Orașele se schimbă, la fel și oamenii. Într-un pas mai alert sau mai lent, dar cu același scop, cel de a rezolva ecuația provocărilor urbane. Peste 56% din populația țării locuiește în orașe, iar modul în care acestea se formează în jurul locuitorilor săi rămâne o preocupare pentru toți cei implicați în planificarea urbană, indiferent dacă sunt de partea publică sau cea privată. În ce direcție se dezvoltă orașele? Cum se aplică și ce beneficii au principiile urbanistice? Cât de maleabile sunt procesele urbane și care sunt formele ideale de manifestare a lor? Sunt întrebări pentru care am căutat răspunsuri cu ajutorul arhitectului Șerban Țigănaș, practician și profesor, dar și activist pentru profesia de arhitect, care a făcut parte din structura de conducere a Consiliului Arhitecților din Europa, și a fost membru în Consiliul Uniunii Internaționale a Arhitecților și Secretar General al acesteia, precum și președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018.

Șerban ȚigănașFoto: Iulius Grup

1. Se vorbește tot mai mult despre regenerarea urbană, concept care se află deopotrivă pe agenda dezvoltatorilor privați și a administrațiilor publice. Ce îi trebuie unui proiect să producă regenerare urbană?

Regenerarea urbană este tratamentul care se aplică degenerării urbane sau decăderii (urban decay), cum i se mai spune. Se referă la zone din oraș care au suferit ca ansamblu un proces de degradare și chiar de abandon parțial sau total, pierzându-și calitățile funcționale și atractivitatea. Construcțiile și infrastructura dintr-o astfel de zonă au trecut deja de un prag sub care s-ar putea revitaliza zona prin reparații curente, fiind necesare intervenții radicale, substanțiale. Degenerarea urbană poate avea mai multe cauze, dintre care cele mai severe sunt întreruperea activităților, pierderea funcționalității și lipsa de întreținere și renovare a clădirilor pe perioade lungi, ducând până la declanșarea procesului de ruinare a acestora.

Regenerarea urbană este o operațiune complexă, costisitoare, menită să relanseze o întreagă zonă, să o recalifice și, practic, să pornească un nou ciclu de viață pentru aceasta. Presupune intervenții complexe, uneori în perioade de timp mai îndelungate, bazate pe o strategie de redezvoltare, corelată cu tendințele demografice, economico-sociale și cu infrastructura de mobilitate și edilitară a întregului oraș, fără de care nu se poate atinge obiectivul propus.

Pentru ca un proiect să producă regenerare urbană eficientă este necesară îndeplinirea simultană a mai multe condiții, fără a putea vorbi de o formulă universală, deoarece particularitățile zonelor urbane, chiar dacă sunt asemănătoare, prezintă specificități care necesită abordări distincte. Este necesară asigurarea unei palete de funcțiuni complementare, care să se potențeze reciproc. De asemenea, este necesară conectarea zonei regenerate cu zonele adiacente din perspectiva funcțională și a infrastructurii, adică o bună inserție în oraș.

Restartarea unei întregi arii care nu mai trăiește sau care are pulsul vieții urbane foarte scăzut nu este ușoară și nu se poate realiza instantaneu. Zona trebuie să capete o nouă identitate care să fie percepută și recunoscută ca atare, din care memoria locului nu poate lipsi cu desăvârșire. Ea trebuie populată, activată, folosită. Discuția despre mixajul funcțional este importantă deoarece acesta garantează acoperirea cu interese diferite și complementare în utilizarea zonei, evitând consecințele nefaste ale monofuncționalității cartierelor dormitor sau exclusiv pentru activități productive, administrative sau de loisir. Acestea sunt, fiecare după caracterul lor, nefolosite continuu, în formula 24/7/12, cum i se spune continuității funcționale, ceea ce le poate face ineficiente. Nu aș lăsa la urmă ingredientul esențial al arhitecturii, care trebuie să fie de calitate pentru reușita operațiunii de regenerare și aș insista asupra noțiunii de operațiune și nu de proiect, dată fiind complexitatea de care vorbim.

” Locurile în care amplasezi centre de activități devin poli urbani și atrag dezvoltarea în proximitatea lor, iar dacă aceste locuri sunt afară din oraș, ele vor deveni oraș, generând mobilitate ”

2. Cel puțin în marile orașe, granițele urbane au tot fost extinse pentru a crește spațiul locativ. Cât de maleabile sunt orașele? Ce soluții credeți că pot fi valorificate?

