Emmanuel Macron urmează să abordeze China cu un plan care, în opinia sa, ar putea duce la discuții între Rusia și Ucraina, relatează Bloomberg.

Emmanuel Macron și Xi JinpingFoto: Ng Han Guan / AP / Profimedia

Președintele francez l-a însărcinat pe consilierul său pe probleme de politică externă, Emmanuel Bonne, să colaboreze cu diplomatul de top al Chinei, Wang Yi, pentru a crea un cadru care ar putea fi folosit ca bază pentru viitoarele discuții, potrivit unor surse.

Strategia Franței prevede ca discuțiile dintre Rusia și Ucraina să aibă loc în această vară, dacă totul merge bine, au declarat sursele, vorbind sub rezerva anonimatului, citează Sky News.

În timpul unei călătorii recente în China, președintele francez nu a reușit să îl convingă pe președintele Xi Jinping să vorbească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu au mai vorbit de la izbucnirea războiului în urmă cu mai bine de un an.

De asemenea, Macron și-a înfuriat aliații anul trecut când a spus că nu ar trebui să „umilească” Rusia.

Nu este clar dacă Macron va obține sprijin pentru planul său din partea Kievului și a aliaților săi, dintre care mulți au respins propunerile de încetare a focului care ar fi permis Rusiei să își păstreze teritoriile.

Multe țări sunt, de asemenea, sceptice că China poate acționa ca un mediator imparțial, având în vedere „prietenia sa nelimitată” cu Rusia. Cele două țări au promis în repetate rânduri că își vor consolida relațiile, inclusiv luni, făcând apel la o mai mare cooperare între armatele lor.