Irina S. din comuna Cotofanesti a nascut prin cezariana un baietel dolofan de 3,400 kg. Tatal copilului, Maricel S. nu are nici el mai mult de 16 ani, el a asteptat nerabdator in fata maternitatii din Onesti pana cand a primit minunata veste ca sotia lui a nascut un baietel. A plecat apoi bucuros sa dea vestea cea mare in familie.

A doua zi dupa operatia de cezariana Irina a fost trimisa intr-un salon de mamici. Prima intrebare pe care a pus-o tanara mamica a fost cand i se drumul acasa. „Imi este tare dor de mama mea, nu pot sta prea mult timp fara ea, nu-s obisnuita, eu ma simt foarte bine, nu stiu de ce ma mai tin aici“. Irina nu este inca hotarata ce nume sa-i dea baietelului.

„O sa vorbesc cu mama mea, ma va ajuta ea sa aleg numele pentru copil“. Cei doi tineri, Irina si Marcel, se cunosc inca de cand erau foarte mici, baiatul curtand-o de mult timp, pana a avut curajul sa se duca la parintii fetei ca s-o ceara de nevasta.

Desi foarte tanara, Irina nu este la prima casatorie.

„Eu am mai fost casatorita o data, in Ialomita, am fost cumparata cu 5 cocosei mari de aur si cu bani, dar din cauza dorului de mama mea am plecat acasa. Daca nu eram casatorita inainte, Marcel ar fi trebuit sa ma cumpere cu mai multi bani, dar asa m-a cumparat doar cu 2 cocosei mari de aur. Imediat dupa nunta am ramas gravida, dar nu i-am spus mamei ca imi era frica.

La spital cand m-a adus mama a inceput sa planga, sunt singura la parinti, ceilalti frati si surori au murit, doar pe mine ma are.“ De-a lungul sarcinii Irina a venit la control doar o singura data; nu a avut probleme.

Intentioneaza sa nu-si abandoneze copilul in maternitate asa cum obisnuiesc unele „mamici“, insa nu vrea sa mai aiba copiii prea curand, datorita varstei pe care aceasta o are nici nu-si da seama prea bine ce i se intampla. Isi doreste ca atunci cand se intoarce acasa sa-si reia scoala.

„Eu as mai fi mers la scoala in perioada sarcinii, dar radeau colegii de mine, asa ca am abandonat-o momentan“. Baiatul tinerei mame este un copil sanatos si isi asteapta cuminte in patutul lui mamica ca sa-l ia acasa.