Extinderea excesivă a localităților este un fenomen care se numește, în limbajul urbanismului, „sprawl”, adică împrăștiere, și este considerat ca fiind negativ, având consecințe nefaste pentru mediul natural pe care îl invadează și pentru cel construit, pentru că generează deplasări pe distanțe tot mai mari și mobilitate cauzatoare de poluare. Fenomenul este cunoscut ca aparținând epocii automobilului, când acesta a dus la a pierde scara spațiului și a timpului, distrugând practic eficiența orașelor de până atunci, bazată pe o densitate bună și o mobilitate rezonabilă.

Orașele, organisme complexe și mereu în transformare, pot suferi schimbări greu corectabile sau chiar ireversibile, cauzate de fenomene de acest tip. Sunt multe orașe care s-au dezvoltat prin împrăștiere în teritoriu din motive de speculare ale unor terenuri care nu mai erau atractive economic pentru utilizări agricole. Dezvoltatorii au considerat mereu că este mult mai ușor să controlezi un proiect pe „greenfield”, adică pe teren care nu a mai fost construit niciodată și e liber, decât pe „brownfield”, adică un teren care se recalifică prin conversie funcțională și regenerare urbană. Aș mai comenta opiniile unora despre scoaterea din oraș a unor funcțiuni care atrag multe persoane, a unor atractori urbani, cu scopul de a nu crea aglomerare și trafic în oraș. Ei spun „afară din oraș cu mall-urile, stadioanele și alte asemenea!” ori scoaterea din oraș e o iluzie, pentru că locurile în care amplasezi centre de activități devin poli urbani și atrag dezvoltarea în proximitatea lor, iar dacă aceste locuri sunt afară din oraș, ele vor deveni oraș, generând mobilitate.

Orașul nu poate avea elemente înăuntru și în afară. Caracterul urban este dat de modul și intensitatea cu care este folosit, iar orașul contemporan eficient este unul policentric și nu unul cu o zonă centrală unică și cu periferii interminabile în jur. Bineînțeles că o structură sau un ansamblu de mari dimensiuni este benefic doar în condițiile în care este realizat responsabil, adică în care se asigură un mixaj funcțional bine dozat, susținut de transport public de mare capacitate și bine ancorat urbanistic în zonele adiacente. S-a constatat foarte clar, inclusiv în România ultimilor ani, că astfel de ansambluri sunt mult mai benefice dacă nu constau într-o singuă funcțiune sau chiar obiect dominant, care introduce o schimbare de scară și o neomogenitate funcțională.

Privind cele afirmate mai sus, rezultă clar faptul că ansamblurile funcționale mari, de obicei comerciale, dar care au un caracter mixt, sunt instrumente de regenerare urbană nu doar prin ele însele, dar și prin dezvoltările de mici dimensiuni pe care le atrag. Oamenii relaționează cu atractorii din acești poli și consideră un avantaj să locuiești lângă ceva care îți oferă confortul proximității, față de destinații și activități zilnice, periodice și ocazionale.

La Congresul Uniunii Internaționale a Arhitecților din Copenhaga, din iulie 2023, s-au formulat mai multe principii pentru dezvoltarea sustenabilă, dintre care unul foarte ferm este acela de a nu mai construi acolo unde nu a mai fost construit până acum, pentru a conserva mediul natural, din rațiuni evidente. Astfel, atenția dezvoltatorilor ar trebui să se îndrepte către fostele zone industriale, către zonele decăzute care pot fi convertite.

3. Locuiți în Cluj-Napoca și aici au fost anunțate cele mai mari investiții de reconversie a zonelor industriale. Care este opinia dumneavoastră cu privire la reconversia zonelor industriale?

În primul rând le-aș spune „foste zone industriale”, pentru că majoritatea și-au pierdut caracterul ințial odată cu diminuarea substanțială a intensității activităților industriale și trecerea spre închirieri pentru diferite alte afaceri. Ele sunt resurse majore pentru oraș și trebuie tratate ca atare, dar nu aplicând o rețetă unică, fiind necesară o mare atenție pentru noul rol pe care îl poate juca o astfel de reconversie pentru zona în care se află. Dacă facem „dezindustrializare”, trebuie să asigurăm zone noi pentru relocarea activităților productive contemporane, nepoluante, care sunt absolut necesare într-un oraș eficient.

