Ucraina cere Occidentului să accelereze furnizarea de arme, în condițiile în care orașul Dnipro a fost lovit cu rachete rusești, atac soldat cu cel puțin 45 de victime după bombardarea unui bloc de locuințe, iar trupele ucrainene sunt supuse unei presiuni sporite pe frontul de est. Statul Major al armatei ucrainene a declarat luni că artileria rusă a bombardat aproximativ 25 de orașe și sate din jurul Bahmut și Avdiika, cele două puncte pe care trupele rusești se concentrează pentru a avansa în regiunea industrială strategică din estul Donbasului.

Război în UcrainaFoto: LIBKOS / AP / Profimedia

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 328:

07:23Noul material LIVE, cu evenimentele de miercuri, este aici

01:05Dmitri Medvedev, revoltat de discuţiile privind ajutorul militar pentru Ucraina de la Forumul Economic Mondial de la Davos. „E o ruşine (...) Înainte, la Davos se discuta altceva. Precum economia şi toate celelalte”, a scris fostul preşedinte rus pe Telegram.

00:45Volodimir Zelenski, în mesajul său de marţi seară: „Lumea aude Ucraina la Davos - ştie ce a făcut Rusia la Dnipro şi în alte teritorii în care a adus moartea”

00:04 Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi, în intervenția sa prin videoconferinţă la Forumul economic de la Davos, pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO.

23:02Ramzan Kadîrov, un nou delir în fața camerelor: Rusia nu își permite niciodată să piardă. Apăsăm butonul și „Salam Alecum!” Noi mergem în rai și ei în iad

22:50Prima Doamnă a Ucrainei i-a îndemnat marţi pe participanţii la Forumul economic mondial de la Davos, şefi de stat, miniştri şi mari oameni de afaceri, să se unească pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Le Figaro, citat de Rador.

Olena Zelenska a venit personal în staţiunea din Alpii elveţieni însoţită de mai mulţi membri ai guvernului, de parlamentari şi oameni de afaceri ucraineni.

„Ce vă uneşte este influenţa”, a declarat ea în fața elitei mondiale adunate în marea sală a palatului Congreselor, „dar nu o folosiţi toţi împreună”.

De la deschiderea Forumului de la Davos, care a început luni, cel puțin „43 de civili au murit” în Ucraina, a afirmat Prima Doamnă, vorbind și despre „copiii obligaţi sa-şi facă temele la lumânare” sau despre „agricultorii care se tem să meargă pe câmpurile lor minate”.

Olena Zelenska a pledat pentru „planul în zece puncte” pe care soţul ei, Volodimir Zelenski, l-a propus membrilor G19 (G20 minus Rusia) la sfârşitul anului trecut în Bali.

Prima Doamnă a Ucrainei a adus o scrisoare a preşedintelui ucrainean adresată preşedintelui chinez Xi Jinping, pe care a înmânat-o reprezentanţilor acestuia.

22:15Presa din Rusia a publicat imagini din fabrica de vehicule militare Kurganmashzavod pentru a arăta că producția de blindate pentru forțele armate e în plină desfășurare, în ciuda zvonurilor apărute cum că industria militară rusească ar resimți efectele sancțiunilor internaționale.

21:45 Uniunea Europeană trebuie să rămână unită în privința Ucrainei, a spus marți prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez.

Într-un interviu acordat CNN în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Sanchez a subliniat necesitatea unei unități europene pe termen lung în sprijinul acordat Ucrainei, arătând că prețul războiului declanșat de Rusia asupra poporului ucrainean a fost unul ridicat.

„Ei trebuie să simtă solidaritatea, empatia și angajamentul întregii Uniuni Europene. Vom fi alături de ucraineni atâta timp cât va fi nevoie”, a spus el.

20:50Lupte încă se duc în zona Soledar, oraș recent capturat de ruși. Într-un video publicat marți poate fi văzută o lovitură a artileriei ucrainene care au urmărit un grup de soldați ruși într-o casă din localitate, după ce aceștia au scos din clădire un soldat rănit și l-au pus într-o mașină:

Olanda va trimite Ucrainei un sistem de rachete Patriot

20:10Olanda va trimite Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot, a transmis agenția de presă olandeză ANP, citându-l pe premierul Mark Rutte.

Premierul olandez Mark Rutte se află în prezent la Washington, într-o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden.

