Ministerul Muncii a realizat, zilele acestea, o evaluare a rezultatelor aplicarii programului social guvernamental, in perioada 2003-2004. Conform unei statistici din aceasta evaluare, numarul romanilor care innebunesc este in crestere alarmanta. Astfel, in perioada septembrie 2003 - aprilie 2004, numarul persoanelor cu handicap mintal a crescut de la 74.316 la 80.

597, in cazul persoanelor neinstitutionalizate (care se trateaza la domiciliu), respectiv de la 5.985 la 6.177, in cazul celor internati. La acestia se adauga persoanele care au devenit handicapate neuropsihic, al caror numar este, de asemenea, in crestere: de la 49.507 la 51.007 (neinternati), respectiv de la 5.362 la 5.661 (internati).

De unde rezulta ca, in medie, mai mult de o mie de romani o iau razna, intr-o singura luna! Dupa cum se poate constata din tabelele din pagina 10, in cazul celorlalte tipuri de handicap (fizic, somatic, vizual, auditiv etc.) numarul persoanelor suferinde, aflate in grija statului, este in scadere sau crestere ponderata.

Realitatea este ca majoritatea celor care apar nebuni in acte sunt sanatosi mintal. Ei se declara handicapati mintal sau neuropsihic, pentru a putea beneficia de ajutoarele oferite de stat - al caror cuantum total se ridica la nivelul miilor de miliarde anual. Stratagema tine, pentru ca bolile mintale sunt relativ usor de simulat, iar prefacatoria este greu, daca nu imposibil, de dovedit.

Aproape 800 de mii de romani primesc pensii de invaliditate. Unul din 5 pensionari de invaliditate apare, in acte, ca suferind de o boala psihica, majoritatea fiind incadrati in gradul II - incapacitate permanenta de munca si o pensie medie de 1.750.000 lei. In realitate, putini dintre acestia sunt nebuni de-adevaratelea.

Majoritatea sunt fosti disponibilizati, fosti someri, loviti brusc de depresie sau tulburari anxioase dupa expirarea somajului platit.