O vila din centrul Bucurestiului, cu valoare istorica, ajunge sa se vanda cu 5 milioane de euro, in timp ce in Franta un conac poate fi cumparat cu 2,5 milioane de euro.

Cei care vor sa cumpere o vila in Piata Romana, construita in perioada interbelica, compartimentata in trei apartamente separate, cu intrari proprii si cinci-sase camere fiecare, cu bucatarie si doua bai, trebuie sa dispuna de 5 milioane de euro.

De asemenea, potrivit analistilor imobiliari, o vila in Pipera, realizata in stilul local se vinde cu 2,5 - 4,5 milioane de euro.

Tot in Bucuresti, o vila exclusivista in zona Herastrau, construita in 2003, ajunge la 1,2 milioane de euro, iar una in Dorobanti se vinde cu 2,9 milioane de euro.

Un castel in Bacau, peste doua milioane de euro

Reprezentantii companiei imobiliare Euroest sustin ca preturile vilelor variaza de la o zona la alta si ajung chiar si pana la 10 milioane de euro pentru un imobil amplasat ultracentral, concurand cu cele ale unor castele atat din tara, cat si din strainatate.

„Un castel cu blazon domnesc in zona montana din Bacau, construit, in stil neoromanesc, pe patru niveluri si cu un parc de peste 13 hectare, plus anexele, costa 2,2 milioane de euro, iar o vila din Dorobanti este cam la acelasi pret sau chiar mai mult“, spun reprezentantii Euroest, citati de NewsIn.

Conac in Franta, intre 700.000 si 2,7 milioane de euro

In Franta, rubricile de mica si mare publicitate abunda de anunturi imobiliare in care castele luxoase si conace, din secolele XVII - XIX, costa intre 700.000 si 2,7 milioane de euro. Analistul imobiliar Artur Silvestri a declarat ca in Calvados, in apropiere de Cabourg, un conac sau mai bine spus, un castel rural se vindea, cu ceva timp in urma, cu doar 742.000 euro.

„Cladirea se afla in mijlocul unui parc de trei hectare si gazduieste un salon de 50 mp, opt dormitoare, un iaz in apropiere si auxiliare (grajd, casa de gradinar)“, a precizat Silvestri. Potrivit analistului, in Loiret, la Montargis, un castel din secolul al XIV-lea, asezat intr-un parc de peste 12 hectare, pe malul unui rau, cu paisprezece camere, are un pret de 816.000 euro.

Exemplele pot merge mult mai departe. In Spania, un castel cu 14 camere si cu teren la discretie se vinde cu pana la 5 milioane de euro, iar in Elvetia, pretul unui conac trece cu putin de 4 milioane de euro.

Integral in Gardianul