Joi dimineața, bombardamentele au fost reluate începând cu ora 4 dimineața, atât în Harkov cât și la Mykolaiv, spun autoritățile locale. ONU desfășoară o investigație la solicitările atât din partea Rusiei, cât și a Ucrainei, după ce 53 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși într-o explozie la o cazarmă din Olenivka, controlată de separatiști. Președintele Zelenski vrea să discute cu liderul Chinei, Xi Jinping, în speranța că își poate folosi influența pentru a pune capăt războiului

Orașul Donețk a fost ținta unui atacFoto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia

Cele mai importante evenimente, ziua 162 a războiului, LIVETEXT:

16:30Putin spune că speră la un acord cu Turcia pentru a stimula cooperarea economică

Putin i-a spus lui Erdogan că speră să semneze un acord pentru a stimula relațiile comerciale și economice dintre Moscova și Ankara. "Sper că astăzi vom putea semna un memorandum relevant privind dezvoltarea legăturilor noastre comerciale și economice", a declarat liderul rus în timp ce cei doi s-au așezat la discuții la Soci, potrivit Al Jazeera.

Scurtă recapitulare a celor mai importante știri ale zilei

Forțele ucrainene eliberează 2 sate din regiunea Donețk

00:44Rușii se pregătesc pentru o ofensivă în regiunea Herson, a declarat joi generalul ucrainean Oleksii Hromov: „Au adus o cantitate mare de arme și echipamente”

00:20Zelenski acuză Amnesty International că „încearcă să dea amnistie statului terorist” din Rusia

23:32UE impune sancțiuni împotriva fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici

22:36Trei noi nave cu cereale vor pleca vineri din Ucraina - anunță ministrul turc al apărării

22:10 VIDEOREPORTAJ Ororile războiului din Ucraina: Cum curge viața într-un bloc distrus de bombardamente

Oleg Victorovici are 57 de ani și trăiește împreună cu mama lui de 82 de ani, Nina Mihailovna, la etajul cinci al unui bloc distrus parțial de bombardamentele intense care au avut loc la Cernihiv.

Încă 11 familii care, ca și ei, n-au avut unde să plece, se adăpostesc în apartamentele devastate. Un etaj mai jos, vecina lui, și ea în vârstă, are patru accidente vasculare și nu mai poate vorbi, dar a rămas în casa în care o cameră a fost spulberată de suflul exploziei.

Rusia arde gazele destinate exportului către UE la graniţa cu Finlanda

21:40Musulmanii ucraineni care luptă împotriva Rusiei

Cei care s-au alăturat efortului de război împotriva forțelor rusești luptă, de asemenea, împotriva nedreptăților din trecut și pentru a se întoarce în Crimeea, scrie Al Jazeera.

21:15Rusia arde gazele destinate exportului către UE la graniţa cu Finlanda (presă)

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda, relatează joi agenţia de presă Unian, citând publicaţia finlandeză Yle, potrivit căreia Moscova arde la propriu gazele încă de la sfârşitul lunii mai când compania rusă de gaze şi-a redus livrările către UE.

20:30Finlanda vrea să limiteze vizele turistice rusești

Ministrul finlandez de externe a prezentat joi un plan de limitare a vizelor turistice pentru numărul tot mai mare de ruși care călătoresc în țara nordică pentru a tranzita alte țări europene, potrivit AFP.

19:40 Kuleba: Raportul Amnesty International creează un "fals echilibru între criminal și victimă"

Ministrul de externe Dmitro Kuleba s-a declarat "indignat" de raportul care acuză armata ucraineană că pune în pericol civilii prin crearea de baze și plasarea de arme în zone rezidențiale, inclusiv școli și spitale, potrivit Kyiv Independent.

Rusia a fost surprinsă în mod regulat folosind această scuză pentru a lovi zonele civile ale Ucrainei, precum în atacul din 9 martie asupra maternității din Mariupol. "Nu mai creați o realitate falsă în care toată lumea este puțin vinovată de ceva", a declarat Kuleba.

19:20Forțele ucrainene eliberează 2 sate din regiunea Donețk

Armata ucraineană a eliberat satele Mazanivka și Dmitrivka în cursul săptămânii, a anunțat Statul Major General, potrivit Kyiv Independent.

Sancțiunile împotriva Rusiei funcționează într-un mod neașteptat

18:59VIDEO Propagandistul favorit al lui Vladimir Putin, moment rar de sinceritate: „Vom ajunge în curând o dictatură ca nicăieri în lume” / Ce l-a exasperat

18:20 Rusia şi Ucraina anunţă pierderi grele în Doneţk

17:44 Cum vede un colonel rus din Spetsnaz, temutele forțe speciale, războiul din Ucraina: „Creierul nu este SUA

16:45 Bulgaria recunoaşte că a trimis în secret arme Ucrainei prin Polonia

16:30Un laureat al Premiului Nobel pentru Economie spune că sancțiunile împotriva Rusiei funcționează într-un mod neașteptat

15:58Amnesty International: Ucraina pune în pericol civili prin stabilirea de baze militare în zone rezidențiale

15:28 Opt persoane au fost ucise şi alte patru au fost rănite în urma unui atac în orașul Torețk, potrivit guvernatorului regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, transmite agenția ucraineană de presă RBC.

"Opt morţi, patru răniţi - acestea sunt consecinţele bombardamentelor de la Toreţk, pe care ruşii le-au efectuat astăzi în jurul orei 11:00. Printre cei patru răniţi se numără şi trei copii. Au lovit o staţie de transport în comun, unde se aflau foarte mulţi oameni. În plus, ruşii au avariat o biserică şi l-au rănit pe preotul local. De asemenea, au avariat blocurile din jur", a scris oficialul pe o reţea socială.

14:56Politica agresivă a NATO față de Rusia a provocat o situație tensionată în Europa, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, comentând declarațiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit căruia acțiunile Rusiei în Ucraina reprezintă un atac la adresa actualei ordini mondiale, transmite agenția rusă de presă TASS.

14:29Piața auto din Rusia este în cădere liberă. Vânzările de mașini au scăzut cu 75% în luna iulie

14:12 Vladimir Putin a făcut-o „Erou al Rusiei” postum pe Olga „Korsa” Kachura, eroina separatiștilor din Donbas

Șeful NATO: Războiul, cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial

13:58Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial şi Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige acest război, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters. Potrivit înaltului oficial aliat, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre s-ar putea să trebuiască să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă pentru o perioadă lungă.

13:48 Uniunea Europeană intenționează să pregătească un alt pachet de finanțare pentru Ucraina până în septembrie, care se va ridica la aproximativ 8 miliarde de euro, au declarat surse guvernamentale germane pentru Reuters.

O parte a pachetului ar urma să fie alcătuită din granturi care nu trebuie rambursate, în timp ce o altă parte va consta în împrumuturi, a declarat joi un oficial guvernamental.

13:39 Agenția rusă de presă TASS anunță că cinci persoane au murit și șase au fost rănite în urma unui bombardament din centrul orașului Donețk, citând reprezentanții autoproclamatei Republici Populare Donețk.

„Militanții ucraineni au deschis focul asupra centrului orașului Donețk pentru a provoca pagube maxime populației civile, inclusiv conducerii republicii, care a sosit la ceremonia de adio pentru Eroul Rusiei și RDP, Olga Kachura”, au scris separatiștii pe canalul lor de Telegram, potrivit TASS.

13:31Ambasadorul Norvegiei la Moscova a fost convocat de Lavrov după ce un consul a iscat un scandal spunând că urăște rușii

12:40 Rușii au bombardat Harkovul cu rachete S-300, lansate de pe teritoriul regiunii Belgorod, din Federaţia Rusă, a anunţat, joi, Procuratura Regională Harkov, transmite agenția ucraineană de presă Unian. Clădirile unei intreprinderi au fost distruse în urma atacului.

Rusia înrolează oameni din așezările recent ocupate - oficial ucrainean

12:20Forțele armate ucrainene au anunțat că joi dimineață au fost explozii în centrul orașului ocupat Donețk, în apropierea unui hotel și a unui teatru, potrivit The Guardian.

Forțele Armate ale Ucrainei au scris pe canalul de Telegram că "există deja victime și răniți".

12:13Ministrul de Externe al Estoniei, Ernas Reinsalu, a cerut noi sancțiuni occidentale împotriva Rusiei pentru a-l presa pe președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului, scrie The Guardian.

Într-un interviu acordat Politico, Ernas Reinsalu a spus că războiul se va înrăutăți pentru Ucraina și pentru partenerii săi, pe măsură ce Occidentul așteaptă trimiterea de arme și impunerea de noi sancțiuni: "(...) Este nevoie imediată de un pachet suplimentar de sancțiuni sau de mai multe pachete".

11:58Unul dintre cei mai importanți comandanți ai lui Putin și-a renovat casa cu banii armatei. Tribunalul militar al Districtului Sud din Rostov-pe-Don a decis să îl aresteze preventiv pe generalul-locotenent Viktor Voronov, comandantul adjunct al Districtului Militar Sud, după ce militarul a fost acuzat că ar fi folosit fondurile armatei ruse pentru amenjarea unui teren și renovacare unei case în 2021, relatează Kommersant.

11:22Ocupanții ruși suferă pierderi semnificative și își refac forțele cu oameni din așezările recent ocupate, chiar și minerii sunt trimiși pe front, susține Serghei Gaidai, șeful administrației militare din regiunea Lugansk, potrivit Ukrainska Pravda.

Gaidai a remarcat că oamenii sunt trimiși la birourile de înrolare militară împotriva voinței lor, astfel că euforia "eliberării" de către soldații ruși în orașele și satele cucerite recent a trecut repede.

Șeful administrației militare din regiune spune că aproximativ 80 de oameni au fost deja trimiși pe front în Starobilsk în această săptămână.

Ocupanții îi folosesc în mod special pe acești oameni pentru a reface componența grupurilor de asalt care sunt neutralizate frecvent de forțele armate ucrainene.

Ce pierderi ar fi suferit Armata Rusiei, de la începutul războiului

10:57De la începutul invaziei, forțele armate ale Ucrainei au ucis 41.500 de militari ruși și au distrus 1.789 de tancuri și 946 de sisteme de artilerie, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Trupele rusești au suferit cele mai mari pierderi pe fronturile din Bakhmut și Donețk.

Pierderile totale ale forțelor ruse până la 4 august 2022 sunt estimate de armata ucraineană la:

  • 41.500 militari
  • 1.789 tancuri
  • 4.026 vehicule blindate de luptă
  • 946 sisteme de artilerie
  • 260 sisteme de rachete cu lansare multiplă
  • 118 sisteme de apărare aeriană
  • 223 aeronave
  • 191 elicoptere
  • 742 drone operaționale-tactice
  • 182 rachete de croazieră
  • 15 nave/ambarcațiuni
  • 2.960 vehicule și avioane-cisternă
  • 83 vehicule speciale

10:16 Poliția de Frontieră anunță că în ultimele 24 de ore au intrat în România 12.680 de cetăţeni ucraineni. Începând cu 10 februarie (perioadă pre-război), au intrat în România 1.801.507 de cetăţeni ucraineni.

10:00Serviciul de stat de urgență al Ucrainei a anunțat joi că în ultimele 24 de ore unitățile pirotehnice au fost implicate în 117 misiuni de deminare, fiind depistate, îndepărtate și neutralizate 691 de obiecte explozive, fiind sondat terenul pe o suprafață de 92 de hectare.

09:56Rușii simt presiunea HIMARS și folosesc reflectoare radar pe rutele de reaprovizionare din Herson - evaluare britanică

09:52 Forțele ruse sunt angajate într-o ofensivă puternică, folosind artilerie la sol, dar și rachete în mai multe zone ale Ucrainei, potrivit actualizării de joi a Statului Major ucrainean, scrie The Guardian. Anterior, Ucraina avertizase că Moscova ar putea pregăti noi operațiuni ofensive în sudul Ucrainei.

Dmitro Zhivitski, guvernatorul regiunii Sumî, învecinată cu Rusia, spune că trei orașe au fost bombardate miercuri de către forțele ruse, care au lansat 55 de rachete. Nu au fost înregistrate victime, însă au fost avariate locuințe și spații comerciale.

Primarul din Nikopol (la vest de Zaporojie), Yevhen Yevtushenko, spune că orașul său a fost bombardat peste noapte.

Consilierul prezidențial ucrainean Oleksi Arestovici afirmă că scopul ofensivei rusești în est a fost de a forța Ucraina să devieze trupele din zonă.

SUA: Rușii ar putea fabrica dovezi în privința atacului de la închisoare din Donețk

08:50Rusia ar putea fabrica dovezi privind atacul de la închisoarea din Donețk - oficial american

08:10Un oficial rus a declarat miercuri că Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri şi de soldaţi ucişi în conflict de 27 de ori de la începutul războiului, transmite joi dpa.

Cel mai mare schimb a avut loc în iunie, când fiecare parte a schimbat 144 de prizonieri de război.

