Producția industrială a Germaniei a scăzut în mod neașteptat în octombrie, reînnoind îngrijorările cu privire la perspectivele sale de creștere economică, întrucât coloana vertebrală a producției este afectată de conflictele comerciale globale și de perturbarea sectorului auto, transmite Reuters, citată de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Producţia industrială a scăzut cu 1,7%, în timp ce aşteptările mizau pe o creştere cu 0,1%, potrivit Biroului de Statistică. Producția de bunuri de capital a scăzut cu 4,4% pe lună, cea mai puternică scădere din ultimii cinci ani.

Cea mai mare economie din Europa trece printr-o perioadă delicată, pentru că fabricile care sunt orientate spre export se confruntă cu fricțiunile comerciale, cu o industrie auto dificilă și cu incertitudini privitoare la plecarea planificată a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Acum, temerile vor începe din nou, pe fondul creşterii PIB-ului în ultimul trimestru", a spus Jens-Oliver Niklasch, economist al Landesbank Baden-Wuerttemberg.

În al 10-lea an la rând de creştere, economia s-a bazat pe consum, în timp ce exporturile sunt slăbite, fapt care a generat o contracţie a PIB-ului în al doilea trimestru de 0,2%.

Economia a crescut cu doar 0,1% în al treilea trimestru, evitând recesiunea - creștere negativă în două trimestre consecutive - la limită.

Mulți economiști au solicitat guvernului să-și anuleze politicile financiare, spunând că ar trebui să se împrumute pentru a finanța un pachet de stimulare.

Guvernul pare să parieze în schimb pe o reducere a fricțiunilor comerciale între Statele Unite și China și UE pentru a reînvia sectorul de producție al Germaniei.

„Săbiciunea economică din industrie rămâne”, a declarat Guvernul într-un comunicat. „Cu toate acestea, ultimele evoluții ale noilor comenzi și așteptările din mediul de afaceri indică faptul că în lunile următoare ar putea exista o tendință de stabilizare.”

Sentimentul de încredere în mediul de afaceri a crescut în noiembrie, potrivit Ifo.