​​Rusia face apel la „bărbați adevărați” într-o nouă campanie de recrutare. Ministerul rus al Apărării a lansat o amplă acțiune pentru a aduce în armată recruți voluntari. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova „nu va ierta” Washingtonul pentru că a refuzat vizele americane jurnaliştilor ruşi care trebuiau să-l însoţească într-o vizită la sediul ONU

Luptători ucraineni lângă BakhmutFoto: LIBKOS / AP / Profimedia

SINTEZA ZILEI

  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că deja se fac pregătiri în sectorul energetic în vederea următorului sezon de iarnă, el menţionând că în regiunea Jîtomîr au fost luate decizii pentru a reface acest sector, după atacurile ruseşti, potrivit News.ro. Zelenski a afirmat că s-a întors la Kiev după o vizită de lucru la Jîtomîr.
  • Rusia poate lansa operațiuni ofensive în mai multe zone odată ce vremea se va îmbunătăți, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, într-un interviu acordat luni la Vocea Americii.
  • Prim-miniștrii Cehiei, Poloniei și Slovaciei au cerut ca Ucrainei să i se ofere garanții de securitate postbelică într-o scrisoare comună publicată luni de Foreign Affairs.
  • Președintele lituanian: Trebuie depășite „liniile roșii” privind ajutorul militar acordat Ucrainei. Orice „linii roșii” autoimpuse în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei trebuie depășite pentru a asigura victoria acesteia împotriva Rusiei, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda într-un interviu acordat lui publicației Spiegel.
  • Premierul estonian Kaja Kallas a cerut luni ca negocierile privind intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană să înceapă în acest an, așa cum a cerut Kievul.
  • ​Dora Duro, vicepreședintele parlamentului Ungariei, a declarat că intrarea Ucrainei în NATO fără riscuri majore de securitate este posibilă doar cu acordul Rusiei.
  • Russia Today i-a transmis prezentatorului TV american Tucker Carlson o invitație de a „pune mai multe întrebări” la televiziunea rusă după ce Fox News a anunțat luni despărțirea de acesta.
  • Oficialii ucraineni detectează o schimbare a strategiei rusești în Donețk și folosirea „tacticilor siriene” în Bahmut. Oficialii ucraineni spun că focalizarea rusă în estul regiunii Donețk s-a schimbat ușor, dar orașul Bakhmut și orașele în ruină Mariinka și Avdiivka rămân în continuare în centrul atacurilor rusești.
  • Ambasadorul SUA la ONU: „Rusia a lovit în inima Cartei ONU”. În declarațiile făcute luni în fața jurnaliștilor înainte de reuniunea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că „este imposibil să ignorăm elefantul uriaș din cameră: Rusia”.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 424, LIVE-TEXT:

01:10Zelenski: Deja pregătim sectorul energetic pentru iarna viitoare

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că deja se fac pregătiri în sectorul energetic în vederea următorului sezon de iarnă, el menţionând că în regiunea Jîtomîr au fost luate decizii pentru a reface acest sector, după atacurile ruseşti, potrivit News.ro.

00:53Oficial american: Forțele rusești ar putea lansa noi operațiuni ofensive odată cu îmbunătățirea vremii

Rusia poate lansa operațiuni ofensive în mai multe zone odată ce vremea se va îmbunătăți, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, într-un interviu acordat luni la Vocea Americii.

Trebuie depășite „liniile roșii” privind ajutorul militar acordat Ucrainei

00:37Prim-miniștrii Cehiei, Poloniei și Slovaciei au cerut ca Ucrainei să i se ofere garanții de securitate postbelică într-o scrisoare comună publicată de Foreign Affairs la 24 aprilie.

"Ucraina nu dorește să fie în război cu Rusia. Nici noi nu vrem. Dar a devenit din ce în ce mai clar că Rusia a decis cu mult timp în urmă că este în război cu noi", au scris premierii ceh Petr Fiala, polonez Mateusz Morawiecki și slovac Eduard Heger.

Potrivit prim-miniștrilor, invazia la scară largă a Ucrainei este punctul culminant al războiului politic și hibrid desfășurat de Rusia de-a lungul anilor, potrivit Kyiv Independent.

