Unilever va investi 3 milioane de euro pentru a crea un singur centru de productie in Romania, urmand sa construiasca o noua fabrica de alimente pe terenul aflat in proprietatea companiei la Ploiesti, consolidand astfel intreaga productie din tara intr-o singura locatie.

Urmare a acestei decizii, compania va transfera in Ploiesti productia fabricilor de la Otopeni si Targu Mures. Transferul celor doua unitati de productie se va finaliza la sfarsitul lunii noiembrie a.c., urmand a se cauta cumparatori pentru ambele locatii.

Toti angajatii companiei care lucreaza in Targu Mures si Otopeni au posibilitatea de a alege un loc de munca in noua fabrica din Ploiesti. Pentru aceia dintre ei care nu se vor muta, compania pregateste un pachet compensatoriu complet, care va include recalificarea.