Campania electorala din vara trecuta si-a desemnat de mult castigatorii. A venit timpul sa aflam si ce au avut de plata cei care au dorit sa ne reprezinte interesele, atat pe plan local, cat si la nivel central.

Pentru ca au existat suspiciuni privind modul in care se colecteaza banii pentru campania electorala, legea obliga partidele politice si reprezentantii lor in batalia pentru putere sa-si declare sursele si sumele puse la bataie.

Lista donatiilor in anul 2004, publicata in conformitate cu articolul 5, aliniatul 8 din legea nr.43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, ilustreaza exact contributia celor care au vrut sa ajunga parlamentari, dar si a diversilor „simpatizanti", prieteni sau diversi colaboratori.

Contributiile ar trebui declarate in totalitate la Curtea de Conturi. In caz ca lipseste vreun act, cat de mic, alegerile nu pot fi validate. Mai apoi, toate donatiile trebuie publicate in Monitorul Oficial pana la 31 martie a anului urmator. Cel putin asa prevede legislatia in vigoare.

O chestiune care vine in ajutorul partidelor ce nu doresc sa-si spele rufele in public ar fi o prevedere care spune ca identitatea donatorului poate ramane nedezvaluita, daca suma cu care a contribuit la bunul mers al campaniei electorale se mentine sub limita de 25 milioane, adica 10 salarii minime.

Lista publicata in MOF nr.217/31.03.2005, partea a III-a, se refera la contributiile Aliantei DA.

Din pacate, spre deosebire de alte liste similare ale celorlalte partide, informatiile sunt destul de zgarcit prezentate, pentru ca lista este pur si simplu o insiruire de nume de unde, din cand in cand, rasare si cate o persoana mai cunoscuta.

De exemplu, pe lista l-am gasit pe Adrian Alui Gheorghe, unul din exponentii PNL, care a contribuit la campania pentru generale cu 50 milioane de lei. Colegul sau, Toader Mocanu, nu a scos din buzunar decat 5 milioane de lei. Sau cel putin asa spune documentul oficial.

Vasile Pruteanu a fost mai darnic si a contribuit la fotoliul sau de parlamentar cu 130 milioane de lei. Stratila Serban nu s-a ridicat la contributia deputatului, dar tot a bagat mana in buzunar pana a ajuns la 95 milioane de lei. Dorinel Ursarescu a participat si el 140 milioane de lei.

Drept dovada, ne face cu mana de la Palatul Parlamentului. In zilele de lucru, evident.

PD a contribuit „gros"

Alegerile din 2004 au solicitat destul de puternic si buzunarul democratilor nemteni. Pe lista participantilor la campanie cu fonduri mai mult sau mai putin substantiale se inscriu nume destul de cunoscute, care au si fost rasplatite pentru efortul depus.

Astfel, Viorel Strungariu, cunoscut om de afaceri, a fost alaturi de PD cu frumusica suma de 83 milioane de lei. Fostul deputat Ioan Onisei a contribuit cu 72 milioane de lei. Si acum este secretar de stat in ministerul Monei Musca. Vasile Sendrea a scos din buzunar putin peste 50 de milioane de lei. Si acum este subprefect de Neamt.

Marius Rogin a contribuit cu numai 28,1 milioane de lei. Dar tot i s-a rezervat un loc caldut in Camera Deputatilor. Vasile Ouatu nu este viceprimar degeaba. Si el a contribuit cu aproape 11 milioane de lei. Mai putin decat unii colegi de partid, dar la greu... se apreciaza efortul.

Pe lista „contribuabililor" se mai inscriu: Traian Sturzu (28,4 milioane de lei), Marin Puiu (26,1 milioane), Ion Agafitei (23,7 milioane), Constantin Pavel (21 milioane), Gheorghe Diaconu (18,8 milioane), Anton Aarmenei (17,4 milioane), Ion Bodescu (10 milioane), Aurelian Pitrinjel (10 milioane), Constantin Bordea (7,5 milioane), Constantin Barjoveanu (7,2 milioane), Mihai Florea (7,3 milioane), Constantin Catrinoiu (6 milioane), C. Murarita (5,8 milioane), V. Dumitrache (6,2 milioane), Vasile Petraru (5,6 milioane), Luminita Sava (5,3 milioane), Nicolae Iftimie (5,2 milioane), Constantin Barticel (4,8 milioane), Lariu Rusu (4 milioane) si Gheorghe Ostahie (4 milioane).

Contribuabilii PNL, mult mai generosi

Alegerile locale au reprezentat o provocare in materie de cine scoate mai mult din buzunar. Sau cel putin asa ilustreaza listele aparute in Monitorul Oficial.

Toader Mocanu se pare ca a contribuit cu 208.900.000 milioane de lei, Vasile Pruteanu cu 150.000.000 lei, dar recordul absolut il detine familia Stefan.

Astfel, Georgiana Stefan, fiica actualului primar, a contribuit la campania electorala cu 181.500.000 milioane de lei, iar Gheorghe Stefan, primar si presedinte al PNL, a contribuit cu nu mai putin de 335.500.000 lei. Mult mai palid a fost Serban Stratila care a dat doar 33.250.000 milioane de lei.

Dorinel Ursarescu insa se inscrie pe primele locuri in top, cu o contributie de fix 255.949.000 lei.

