul a fost moderat de Oana Tache și a adus în prim-plan discuții esențiale despre proiect împreună cu Łukasz Gabler, Public Policy and Government Relations Manager CEE și Silvia Bogdan, Președinte, Școala de Valori. Am aflat mai multe despre importanța pregătirii pentru locurile de muncă digitale și cum Future Jobs Cup aduce resurse și oportunități pentru tineri să-și dezvolte abilitățile necesare pentru viitor.

”În primul rând, ca și companie, dorim să contribuim cu adevărat la soluționarea provocărilor cu care ne confruntăm în prezent. Acesta este primul factor care ne-a convins să ne implicăm în acest program.

În al doilea rând, știm că în România există o nevoie specifică pentru astfel de inițiative educaționale legate de abilitățile digitale. Și, având o comunitate mare aici în România, care se așteaptă să acționăm responsabil pe piețele pe care suntem prezenți, considerăm că aceasta este o alegere bună.

Și al treilea aspect este că comunitatea noastră TikTok așteaptă, de asemenea, astfel de materiale educaționale care să fie prezente pe platformă, deoarece adesea tinerii caută diverse sfaturi pe platformă. În special atunci când nu le pot găsi sau nu pot învăța aceste abilități în cadrul sistemelor de învățământ formale. Așa că de aceea am decis să colaborăm la proiectul de abilități digitale.”, a spus Łukasz Gabler, Public Policy and Government Relations Manager CEE.

Gata de viitor?

În a doua parte a evenimentului, ne-am întâlnit cu profesioniști care lucrează în domenii cheie pentru viitor. Am avut ocazia să auzim povești inspiraționale despre job-urile care sunt poate greu de explicat părinților sau de înțeles la prima vedere. Printre invitații speciali s-au numărat Nadia Gorduza, fondatoarea ID Therapy, Drăgan Petrov, CEO Qme.ai, și Grațian Mihăilescu, fondatorul Urbanize Hub. Alături de ei, am avut privilegiul să o ascultăm pe Maria Popescu, o studentă pasionată de design grafic.

Colaborarea dintre TikTok și Școala de Valori a primit susținerea principalilor jucători din domeniul educației, inclusiv universități din Români și asociații studențești de prestigiu, printre care AIESEC România și Board of European Students of Technology (BEST București). Future Jobs Cup depășește limitele educației tradiționale și încurajează tinerii să-și imagineze, să creeze și să contribuie la dezvoltarea lumii digitale.

Într-o inițiativă menită să inspire și să motiveze tinerii să-și urmeze viziunile, TikTok a colaborat cu peste 20 de creatori de conținut. Clipurile video pot fi găsite pe platformă sub hashtag-urile #futurejobscup și #digitalskills. TikTok încurajează toți utilizatorii să se alăture campaniei și să răspândească mesajul despre Future Jobs Cup, pentru ca informația să ajungă la cât mai mulți studenți.

Future Jobs Cup reprezintă o poartă deschisă către viitorul digital al României. Pașii pe care îi poți face astăzi nu sunt doar învățare și dezvoltare de competențe, ci și o manifestare a viziunii tale pentru mâine. Fiecare moment de învățare, fiecare efort depus, contribuie la construirea unei societăți mai bune și la pregătirea ta pentru joburile viitorului. Așadar, dacă te întrebi cum să-ți transformi pasiunile într-un job de vis și ai fost întotdeauna curios să înțelegi cum poți contribui la viitorul digital, Future Jobs Cup e răspunsul. Te poți înscrie aici!

Articol susținut de Tik Tok