Nu demult, "Gălbenele și ulcior", un tablou pictat de Ștefan Luchian cu încheietura mâinii paralizate legată de penel, pentru că numai așa mai putea să lucreze, a fost scos la licitație cu prețul de pornire de 180 de mii de euro.
Luchian era paralizat când a pus pe pânză, pentru eternitate, gălbenelele cu ulcior. Anemonele, trandafirii și albăstrelele. Ar fi meritat o casă memorială în București. A primit însă de la posteritate plăcuță pe o măcelarie-cofetărie-băcanie din Piața Amzei. Pe ea scrie: "În această casă a trăit, a lucrat, suferit și murit neînțeles pictorul Ștefan Luchian. 1868-1916".
Casa aceasta – acum cu slăninuță și fasole batută - este chiar casa în care George Enescu a venit să-i cânte lui Luchian. Momentul a fost descris de Tudor Arghezi; „Uşa lui Luchian era slobodă şi deschisă orişicăruia, ziua şi noaptea, ca la biserică. O candelă veghea cu scânteia ei, ca să desluşească vag, pe întuneric, lucrurile din odaie. L-am găsit într-o dimineaţă zgribulit, dar însufleţit, şi cu ochii lui frumoşi, aprinşi. După ce-l părăsiseră, rând pe rând, toate organele care fac viaţa – dacă nu plăcută, cel puţin suportabilă – mai trăiau din el ochii şi glasul, care a grăit articulat până la stingerea fiinţei lui întregi. Luchian plângea, plângea de o emoţie fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu o pelerină, strecurată în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară şi a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică dintr-altă lume. Apoi, umbra şi-a luat vioara şi pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului şi i-a spus: „Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu". Mâinile nu şi le-au putut strânge, pentru că braţele pictorului nu se mai puteau mişca de un an."
Ce s-a ales de casele pictorului Luchian, citește pe b365.ro.