00:11Președintele lituanian: Trebuie depășite „liniile roșii” privind ajutorul militar acordat Ucrainei

Orice „linii roșii” autoimpuse în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei trebuie depășite pentru a asigura victoria acesteia împotriva Rusiei, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda într-un interviu acordat lui publicației Spiegel.

Referirea lui Nauseda la „liniile roșii” a apărut atunci când a vorbit despre modul în care Germania a trecut de la a promite Ucrainei doar căști și veste de protecție la aprobarea exportului de tancuri Leopard 1 și 2, adăugând că „deciziile Germaniei nu trimit un semnal pozitiv doar Ucrainei, ci și tuturor celorlalți aliați din NATO”, citează Kyiv Independent.

23:52„Încetul cu încetul, țările europene, și în special cele mai sărace, alunecă spre economia de război”

De la anexarea unilaterală a Crimeei de către Rusia în 2014, Europa de Est s-a reînarmat, începând cu Polonia. Dacă obiectivul este dezvoltarea unei industrii militare puternice locale, cu beneficiile economice aferente, alte sectoare, precum tranziția ecologică, ar putea avea de suferit, notează Philippe Escande, editorialist Le Monde.

Schimbare a strategiei rusești în Donețk

23:31Tass: O femeie lasă două valize la sediul Ambasadei Rusiei la Washington. Secret Service, genişti şi reprezentanţi ai altor servicii americane de urgenţă, chemaţi la faţa locului

O femeie neidentificată a lăsat luni două valize la sediul Ambasadei Rusiei la Washington şi a fugit, iar ofiţeri din cadrul Secret Service, tehnicieni în explozivi şi reprezentanţi ai altor servicii americane de urgenţă au fost chemaţi la faţa locului, relatează Tass.

Agenţia oficială rusă de presă citează o sursă sursă de la misiunea diplomatică a Rusiei în Statele Unite.

”Au fost chemaţi tehnicieni în explozivi, care examinează aceste valize pentru a vedea dacă există (sau nu) dispozitive explozive” în ale, mai anunţă sursa citată, potrivit News.ro.

23:06Scrisoare cu substanță necunoscută trimisă la ambasada Franței la Moscova

O scrisoare care conținea o substanță necunoscută a fost trimisă la ambasada Franței din Moscova, relatează agenția de presă TASS, citând forțele de ordine.

"Angajații Ambasadei Franței au primit luni seara o scrisoare cu o substanță necunoscută în interior. Forțele de ordine lucrează în prezent la fața locului", a declarat o sursă citată de TASS.

Ministerul francez de Externe nu a avut niciun comentariu imediat cu privire la acest raport.

22:57Oficialii ucraineni detectează o schimbare a strategiei rusești în Donețk și folosirea „tacticilor siriene” în Bahmut

Oficialii ucraineni spun că focalizarea rusă în estul regiunii Donețk s-a schimbat ușor, dar orașul Bakhmut și orașele în ruină Mariinka și Avdiivka rămân în continuare în centrul atacurilor rusești.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a declarat luni că au avut loc 47 de atacuri aeriene ale avioanelor rusești în ultima zi și că peste 30 de asalturi terestre au fost respinse.

„Rusia a lovit în inima Cartei ONU”

22:016 Emmanuel Macron preconizează să se întoarcă în Ucraina ”în săptămânile următoare” sau ”lunile următoare”

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă luni, la peste zece luni de la vizita sa în Ucraina, că se va întoarce în Ucraina ”în săptămânile următoare” sau ”lunile următoare”, atunci când va fi ”momentul potrivit” pentru a fi ”util”, relatează AFP.

El reacţiona, astfel, la o conferinţă de presă, la Ostende, în Belgia, la un summit al Mării Nordului, în urma unor declaraţii polemice, vineri, ale ambasadorului Chinei în Franţa.

21:56Premierul estonian Kaja Kallas a cerut luni ca negocierile privind intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană să înceapă în acest an, așa cum a cerut Kievul, care se confruntă cu o invazie rusă.

"Sperăm că Ucraina va putea lansa negocierile de aderare cu UE în acest an", a declarat Kallas, vorbind alături de președintele Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Jitomyr (vestul și centrul Ucrainei).

Ea a recunoscut, totuși, că va fi "un proces dificil" și că Ucraina trebuie să "îndeplinească 100% din condițiile" stabilite de UE.

21:22 Ambasadorul SUA la ONU: „Rusia a lovit în inima Cartei ONU”

În declarațiile făcute luni în fața jurnaliștilor înainte de reuniunea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că „este imposibil să ignorăm elefantul uriaș din cameră: Rusia”.

Ambasadoarea a declarat că Rusia „a lovit în inima Cartei ONU”, acuzând țara care a invadat vecina sa Ucraina de „reținerea arbitrară a activiștilor politici, a jurnaliștilor și a liderilor opoziției”, precum și pentru că „a reținut pe nedrept cetățeni americani”, potrivit CNN.

20:34 Russia Today i-a transmis prezentatorului TV american Tucker Carlson o invitație de a „pune mai multe întrebări” la televiziunea rusă după ce Fox News a anunțat luni despărțirea de acesta.

Rusia acuză Polonia de un atac de rusofobie nebună

19:38​Dora Duro, vicepreședintele parlamentului Ungariei, a declarat că intrarea Ucrainei în NATO fără riscuri majore de securitate este posibilă doar cu acordul Rusiei.

19:30Ambasadorul SUA la ONU cere eliberarea lui Evan Gershkovici și Paul Whelan

Ambasadorul SUA la ONU a cerut luni direct eliberarea mai multor americani reținuți în Rusia, printre care și a jurnalistului Evan Gershkovici, în fața ministrului rus de externe care prezida o reuniune a Consiliului de Securitate, potrivit AFP.

„Vă cer acum să îi eliberați imediat pe Paul Whelan și Evan Gershkovici. Să-i lăsați pe Paul și Evan să plece acasă. Să opriți odată pentru totdeauna această practică barbară”, a declarat Linda Thomas-Greenfield, provocându-l pe ministru să „se uite în ochii” lui Elizabeth Whelan, sora lui Paul, care este deținut de ani de zile.

19:14Agenția TASS scrie că încă o dronă prăbușită a fost descoperită în regiunea capitalei Moscova după cea de azi-dimineață și că autoritățile au sosit deja la fața locului. Potrivit relatărilor din presa rusă această nouă dronă nu ar fi conținut explozibili.

19:07Primarul orașului Melitopol din sudul Ucrainei, Ivan Fedorov, spune că există „o concentrare puternică” de forțe ruse în regiune, care ar putea fi în centrul contraofensive ucrainene în săptămânile următoare, conform CNN.

18:50Miniştrii europeni ai Agriculturii se vor reuni marţi, la Luxemburg, pentru a discuta interdicţiile anunţate în ultimele zile de statele vecine Ucrainei cu privire la importurile de produse agricole ucrainene precum şi propunerile Comisiei Europene vizând ridicarea acestor interdicţii cu caracter unilateral.

18:40„Sunt aici pentru a spune Rusiei: eliberați-l pe Paul Whelan”, a spus Elizabeth Whelan, sora americanului încarcerat în Rusia pentru acuzații de spionaj, înaintea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, prezidate de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, conform CNN.

„Nu mai știu cum arată fratele meu. Imaginile pe care le vedem la televizor și la știri sunt cu Paul Whelan înainte de a fi luat captiv. Nimănui nu i s-a permis să-i facă o fotografie de la procesul său de aproape trei ani”, a spus Elizabeth Whelan.

Fost subofițer al Marine Corps, Paul Whelan era ofițer al serviciilor de securitate pentru un grup american de piese auto, când a fost arestat la Moscova în decembrie 2018, apoi condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare.

18:35​Kremlinul a declarat luni Polonia urăște Rusia și că autoritățile poloneze sunt cuprinse de un atac de rusofobie nebună, dar că această boală, la fel ca orice boală acută, va trece mai devreme sau mai târziu.