PSD straluceste la capitolul deficit

La campania pentru alegerile locale turul I si turul II, PSD Neamt a avut ca venituri aproape 1 miliard de lei. Suma este destul de mare, dar nici pe departe suficienta. Asta au dovedit-o cheltuielile uriase din campanie, care au ajuns la nu mai putin de 4,3 miliarde de lei. Deficitul inregistrat: o uluitoare suma de 3.420.283.020 lei. De unde?!

Mult mai atenti au fost pesedistii la generale, unde au participat la lupta electorala alaturi de fostul Partid Umanist. Pe scurt, dupa ce au pierdut puterea in Neamt, pesedistii au reusit sa stranga doar 1,2 miliarde lei. PUR a contribuit cu cat avea. Adica, aproape 30 de milioane.

Nici cat un amarat de salariu de parlamentar, doamna Silvia Ciornei. Cheltuielile au fost, de aceasta data, fix cat au fost veniturile: 1.329.177.235 lei. Ca si contribuabili fizici nu am gasit pe nimeni in listele din Monitorul Oficial. Probabil pentru ca toti cei care au dat bani in campanie nu au sarit de 25 milioane de lei.

La societati comerciale lucrurile stau diferit. SC Pluriconsulting Grup SA din Piatra Neamt a participat la campania electorala a fostului partid de guvernamant cu 410 milioane de lei, dati in trei transe: pe 9 august, 23 august, 13 septembrie 2004.

O alta societate destul de „interesanta" este CFR Ateliere Grivita, din Bucuresti a contribuit cu 300 milioane de lei, dati chiar in perioada de foc: 11 noiembrie 2004.

Contributii de top

La o privire fugara asupra sumelor cu prea multe zerouri care s-au invartit in campaniile electorale de anul trecut, am incercat sa facem un top al contributiilor. Criteriile au fost suma, dar si prestigiul celor care acum sunt reprezentanti de seama prin Parlament sau au alte functii publice.

I-am trece pe primul loc la PSD, la egalitate de puncte, pe Omar Hayssam (cel care nu a avut nici in clin nici in maneca cu PSD, dupa cum afirma mai marii partidului), care a contribuit cu 560 milioane de lei la campania pentru generale, cu SC Contehit Impex SRL din Bucuresti, care eclipseaza nu prin nume, ci prin suma: 1 miliard de lei, oferiti partidului intr-o singura zi: 5 mai 200

La PNL, Norica Nicolai, senator, a contribuit cu 150 milioane de lei

Varujan Vosganian a contribuit cu doar 27 milioane de lei la o campanie, dar a compensat cu o alta contributie de 390 milioane de lei, ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza cu 250 milioane de lei, Adrian Cioroianu, senator PNL, a dat 225 milioane de lei pentru a ajuta la promovarea ideilor si doctrinei liberale, consilierul prezidential Elena Udrea a

contribuit cu 330 milioane de lei (nu degeaba sta acum la dreapta tatalui Basescu), purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, 400 milioane de lei.

PRM – singur si al nimanui

La nivel de judet, PRM nu a stralucit prin nimic. Nici prin contributii spectaculoase, nici prin candidati-surpriza. Dumitru Puzdrea, de pe liste de Bucuresti a contribuit cu 335 milioane de lei. Iar din Piatra Neamt, Iosif Balint a scos din buzunar pentru partidul lui Vadim 30 milioane de lei.

Tot din Neamt a existat si o donatie din partea unei persoane juridice, SC Unic SA, care a contribuit cu aproape 100 milioane de lei.

Legea spune ca...

Legea 43/21 ianuarie 2003 se refera la finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale. Potrivit Legii, sursele de finantare a activitatii unui partid politic pot fi cotizatii ale membrilor de partid, donatii si legate, venituri provenite din activitati proprii si subventii de la bugetul de stat.

Suma cotizatiilor platite intr-un an de un membru de partid poate fi de pana la 100 de salarii de baza minime brute pe tara, la data de 1 ianuarie a anului respectiv (2,5 milioane lei in cazul nostru).

Donatiile primite de un partid politic intr-un an fiscal nu pot depasi 0,025% (0,050% in an electoral) din veniturile bugetului de stat pe anul respectiv.

Donatiile primite de la o persoana fizica intr-un an pot fi de pana la 200 de salarii de baza minime brute pe tara (500 milioane lei).

Donatiile primite de la o persoana juridica intr-un an pot fi de pana la 500 de salarii de baza minime brute pe tara (1,2 miliarde lei). Persoanele juridice sunt obligate ca la data efectuarii donatiei sa aiba achitate integral toate datoriile fata de bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat.

La solicitarea donatorului, identitatea sa poate ramane confidentiala, in situatia in care donatia se situeaza in limita sumei anuale de 10 salarii de baza minime brute pe tara (25 milioane lei).

Lista persoanelor care au facut intr-un an donatii a caror valoare cumulata depaseste 10 salarii de baza minime brute pe tara, precum si suma totala a donatiilor confidentiale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, pana la data de 31 martie a anului urmator.

In termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor, mandatarul financiar este obligat sa depuna la Curtea de Conturi un raport detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale pentru fiecare partid sau candidat independent. Raportul se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.