In ciuda avalansei de publicatii postdecembriste si a dependentei cvasigenerale de telecomanda, nu pot indica - in deplina convingere - un „mare jurnalist” roman al acestei perioade agitate.

O asemenea caracterizare ar presupune nu doar o buna stapanire a stiintei cuvantului scris, fiindca atunci ar fi suficient sa ne orientam cautarile spre publicistii proveniti din casta scriitoriceasca, ci, in special, mult curaj, fler, rigoare, patrundere, consecventa, documentare, spirit vizionar.

Criteriile indeobste acceptate pentru a desemna succesul in materie de jurnalism s-au limitat, in acesti ani de tranzitie salbatica spre un „capitalism” amorf, la tirajul sau ratingul realizat si la durata cat a rezistat ziaristul pe piata.

Chiar daca trebuie sa recunoastem ca au fost si mai sunt, totusi, si cativa publicisti buni, ei s-au compromis prin traseismul pe care, la un moment dat, l-au acceptat. Transferul la alt ziar a fost insotit de concesii si renuntari, de penibile schimbari in registrul subiectelor si al abordarii acestora.

Ma refer nu numai la cei cativa cunoscuti "fondatori” de publicatii, ci si la ziaristii obisnuiti, palmasii care dau consistenta fiecarei redactii.

Mercenariatul, la varf sau la baza, a fost reactia breslei in fata invaziei carnatarilor, sifonarilor, tutungiilor, traficantilor de alcool sau combustibili, barbugiilor, teparilor sau evazionistilor de tot soiul care au napadit zona patronatului mass media.

Acesta a fost raspunsul profesionistilor in fata vulgarului determinism economic la care a fost obligata sa se supuna si presa romaneasca dupa moartea himerelor de la inceputul anilor '90. Pe de alta parte, migratia ziaristilor nu ar trebui criticata prea dur: ce n-au putut spune intr-un loc au spus intr-altul.

Numai ca, dupa ce ne obisnuisera cu un anume registru, noul repertoriu suna al naibii de fals.

Cantitatea de rahat pe care o consuma fiecare presar din Romania poate fi usor evaluata. In principiu, cand patronatul unor „mijloace de comunicare in masa” nu a avut nicicand nimic in comun cu ziaristica, activitatea acestora este, din start, suspecta. Din presa inca nu se poate face avere, ca sa-si justifice „plasamentul” financiar.

In realitate, "investitorii” respectivi isi cumpara protectie de la autoritati, intimidandu-i pe politaii sau procurorii care ar trebui sa-i ancheteze pentru gaurile date bugetului public. Angajatii lor sunt niste asmutiti, cu tinte precise, atent selectate.

Mai mult, pentru diversiune, intre cei ce ar trebui sa fie niste dusmani ireconciliabili se nasc complicitati criminale: ca sa nu fie acuzati de inactivitate, „anchetatorii” platiti de stat se reped asupra unor tinte insignifiante, „succese” cu privire la care au exclusivitate si le mediatizeaza vartos exact aceste publicatii toxice, finantate cu bani spalati si facatoare de imagine pentru respectivii justitiari de carton.

Atuul si blestemul GAZETEI a fost acela ca proprietarii trustului - acum arestati cu mare temeritate si suspecta usurinta - sunt numai ziaristi, care au ales sa-si fie propriii stapani si, pentru o perioada, au reusit. Angajatii lor nu au fost obligati sa protejeze imaginea niciunui potentat local, nici sa scrie la comanda si au refuzat sa intre in combinatii cu puterea.

De aici li s-a tras "rasplata" judiciara cu care au fost, vremelnic, sanctionati. Am revazut arhiva GAZETEI si sunt mandru de tot ce am scris in ultimii patru ani. Totul este adevarat pana la ultima virgula.

"Surse" nu mi-au fost niciodata impostorii din institutiile de stat, care-i manipuleaza pe asa zisii „purtatori de cuvant” si acorda „exclusivitate” lingailor de la publicatiile ai caror patroni au mari probleme juridice, ci numai oamenii de buna-credinta, care stiu foarte multe, detin probe si au vazut in GAZETA ultima speranta pentru indreptarea lucrurilor.

Doar cu ei am fost de o anumita parte a baricadei, luptand impotriva sistemului. Si ei se numara printre perdantii care vor suferi in urma ciudatei anchete, desi aceasta este indreptata, oficial, numai impotriva conducerii trustului.

Concluzia trista este usor de formulat: nu exista ziarist mare fara existenta unui patronat puternic, „curat” si independent la publicatia unde lucreaza. Vremea iluziilor a trecut si pentru oamenii de presa.

Daca cineva mai avea o indoiala ca, prin tararea intr-un proces de durata a conducerii trustului GAZETA, ceea ce se urmareste este, de fapt, falimentarea incomodelor publicatii editate de Man&co, sa ia aminte si la ultima masura dispusa in dosar, total aiurea: instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor lor! De parca devastarea redactiilor, blocarea conturilor, confiscarea calculatoarelor, ridicarea arhivelor de documentare, a stampilelor si formularelor cu regim special nu ar fi fost suficiente pentru infaptuirea odiosului plan de spoliere a unor tineri ce puteau ajunge mari ziaristi.