​Jurnaliștii Recorder au scris miercuri într-o postare de Facebook câteva idei care privesc jurnalismul după ștergerea investigației lor de pe YouTube. Investigația a fost dată jos de pe cea mai mare platformă de conținut video din lume marți seara, pentru puțin timp, după ce un anume cont numit „Cristian Preotul” a făcut contestație privind 20 de secunde din clip ce apar la minutul 05:12.

Dumnezeul achizițiilor se întoarceFoto: Recorder

Soția preotului Mădălin Iscru, care apare în materialul video, a amenințat că va cere acest lucru dacă e filmată și a încercat să intimideze jurnaliștii. Peste noapte, YouTube a analizat contestația formulată de Recorder și a anulat decizia de suspendare a investigației.

Investigația Recorder cu titlul „Dumnezeul achizițiilor se întoarce” scoate la iveală neregulile privind contracte de milioane de euro încheiate cu statul de către preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, în perioada când acesta era condus de baronul PSD Paul Stănescu.

În urma acestui incident, Recorder scoate în față câteva idei generale, pe care le consideră necesare în contextul actual.

Profitul, goana după costuri cât mai mici și responsabilitatea corporațiilor

Jurnaliștii Recorder încep prin a spune că „trăim într-o lume în care puterea marilor corporații tech (Google, Facebook, Tik-Tok etc.) este uriașă”.

Această putere pusă în mâna unor companii ajunge să fie folosită exclusiv pentru a face profit, continuă postarea. Un lucru care este legitim când vorbim de mediul de business, dar care ajunge să fie pus sub semnul întrebării când vine vorba de companii care aleg cum să fie distribuită informația către milioane de oameni.

„Dintr-o asemenea poziție, e mai mult decât imoral ca, pe lângă maximizarea profitului, să nu-ți asumi și o doză serioasă de responsabilitate”, explică în postare.

Problema este că marile companii nu sunt pregătite să își asume această responsabilitate, continuă jurnaliștii. În acest sens, au dat ca exemplu o investigație Recorder publicată acum trei ani despre o rețea care păcălește bătrânii cu reclame false pe internet la medicamente care nu există.

În contextul investigației au formulat o listă de întrebări pe care le-au trimis-o celor de la Google, însă compania nu le-a dat niciun răspuns.

Cel mai probabil, spun jurnaliștii Recorder, investigația „Dumnezeul achizițiilor se întoarce” a fost ștearsă de pe YouTube de către un robot, care a fost programat să țină cont de interesele corporației, nu de interesul public. Tocmai de aceea a fost șters clipul, ca să evite asumarea oricărui risc din partea corporației.

„Recorder îi încalcă drepturile de autor, iar robotul a decis imediat să șteargă investigația, deși nicio secundă din video-ul nostru nu se regăsea în conținutul urcat de reclamant pe contul său”, continuă jurnaliștii.

Cu toate că investigația a reapărut pe platforma video, încă nu se știe dacă la mijloc a fost vreo decizie umană sau un alt robot care a analizat contestația.

Lipsa transparenței privind felul în care operează marile companii este o problemă, iar asta a arătat și un articol HotNews.ro, mai ales în contextul inteligenței artificiale care ia avânt.

Un lucru cert este că Google obișnuiește să folosească automatizarea tocmai pentru a reduce costurile. Mai exact, pune roboți să ia decizii privind conținutul încărcat de utilizatori.

„Cine și pe ce criterii selectează și ordonează știrile care ne sunt livrate fără să o cerem?”

O altă problemă, legată de lipsa transparenței în cazul companiei Google, are legătură cu felul în care sunt ordonate știrile în motorul de căutare. În postarea Recorder, jurnaliștii spun că atunci când dai click pe simbolul Google Chrome de pe telefon, îți va deschide câmpul motorului de căutare. Pe lângă asta, mai jos, apare o listă cu știri.

Milioane de oameni se informează din acea listă, însă nu multă lume își pune întrebarea „cine și pe ce criterii selectează și ordonează știrile care ne sunt livrate fără să o cerem?”

În acest context, continuă Recorder, este important ca oamenii să conștientizeze că nu pot fi corect informați dacă lasă știrile să vină către ei, din partea unor entități necunoscute și după criterii lipsite de transparență:

„E nevoie ca publicul să-și schimbe acest obicei și să meargă el către informații, căutându-și surse de încredere. Iar această căutare trebuie să fie un proces în care să verificăm cât putem de bine sursele înainte de a le învesti cu încredere”.

Noi metode de cenzură, în pas cu tehnologia

Întotdeauna a existat o dorință a elitelor politice sau a celor puternici de a cenzura articolele de presă care nu le convin. Dacă metodele cu care ne-am obișnuit până acum erau cele tradiționale de tipul telefoanelor amenințătoare sau mituirea jurnaliștilor, acum sunt ceva mai avansate.

„Cei vizați de investigațiile unei publicații online caută acum breșe în modul de funcționare a platformelor care distribuie conținutul, demonstrându-ne că libertatea de expresie nu e neapărat garantată de avansul tehnologiei. Ea poate fi garantată numai de dorința hotărâtă a oamenilor de a-și apăra și păstra acest drept”, continuă Recorder.

Poate ar trebui să fie apărat acest drept și în fața corporațiilor, nu doar în fața puterii politice, crede publicația.

Jurnaliștii Recorder încheie postarea prin a spune că sunt conștienți că dependența de rețelele sociale nu este sustenabilă, așa că plănuiesc lansarea unei aplicații pentru mobil:

„Pregătim o aplicație de smartphone în care utilizatorii își vor putea configura un sistem de notificări prin care vor alege categoriile de conținut pe care vor să le consume. Ne vom baza pe feedback-ul și pe susținerea voastră în tot acest proces care va solicita resurse considerabile”