Martin Griffiths, șeful serviciului de asistență al ONU, a declarat în fața Consiliului de Securitate că ruperea barajului Nova Kahovka „va avea consecințe grave și de mare anvergură pentru mii de oameni din sudul Ucrainei”, adăugând că „magnitudinea catastrofei va deveni pe deplin conștientizată doar în zilele următoare”. Nivelul apei în orașul Nova Kahovka a început să scadă, a afirmat miercuri dimineață administrația de ocupație rusă a orașului.

Inundații în orașul Herson după distrugerea barajului Nova KhakovkaFoto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia

07:29 Noul articol LIVE, cu evenimentele de joi, este aici

SINTEZA ZILEI

  • Primele decese confirmate după ruperea barajujului de la Kahovka. Primarul exilat din Oleșki, Evhen Rișciuk, a declarat că trei persoane au fost confirmate ca fiind moarte, potrivit Kyiv Independent și altor instituții media ucrainene. Acestea s-au înecat în urma distrugerii barajului Kahovka, a spus el.
  • Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Guvernarea de la Chişinău nu se mai umileşte, ca în trecut, în faţa Kremlinului”
  • Membrii NATO ar putea trimite trupe în Ucraina, avertizează fostul șef al alianței. Un grup de țări NATO ar putea fi dispuse să trimită trupe pe teren în Ucraina dacă statele membre, inclusiv SUA, nu oferă garanții tangibile de securitate Kievului la summitul alianței de la Vilnius, a declarat fostul secretar general al NATO, Anders Rasmussen, potrivit The Guardian.
  • Expert american în armata rusă: Distrugerea barajului nu va afecta contraofensiva ucraineană. Michael Kofman, directorul programului de studii rusești din cadrul think-tank-ului CNA, cu sediul în SUA, a declarat că se îndoiește că distrugerea barajului va avea un „impact semnificativ asupra operațiunilor militare ale Ucrainei”.
  • Minele, mai periculoase ca oricând, după distrugerea barajului de la Nova Kahovka / Crucea Roșie: „E catastrofal. Înainte ştiam unde se află pericolele, de acum nu mai ştim”
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat miercuri „șocat” de ceea ce a spus că a fost eșecul Națiunilor Unite și al Crucii Roșii de a oferi ajutor după distrugerea barajului masiv de la Kahovka.
  • Reportaj AFP: Când Ucraina trece la ofensivă, medicii militari sunt mai presați ca niciodată / „Lângă un coș de gunoi se află un picior amputat”
  • Erdogan i-a sunat pe Zelenski şi Putin și le-a propus crearea unei comisii internaţionale de anchetă în cazul distrugerii barajului de la Nova Kahovka

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 469, LIVETEXT:

01:13În mesajul său de miercuri noapte, Volodimir Zelenski face apel la un răspuns umanitar rapid din partea comunității internaționale, după prăbușirea barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei.

Volodimir Zelenski afirmă că evacuarea oamenilor din zonele inundate în urma distrugerii barajului de la Kahovka continuă, chiar sub tirul artileriei ruseşti. „Situaţia din partea ocupată a regiunii Herson este cu adevărat catastrofală. Ocupanţii i-au abandonat pur şi simplu pe oameni în aceste condiţii groaznice. Fără salvare, fără apă, pe acoperişuri în aşezările inundate”, arată el. Președintele ucrainean cere implicarea organizaţiilor internaţionale, precum Crucea Roşie, pentru a fi salvaţi oamenii din zona ocupată de ruşi a regiunii Herson.

00:35Primele decese confirmate după ruperea barajujului de la Kahovka

Primarul exilat din Oleșki, Evhen Rișciuk, a declarat că trei persoane au fost confirmate ca fiind moarte, potrivit Kyiv Independent și altor instituții media ucrainene.

Acestea s-au înecat în urma distrugerii barajului Kahovka, a spus el.

