AMD, rivalul de o viata al Intel, cel mai mare producator de cipuri din lume, a parcat in Romania. Cel de-al doilea mare producator de procesoare din lume a anuntat joi ca va deschide la Bucuresti un birou care va coordona pe viitor activitatea AMD in Romania, Bulgaria si Ungaria.

Desi aparitia pe scena romaneasca a companiei din Sunnyvale, California, este considerata de catre unii actori ai pietei mai degraba intarziata decat surprinzatoare, consumatorul final nu are decat de castigat.

Anuntul oficial va fi facut saptamana viitoare, mai precis marti, 19 septembrie, cand Advanced Micro Devices (AMD) va organiza o conferinta de presa unde va fi comunicata strategia companiei pe urmatorii ani, precum si programele de parteneriat care se vor aplica in Romania.

Reprezentantul oficial AMD la Bucuresti pentru Romania, Ungaria si Bulgaria va fi Ramona Prodea, iar la eveniment vor mai participa Pierre Brunswick, AMD Regional Sales Director Russia-CIS, REE & Turkey si Tatiana Plastinina Public Relations and Marketing Communications.

O aparitie normala, dar intarziata

Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiilor si Comunicatiilor din Camera Deputatilor, vede aceasta intrare a AMD pe piata din Romania ca pe un “eveniment banal si intarziat” si care nu va afecta prea mult piata.

“Era normal sa fi deschis mai de mult. De altfel si Intel a intrat destul de greu pe piata din Romania, desi vanzarile ar fi justificat prezenta acestora mai de mult. Una peste alta nu cred ca acest eveniment va schimba intr-un fel sau altul piata romaneasca. Multinationalele nu au preturi in functie de tari”, a precizat pentru HotNews.ro, Varujan Pambuccian.

Acesta este de parere ca o cauza a acestei intarzieri este nivelul de informare din marile companii.

“Pietele occidentale sunt destul de saturate, in comparatie cu cele din Europa de Est. Oricum este un lucru normal care se intampla doar cu intarziere, o cauza fiind si nivelul de informare. Adesea, in companiile acestea mari informatia ajunge destul de greu si uneori destul de distorsionata”, a mai subliniat Pambuccian.

Concurenta va duce la scaderea preturilor la microprocesoare

Presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiilor si Comunicatiilor (APDETIC), Valentin Negoita, considera ca intre AMD si Intel este o concurenta acerba care se va reflecta in final si la preturi.

“Este o concurenta fantastica intre cele doua companii. Pe de o parte, la inceputul acestui an, AMD a facut un deal la nivel mondial cu Dell, un parteneriat prin care le livreaza acestora microprocesoare pentru servere. Prin traditie produsele AMD au preturi mai mici.

De cealalta parte, Intel domina peste 70% din piata si a intrat inca de la sfarsitul anului trecut intr-un proces de restructurare si lansare de noi produse inovatoare”, a declarat Negoita.

Presedintele APTEDIC este convins ca aceasta concurenta se va simti in cele din urma si in buzunarele clientilor.

“Prezenta AMD pe piata romaneasca va duce in primul rand la cresterea calitatii produselor si beneficiile vor fi in principal pentru consumatorii finali. Cred totusi ca aceasta concurenta se va simti si la nivelul preturilor.

Pentru a-si pastra cota de piata, Intel are nevoie de calitate, rapiditate dar si de pret si toate acestea se vor vedea in12 luni”, a mai precizat Valentin Negoita.

Intel: Concurenta va genera o crestere a calitatii, dar nu o scadere a preturilor

Reprezentantul Intel in Romania, Irinel Burloiu, sustine ca deschiderea unei reprezentante AMD in Romania este un semn ca piata cunoaste cresteri semnificative si ca beneficiile vor fi in primul rand la nivelul clientilor.

“Aparitia AMD va aduce beneficii in primul rand consumatorului final. Creste competitia si clientul va putea sa aleaga ce este mai bun. In mod cert aceasta concurenta va genera o crestere a calitatii produselor dar nu o scadere a preturilor, pentru ca acestea nu sunt stabilite pe plan local”, a spus Burloiu.

Oficialul Intel a mai precizat ca in cazul companiei pe care o reprezinta, dupa deschidere s-a mers pe doua obiective principale. Primul a fost acela de a oferi cele mai recente tehnologii inca din prima zi de la lansarea acestora. A doua directie a fost stabilirea unei retele de parteneri locali.

“In prezent Intel are parteneriat cu peste 1000 de integratori locali, care asambleaza produsele companiei in Romania”, a mai declarat Irinel Burloiu.

Un studiu recent realizat de Mercury Research indica faptul ca AMD detinea, la sfarsitul celui de-al patrulea trimestru al anului trecut, 21,4% din piata mondiala a procesoarelor, iar Intel detinea o cota de piata de 77%.

Potrivit rezultatelor financiare ale AMD, la sfarsitul anului trecut compania a inregistrat vanzari de 5,85 miliarde dolari, in crestere cu 17% fata de rezultatele din 2004. Profitul net la nivelul anului 2005 a fost de 165 milioane dolari. In 2004, AMD a avut vanzari in valoare de 5 miliarde dolari si un profit net de 91 milioane dolari.

In primul trimestru al acestui an, AMD a inregistrat vanzari de circa 1,33 miliarde dolari si un profit net de 185 milioane dolari.

Cat despre Intel, in primul trimestru al acestui an a inregistrat venituri de circa 8,9 miliarde dolari si un profit net de 1,3 miliarde dolari.