Bastionul Croitorilor a intrat printr-o hotarare de guvern in proprietatea municipalitatii, dupa ce ani de zile a fost administrat de Muzeul National de Istorie al Transilvaniei sau Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR).

OAR a oferit gratuit Primariei studiul de fezabilitate a monumentului istoric si urmeaza proiectul tehnic de reabilitare si introducere a Bastionului in circuitul turistic cultural. E nevoie de o restaurare ampla pentru ca de ani de zile nu s-a mai facut nimic. Nici utilitati nu exista.

Deci va fi un proiect scump, ne-a spus arhitectul Mircea Crisan. Surse din piata constructiilor sustin ca investitia Primariei s-ar putea ridica la jumatate de milion de euro.

Subsolul, cafenea literara

Conform proiectului, Bastionul Croitorilor va fi organizat stratificat. La etajul II va fi creat un spatiu pentru o biblioteca si un birou, la etajul I, o sala de conferinte cu 70 de locuri, iar la parter, o sala de expozitii. Subsolul refacut complet la standarde europene va contine o cafenea literara, ca atractie principala.

Pe langa aceasta, vor exista si spatii auxiliare si tehnice. In acest moment, Bastionul Croitorilor este solicitat spre administrare atat de OAR, cat si de Uniunea Artistilor Plastici (UAP), care doreste sa rezolve astfel problema lipsei spatiilor de expozitie din Cluj.

Noi dorim sa propunem Primariei un parteneriat prin care sa administram Turnul Croitorilor, dupa cat stiu eu, a spus arhitectul Mircea Crisan. Pe de alta parte, pe adresa Primariei exista o cerere scrisa din partea UAP, care nu a primit inca raspuns.

Consiliul Local a alocat acum patru luni un spatiu de 300 de metri patrati UAP deasupra fostului restaurant Fetitele Vieneze. Reamintim ca OAR Transilvania a mai administrat o perioada Bastionul Croitorilor, dar contractul a fost suspendat in urma unui raport al Corpului de Control al Ministerului Culturii.

Bastionul Croitorilor este in acest moment intr-o stare de degradare avansata atat in ce priveste interiorul monumentului, cat si starea exterioara a acestuia.