00:20Austria sprijină misiunile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) cu 1 milion de euro: „Ruleta rusească cu siguranţa centralelor nucleare ucrainene trebuie să înceteze imediat”

23:56Un oficial rus spune că distrugerea barajului le aduce beneficii militare

Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de ruși în Hersonul ocupat, a declarat că inundațiile „au funcționat într-un mod care, din punct de vedere operațional și tactic, este în favoarea forțelor ruse”, potrivit Sky News.

23:42Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Guvernarea de la Chişinău nu se mai umileşte, ca în trecut, în faţa Kremlinului”

Membrii NATO ar putea trimite trupe în Ucraina, avertizează fostul șef al alianței

23:30Membrii NATO ar putea trimite trupe în Ucraina, avertizează fostul șef al alianței

Un grup de țări NATO ar putea fi dispuse să trimită trupe pe teren în Ucraina dacă statele membre, inclusiv SUA, nu oferă garanții tangibile de securitate Kievului la summitul alianței de la Vilnius, a declarat fostul secretar general al NATO, Anders Rasmussen, potrivit The Guardian.

22:55Expert american în armata rusă: Distrugerea barajului nu va afecta contraofensiva ucraineană

Michael Kofman, directorul programului de studii rusești din cadrul think-tank-ului CNA, cu sediul în SUA, a declarat că se îndoiește că distrugerea barajului va avea un „impact semnificativ asupra operațiunilor militare ale Ucrainei”.

22:15Premierul britanic spune că nu este clar dacă Rusia este de vină pentru ruperea barajului Kahovka

Rishi Sunak a declarat că nu poate spune „definitiv” dacă Rusia este responsabilă pentru explozia barajului Kahovka. Serviciile de securitate britanice „lucrează la asta”, a declarat el pentru ITV.

21:56Emmanuel Macron a anunțat miercuri că „un ajutor urgent pentru a răspunde nevoilor imediate” va fi trimis în Ucraina „în următoarele ore”, în urma distrugerii barajului hidroelectric de la Kahovka, în sudul țării.

„Franța condamnă acest act odios care pune în pericol populația”, a declarat președintele francez pe Twitter, după o conversație telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. „Am putut să-i transmit președintelui Zelenski solidaritatea mea cu poporul său după atacul asupra barajului Kahovka”, a adăugat el.

21:31 VIDEO Inundații Ucraina: O „mare” de pești morți în sudul țării

Șeful Statului Major Andrii Yermak a numit scena din satul Marianske o „plagă în masă cu pești” cauzată de „distrugerile teroriste” rusești, potrivit Sky News.

Peștele nu poate fi consumat din cauza riscului de substanțe chimice periculoase, agenți patogeni și paraziți, a avertizat Ministerul ucrainean al Sănătății.

Zelenski acuză ONU și Crucea Roșie că nu au intervenit rapid în Ucraina

21:04Aproape 5.900 de persoane au fost evacuate din zonele inundate în urma distrugerii barajului Kakhovka din sudul Ucrainei, au anunțat miercuri autoritățile ucrainene și cele ocupate de Rusia, care controlează fiecare câte un mal al Niprului.

Distrugerea acestui baraj hidroelectric, pentru care Moscova și Kievul neagă responsabilitatea, a inundat orașe și sate de pe ambele maluri ale râului, inclusiv părți din capitala regională, Herson.

20:50Minele, mai periculoase ca oricând, după distrugerea barajului de la Nova Kahovka / Crucea Roșie: „E catastrofal. Înainte ştiam unde se află pericolele, de acum nu mai ştim”

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a tras un semnal de alarmă miercuri asupra efectelor catastrofale ale dispersării minelor după distrugerea barajului de la Kahovka, în sudul Ucrainei, ceea ce pune în pericol atât civilii din zonă, cât şi echipele de salvare.

20:30Zelenski acuză ONU și Crucea Roșie că nu au intervenit rapid în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat miercuri „șocat” de ceea ce a spus că a fost eșecul Națiunilor Unite și al Crucii Roșii de a oferi ajutor după distrugerea barajului masiv de la Kahovka.

Deși catastrofa a avut loc cu multe ore în urmă, „ei nu sunt aici”, a declarat Zelenski pentru ziarele germane Bild și Die Welt, dar și pentru Politico. „Nu am primit niciun răspuns. Sunt șocat”.

20:12Reportaj AFP: Când Ucraina trece la ofensivă, medicii militari sunt mai presați ca niciodată / „Lângă un coș de gunoi se află un picior amputat”

La un punct de stabilizare medicală pentru soldații răniți, nu departe de Bahmut, medicii militari ucraineni se ocupă de un nou aflux de răniți la lumina lanternelor, povestește AFP.

Erdogan i-a sunat pe Zelenski şi Putin și le-a propus crearea unei comisii internaţionale de anchetă

20:00 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski prezintă imagini cu animalele afectate de inundațiile provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka.

19:34Lukașenko o grațiază pe rusoaica Sofia Sapega, prietena lui Roman Protasevici

Președintele belarus Alexander Lukașenko a grațiat-o pe rusoaica Sofia Sapega, reținută de la interceptarea spectaculoasă, în urmă cu doi ani, a avionului cu care călătorea împreună cu un jurnalist belarus disident, au anunțat miercuri autoritățile ruse, potrivit AFP.

19:13Erdogan i-a sunat pe Zelenski şi Putin și le-a propus crearea unei comisii internaţionale de anchetă în cazul distrugerii barajului de la Nova Kahovka

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a propus miercuri preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, crearea unei comisii internaţionale de anchetă care să elucideze ansamblul aspectelor legate de distrugerea barajului din sudul Ucrainei.

Orașul ucrainean Oleșkî pare a fi cel mai grav grav afectat de pe malul stâng al râului Nipro

18:44Orașul ucrainean Oleșkî pare a fi cel mai grav grav afectat de pe malul stâng al râului Nipro de inundațiile severe provocate de distrugerea barajului din Nova Kahovka, conform The Guardian, care scrie că unii locuitori sunt blocați pe acoperișurile caselor lor.

Potrivit localnicilor, autoritățile ruse au înființat puncte de control și refuză să lase voluntari să intre în oraș pentru a ajuta la evacuarea sinistraților. Canalele locale de Telegram sunt pline de mesaje disperate de la rude care cer salvarea celor dragi.

18:20 Armata ucraineană livrează apă potabilă, cu dronele, locuitorilor din Oleșkî (regiunea Herson) rămași blocați în case în urma inundațiilor. Potrivit autorităților, peste 42.000 de persoane sunt afectate de inundațiile catastrofale provocate de distrugerea barajului Nova Kahovka.

17:56Muzeul Luvru găzduieşte opere de artă ucrainene pentru a le salva de invazia rusă

17:40​Într-un interviu pentru HotNews.ro, Viaceslav Potapenko, directorul Institutului de Economie Verde din Ucraina și reprezentant al Institutului Național de Cercetări Strategice de la Kiev, a explicat cum ar putea ajunge în Marea Neagră substanțe toxice ca urmare a explozie barajului de la Nova Kahovka.

Prima reacție a lui Vladimir Putin după distrugerea barajului din Ucraina

17:37Președintele rus Vladimir Putin a avut joi prima reacție în cazul distrugerii barajului Nova Kahovka, el vorbind despre o „catastrofă de mediu și umanitară” și acuzând Kievul de „un act barbar”, scrie Reuters.

17:23 Puţin probabil ca poluarea de pe Nipru să ajungă în Marea Neagră în scurt timp sau în cantităţi semnificative, spune ministrul român al mediului, Tanczos Barna.

17:08Guvernatorul Liovului, Maksym Kozytskyi, face un apel public către locuitorii evacuați din Herson în urma inundațiilor provocate de ruperea barajului Nova Khakovka să meargă să se adăposteasă în regiunea sa din vestul Ucrainei, scrie The Guardian.

  • „Până acum, 29 de așezări au fost inundate în regiunea Herson. Peste noapte, apa din centrul regional a crescut cu un metru. Experții prevăd că situația se poate înrăutăți, dar oamenii nu vor să evacueze zona și sunt gata să rămână în aer liber, cu speranța că nivelul apei va scădea.
  • (...) Dacă postarea mea este citită de oameni care locuiesc în zonele afectate, să știți că regiunea Liov este gata să vă ofere un acoperiș deasupra capului, mâncare, haine, ajutor psihologic și de altă natură. Suntem împreună. Vom depăși totul”, a scris guvernatorul din Liov pe Telegram.

El a spus că joi va trimite în Hesron un camion cu ajutoare, între care peste 700 de seturi de echipamente de purificare a apei.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, noi acuzații halucinante la adresa SUA și Marii Britanii

16:50Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, susține că SUA poartă un război nedeclarat Rusiei și Belarusului și că încearcă să înlocuiască guvernul din Belarus, conform The Guardian, care citează agenția de presă rusă Tass.

  • „SUA poartă un război nedeclarat împotriva Rusiei și Belarusului pentru a distruge identitatea națională și popoarele țărilor noastre. Astăzi, politicienii occidentali vorbesc deschis despre acest lucru și indică asta în documentele lor.
  • [SUA] nu au nevoie de o Rusie puternică, vor fie să o dezmembraze, fie să o lichideze pentru a gestiona teritoriul eurasiatic, extragând resurse”, a susținut Nikolai Patrushev într-o întâlnire cu omologul său bielorus Alexander Volfovich.

Conform Tass, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a mai acuzat că SUA și Marea Britanie folosesc NATO, UE, „neonaziștii ucraineni”, organizațiile neguvernamentale și guvernul de la Kiev pentru a-și atinge acest obiectiv: „Occidentul nu a reușit o lovitură de stat la Minsk în 2020, dar Washingtonul și sateliții săi nu și-au abandonat planurile”.

15:56 Armata ucraineană afirmă că a doborât și astăzi un avion de luptă rusesc Su-25, transmite Kyiv Independent.

Statul Major General al armatei ucrainene a raportat la miercuri că forțele sale au doborât încă un avion rusesc Su-25, al doilea din ultimele 24 de ore.

15:42 O explozie deliberată în interiorul barajului Kakhovka a cauzat cel mai probabil colapsul acestuia de marți, potrivit experților în inginerie și muniții citați de New York Times, aceștia subliniind că o defecțiune structurală sau un atac din exteriorul barajului sunt explicații posibile, dar mai puțin plauzibile.

O deflagrație într-un spațiu închis, cu toată energia sa aplicată împotriva structurii din jur, ar face cele mai mari pagube - și chiar și atunci, au spus ei, ar fi nevoie de sute de kilograme de explozibil, cel puțin, pentru a sparge barajul.

O explozie exterioară provocată de o bombă sau o rachetă ar exercita doar o fracțiune din forța sa asupra barajului și ar fi nevoie de un material exploziv de câteva ori mai mare pentru a obține un efect similar.

15:29 Tayyip Erdogan i-a spus miercuri lui Zelenski, în cadrul unei convorbiri telefonice, că ar putea fi formată o comisie internațională pentru a investiga distrugerea marelui baraj de la Kakhovka

Erdogan i-a spus lui Zelenskiy că o cale de negociere, similară cu cea privind coridorul de cereale din Marea Neagră, ar putea fi folosită pentru a rezolva problema barajului, se afirmă într-un comunicat al biroului lui Erdogan.

15:12Distrugerea barajului ucrainean de la Kakhovka a fost o încălcare a dreptului internațional, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului german.

Printre ajutoarele trimise în Ucraina pentru cei afectați de aceste distrugeri se numără generatoare, filtre de apă și corturi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe în cadrul unei conferințe de presă obișnuite. (Reuters)

Ucrainenii spun că au avansat pe frontul din Bahmut

14:47 Ucraina a avansat între 200 și 1.100 de metri pe unele părți ale frontului din jurul orașului Bahmut, a declarat ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Maliar. „Trupele noastre au trecut de la defensivă la ofensivă în direcția Bahmut", a scris ea pe mesageria Telegram.