Cu toate acestea, bombardarea recentă a unei tabere de prizonieri de război din estul Ucrainei a dus la moartea a zeci de luptători Azov care rezistau în combinatul din Mariupol, asediat timp de câteva săptămâni înaintea capitulării în luna mai.

Moscova şi Kievul s-au învinovăţit reciproc pentru atacul asupra taberei de la Olenivka, care se află pe teritoriul revendicat de grupările separatiste. (Agerpres)

07:58 ISW: Rusia se folosește de centrala nucleară Zaporojie pentru a descuraja Occidentul să înarmeze Ucraina

07:14Senatul american a votat, miercuri, pentru aprobarea unei rezoluţii de ratificare a aderării Suediei şi Finlandei la NATO, un vot istoric menit să consolideze blocul de apărare în contextul războiului Rusiei din Ucraina, transmite CNN. Un singur senator s-a opus.

06:36Două cartiere din Mykolaiv și sedii administrative din Harkov au fost bombardate joi dimineața începând cu ora 4

01:40 Epoca cooperării constructive dintre Rusia și Occident a luat sfârşit, spune un oficial din cadrul MAE rus

01:10 Zelenski califică acţiunile fostului cancelar german Gerhard Schroeder drept „dezgustătoare”

Scurtă recapitulare a celor mai importante știri ale zilei:

  • ONU desfășoară o investigație la solicitările atât din partea Rusiei, cât și a Ucrainei, după ce 53 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși într-o explozie la o cazarmă din Olenivka, controlată de separatiști. Națiunile în conflict se acuză reciproc de comiterea atacului. Ucraina susține că a fost o operațiune specială planificată în prealabil de Kremlin și efectuată de mercenari ruși din grupul Wagner. Ministerul rus al Apărării susține însă că armata ucraineană a folosit rachete furnizate de SUA pentru a lovi închisoarea.
  • Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, vrea să discute direct cu liderul Chinei, Xi Jinping, în speranța că China își poate folosi influența pentru a pune capăt războiului. Potrivit unui raport din South China Morning Post, Zelenski a spus: „China e stat foarte puternic. Este o economie puternică. Deci (aceasta) poate influența din punct de vedere politic și economic Rusia. China este și un membru permanent al consiliului de securitate al ONU”. Până acum, China a refuzat să condamne invazia Rusiei, iar președintele său, Xi Jinping, i-a spus lui Putin că va sprijini „suveranitatea și securitatea” Rusiei.
  • Senatul SUA a ratificat aderarea Finlandei și Suediei la NATO, votând 95-1 în sus. SUA este al 23-lea stat membru care a ratificat ceea ce ar fi cea mai semnificativă extindere a alianței celor 30 de membri din anii 1990, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia. „Acest vot istoric trimite un semnal important al angajamentului susținut și bipartizan al SUA față de NATO și de a ne asigura că alianța noastră este pregătită să facă față provocărilor de astăzi și de mâine”, a declarat președintele Joe Biden într-o declarație. Toți cei 30 de membri NATO trebuie să ratifice aderarea înainte ca Finlanda și Suedia să devină membre.
  • Fostul cancelar german Gerhard Schröder a fost criticat pentru o întâlnire privată cu liderul rus, Vladimir Putin, după ce acesta a declarat presei germane într-un interviu că nu are de ce să-și ceară scuze din cauza prieteniei sale cu Putin, pe care l-a întâlnit săptămâna trecută

00:55Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, despre relațiile cu Ungaria: „Atât timp cât declarațiile nu se potrivesc cu deciziile, putem convieţui şi munci”

00:10Exxon poartă discuții cu o parte anonimă pentru a-și vinde acțiunile de la Sakhalin-1

Producătorul american de petrol Exxon Mobil este în proces de tranziție a participației sale de 30% la un proiect petrolier rusesc "către o altă parte", potrivit unui document depus miercuri la Comisia americană pentru valori mobiliare și burse de valori.

Sute de companii energetice și de bunuri de consum, printre care BP, Equinor, Pepsico, Shell și Starbucks, au părăsit țara sau au transferat active ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit Al Jazeera.

23:36 Herson: Rusia își protejează ruta de aprovizionare atât de necesară cu un „pod fantomă”

Oficialii ucraineni suspectează că Rusia înlocuiește podul Antonivka din Herson cu un pod plutitor. Fotografiile din satelit arată un plan diferit, potrivit Der Tagesspiegel.

23:05 Rusia susţine că din cauza sancţiunilor îi este „imposibil” să preia turbina destinată gazoductului Nord Stream