Comisia senatoriala de ancheta a privatizarii societatii ARO Campulung a ajuns la concluzia ca achizitia companiei de catre firma americana Cross Lander Inc s-a facut in defavoarea statului roman. Dupa privatizare, datoriile ARO s-au dublat iar multe dintre active au fost vandute la preturi subevaluate.

Conform raportului parlamentarilor, „patrimoniul ARO S.A., de peste 50 de milioane USD, s-a vandut cu un pret total de doar 150.230 USD iar firma Cross Lander, „abuzand si de ambiguitatea contractului”, a vandut, ulterior, la randul sau, fabrica de scule si matrite a ARO pentru suma de 2,7 milioane de dolari.

Totalul facilitatilor acordate companiei Cross Lander insumeaza 1716 miliarde ROL. In prezent au mai ramas neexecutate de catre AVAB obligatiile bugetare restante in vama care insumeaza 45,6 miliarde ROL, respectiv doar 2,6% din totalul ajutoruluide stat de care a benficat ARO.

La data privatizarii, respectiv 31 decembrie 2003, societatea avea inregistrate in actele contabile datorii comerciale in valoare de 320 miliarde ROL, iar in perioada de dupa privatizare, pana la 31.12.2005, ca urmare a administrarii defectuoase a societatii de catre cumparator, ARO a acumulat datorii in valoare de 380 miliarde ROL. Astfel totalul datoriilor societatii se ridica acum la 700 miliarde ROL.

De asemenea, daca la data privatizarii ARO inregistra pierderi de 290 miliarde ROL, in perioada in care societatea a fost administrata de Cross Lander a inregistrat pierderi in valoare de 400 miliarde ROL.

Cross Lander nu a respectat numeroase clauze ale contractului de privatizare printre care :realizarea investitiilor, realizarea cifrei de afaceri, capitalul de lucru, protectia mediului, interdictia instrainarii activelor.

Abuzand de ambiguitatea contractului, Cross Lander si-a permis sa vanda o parte din patrimoniul ARO fara evaluare, competenta si licitatie, la preturi de cateva zeci de ori mai mici decat cele ale pietei.

Totodata, s-au inregistrat intarzieri la plata salariilor incepand cu luna august 2005 iar activitatea este intrerupta practic din luna septembrie 2005.

La cererea creditorilor, la 26 ianuarie 2005 Tribunalul Arges a deschis procedura reorganizarii judiciare si falimentului ARO iar in prezent cauza se judeca la tribunalul Timis.

Senatorii din comisia de ancheta solicita Parlamentului si Guvernului sa emita acte normative pentru acordarea unor ajutoare financiare angajatilor ARO, considerati a fi „victime inocente ale unei privatizari frauduloase”.

Ei cer totodata Guvernului sa analizeze contractul colectiv de munca de la ARO pentru solutionarea problemelor salariale ale angajatilor si pentru relansarea acestei societati. De asemenea, Raportul comisiei solicita „organelor abilitate ale statului” sa stabileasca „masurile legale care se impun”.

Situatia de la ARO s-a mai aflat in atentia si a altor organisme de ancheta. Curtea de Conturi a realizat un audit privind efectele pe care le-a avut privatizarea societatii. Conform acestui raport, s-au evidentiat nereguli care pun sub semnul intrebarii reusita privatizarii mai ales ca situatia financiara si economica s-a deteriorat considerabil dupa privatizare.

In urma cu cateva luni Biroul Permanent al Senatului a aprobat initierea unei anchete parlamentare referitoare la privatizarea ARO Campulung si la consecintele acesteia.

Un audit efectuat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului aprecia ca desfasurarea negocierii cu un singur ofertant nu a fost de natura sa asigure un mediu concurential adecvat, element esential pentru obtinerea unui raport pret/valoare corespunzator.