Spre dezamagirea lui Lele Alexandru, nu m-a socat atacul lui in Justitie, despre care crede ca este o adevarata bomba judiciara.

Dupa succesul abject al linsajul mediatic la adresa unei avocate-martor al acuzarii in dosarul sau penal, Lele a capatat un „look" de caine de vanatoare si o privire de hiena flamanda. O adevarata vanatoare de vrajitoare, desi este cam anacronic sa gandim asa.

Ceea ce a facut Lele impotriva „inculpatei" Elena Albutiu prin plangerea penala pentru insulta si calomnie, inregistrata la Judecatoria Oradea, nu este altceva decat prototipul mediocritatii intelectuale.

Sa intentezi proces pentru articolul „Diversiunea unui magistrat", care, in acceptiunea lui Lele, „prin modul cum a fost conceput, redactat si publicat, dupa alte asemenea mizerii anonime neasumate… folosind expresii cu vicii de ratiune si logica… mi-a adus o atingere grava onoarei, dreptului la proprie imagine si reputatie", este o adevarata gafa judiciara.

In gazeta lui Lele au aparut, saptamanal, articole defaimatoare la adresa mea, amenintari publice si umilinte greu de expus, care frizau ultrajul contra bunelor moravuri. Ca sa fie convingatoare, „Gazeta de Oradea" a trimis fotoreporteri care mi-au fotografiat casa si autoturismul.

Am fost urmarita si fotografiata, am auzit comentarii scabroase pe coridoarele si in salile instantelor.

Imi pun intrebarea, ca simplu cetatean, de ce n-ar fi posibil sa inteleg ilegalitatea unor actiuni represive comise impotriva unui avocat-martor al acuzarii? Sau, de ce sa nu vad ca leprele si infractorii dovediti de autoritatea statului s-au refugiat in presa si sunt protejati?

Stiu ca meseria de avocat incumba responsabilitati si dureri de cap, dar femeile se pricep la fel de bine, poate chiar mai bine, sa dea replica atacurilor la persoana pe care le practica un procuror corupt. Stiu si ca Lele este ranit acum psihic de replicile pe care i le-am dat in presa pentru atacurile lui calomniatoare.

Si eu am dreptul sa dispun de mine insumi, inclusiv de propria mea imagine. Acesta este un drept constitutional, care ma protejeaza in fata oricaror actiuni abuzive, care-mi da dreptul la reparatii morale atata timp cat atacurile la persoana sunt de natura sa-mi lezeze drepturile si libertatile.

Personal, sunt constienta ca am starnit ostilitati patologice din partea unui procuror sutat in presa.

Prudenta care se citeste printre randurile plangerii lui Lele se risipeste treptat in descrierea „argumentelor" adresate Justitiei.

Citind, mi-a venit in minte tot ce a scris atatia ani despre activitatea atator juristi, informatiile false la adresa mea si a altora, scenariile pe seama unor iepurasi care nu i-au dat replica doar ca sa-i faca hatarul si sa-l lase sa guste pretul „succesului".

Mai este un aspect deloc de neglijat: Lele este un infractor trimis in judecata pentru fapte penale grave.

As vrea sa amintesc, in treacat, unul dintre evenimentele la fel de abuzive ca altele „marcate" pana acum, dar fara conotatiile politice care sunt mereu prezente pentru a fi exploatate de fostul dizident judiciar. Este vorba de o intamplare din tineretea fragila a lui Lele.

Printre altele, inainte de anul 2002, Lele se simtea protejat de fostul consilier prezidential Dorin Marian. Unul dintre avocatii oradeni, care s-a confruntat in salile Tribunalului cu procurorul Lele, sustinea ca magistratul a fost favorizat de consilierul respectiv pentru a pronunta un recurs in anulare in cazul unui inculpat acuzat abuziv.

In acea vreme, avocatul s-a interesat, cu ajutorul unor prieteni, cum s-a ajuns la promovarea unui asemenea recurs in dosarul Isztoica Gabor, care ulterior a fost achitat. Speriat sa nu se constate arestarea nelegala, ca si in multe alte situatii, Lele a apelat la sprijinul lui Dorin Marian.

Cu acest personaj Lele se cunostea din armata, iar consilierul nu l-a uitat la anaghie si, mai mult, l-a tratat cu o ingaduinta specifica gestului infantil al lui Lele de a fura din geamantanele colegilor sai borcanele cu dulceata.

Probabil avea si atunci scuza crizelor de hipoglicemie! Nu stim daca, dupa stagiul militar, Lele mai are antecedente in furtul borcanelor cu dulceata, dar, in mod cert, si-a pastrat dexteritatea in sustragere. A dosarelor din parchete.

Poate, legat de cazul Isztoica, Lele isi mai aminteste astazi doar de flagrantul esuat, de care l-a scapat ingerul sau pazitor, intamplator tot cu chip de femeie.

Dar sa revenim la plagerea penala menita sa cosmetizeze imaginea si reputatia unui procuror mazilit din magistratura pentru fapte grave de coruptie, stabilite de anchetatori din Parchetul de pe langa Instanta Suprema.

Pana acum, atacurile mediatice concepute de procurorul inculpat si ziarist Lele Alexandru le-am „trata" cu armele lui, apreciind ca trimiterea lui in judecata pentru fapte penale grave constituie o suficienta reprimare a caracterului sau malefic.

Nicio clipa nu m-am indoit de faptul ca ca tipul asta nu este un magistrat mazilit pe degeaba si ca nu va reusi sa reduca la tacere Justitia bihoreana.

Sustinerile celebrului spagar pot fi trecute la „cauze pierdute". In „Gazeta de Oradea" s-au dat despre avocata Elena Albutiu numai informatii false. Simple acte de razbunare, prin care Lele ii „amendeaza" pe auto-denuntatori si pe avocatul lor.

Pana cand am devenit avocata auto-denuntatorilor din cazul Lele, procurorul era un catelus servil. Plin de respect. Ba chiar exagera cu idealizarea aceleiasi avocate. Ceea ce spune Lele acum nu sunt dezvaluiri ci barfe, calomnii, actiuni de santaj la adresa fostilor colegi si prieteni.

In ce ma priveste, mi-a adus prejudicii imense si nu numai ca mi-a indepartat clientii in mod deliberat, dar a cautat sa-mi distruga rezistenta psihica si statutul social ai familial.

Lele se umfla in pene si isi varsa naduful in plangerea penala, aratand ferm ca nu ingaduie nimanui folosirea unor expresii insultatoare si calomnioase la persoana sa. Se zbarleste pielea pe el cand pronunta varsta celei care l-a ofensat.

Se pare ca Lele nu s-ar fi simtit atat de ofensat si nu ar fi tratat cu dispret generatia care i-a oferit experienta profesionala daca era vatamat, de exemplu, de o femeie de 20 de ani.

Vigoarea atacului, banuiesc, era mai energica, dar profunzimea experientei profesionale si intelectuale nu pot fi suplinite atat de usor cu vesnicele infantilisme si imaturitati ale procurorului maturat din Justitie pentru fapte penale si imorale.

Pe de alta parte, nu intelege nimeni de ce onoarea si reputatia lui Lele sunt mai „onorabile" decat ale celor improscati de el cu noroi. Nu intelege nimeni de ce acest procuror acuzat de coruptie apare in fata opiniei publice ca un exponent al presei.

Este imposibil de acceptat tergiversarea procesului sau penal, cand, in prezent, se acutizeaza eficienta Justitiei in reprimarea actelor de coruptie.

Oare starea de infractionalitate descoperita in Justitie nu deranjeaza pe nimeni? Ce importanta mai au legile cand nimeni nu le aplica? Se pare ca invazia „lelismelor" a cuprins toate sferele si va trebui sa le acceptam fara sa comentam.

Acesta sa fie, oare, pretul pe care trebuie sa-l platim tolerantei fata de aceasta categorie de infractori auto-desemnati "dizidenti politic"!