Pentru campaniile de anul trecut, PSD a desfasurat forte impresionante: specialisti americani, strategi romani, companii de comunicare, oameni de publicitate din agentii puternice, freelanceri.

PetriSor Obae, Petre Barbu Capital a identificat patru centre de coordonare ale campaniilor electorale ale PSD: Greenberg Research, firma americana de consultanta, Multimedia Political Communications, companie a lui Bogdan Teodorescu si Dan Andronic, Maximize Communications, coordonata de Mihaela Nicola, si Bogdan Enoiu, directorul de la agentia McCann-Erickson.

Fiecare si-a facut treaba pe cate un segment din campanie. Astfel, Greenberg, un nume greu al consultantei politice pe plan mondial, a pus la punct strategia de comunicare si conceptul creativ. Dan Andronic a fost seful campaniei PSD la locale si „umbra“ lui Nastase in toamna. Totodata, firma lui a lucrat la strategie si mesaj, scriind si discursurile candidatului PSD.

Mihaela Nicola a fost consultant de imagine, iar firma pe care o coordona, Maximize, a derulat bugetele de media pentru PSD. Valoarea acestor contracte s-a ridicat la 1,5 milioane euro. Desi Nicola a negat implicarea agentiei Ogilvy& Mather in campanie, Capital prezinta un document (o factura) care arata ce servicii a cumparat agentia pentru campania PSD.

Organizarea evenimentelor a cazut in grija lui Bogdan Enoiu. El spune ca a lucrat pro bono la campanii, in nume personal. Practic, concertele si lansarile candidatilor l-au avut drept „maestru de ceremonii“ pe Bogdan Enoiu. Mana de lucru pentru partea de creatie a fost asigurata de o echipa de freelanceri din industria de publicitate.

Onorariul acestor freelanceri s-a invartit in jurul valorii de 10.000 de euro.