S-a afirmat adesea că unul dintre marile neajunsuri ale sistemului de învățământ preuniversitar este centralizarea excesivă. Ca urmare, s-a promis constant descentralizarea acestuia. Mai mult decât atât, în Legea învățământului preuniversitar, Capitolul I, Art. 3, litera e) se afirmă: „principiul descentralizării decizionale – presupune redistribuirea autorității decizionale de la nivelurile centrale către cele locale, pentru a răspunde adecvat nevoilor beneficiarilor”. Așadar, un principiu enunțat atât de mult timp a devenit literă de lege. La propriu. Și doar la prima vedere.
Zilele acestea a fost făcut oficial faptul că viabilitatea posturilor didactice pentru următorul an școlar nu va mai fi stabilită de unitățile școlare, ca până acum, ci de inspectoratele școlare[1]. Cu alte cuvinte, nu conducerea unei unități școlare va stabili dacă un post va deveni titularizabil (viabil pe perioadă nedeterminată), ci inspectoratele școlare. Principalul argument în privința acestei decizii face referire la practica unor directori de școli de a nu scoate la concurs unele posturi titularizabile. Sau de a le scoate cu viabilitatea de 1 an de zile (așadar, perioadă determinată), când, de fapt, acestea ar avea viabilitate nedeterminată (ar fi titularizabile). Chiar ministrul Educației a argumentat în acest sens:
„O școală, ca să poată ieși cu un post la titularizare, la concursul național de ocupare a posturilor trebuie să spună că este viabil, că în următorii 4 ani poate să asigure norma respectivă. Multe școli nu fac acest lucru pentru că se tem de ce va veni, pentru că preferă să completeze normele profesorilor pe care îi au deja în școală”[2]. Nu neagă nimeni existența acestei practici. Însă, câteva date suplimentare ar fi fost binevenite. Cât de des este întâlnită această situație? Este aceasta definitorie pentru sistemul de învățământ preuniversitar sau practicile amintite reprezintă o excepție?
Soluția identificată, aceea de a transfera puterea decizională către inspectoratele școlare dovedește faptul că descentralizarea rămâne la stadiul de concept chiar și atunci când este inclusă în lege. În realitate, centralizarea este în continuare regula jocului din învățământul preuniversitar.
În același timp, la baza acestei decizii se află neîncrederea în corectitudinea corpului managerial al unităților de învățământ, coroborată cu reticența de a acorda o reală autonomie școlilor. Atunci când se dorește înlăturarea unei tare a sistemului se apasă pedala centralizării.
Pe de altă parte, paradoxal la prima vedere, este posibil ca decizia Ministerului să aducă o îmbunătățire situației existente, multe posturi să se deblocheze, iar profesori care participă an de an la examenul de titularizare și obțin note mai mult decât onorabile să reușească, în sfârșit, să se titularizeze. Iar titularizarea lor să reprezinte, într-adevăr, un adevărat câștig pentru sistemul de învățământ. _ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
