In cele mai multe tari ale fostului bloc comunist au aparut o serie de muzee dedicate perioadei totalitare, unele dintre ele centrate pe o memorie “a terorii”, incarcata politic, altele, mai putine, pe viata cotidiana.

Centrul Memorial al Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmatiei - realizat de Fundatia Academia Civica sub indrumarea Anei Blandiana si a lui Romulus Rusan - si Sala “Ciuma” - realizata de Irina Nicolau la Muzeul Taranului Roman - sint, pina acum, singurele initiative de punere in scena printr-un demers muzeal a memoriei comunismului romanesc.

La jumatatea lunii octombrie s-a deschis in cadrul Bienalei Tinerilor Artisti, Bucuresti 2004, la sectiunea “Violenta imaginii” expozitia “Rosu domestic”.

Noul proiect realizat de Gabriela Cristea, doctorand in antropologie sociala la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, si grupul Akord-eonului 15. Expozitia “Rosu domestic”, gazduita de Galeria Hag, propune intr-un discurs alternativ o combinatie de antropologie muzeala si instalatie de arta, o viziune “la firul ierbii” a vietii private in comunism.

Dupa o luna de la deschidere, o data cu incheierea Bienalei Tinerilor Artisti, “Rosu domestic” se va inchide astazi, 10 noiembrie, urmind sa se redeschida intr-un alt spatiu, respectiv pe Strada Acordeonului, nr. 15.

Atmosfera tipica de apartament

Expozitia beneficiaza de un spatiu relativ ingust, in care este reconstituita din obiecte si culori sugestive atmosfera “tipica” de apartament din timpul “epocii de aur”. Ingustimea spatiului, spun realizatorii expozitiei, reprezinta un avantaj pentru ca ajuta la recrearea acelei aglomerari de obiecte, atit de specifica perioadei.

Inventarul parterului: o masa de bucatarie, cu picioare vopsite in rosu, o fata de masa cu patratele verzi si albe, sticle de lapte si borcane de iaurt, sticle “pentru apa de la Herculane”, sticle de Pepsi, borcane, un perete plin cu ziarele anilor '80, un altul cu fotografii alb-negru, in centru o oglinda mica, o sfoara pe care sint prinse fotografiile puse la developat, o harta mica a Romaniei

facuta din plastilina pe o bucata de lemn, o cravata de pionier, discuri de vinil cu povesti, Dan Spataru si Angela Similea, un pick-up, o veioza cu pestisori care se rotesc. Tot la parter se gaseste o chiuveta, pe marginea careia odihnesc o pasta de dinti “Cristal” si o crema pentru miini “Doina”, pe o placa din lemn stau agatate doua bluze vechi de pijama.

In surdina se aud cintece din repertoriul muncitoresc. Linga masa de bucatarie se afla o trusa chirurgicala pentru avort, iar pe peretele din dreapta, sub o tablie inscriptionata cu “Pericol de moarte!”, este o lista a problemelor majore cauzate de legile comuniste, cu influenta asupra vietii private.

In centrul incaperii, o sfoara cu citeva noduri - pe unul dintre ele este agatata o eticheta: “Vinzatoarea de la alimentara ti-a pus ceva deoparte”, cu trimitere la practicile economiei informale socialiste - face legatura cu etajul superior, unde sint expuse obiecte care nu se gaseau “la liber” in comert.

Tot acolo se afla o cuvertura si o perna care construiesc un spatiu de genul celor in care stateau copii dezbracati si erau fotografiati cind aveau citeva luni. “Dormitorul” mai contine un calendar, un peste mare de sticla, o punga de sticks-uri.

Unde se situeaza expozitia “Rosu domestic” fata de Memorialul de la Sighet si Sala “Ciuma” de la Muzeul Taranului?

Ideea de a face expozitia despre comunismul domestic in spatiul privat mi-a venit tocmai vizitind mai multe muzee din Europa, House of Terror din Budapesta, Centrum din Berlin, Memorialul de la Sighet si Sala “Ciuma”, care expuneau intr-un mod sau altul comunismul.

Voiam sa fie o replica la Muzeul de la Sighet, la un mesaj vizual care trimite la un anumit fel de intelegere, unul cumva nationalist si victimizator. La Sighet nu e numai un muzeu al detentiei, al locurilor de concentrare in comunism, mi se pare ca muzeul tinde sa spuna ceva despre comunismul romanesc in general.