De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a afirmat că forțele ucrainene au organizat o serie de ofensive nereușite în apropiere de Bahmut.

14:38 Ministerul rus al Apărării a afirmat miercuri că „sabotori ucraineni” au aruncat în aer luni, în regiunea Harkov, o secțiune a conductei de amoniac Togliatti-Odesa, care transportă îngrășăminte din Rusia în Ucraina.

13:57 Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a declarat miercuri că Ucraina a bombardat cu rachete Grad așezarea Grafovka, situată la aproximativ 2 km de granița ucraineană. Viaceslav Gladkov a afirmat că unele dintre proiectile au căzut în apropierea unei școli și au avariat clădiri, dar că nu au existat victime.

13:36 Rusia a provocat „una dintre cele mai grave catastrofe pentru mediu din ultimele decenii", a declarat premierul Ucrainei, Denis Şmîhal. „Cel mai mare rău şi viitoarea ameninţare generată de acest act de teroare este devastarea ecologică pe care acesta o cauzează în sudul Ucrainei", a spus premierul ucrainean într-un discurs susţinut online în cadrul unui eveniment al OCDE ce se desfăşoară la Paris.

Potrivit premierului ucrainean, „zeci de oraşe şi de sate se vor confrunta cu probleme de apă potabilă, de acces la provizii de apă pentru irigaţii, care vor înceta, ducând la secetă şi la recolte slabe". „Aceasta ameninţă securitatea alimentară mondială", a mai afirmat Şmîhal, calificând acest act imputat de guvernul ucrainean Rusiei drept „un act de teroare", o „crimă împotriva umanităţii" şi un „ecocid".

Lovitură catastrofală pentru agricultura ucraineană

13:25 Serghei Șoigu a ordonat contractorului militar Almaz-Antey să accelereze termenul de lansare a unor noi unități de producție pentru fabricarea sistemelor de apărare aeriană, a anunțat miercuri ministerul rus apărării. Almaz-Antey produce sisteme de rachete antiaeriene de apărare, precum S-300 și S-400.

„Produsele fabricate de corporația Almaz-Antey sunt cerute și prezintă o eficiență ridicată în zona operațiunilor militare speciale", a declarat Shoigu în timpul unei vizite la una dintre fabricile companiei.

13:12 Ucraina spune că distrugerea barajului Kakhovka este o catastrofă pentru agricultură: Zeci de mii de hectare inundate, peste 500.000 de hectare se vor deșertifica din lipsă de irigații

12:44 Ucraina speră că nivelul apelor provocat de distrugerea vastului său baraj Kakhovka va înceta să crească până la sfârșitul zilei de miercuri, după ce a ajuns la aproximativ cinci metri în timpul nopții, a declarat adjunctul șefului de cabinet al președintelui ucrainean.

Oficialul, Oleksiy Kuleba, a spus la televiziune că 2.000 de persoane au fost evacuate până în prezent și că nivelul apei a atins cel mai înalt nivel în 17 așezări cu o populație totală de 16.000 de persoane.

12:38 Nivelurile ridicate ale apei în unele părți ale regiunii Herson din sudul Ucrainei sunt așteptate să continue timp de trei până la zece zile după distrugerea barajului Nova Kakhovka, a transmis miercuri agenția de știri TASS, citând serviciile de urgență.

Cinci țări noi au fost alese în Consiliul de Securitate

12:23 Alertele aeriene au fost anulate după ce avioanele MiG-31K s-au îndepărtat de zonele de lansare

12:21 Cinci țări noi au fost alese în Consiliul de Securitate al ONU. Belarusul nu a reușit să intre

12:07 Alarmă aeriană în toată Ucraina, după decolarea a cel puțin șapte MiG-uri 31K, capabile să lanseze rachete hipersonice Kinjal.