” Nu cred că vom mai putea vorbi doar de centre comerciale, acestea trebuind să devină pol funcțional și de evenimente pentru cartier și oraș”

4. Conceptul de mall are o tradiție de peste 20 de ani în România și a reprezentat un fenomen social. Cum vedeți în prezent mall-ul, din perspectiva dezvoltării urbane? Avem nevoie de mall-uri?

Trebuie să spun din start că am o problemă cu denumirea de „mall”. Ea are o istorie interesantă, mult mai veche și chiar hazlie, ajungând să denumească în vorbirea comună un mare centru comercial bazat pe un spațiu interior de tip galerie, stradă sau sistem de străzi interioare cu magazine. Dacă galeriile comerciale au apărut și s-au dezvoltat în marile orașe europene încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în paralel cu piețele agro-alimentare ca mari hale, dezvoltate tot atunci, mall-ul este o formula nord americană postbelică tributară civilizației automobilului. Modelul a evoluat, bineînțeles, pentru că niciun program de arhitectură nu este înghețat în timp. Astăzi putem vedea că, pe de o parte, el a cucerit lumea întreagă, fiind prezent atât în culturile occidentale, cât și în cele orientale, cu atât mai mult în cele tranzitorii, care încearcă să recupereze un decalaj de dezvoltare. Dacă privim mai cu atenție fenomenele, vom vedea că, tot firesc, ca pentru orice program de arhitectură, putem și trebuie să vorbim de „mall-uri” reușite, de succes, și de cazuri ratate sau care și-au pierdut strălucirea și decad, din diferite motive, mai ales din cauză că nu au ținut pasul cu timpul, prin adaptare continuă.

Tot ca pentru orice program de arhitectură, centrele comerciale nu pot să devină singura formulă care să monopolizeze comerțul și activitățile conexe, complementare, de loisir și alimentație dintr-o localitate. Acest lucru îl putem vedea în orice mare sau mai puțin mare oraș din lume care funcționează bine. Peste tot există comerț de proximitate, poli comerciali, piețe permanente sau temporare și centre comerciale de mari dimensiuni care, tot firesc, concurează între ele pentru a își atrage clientela.

Răspunsul la întrebarea „avem nevoie de mall-uri” îl dă însăși realitatea folosirii lor. Dacă nu am avea nevoie, aceste structuri nu ar fi folosite, nu ar avea clienți și vizitatori, dar nu e cazul. Lumea nu trebuie împărțită în cei care petrec mult timp la mall și cei care nu pun piciorul acolo, din principiu, așa cum nu trebuie împărțită în cei care frecventează restaurantele și barurile aglomerate, în vogă, și cei care folosesc cârciumioarele de cartier sau mănâncă numai acasă. Această diversitate a nevoilor și preferințelor este normală și supusă mereu unei dinamici a ofertelor.

Ceea ce văd eu necesar și important pentru această formă de program comercial s-ar rezuma în câteva principii. Dimensiunea unui astfel de centru comercial trebuie bine reglată cu nevoile comerciale ale comunităților, astfel încât ea să poată evolua în timp în ambele sensuri, prin creștere sau reducere și înlocuire cu alte funcțiuni care apar ca necesare, orașele fiind în continuă evoluție. Poziția lui în oraș trebuie să fie favorabilă asigurării de nevoi la toate scările, dar mai ales pentru proximitate și zonă. Riscurile de a nu aborda așa o investiție sunt severe pentru celelalte funcțiuni sau pentru investiția însăși, putând obține efectul contrar. Arhitectura este esențială. Dacă un obiectiv de mari dimensiuni și cu un impact economic și social major nu atinge o calitate arhitecturală bună, consecințele pe termen lung sunt nefaste și nu cred că trebuie să argumentez ce însemnă o intenție bună prost realizată. Contextualizarea și exteriorizarea contribuie și ele la reușita unui astfel de proiect. Existența de spații exterioare adiacente de bună calitate și prelungirea centrului comercial din interior cu spații pentru activități în exterior va deveni o condiție importantă în viitor. În toate anotimpurile trebuie să ofere ceea ce își doresc oamenii, cu alternative pentru un exterior care profită de vreme și peisaj și un interior care oferă protecție față de intemperii.