De la New York, unde prezidează o ședință a Consiliului de securitate al ONU, Serghei Lavrov acuză Statele Unite că au „îmbrățișat o politică de distrugere”

18:17Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov prezidează luni după-amiază o ședință a Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), la New York, unde a acuzat Statele Unite că au „îmbrățișat o politică de distrugere” a misiunii ONU de a menține pacea, lansând un atac virulent inclusiv la adresa FMI. El i-a răspuns astfel șefului ONU, Antonio Guterres, care a afirmat că invazia Rusiei în Ucraina provoacă „suferință enormă și devastare țării și poporului ucrainean” și a cerut urgent „răspunsuri eficiente”, scrie The Guardian.

17:58Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va decide mai aproape de data evenimentului dacă va participa la conferinţa BRICS ce va avea loc în august în Africa de Sud, a anunţat luni Kremlinul.

17:43Ministerul britanic al Apărării a publicat o nouă hartă cu frontul actualizat din Ucraina.

17:13Vicepremierul polonez Mariusz Blaszczak, care ocupă și portofoliul de ministru al Apărării, a declarat luni că Polonia dorește să aibă cea mai mare armată din Europa pentru a evita masacre precum cele comise de ruși la Bucea sau Irpin.

„Formăm multe unități, concentrându-ne energia și atenția către estul țării noastre. Pentru că pornim de la faptul că nici măcar o bucată de pământ polonez nu poate fi dată agresorului. Nu vom permite astfel de evenimente tragice pe pământul polonez, precum Bucea sau Irpin”, a subliniat Blaszczak.

16:42 Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk, Denis Pușilin, susține că situația din Bahmut continuă să fie tensionată, dar că forțele grupului de mercenari Wagner ar fi făcut unele progrese, scrie The Guardian, citând agenția rusă de presă Tass.

„În ultimele 24 de ore, băieții de la Wagner au avansat în părțile de vest și nord-vest ale orașului Bahmut. Acum s-au apropiat de o zonă destul de dificilă, cu clădiri înalte, unde inamicul și-a organizat apărarea”, susține Pușilin.

16:34Consiliul European a anunțat că a convenit luni să stabilească relații convenționale cu Ucraina în cadrul Convenției de la Haga privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (așa-numita „Convenție privind hotărârile judecătorești”). Încheiată în 2019, această Convenție de la Haga este un tratat internațional care obligă statele contractante să recunoască și să execute hotărârile judecătorești pronunțate în materie civilă sau comercială în alte state părți la convenție.

În 2022, Ucraina a ratificat convenția, în temeiul căreia vor fi stabilite relații convenționale între Ucraina și UE la 1 septembrie 2023, cu excepția cazului în care oricare dintre cele două părți se opune.

Statele membre ale Uniunii Europene consideră că nu există obstacole fundamentale, legate de pildă de independența și eficiența sistemului judiciar, de lupta împotriva corupției sau de respectarea drepturilor fundamentale, care ar putea împiedica UE să stabilească relații convenționale cu Ucraina.

Prin urmare, decizia de astăzi pregătește calea pentru stabilirea de relații convenționale între UE și Ucraina în temeiul Convenției privind hotărârile judecătorești. Aceasta va facilita recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești ale UE și ale Ucrainei în materie civilă și comercială, constituind astfel un instrument important pentru facilitarea comerțului internațional, conform unui comunicat al Consiliului.

VIDEO „Cei care au rămas - Primăvara la Kiev”, un documentar HotNews.ro, dincolo de clișee, despre viața locuitorilor capitalei Ucrainei, între alarme aeriene, traume și nevoia de normalitate

16:14O echipă HotNews.ro a mers în luna martie la Kiev pentru a descoperi poveștile oamenilor obișnuiți cărora Putin a încercat în această iarnă să le îndoaie voința.

15:52 FOTO Soldații ruși din estul Ucrainei au găsit o soluție care i-a impresionat inclusiv pe ucrainei pentru a încerca să evite dronele Kievului în contextul în care acestea sunt folosite tot mai mult pentru atacuri directe împotriva lor, relatează un ofițer al armatei ucrainene.

15:22Şeful grupului paramilitar rus Wagner a declarat că mercenarii săi nu vor mai lua prizonieri de război ucraineni, ci îi vor omorî pe toţi „inamicii”, ca reacţie la ceea ce el a descris ca fiind execuţia unuia dintre oamenii săi de către forţele Kievului.

15:12Forțele armate ucrainene ar fi plănuit să lovească Moscova în 24 februarie 2023, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, dar nu a făcut asta la solicitarea Statelor Unite, scrie Washington Post, care citează documentele clasificate scurse de la Pentagon în ultima perioadă, potrivit BBC.

14:45Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a vorbit luni despre decizia fiului său de a lupta în Ucraina alături de mercenarii Wagner, și nu în cadrul forțelor armate ruse.

14:33Mercenarii Wagner au publicat noi imagini cu luptele din Bahmut:

14:12Femeia considerată principalul suspect în cazul exploziei în care a fost ucis celebrul blogger militar rus Vladlen Tatarski, rămâne în arest, după ce un tribunal din Moscova i-a respins luni solicitarea de a fi eliberată pe cauțiune, conform Reuters.

13:45O majoritate de 54% a maghiarilor consideră că există „un pericol real” ca războiul Rusia-Ucraina să escaladeze într-un al treilea război mondial, iar 55% sunt de părere că una dintre părţile în conflict ar putea desfăşura arme nucleare, arată un sondaj realizat de institutul Nezopont.

Șeful spionajului militar al Ucrainei promite o „bătălie semnificativă în istoria recentă” a țării

13:35Ministrul Afacerilor Externe, Bodan Aurescu, a reacționat și el în scandalul diplomatic declanșat de declarațiile ambasadorului Chinei în Franța, Lu Shaye, care a pus la îndoială că fostele republici sovietice ar avea un statut reglementat şi că Crimeea face parte din Ucraina.

12:48Generalul Kirilo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei, promite o „bătălie semnificativă în istoria recentă” a țării, referindu-se la iminenta contraofensivă ucraineană în războiul declanșat de Rusia în 24 februarie 2022, potivit BBC și Pravda.

12:40Ministerul de Externe al Franței a anunțat că luni va avea loc o discuție cu ambasadorul Chinei la Paris. Măsura vine după declarațiile lui Lu Shaye care pun la îndoială suveranitatea fostelor state sovietice, inclusiv Ucraina.

12:36VIDEO O dronă plină cu explozibili s-a prăbușit în districtul Bogorodskoe aflat la nord-est de capitala rusă Moscova.

12:00Aproape 80 de europarlamentari francezi au semnat luni o scrisoare deschisă adresată ministrului francez de Externe, Catherine Colonna, cerând ca Lu Shai să fie declarat persona non grata, apreciind că declarațiile acestuia „depășesc discursul diplomatic acceptabil”, conform BBC.

11:40China respectă suveranitatea statelor ex-sovietice, a susținut, luni, Ministerul chinez de Externe, care a reacționat astfel în scandalul diplomatic provocat de ambasadorul Chinei la Paris, care a pus la îndoială că fostele republici sovietice ar avea un statut reglementat şi că Crimeea face parte din Ucraina, scrie The Guardian.

10:57Peste 300 de corespondenți străini care au lucrat la Moscova semnează o scrisoare către guvernul rus în care cer eliberarea imediată a jurnalistului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, arestat în Rusia și pus sub acuzare pentru spionaj, conform The Guardian.

Țările europene cer răspunsuri de la Beijing după ce un diplomat chinez a pus sub semnul întrebării suveranitatea fostelor republici sovietice

10:30Republica Moldova s-a alăturat țărilor care au condamnat declarațiile ambasadorului Chinei la Paris, care a pus la îndoială faptul că fostele republici sovietice ar avea un statut reglementat şi că Crimeea face parte din Ucraina.

„Suntem mirați să auzim aceste declarații ale ambasadorului chinez în Franța, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea țărilor care și-au declarat independența în 1991. Pe parcursul ultimelor trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice, Republica Moldova și Republica Populară Chineză și-au construit raporturile bilaterale în baza respectului reciproc și sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială. Observațiile ambasadorului chinez in Franța sunt absolut inacceptabile. Rămânem in așteptarea clarificării poziției oficiale din partea autorităților chineze”, a declarat consilierul pe comunicare al ministrului de externe, Igor Zaharov, citat de deschide.md.

