La Judecatoria Resita ajunge, astazi, pe rol primul dosar in care un fost director al societatii "Mocars" din Caransebes (judetul Cara-Severin) a fost cercetat de procurori pentru comiterea unor fapte care au prejudiciat unul dintre cele mai celebre combinate de producere a mobilei din Romania, ajunsa acum in lichidare judiciara.

Dosarul a fost finalizat de Parchetul Caransebes si a plecat de la procurorii de aici in 22 august 2003. A fost inregistrat la Judecatoria Resita abia de curand, primul termen de judecata fiind stabilit pentru 17 noiembrie.

Exista, insa, patru dosare penale instrumentate de Serviciul Politiei Economico-Financiare al IPJ, care au fost trimise procurorilor pentru definitivarea cercetarilor. Toate au ca obiect operatiuni comerciale nelegale, efectuate de cadre de conducere ajunse sa dirijeze soarta "Mocars" dupa ce aceasta a fost achizitionata, in 1998, de SRL-ul oradean "Bb System". Toate au plecat de la politisti cu propunerea de incepere a urmaririi penale.

In paralel, se deruleaza lichidarea judiciara a societatii, dupa ce aproape 1.500 de salariati au fost concediati. Muncitorii ramasi fara servicii acuza patronatul de situatia in care au ajuns.

In zona se speculeaza intens faptul ca sotia senatorului UDMR Verestoy Attila era director la APAPS in perioada privatizarii, iar cumparatorul oradean are patronatul format din cetateni de etnie maghiara.

Acestora li se imputa tot ce se intampla in prezent la "Mocars", dupa cum fostii angajati acuza ca activitatea conducerii a vizat doar distrugerea societatii, cu complicitatea autoritatilor, care au ignorat toate reclamatiile menite sa atraga atentia asupra situatiei.

Privatizare pe banii firmei cumparate

Infiintata la 1873 de doi etnici germani din Caransebes, fabrica de mobila producea, din 1920, mobila curbata, furnir, cherestea, placaje si lemn de foc. A fost nationalizata la 11 iunie 1948, constituindu-se, dupa acest moment, Combinatul de prelucrare a Lemnului CPL. Din 1991, pe structura fostului CPL s-a infiintat societatea comerciala "Mocars".

La 14 decembrie 1998, Fondul Proprietatii de Stat a vandut "Mocars" societatii oradene "Bb System" SRL, condusa de Eva Reka Varadi. Fostii muncitori sustin ca un patrimoniu de 30 de miliarde lei, la acea vreme, s-a vandut cu doar un miliard.

Cumparatorul se obliga, prin contractul de privatizare, pe langa alte clauze, sa efectueze doar in primul an investitii de un milion de dolari. Noul patronat a decis, insa, sa mute sediul social al firmei la Oradea, dupa care, la scurt timp, "Mocars" Caransebes a intrat in reorganizare judiciara.

Din anul 2000, sindicatul din cadrul fabricii a formulat o serie de plangeri penale, reclamand abuzuri ale conducerii.

Dosare penale trimise procurorilor pentru finalizare

Serviciul Politiei Economico-Financiare din cadrul IPJ Caras-Severin a efectuat cercetari in patru dosare distincte. Primul dateaza din anul 2000 si il vizeaza pe directorul "Mocars", Ion Liubita, cercetat pentru instrainarea unor fonduri ale societatii si efectuarea de operatiuni comerciale nelegale.

Al doilea dosar penal la care au lucrat politistii le vizeaza pe Eva Reka Pasztai (fosta Varadi, inainte de casatorie) si contabila-sefa a societatii, Ilona Sabau, care au fost cercetate pentru contractarea unui credit de 15,3 miliarde lei garantat cu bunurile fabricii, banii fiind ulterior folositi nu pentru "Mocars", ci pentru alte societati private detinute de cele doua femei.

Cercetarile in acest dosar s-au extins ulterior si asupra unui contract de export care a prejudiciat "Mocars" cu 188 miliarde lei.

Intr-un al treilea dosar penal, Eva Reka Pasztai a fost cercetata impreuna cu directorul Gheorghe Cretan, pentru ca nu au executat hotararile judecatoresti ramase definitive privind plata drepturilor salariale si reangajarea a 609 salariati ai "Mocars".