Unele lucruri reușesc cumva să rămână atât de bine fixate încât nu se dau duse cu toată împotrivirea. Ori sunt perpetuate fără ca măcar să realizăm că repetăm povestea. „Eu o să fac invers față de cum a făcut mama”- aceasta este promisiunea pe care și-o fac părinții nemulțumiți sau traumatizați de propria copilărie. Fac parte din această categorie.
Însă în ciuda hotărârii cu care mi-am făcut această promisiune, nu am reușit să o respect 100%. Unele lucruri reușesc cumva să rămână atât de bine fixate încât nu se dau duse cu toată împotrivirea. Ori sunt perpetuate fără ca măcar să realizăm că repetăm povestea. Într-o mai mică sau mai mare măsură. În aspectele esențiale, cele la care am ținut cel mai mult, am reușit să fac altfel decât a făcut mama.
În cele minore, în care i-am călcat pe urme, mi-a atras atenția fiică-mea că o iau razna. Și asta pentru că eu, cu gura mea, i-am zis la un moment dat, când maică-mea era într-un recital de-ale ei: „Dacă mă vezi că încep să semăn cu bunică-ta, să-mi spui asta!” Iar fata nu m-a cruțat și bine a făcut. În unele aspecte, în care nu am făcut ca ea, nu am făcut nu pentru că aș fi fost atât de atentă și hotărâtă să fac lucrurile total invers, că m-aș fi autocenzurat atât de bine, ci pentru că nu am fost în acel context. Și sunt sincer fericită că n-am fost. Iată ce am reușit să fac altfel și ce nu:
