Arhive disparute

De la Arhivele Statului au disparut o serie de documente, sustine o sibianca, ce se jura ca a consultat respectivele documente cu o zi inainte. Cazul ei nu este, insa singular – un alt sibian, Ioan Stoia, spune ca nu mai gaseste o serie intreaga de acte, despre care s-a si publicat o carte, cu ceva ani in urma.

Actualul director al Arhivelor Statului Sibiu lasa de inteles ca, pana la venirea sa, se poate sa fi disparut o serie de documente.

Asupra Arhivelor din Sibiu s-au abatut o serie de acuze nu numai asupra comportamentului angajatilor, dar si asupra a conducerii, vizavi de unele cereri ce privesc acte clasificate ca fiind secrete de stat.

Asupra Arhivelor planeaza si acuza ca in interior sunt gazduite si copii fidele ale unor acte originale cu semnaturi importante, dar care sunt interzise celor interesati, sub pretextul ca au fost pierdute.

Documente falsificate

Dupa ce a facut cercetari amanuntite ce au legatura cu extrasele de carte funciara a caselor nationalizate dupa 1956, sibianca D.Z. a fost nevoita sa faca apel si la documente din Arhiva de la Sibiu.

Aici a fost intampinata cu indiferenta, ba chiar i s-a dat de inteles ca ar fi nevoie de o anumita mica atentie pentru a consulta documente din patrimoniu arhivei. D. Z. nu a renuntat si, dupa cateva zile, a revenit. De data, aceasta a avut mai mult succes.

I s-au aratat actele cerute si a descoperit semnatura si stampila unui cabinet de avocatura care era parte din procesul pentru care ii serveau informatiile. „Vreau sa afirm ca in Arhivele Statului poate oricine intra si modifica documente care, dupa cum sustin cei de la Arhive, ar fi unicate.

In cercetarile mele cu privire la numerele de top 45/1, 644/1 si 332/1, reprezentand extrase de carte funciara din 1956, despre casele nationalizate, am descoperit pe acestea semnatura si stampila avocatului Dorin Suciu.

Pentru ca Arhivele nu dau documente in original a trebuit sa ma intorc a doua zi pentru a intra in posesia unor copii xerox, de pe care am avut surpriza sa constat ca disparusera cele mentionate mai sus. Cand le-am cerut pe cele semnate mi s-a raspuns ca nu exista asa ceva", acuza D. Z., sub acoperirea anonimatului.

Avocatul Dorin Suciu sustine ca, astfel de documente, trebuie sa fii fost reale."Daca apar si semnatura si stampila, inseamna ca le-am pus. Pe actele originale nu se pune stampila sau semnatura, deci cele existente la Arhiva erau copii, pe care a trebuit sa certific ca sunt in conformitate cu originalul.

La mine stampila apare in doua situatii - sau actul este redactat de mine sau eu depun un act in copie pe care il certific cu stampila si semnatura dupa care scriu conform cu originalul", declara Dorin Suciu.

Timpul nu lasa urme

La 120 de ani impliniti de Arhivistica din Transilvania, cercetatoarea Monica Vlaicu scrie o carte (120 de ani de arhiva publica in Transilvania, Sibiu: Editura Tenis-Club-Sen 1996) despre aceasta institutie, in care insereaza si unele extrase dintr-o serie de dosare - nr.34/1901, nr.1.113/1910 sau 257/1914, care fac referire la institutii ale Grupul

ui etnic German. Aflat intr-un proces pentru un imobil, cu reprezentantii Consistoriului Evanghelic, sibianul Ioan Stoia cauta si el aceste dosare, in Arhiva de la Sibiu. Aceste dosare, insa, nu mai sunt de gasit.

Dosare disparute si de la Cadastru

Cum la Arhive s-a lovit de „inexistenta" dosarelor cerute, Ioan Stoia a apelat si la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sibiu. Dupa cum spune si numele institutiei, aceasta ar trebui sa detina toate documentele referitoare la extrasele de carte funciara si cele despre vanzarile imobiliare.

