Metodologia care stabileste procedura de renuntare la un titlu stiintific nu a fost finalizata, a declarat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu. Acesta a anuntat, insa, ca a primit inca trei cereri de renuntare la titlu de doctor de la ASE, Politehnica, dar si la un titlu de master, scrie Agerpres. Amintim ca ministrul Cimpeanu a declarat, dupa ce Guvernul Ponta a aprobat ordonanta de amnistiere a plagiatorilor, ca elaborarea actului normativ s-a bazat pe o singura cerere de renuntare. Premierul Victor Ponta notificase public Universitatea din Bucuresti, in decembrie 2014, ca renunta la titlul de doctor, dar atunci nu avea cadru legal pentru renuntare.

Sorin CampeanuFoto: Agerpres

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat vineri, 16 ianuarie 2015, ca "prevederile ordonantei de urgenta le cunoastem cu totii, sunt sigur. Urmatorul pas este elaborarea, avizarea si aprobarea unei metodologii cu revocarea titlului de doctor. Aceasta metodologie nu este finalizata, deci pe cale de consecinta nu se poate finaliza procesul pana cand nu va exista aceasta procedura de revocare", relateaza Agerpres.

"Metodologia cred ca ar trebui sa fie finalizata pe parcursul lunii februarie si abia apoi putem sa mergem mai departe. Cert este ca am primit deja inca trei solicitari de renuntare la titlu de la ASE, Politehnica, dar si un master. Nu sunt persoane publice", a afirmat Sorin Cimpeanu.

Declaratiile au fost facute la reuniunea Consiliului National al Rectorilor (CNR), care s-a desfasurat la Universitatea Politehnica din Bucuresti. Sorin Mihai Cimpeanu a fost presedinte al acestui for, pana cand a preluat functia de ministru al Educatiei. "Am calitatea de rector suspendat, sigur ca am renuntat la calitatea de presedinte al Consiliului National al Rectorilor, pentru ca nu pot sa fiu propriul meu interlocutor. Prin Legea 1, cu modificarile ulterioare, CNR este principalul partener de dialog al Ministerului Educatiei, deci presedintele CNR este partener de dialog al ministrului Educatiei, nu pot sa fiu propriul partener de dialog", a declarat Cimpeanu, potrivit agentiei de presa citate.

Razvan Ionut Teodorescu a preluat de astazi functia de presedinte al Consiliului National al Rectorilor (CNR).

Amintim ca acest for, sub conducerea lui Cimpeanu, a salutat ordonanta de urgenta din vara anului trecut, prin care au fost aduse 97 de schimbari la Legea Educatiei. Citeste: Rectorii saluta posibilitatea de a conduce pe viata universitatile de stat: O abordare moderna, capabila sa permita o dezvoltare graduala a sistemului de educatie

Anterior, Consiliul National al Rectorilor a fost condus de Ecaterina Andronescu, iar Danut Tiberius Epure - fostul rector al Universitatii Ovidius din Constanta retinut de procurorii DNA pentru luare de mita - a fost vicepresedinte al CNR.

Citeste si: