Nestiute sunt caile hotelariei. Cu doar 6 luni in urma, Bayview Hotel Penang era un asezamant cinstit si curat, care nu se evidentia prin nimic in afara de restaurantul rotitor de pe acoperis. Nici scump, nici ieftin, nici grozav, nici jalnic. Una dintre putinele optiuni medii din Georgetown, Penang, Malaezia, oras pe care l-as putea numi -al contrastelor - daca nu mi-ar fi groaza de clisee, scrie Bradut Florescu.
De la ultima vizita si pana acum, multe trebuie sa se fi intamplat cu hotelul. Ii aparuse inca o stea pe blazon - acum avea 5, desi cu greu i-as fi putut da mai mult de 3 si jumatate - iar pretul afisat la receptie se triplase. Dau ochii roata prin lobby: sa vezi ca am gresit hotelul. Dar nu, totul era la locul lui: baruletul intunecos cu cafea supraevaluata, portarii indieni si aceiasi doi sino-malaezieni la receptie, cu aceleasi fete lungi si obosite.
- Cum se face ca acum aveti 5 stele si preturi duble? Ati schimbat cumva aparatele neajustabile de aer conditionat? Ati angajat in sfarsit un om la piscina? Ati introdus internetul wi-fi in pretul camerei? Ati reparat sifoanele din bai, sa nu mai curga apa prin toata camera?
- Nu, domnule. Avem noi manageri. De 5 stele.
- Se poate sa nu mai angajati niciun manager pana maine? Nu de alta, dar mi-e ca ma culc la Bayview si ma trezesc la Burj Al Arab.