Si mi-am dat seama ca a expune comunismul numai intr-o inchisoare este cumva riscant pentru ca nu am siguranta ca toti oamenii s-au simtit in acea perioada ca intr-o inchisoare din punct de vedere antropologic si sociologic, mi se pare ca trebuie sa avem foarte mare grija cum ne jucam cu niste expuneri muzeale de genul “Romania insingerata”.

La Sala “Ciuma”, chiar daca este atinsa din plin dimensiunea politica, mi-a placut faptul ca se mergea prin ironie - vezi culorile care par dintre cele folosite la vopsirea toaletelor, pe o trimitere la absurdul epocii si prin felul in care erau pozitionate statuetele lui Lenin si Stalin.

M-am gindit la “Rosu domestic” pentru ca spatiul domestic poate fi contrapus sau poate completa spatiul public expus la Sighet. Mi se pare ca foarte multe dintre expozitiile despre comunism merg foarte mult pe ideea de spatiu public, elite ingenuncheate, politic, si aproape deloc spre omul de rind, si atunci m-am intrebat de ce nu se vorbeste si despre ce a fost viata lui de fiecare zi.

Si atunci, normal ca apar total alte obiecte. Un alt fel de mesaj...

Din care sa lipseasca in totalitate politicul?

Nu m-a preocupat evitarea cu tot dinadinsul a dimensiunii politice, exista chiar o fotografie cu Ceausescu sub chiuveta sau mesajele inevitabile care se refera la el, din revista “Cinema”. Mesajul important este pus sa rememoreze familia, felul in care mincam, ce diapozitive vedeai, ce povesti ascultai.

Cum crezi ca privesc vizitatorii straini expozitia voastra?

Pentru vizitatorii straini, discursul este mult mai interpretabil, dar, in acelasi timp, se risca un derapaj, adica ei vad atmosfera aceasta - care pare destul de calda - si pot ramine numai cu ea.

Pe de alta parte, am pus obiectele astea in scena pe care fiecare le atinge si-i poate conduce si la o nostalgie, inevitabila cumva, dar numai astfel se pot vedea obiecte care au disparut din uzul casnic, de exemplu.

Catre ce trimit nodurile de pe sfoara?

“Fiecare nod e o poveste, cu text scris in engleza si romana, de exemplu cum trebuia sa astepti de la cinci dimineata la coada la lapte sau la piine sau cit de important era sa cunosti pe cineva de la alimentara.

Ultimele doua etape sint: sa faci parte din nomenclatura pentru a avea parte de toate obiectele aflate la capatul sforii (printre altele: un pachet de Kent, o sticla de whisky, un pachet de prezervative Durex) si ultima - sa faci parte din cercul de prieteni ai lui Nicu Ceausescu...”

Nu crezi ca atmosfera usor nostalgica umanizeaza prea mult felul de a vedea acest sistem?

In acest spatiu sint si niste obiecte care “inteapa”, a se vedea trusa de avort, pentru ca mare parte a acestor operatii facute in deplina clandestinitate aveau loc, de cele mai multe ori, in bucatarie. Se intimplau lucruri groaznice. Sub tablia cu “Pericol de moarte!” sint insirate unele dintre cele mai importante constringeri care apasau asupra vietii private.

Este o lista deschisa, pe care o pot completa si vizitatorii, mai ales cei care au trait din plin acea perioada.

Pe de alta parte, dimensiunea nostalgica m-a preocupat si pe mine pentru ca n-am vrut sa se confunde mesajul nostru cu cel al valului socialist occidental care bintuie universitatile europene. Si mai e ceva: a venit ieri o doamna in virsta si, uitindu-se la diapozitive cu imagini de familie, era socata de cit de sarace erau lucrurile pe oameni si cit de incropite si de peticite.

Si mi-a spus ca obiectele din aceasta expozitie ii fac rau pentru ca ii lasa o puternica senzatie de saracie.

Inventar al cotidianului comunist

• sifoane

• crema “Doina”

• pasta de dinti “Cristal”

• borcane

• crema de ghete

• sticla de Pepsi

• sticla de lapte

• borcanul de iaurt

• cartoane pentru oua

• ziarul “Scinteia”

• pick-up

• discuri cu povesti

• discuri cu muzica usoara

• milieuri

• joc de table

• veioza

• abecedar

• penar

• cravata de pionier

• tranzistor

• bibelou

• calimara cu cerneala

• pachetul de tigari BT

• insigne

• televizorul sport

• pijama

• trusa de avort