Urmează noi discuții pe acordul privind cerealele

12:04 Cum arată localitatea Oleshky din zona ocupată a regiunii Herson:

11:56 Rusia va lua măsuri de securitate extinse la centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei în timpul vizitei de săptămâna viitoare a șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a transmis miercuri agenția de știri TASS.

„Întotdeauna se iau măsuri cuprinzătoare din partea noastră pentru a garanta siguranța și securitatea tuturor membrilor delegației AIEA", a declarat Renat Karchaa, un consilier al șefului operatorului rus de centrale nucleare Rosenergoatom.

11:14 Discuțiile privind acordul de export de cereale pe Marea Neagră vor avea loc vineri la Geneva, a anunțat miercuri agenția rusă de știri RIA, citând o sursă. Se așteaptă ca Rebeca Grynspan, înalt oficial comercial al Națiunilor Unite, să participe la discuții, a precizat RIA.

Pierderi mari pentru armata rusă în ultima zi

11:08 Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri că se pare că Ucraina a lansat contraofensiva mult așteptată și că Moscova ar trebui să răspundă cu propria ofensivă după ce va respinge forțele Kievului.

„Inamicul a promis de mult timp o mare contraofensivă. Și se pare că a început deja ceva", a scris pe Telegram Medvedev, care acum este vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. „Trebuie să oprim inamicul și apoi să lansăm o ofensivă", a adăugat el.

10:49 Zelenski, pe Telegram, despre distrugerea barajului Nova Kakhovka: „Teroriștii ruși au demonstrat încă o dată că sunt o amenințare pentru tot ce este viu. Distrugerea unuia dintre cele mai mari rezervoare de apă din Ucraina este absolut deliberată.

Cel puțin 100 de mii de oameni trăiau în aceste zone înainte de invazia rusă. Cel puțin zeci de mii sunt încă acolo. Sute de mii de oameni au fost lăsați fără acces normal la apă potabilă.

Serviciile noastre, toți cei care pot ajuta oamenii, sunt deja implicați. Dar nu putem ajuta decât pe teritoriul controlat de Ucraina. În partea ocupată de Rusia, ocupanții nici măcar nu încearcă să ajute oamenii. Acest lucru demonstrează încă o dată cinismul cu care Rusia îi tratează pe oamenii ale căror pământuri le-a cucerit și ceea ce aduce cu adevărat Rusia Europei și lumii.”

10:13 Noua estimare ucraineană a pierderilor rusești din ultima zi: 880 de soldați, 13 tancuri, 17 alte blindate de luptă, 37 de tunuri, 4 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 1 avion (Su-25), 17 diferite vehicule, 3 echipamente speciale și 7 drone aeriene.

Rușii admit că distrugerea barajului îi avantajează militar

10:03 Volumul schimburilor comerciale dintre China și Rusia a atins în luna mai cel mai ridicat nivel de la începutul invaziei din Ucraina, potrivit cifrelor publicate miercuri de vămile chineze.

Luna trecută, cele două țări vecine au făcut comerț în valoare de 20,5 miliarde de dolari (19,2 miliarde de euro). Importurile chinezești din Rusia au reprezentat 11,3 miliarde de dolari. (AFP)

09:42 Autoritățile de ocupație au impus starea de urgență în partea „anexată” de Rusia a regiunii ucrainene Herson, a anunțat miercuri agenția de presă TASS

Vladimir Saldo, liderul impus de Moscova în regiune, a spus că „între 22.000 și 40.000 de persoane se aflau în zona de dezastru din regiunea Herson din cauza situației de urgență de la centrala hidroelectrică Kakhovskaya (KHPP), adăugând că nivelul lacului de acumulare Kakhovka din regiunea Enerhodar a scăzut cu mai mult de 3,5 metri.

De asemenea, el a admis că, din punct de vedere militar, situația operațional-tactică după distrugerea centralei KHPP de către forțele armate ale Ucrainei a evoluat în favoarea forțelor rusești. (The Guardian)

09:14 Todor Tagarev, noul ministru bulgar al apărării, a declarat că țara sa trebuie să facă tot ce este necesar pentru a oferi asistență militară Ucrainei, a relatat Agenția Bulgară de Știri (BTA).