În cadrul întrevederii, Biden a lăudat Olanda pentru sporirea asistenței pentru Ucraina. În schimb, Rutte l-a lăudat pe președintele american pentru că a condus efortul internațional de susținere a Ucrainei.

Istoria va ține minte că, „în 2022, dacă Statele Unite nu ar fi intervenit așa cum ați făcut-o dvs, lucrurile ar fi fost foarte diferite”, i-a spus Mark Rutte lui Joe Biden în cadrul întâlnirii de la Casa Albă.

19:32 Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, a anunțat că a avut prima sa întâlnire față în față cu omologul său american, generalul Mark Milley, marți, în Polonia.

„Am transmis generalului Mark Milley recunoștința noastră pentru asistența și sprijinul de neclintit oferite de Statele Unite ale Americii și aliații săi Ucrainei”, a scris șeful forțelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, într-o postare pe Facebook. „Am subliniat de asemenea nevoile urgente ale Forțelor Armate ale Ucrainei, care vor accelera victoria noastră”.

19:20Comitetului Militar NATO (NATO MC) - cea mai înaltă autoritate militară în cadrul organizaţiei - se reunește miercuri şi joi, la Bruxelles, în formatul şefilor Apărării (MCCS). Printre temele abordate se numără războiul din Ucraina, provocările de securitate, accelerarea implementării unor documente doctrinare.

Agenda discuţiilor va acoperi aspectele de importanţă strategică la nivelul Alianţei, la momentul actual. Printre temele abordate se numără războiul din Ucraina, provocările de securitate, accelerarea implementării unor documente doctrinare, precum „Conceptul fundamental al NATO de ducere a războiului” (NATO Warfighting Capstone Concept) şi „Conceptul de Descurajare şi Apărare a zonei Euro-Atlantice” (Concept for the Deterrence and Defence of the Euro-Atlantic Area), respectiv dezvoltarea de capabilităţi.

Din partea României va participa Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Reuniunea va fi condusă de amiralul Rob Bauer, preşedintele NATO MC. Pe timpul sesiunilor de lucru, celor 32 de şefi ai apărării li se vor alătura Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Christopher Cavoli, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), generalul Philippe Lavigne, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Numărul victimelor în atacul cu rachetă din Dnipro a crescut

18:23Numărul persoanelor ucise în atacul cu rachete rusești lansat sâmbătă asupra unui bloc rezidențial din Dnipro a crescut la 45, potrivit guvernatorului regional Valentin Reznichenko, citat de The Guardian. El a spus că un alt copil a fost găsit printre victime, ridicând la 6 numărul copiilor uciși în urma bombadramentului.

De asemenea, cel puțin 19 persoane sunt încă dispărute.

18:05 Finlanda este pregătită să sprijine Ucraina în războiul declanșat de Rusia „atât timp cât va fi nevoie”, a afirmat marți premierul finlandez Sanna Marin.

Într-un discurs susținut la Forumul Economic de la Davos, ea a declarat: „Cred că singurul mesaj pe care trebuie să-l transmitem este acela că vom sprijini Ucraina atât timp cât e necesar. Un an, doi ani, cinci ani, 10 ani, 15 ani”.

Guvernul finlandez a cheltuit anul trecut aproximativ 300 de milioane de euro pentru sprijinirea Ucrainei, din care aproximativ 190 de milioane de euro pentru cumpărarea de echipamente de apărare, notează The Guardian.

Mai mult, săptămâna trecută, președintele finlandez Sauli Niinisto a spus că Helsinki ar putea dona Ucrainei un mic număr de tancuri Leopard 2 de fabricație germană, dacă un grup mai mare de națiuni europene ar decide de asemenea să facă acest lucru.

Rusia a încheiat anul trecut cu un excedent de cont curent record

17:57Excedentul de cont curent al Rusiei a atins o valoare record de peste 227 miliarde de dolari în 2022, a anunţat marţi Banca Centrală de la Moscova, în condiţiile în care scăderea importurilor şi exporturile robuste de petrol şi gaze au permis ca valuta să continue să intre în ţară.

17:43 Imagini din timpul unui atac de artilerie executat de ucraineni asupra unui punct de frontieră rusesc din zona Belgorod:

17:30Un memorial improvizat a apărut în Moscova, care comemorează victimele atacului rusesc cu rachetă asupra unei clădiri rezidențiale din orașul ucrainean Dnipro.