Complementaritatea funcțiunilor, observând zona și orașul, este necesară și subtilă. Ce lipsește în zonă, în afară de comerțul cu bunuri și servicii? Spații culturale, spații pentru evenimente publice sau specializate, locuri pentru celebrări comunitare? În caz că da, acestea ar putea fi aportul de complementaritate pe care un astfel de mare centru comercial ar trebui să îl aducă, eventual în urma unei cercetări de fundamentare și a negocierii constructive cu administrația publică.

Astfel, nu cred că vom mai putea vorbi doar de centre comerciale, acestea trebuind să devină pol funcțional și de evenimente pentru cartier și oraș. Mobilitatea este foarte importantă, esențială, altfel o aglomerare de interese de acest tip riscă să producă disfuncțiuni de trafic la o scară mare, perturbând întreaga localitate. Pe scurt sustenabilitatea economică, socială, de mediu și culturală ar trebui să fie prisma prin care să fie conceput și realizat un astfel de obiectiv.

”Rezultatul conceptului de oraș de 15 minute este un oraș policentric, care favorizează viața în cartier, neîncurajând deplasările lungi, motorizate și navetismul cotidian”

5. Cum definiți conceptul de „oraș de 15 minute”, un alt concept pe care îl îmbrățișează administrațiile ca recomandare pentru strategiile climate neutral?

Înainte de a fi îmbrățișat de administrații, conceptul a fost creat, descris și promovat până a devenit cunoscut suficient pentru a intra în limbajul comun. L-am întâlnit și cunoscut pe Carlos Moreno, cel căruia i se atribuie formularea conceptului, având ocazia să îl ascult și să discut cu el, constatând că el a asamblat în fapt mai multe practici logice convergente, dându-le un nume. Aș descrie esența acestui concept ca un obiectiv în realizarea noilor dezvoltări, dar și în regenerarea zonelor deja structurate din orașe prin mixajul funcțional complet și foarte bine armonizat, astfel încât efectele negative ale segregării funcționale rezultate din planificarea modernistă și dezvoltarea rezultată doar din obiective de profitabilitate imobiliară să fie diminuate sau chiar anulate. Rezultatul este un oraș policentric, care favorizează viața în cartier, neîncurajând deplasările lungi, motorizate și navetismul cotidian. 15 minute este timpul generic în care, într-o astfel de zonă din oraș, oricine ar trebui să poată ajunge de acasă la oricare dintre principalele funcțiuni care îi satisfac nevoile cotidiene, pentru serviciile de sănătate, educație, cultură, sport, loisir sau servicii religioase. Bineînțeles că aceste 15 minute pot fi văzute ca distanța pe care cineva o poate parcurge pe jos în acest timp, ceea ce înseamnă în jur de 2,5 kilometri. În această rază, bineînțeles teoretică și bine interpretată local, trebuie să poți ajunge la toate dotările distribuite rațional, între care deplasarea trebuie să se realizeze prin spații cu toate calitățile pentru cei care merg pe jos, prioritizând acest mod de a te mișca. Trebuie să găsești și parcul și stațiile de transport în comun care te leagă cu restul orașului și serviciile de care ai nevoie zilnic sau ocazional.

Așa ceva reprezintă un model ideal, care poate fi transpus în realitate doar printr-o foarte bună interferență și colaborare public-privată. Este un deziderat cu foarte multe forme de realizare a mixajului funcțional și a infrastructurii publice, care depinde de multe condiții. Calitățile obținute pot fi judecate din perspectiva echilibrului, a reglajului fin și a armoniei, a multitudinii de soluții pentru multitudinea de interese, a incluziunii și a alternativelor pentru care locuitorii pot opta. Așa ceva se poate atinge prin disiparea diferitelor dotări în teritoriul respectiv, dar și prin crearea unui pol multifuncțional dens, bine centrat în zonă. Insist asupra aspectului ideal al conceptului, care trebuie privit în particular, pentru că zonele unui oraș nu sunt autonome, neputând exista fără integrare și fără a prelua în moduri diferite, celelalte funcțiuni de rang municipal sau chiar regional și național, care există și ele.

Articol susținut de Iulius Grup