Cu toate acestea, o parte din arhiva Oficiului de Cadastru s-a pierdut si cealalta parte nu s-a separat inca de cea a Judecatoriei Sibiu.

Cu toate acestea, Ioan Stoica inainteaza o cerere pentru vizionarea unui dosar ce cuprinde o decizie de intabulare din 1945. Dupa o asteptare destul de lunga primeste un raspuns negativ pe motiv ca nu a existat la data respectiva nici un act referitor la decizia respectiva.

„Nu dupa mult timp, insa, Oficiul de Cadastru a pierdut o parte din arhiva, atunci cand a ingropat-o la uscat in pivnitele fostei firme de Vinalcool din Sibiu, in spatele cladirii de la Primarie.

In vara anului trecut, o firma de constructii s-a apucat de treaba si a descoperit dosarele respective, pe care le-au transportat la REMAT", declara Ioan Stoia. La aceste acuze directorul de la Cadastru, Ioan Aleman a avut o reactie de uimire.

"Nu va pot infirma cele spuse pentru ca este posibil, cu toate ca mi se pare o neglijenta din partea unor oameni indiferenti cu privire la documentele vechi. In ceea ce priveste arhiva de carte funciara va pot spune ca ea se afla inca la Judecatoria Sibiu pentru ca inca nu s-au separat documentele.

Sunt anumite dosare care nu se gasesc pentru ca nu au fost arhivate. In plus, nici Notariatul de Stat nu s-a ocupat indeaproape de aceasta problema dar nici functionari de la noi. De asemenea, avem dosare pe care este specificat lipsa de documente la inventariere.

Asadar este posibil ca unele persoane sa nu mai gaseasca anumite documente de care ar avea nevoie", afirma director Oficiului de Cadastru din Sibiu.

Pisica in curtea altora

Directorul Arhivelor Statului Sibiu, Alexiu Tatu, nu neaga faptul ca, inaintea sa, lucrurile ar fi scapat de sub control. "Se poate ca inaintea mea sa fi existat persoane care au cam scapat fraiele conducerii, insa eu ma abtin si nu dau date decat incepand cu anul 2003 de cand sunt eu aici.

Drept sa spun nu am cunostinta de interventia pe documente si daca ar fi asa consider ca este o fapta foarte grava, pentru ca astfel se distruge informatia exacta si informatii utile pentru societatea sibiana privitoare la o anumita perioada de timp.

Aceste actiuni sunt foarte greu de prevazut dar din punctul meu de vedere cand am un document in fata pe care se vad interventii nu dau semnatura de eliberare catre public", declara Alexiu Tatu.

In plus, Tatu sustine ca si institutia pe care o conduce are anumite reguli care nu pot fi ignorate. "Nu avem voie sa dam documente dupa cum cere omul. Exista in primul rand o limita de zece dosare pe fiecare om dintr-un inventar.

Se mai intampla ca umul sa nu cunosca paleografia vremii si atunci nu are rost sa mai consulte documentul pentru ca il deterioreaza inutil.

Noi facem copii xerox la documentele din arhiva pentru ca trebuie sa specific ca nu iese nimeni din institutie cu vreun original si nici nu intervine nimeni sub nici o forma pe documentele in cauza", declara Alexiu Tatu, director la Arhivele de Stat din Sibiu.

Cu toate acestea, sibienii care sustin ca le-au disparut dosarele cautate nu cred ca problema lor tine de regulile Arhivelor Statului. "De ce Arhivele de Stat din Sibiu nu raspund concret cererilor facute de noi pentru documente care ne pot ajuta in rezolvarea unor probleme si aducerea in instanta a mai multor probe palpabile.

La cererile noastre fosta conducere s-a rezumat la a ne spune ca au fost pierdute in momentul in care cladirea Arhivelor a fost sub ocupatia regimului comunist", afirma Ioan Stoia.