Imagini postare pe Twitter de un reporter al Wall Street Journal arată o fotografie înrămată cu blocul de locuințe distrus și mai multe flori, care au fost depuse la statuia scriitoarei ucrainene Lesya Ukrainka, din centrul Moscovei.

17:07Uniunea Europeană a acordat Finlandei fonduri pentru a crea pentru prima dată o aşa-numită „rezervă” împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, pentru utilizare de către toate statele membre, a anunţat marţi guvernul finlandez.

16:51Kazahstanul nu le va mai permite cetățenilor ruși să rămână în țara din Asia Centrală pe termen nelimitat prin prelungirea vizelor o dată la trei luni, arată o directivă a guvernului de la Astana publicată săptămâna aceasta.

16:22Andrei Medvedev, fostul comandant al mercenarilor Wagner care a fugit din Rusia în Norvegia, a declarat într-un interviu că a fost șocat de cruzimea organizației paramilitare care folosea prizonierii recrutați din închisori pe post de carne de tun.

16:07Numirea lui Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, de către Rusia drept noul conducător al operaţiunii de invadare a Ucrainei a afectat rapid armata rusă, susțin corespondenții ruși de război care fac propagandă pe canalele de Telegram, notează publicația independentă The Moscow Times.

Europa va sprijini în continuare Ucraina

16:02Statele Unite vor impune restricții privind vizele în cazul a 25 de oficiali din Belarus, pentru subminarea democrației prin procese motivate politic împotriva liderilor și activiștilor opoziției, a anunțat secretarul de stat american Antony Blinken, citat de The Guardian.

Guvernul belarus condus de președintele Alexander Lukașenko continuă să „reprime poporul belarus și aspirațiile lui democratice”, a declarat Blinken.

Conform acestuia, sunt vizați de sancțiuni membri ai Adunării Naționale a Belarusului, pentru rolul lor în adoptarea unei legislații care să autorizeze pedeapsa cu moartea pentru persoanele condamnate pentru presupuse „tentative de acte de terorism”, acuzație folosită pentru a reprima și intimida opoziția democratică și civilă.

15:57Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, spune că un soldat francez al unei legiuni străine a fost găsit mort în estul Ucrainei, pe teritoriul așa-numitei Republici Populare Donețk, scrie The Guardian.

14:37Europa va continua să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi necesar” în faţa Rusiei, a promis preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit marţi în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, transmit AFP şi DPA. Kievul va primi primele trei miliarde din pachetul de sprijin european în valoare de 18 miliarde euro.

14:35 De la tribuna forumului de la Davos, Olena Zelenska a insistat că invazia neprovocată a Rusiei a „traumatizat” familii întregi în Ucraina și i-a îndemnat pe participanți să-şi imagineze războiul prin „ochii oamenilor ale căror vieţi au fost cufundate în haos”.

Referitor la ce înseamnă povara războiului pentru ucrainenii simpli, Olena Zelenska i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi imagineze „părinţii care plâng la secţiile de urgenţă din spitale în timp de medicii luptă pentru viaţa copiilor lor răniţi” sau ţăranii care nu-şi mai pot munci pământul din cauza pericolului minelor.

  • „Ne confruntăm cu prăbuşirea lumii aşa cum o cunoşteam.
  • Sunteţi cu toţii uniţi prin faptul că aveţi cu adevărat influenţă.Dar nu toţi dintre voi fac uz de această influenţă sau uneori fac uz de ea într-un mod care divizează şi mai mult”, a spus Zelenska, atenţionând că preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă să treacă peste graniţe dincolo de Ucraina.

Rusia anunță „schimbări majoare” în rândul forțelor militare

14:28Generalul Vladimir Boldirev, fostul comandant al Forțele Terestre ale Rusiei, i-a răspuns lui Ramzan Kadîrov după ce acesta l-a numit „general bla bla bla”, devenind primul ofițer de rang înalt care îi dă replica liderului cecen după ce a fost criticat de acesta.

13:36Cancelarul german Olaf Scholz a confirmat marţi desemnarea social-democratului Boris Pistorius la conducerea Ministerului Apărării, prezentându-l drept „persoana potrivită” pentru a conduce „schimbarea de epocă” provocată de războiul din Ucraina.