„Vom avea securitate atunci când ultimul ocupant va părăsi granițele Ucrainei, iar intențiile agresive ale Kremlinului vor fi contracarate. Doar în acest fel regiunea noastră și viitorul nostru pot fi garantate", a spus Tagarev.

„Trebuie să facem ceea ce este necesar, atât pentru a ne consolida capacitățile de apărare, cât și pentru a oferi asistență Ucrainei, astfel încât aceasta să poată continua contraofensiva care se pare că a început și să-și elibereze teritoriile", a adăugat el.

Zeci de mii de oameni, amenințați de inundații după distrugerea barajului Nova Khakovka

08:56 Ce spune ministerul britanic al apărării despre ruperea barajului de pe Nipru:

  • Barajul Kakhovka, controlat de Rusia, a cedat parțial cu puțin timp înainte de ora locală 03:00, 06 iunie 2023. Până la ora 12:00, întreaga porțiune estică a barajului și o mare parte din infrastructura hidro și de utilități a fost distrusă.
  • Nivelul apei din rezervorul Kakhovka era la un nivel record înainte de colaps, ceea ce a dus la un volum deosebit de mare de apă care a inundat zona din aval.
  • Este foarte puțin probabil ca centrala nucleară Zaporojie, care se află la 120 km de baraj, să se confrunte cu probleme de siguranță suplimentare imediate ca urmare a scăderii nivelului apei din rezervor.
  • Este probabil ca structura barajului să se deterioreze și mai mult în următoarele câteva zile, provocând inundații suplimentare.

08:48 Cel puțin șapte persoane sunt date dispărute după ce apele barajului distrus de la Nova Kahovka au inundat zonele din apropiere, a afirmat primarul pus de Moscova la conducerea orașului Nova Kahovka, potrivit TASS.

Aproximativ 42.000 de persoane sunt expuse riscului de inundații în zonele controlate de Rusia și Ucraina de-a lungul râului Dnipro, au declarat oficialii ucraineni, în timp ce șeful ONU pentru ajutor umanitar a avertizat asupra „consecințelor grave și de anvergură".

08:10Serghei Lavrov: Avioanele F-16 ar putea fi dotate cu arme nucleare dacă sunt trimise în Ucraina / Reacția SUA la această declarație

07:49 Forțele rusești au bombardat de mai multe ori regiunea ucraineană Herson în ultima zi, a declarat guvernatorul regiunii, adăugând că o persoană a murit și una a fost rănită în urma atacurilor. Bombardamentele au inclus orașul Herson, a spus guvernatorul ucrainean al regiunii, Oleksandr Prokudin.

Zelenski spune că a primit o „ofertă serioasă și solidă” de avioane F-16

07:12Zelenski a declarat marți că a primit o ofertă „serioasă și solidă" din partea liderilor țărilor care sunt gata să furnizeze Kievului avioane de luptă F-16 și că așteaptă acordurile finale cu aliații Ucrainei.

06:39 În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, războiul informațional a jucat un rol din ce în ce mai mare în unele țări foste sovietice, unde se resimte ruptura dintre pozițiile pro-europene ale populației și pozițiile pro-ruse ale guvernelor în funcție.

05:57 Forţele ruse au tras în mod repetat asupra unei conducte de amoniac din regiunea Harkov a Ucrainei, a declarat marţi un guvernator local, o conductă potenţial crucială pentru extinderea acordului care să permită exportul în siguranţă de cereale şi îngrăşăminte din porturile Mării Negre.

00:55 Sute de animale au murit marți în grădina zoologică Nova Kakhovka din cauza distrugerii de către Rusia a barajului hidrocentralei Nova Kakhovka, a spus Ministerul ucrainean al Apărării.

00:17Trupele ucrainene au văzut cum soldații ruși au fost măturați de apele care au țâșnit după prăbușirea barajului Nova Khakovka sau au fugit, a declarat un ofițer al forțelor armate ale Ucrainei.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

----------------