Greu, dupa multe minute, usa se deschide. Un hol mic, apoi camaruta intunecoasa. Ortansa Todica, 73 de ani, merge incet, pe langa perete, si se intoarce in pat. A orbit din cauza cataractei. Nu-i vine sa creada ca e atat de neajutorata. Toata viata a fost puternica si demna, desi soarta n-a fost blanda cu ea. "Aveam 80 de kg, uitati ce-am ajuns", si intinde mana subtire, uscata.

Sta aici, pe str.Trotus, de 33 de ani. Pana acum patru ani, a ocupat camerele din fata. Atunci, casa a fost revendicata si obtinuta de proprietar, iar batrana mutata in spate, intr-o fosta bucatarioara. "Pe toti i-a evacuat. Ne-a lasat pe noi, astea batrane, si ne-a facut contract de inchiriere pana in 2006. Imediat a vandut-o si s-a intors in Israel". Umezeala si frigul iti ingheata oasele.

Ca intr-un beci. Soba de teracota, cu gaz metan, e rece. "Vreau sa nu am datorii, sa nu-mi bata nimeni la usa! Macar de gaze sa fiu scutita". Peretii sunt uzi, coscoviti, din cauza ca imobilul e vechi si instalatiile s-au stricat. "Nu sta nimeni la etaj, usile sunt incuiate. Inainte de Pasti, curgea apa in pat, pe mine. Sub canapea, covorul e ud".

Tine geamul deschis, ca sa nu miroase a igrasie.

Vin de la "Caritas", sustine ea, o maicuta si o asistenta, care o mai ajuta. Chiria, 900.000 lei pe luna, o imparte cu vecinul, care da doua treimi. A racit la plamani si doua saptamani, zi si noapte, a facut injectii. Vecinii sunt de treaba, proprietarul la fel, "nu ma deranjeaza niciodata", toti sunt buni, sustine Ortansa . Sta singura, rupta de lume, in centrul orasului.

Pe masuta, un aparat de radio, mut. Patru baterii mari, la 5.000 lei, i-ar readuce in casa viata: stiri, muzica, teatru radiofonic... De televizor n-are nevoie. "De cand am bilet sa ma operez la ochi! Au zis ca n-au cristalin, la Policlinica, si m-au trimis la medicul de familie, sa-mi dea picaturi. Ce fel de tara-i asta? Am muncit o viata si eu!" Plange incet, cu demnitate.

Vede putin, ca prin ceata, umbre si lumini. Din prezent si din trecut. Isi aminteste de Ivesti-Tecuci, de moartea mamei, de internarea la Casa de copii. "Tata era invatator, nu putea sa ne tina. S-a recasatorit, noi am crescut..." Ortansa a ajuns linotipist la Casa Scanteii, s-a maritat cu un militar si l-a urmat la Cluj, Oradea, Bacau.

Barbatul a facut comotie cerebrala si dupa asta a fost, pana la sfarsit, foarte bolnav. In 1994, Ortansa a ramas vaduva. Din pensia ei, 1,4 milioane lei, plateste chiria, lumina, apa, gunoiul etc. Alimente nu-i prea trebuie. "Mi-aduc de la Caritas zahar, orez, mie imi ajunge. Nu vad sa gatesc si nici nu pot sa mananc".

Imi arata, pe farfurioara, o felie de paine, din care a ciugulit putin, cat o vrabiuta. Grija ei cea mare nu e insa viata, ci moartea! Cine o va inmormanta si cu ce? Acum cativa ani a castigat un milion de la "Desteptarea", cu un talon. "Stiti ce am cumparat? Am un costum nou, cu eticheta pe el, lenjerie, zece prosoape". Trebuie sa fii pregatit de MOARTE. S-o astepti cu respect.

Ortansa Todica isi doreste un singur lucru: sa fie ingropata crestineste si decent. N-are bani de sicriu, de panza, de slujbe. N-are rude. "Aici ma intind cainii!?, suspina batrana. Ii roaga pe semeni s-o ajute, "dar nu sa-mi aduca mie bani, eu nu vreau bani; sa-i puna undeva, deoparte, sau sa cumpere ce trebuie!".

E prima data cand aud de "apel umanitar" care nu e destinat salvarii trupului, ci sufletului. E ceasul aproape? De ce e asa de grabita, de disperata? "Eu ma rog la Dumnezeu, spune femeia, in soapta, numai El stie!"

IMPORTANT! Reproducerea partiala sau totala a acestui text poate fi facuta numai cu acordul scris al Redactiei Desteptarea (dsa@desteptarea.ro).