13:32Rusia, considerată a doua forță militară din lume, a anunțat marți că va face „schimbări majore" în rândul forțele sale armate din 2023 până în 2026, promițând să își reorganizeze structura militară după luni de eșecuri pe câmpul de luptă din Ucraina, notează Reuters. Anunțul vine în ziua în care Serghei Șoigu a pretins că a vizitat militarii implicați în războiul din Ucraina, fără să precizeze locația exactă.

13:26Președintele sârb Aleksandar Vucic a cerut luni Rusiei să pună capăt eforturilor de recrutare a unor cetățeni ai Serbiei pentru grupul de mercenari Wagner.

13:00 Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, „condamnă ferm procesul spectacol” care începe astăzi în Belarus împotriva liderei opoziției belaruse în exil Svetlana Tihanovskaia.

Unul consilier al lui Zelenski și-a dat demisia după o „greșeală fundamentală”

12:39 Alexei Arestovici, unul dintre consilierii principali ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat marți că și-a depus scrisoarea de demisie din cadrul cancelariei prezidențiale de la Kiev după ce a făcut o „greșeală fundamentală”.

12:30Prima doamnă a Ucrainei Olena Zelenska se adresează participanților la Forumul Economic de la Davos.

12:04 Un deputat rus a propus ca Moscova să răscumpere de la chinezi nava soră a portavionului „Amiral Kuznețov” în contextul numeroaselor probleme pe care Rusia l-a avut în ultimii ani cu vasul militar.

11:46 Numărul persoanelor care au murit în urma atacului de sâmbătă cu rachete ruseşti asupra unui bloc de apartamente din oraşul ucrainean Dnipro a ajuns la 44, a anunţat, marţi, primarul Boris Filatov, potrivit agenției ucrainene de presă RBC.

11:01Zeci de cartuşe, un tub gol de obuz, o dronă parţial distrusă şi echipament militar folosit au fost descoperite la punctul de frontieră Vicovul de Sus, la granița României cu Ucraina, într-o mașină condusă de un ucrainean care se îndrepta spre Marea Britanie.

10:58VIDEO O înregistrare video remarcabilă apărută pe rețelele de socializare arată cum militarii ucraineni au reușit să sustragă o stație de emisie-recepție chiar din fața unei poziții rusești cu ajutorul unei drone comerciale de mici dimensiuni.

Drapele Rusiei și Belarusului, interzise la Australian Open 2023

10:08 Autoritățile instalate de Rusia în estul regiunii ucrainene Donețk au declarat marți că dețin controlul asupra orașului Soledar, repetând afirmația lor anterioară privind orașul minier de sare unde au avut loc lupte intense, transmite Reuters.

„Pe teritoriul Republicii Populare Donețk, trupele rusești au eliberat Soledar", au declarat autoritățile impuse de Moscova.

Rusia a declarat vineri că forțele sale au preluat controlul asupra Soledar, dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ulterior că luptele pentru Soledar și alte orașe din est continuă.

09:28Armata ucraineană a respins atacurile rusești în ultimele 24 de ore în apropierea a 20 de așezări din regiunile Donețk și Lugansk, a precizat Statul Major General al forțelor armate, potrivit The Kyiv Independent.

De asemenea, forțele ucrainene au vizat un punct de control, 11 baze temporare rusești, depozite de combustibil și un depozit de muniții, a mai spus sursa citată.

09:08Tennis Australia a interzis drapelele Rusiei și Belarusului la Australian Open, după ce un steag rusesc a fost arborat în tribune în timpul meciului dintre ucraineanca Kateryna Baindl și rusoaica Kamilla Rakhimova, informează ESPN.

Ambasada Rusiei în Australia a reacționat la interzicerea steagurilor rusești la Australian Open 2023, spunând că este „un alt exemplu de politizare inacceptabilă a sportului".

08:05 Explozii au fost auzite marți dimineață în orașul Belgorod, a anunțat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov prin intermediul Telegram, potrivit The Kyiv Independent.

Gladkov susține că apărarea aeriană a fost activată. Nu au fost raportate pagube sau victime.

Belgorod este situat la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Ucraina.

Militari ucraineni, antrenați în SUA și Germania

07:52Soldaţi ucraineni au sosit duminică la o baza militară americană din Oklahoma pentru a se antrena în utilizarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot, pe care Washingtonul îl va furniza Kievului, relatează AFP. 500 de militari din Ucraina sunt pregătiți și în Germania, potrivit The New York Times.

07:35Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar fi vizitat trupele rusești implicate în Ucraina, a anunțat marți ministerul, transmite Reuters. Nu este prima dată când oficialul pretinde că inspectează militarii care luptă în țara invadată în urmă cu aproape 11 luni.

07:19Aeronave din cadrul Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control (AWACS) vor ateriza, marţi, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, a informat Ministerul Apărării Naţionale. Ca răspuns la agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, NATO a sporit prezenţa aeriană în Flancul estic al Alianţei cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere şi avioane cisternă.

00:30Germania, în favoarea unui Tribunal Special care să-i judece pe liderii ruşi

Ministrul german de Externe Annalena Baerbock s-a declarat luni în favoarea unui Tribunal Special care să-i judece pe liderii ruşi cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia, în contextul în care Moscova este acuzată din nou de crime de război în urma unui atac la Dnipro, în Ucraina, relatează AFP.

00:11Slovacia a efectuat livrarea a opt obuziere Zuzana 2 comandate de Ucraina anul trecut, a anunţat luni Ministerul slovac al Apărării, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Atacul mortal asupra unui bloc de apartamente din centrul orașului Dnipro arată necesitatea unor decizii mai rapide și mai bine coordonate privind furnizarea de arme pentru Ucraina, a declarat luni președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters.
  • Peste 7.000 de civili au fost uciși în Ucraina de când Rusia a invadat țara vecină în februarie anul trecut, a declarat luni Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), potrivit The Guardian. Biroul ONU pentru drepturile omului a precizat că a confirmat 7.031 de morți civili, dar consideră că numărul real al victimelor este „considerabil mai mare", având în vedere că se așteaptă coroborarea multor rapoarte și inaccesibilitatea zonelor în care au loc lupte intense.
  • Republica Moldova se află pe hărţile de război ale Federaţiei Ruse, iar riscurile sunt mari atât timp cât războiul continuă în Ucraina, susţin analişti moldoveni, consultaţi luni de Radio Chişinău.
  • Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunțat luni ceea ce el a descris a fi „cel mai important pachet” de ajutor de luptă până în prezent „pentru a accelera succesul ucrainean”, confirmând că Marea Britanie va livra Kievului 14 tancuri Challenger 2 și nu numai, relatează Reuters și The Guardian.
  • Marea Britanie a îndemnat luni Germania să permită furnizarea de tancuri Leopard către Ucraina, subliniind că acest fapt ar putea debloca sprijin și din partea altor națiuni și că Berlinul nu ar acționa, potrivit AFP.
  • Directorul CIA l-ar fi avertizat pe Zelenski de dinainte de război că Rusia plănuiește să îl omoare, susține cartea unui documentarist / Rușii ar fi încercat să îl ucidă de peste 12 ori din februarie 2022 încoace.
  • Cum au influențat acțiunile lui Putin în Orientul Mijlociu războiul din Ucraina. De la războiul din Siria, Moscova se concentrează și urmărește strategii politice și de război în regiune, sub ochii occidentalilor care au neglijat relațiile care s-au creat și încă influențează războiul ruso-ucrainean. Ce trebuie făcut pentru a nu-i lăsa terenul liber lui Putin în Europa și în Orientul Mijlociu?
  • Ucraina spune că modelul de atac al Rusiei sugerează că are puține rachete balistice. Rusia își intensifică utilizarea sistemelor de apărare aeriană S-300 și S-400 pentru a efectua lovituri asupra țintelor terestre, ceea ce sugerează că stocurile de rachete balistice ale Moscovei sunt pe sfârșite, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, citat de Reuters.
  • Un soldat ucrainean care se identifică drept Kianin a minimalizat luni „victoria” rușilor în Soledar, amintind totodată că rușii au fost nevoiți să se retragă din multe orașe, inclusiv din apropierea Kievului sau Herson și Harkov.
  • Bucata de rachetă găsită pe o plajă din România: O porțiune dintr-o rachetă rusească antiaeriană de tip Panțir S-1 / Forțele Navale Române: „E posibil ca, în perioada următoare, curenții marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României”.
  • Artur Smolianinov, supranumit „Rambo al Rusiei” și cândva unul dintre preferații lui Putin, a spus că ar lupta pentru Ucraina, iar acum este considerat „agent străin”.

-----------------