10:00Miniştrii de externe ai statelor din Uniunea Europeană se întrunesc luni, la Luxemburg, în Consiliul Afaceri Externe (CAE) pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei în faţa agresiunii ruse și despre relațiile UE cu China, în contextul în care ambasadorul chinez la Paris, Lu Shaye, a pus sub semnul întrebării suveranitatea fostelor republici sovietice și apartenenţa Peninsulei Crimeea la Ucraina.

Ministrul leton de externe Edgars Rinkevics a scris pe Twitter că se aşteaptă la un răspuns „puternic şi unit” din partea ţărilor membre ale UE la declarațiile diplomatului chinez.

De asemenea, miniştrii de externe ai UE vor aborda problema unui acord în baza căruia Ucraina ar urma să primească 1 milion de obuze de artilerie.

09:45Două persoane au fost ucise, iar alte două rănite în urma atacurilor lansate de ruși în Bahmut, a declarat luni șeful administrației militare regionale Donețk, Pavlo Kyrylenko, citat de CNN.

Conform comandanților ucraineni, forțele ruse luptătorii grupul de mercenari Wagner lansează „atacuri non-stop” în Bahmut.

09:38O instituție de învățământ din Kramatorsk a fost lovită de bombardamente, în noaptea de duminică spre luni, conform postului de radio național din Ucraina Suspilne, citat de The Guardian. În urma atacului a fost avariată o sală de sport, fără a exista victime.

09:10Rusia folosește pașapoartele ca instrument pentru „rusificarea” zonelor ocupate din Ucraina, unde populația ar fi constrânsă „aproape sigur” să le accepte, spune Ministerul britanic al Apărării în cea mai recentă actualizare a evoluției de pe front.

„Locuitorii din Herson au fost avertizați că cei care nu acceptă un pașaport rusesc până la 1 iunie 2023 vor fi „deportați”, iar bunurile lor confiscate”, afirmă Ministerul Apărării din Marea Britanie în evaluarea publicată luni.

09:07Trupele ucrainene au ocupat un loc în așa-numita zonă Dacha - o bucată de pământ situată chiar pe malul Niprului, lângă Herson, scrie presa rusă de stat. Unii analiști cred că de acolo ar putea izbucni următoarea contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit pravda.ru

Atac cu drone asupra orașului Sevastopol din Crimeea

07:54"În această noapte inamicul a lovit Nikopolul. Au lovit orașul cu artilerie grea. Niciun om nu a fost rănit de bombardamente. Deocamdată nu a fost evaluat impactul material al loviturilor", a spus luni dimineață șeful administrației locale, Serhiy Lysak, citat de Ukrinform.

07:07Eforturile rușilor sunt concentrate pe acțiuni ofensive în direcțiile Bakhmut, Avdiiv și Marin - aproximativ 60 de atacuri inamice au fost respinse. Cele mai aprige bătălii continuă pentru Bakhmut și Maryinka, se arată în sinteza transmisă luni dimineață de Statul Major al Armatei ucrainene

06:56Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) și-au triplat personalul de la începutul războiului pe scară largă la 24 februarie 2022, însumând în prezent aproximativ 700.000 de soldați, potrivit ministrului Apărării Oleksii Reznikov. „Dacă includem Grănicerii, Garda Națională și poliția, totalul ajunge la aproximativ 1 milion”, a mai adăugat acesta.

06:36Un atac cu drone a fost lansat luni asupra orașului port Sevastopol din Crimeea, fiind respins de flota rusă, susține guvernatorul prorus al orașului, Mikhail Razvozhaev, citat de CNN și Reuters.

03:45Explozii s-au auzit în Zaporojie în noaptea de 23/24 aprilie, a informat publicația Suspilne. Alertele aeriene s-au declanșat la ora 2:40 iar atacurile, care vizau satul Mala Tokmachka au ucis o familie (ea-54 de ani iar el de 65 de ani) care se aflau în curtea casei.

00:30Volodimir Zelenski, în mesajul de duminică seară: „Victoria noastră în acest război va fi comună pentru toţi cei care au făcut-o posibilă”.

Întreg mesajul transmis duminică seara către compatrioţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost consacrat mulţumirilor şi recunoştinţei exprimate faţă de cei care luptă pe front şi în spatele frontului, în condiţiile în care anumite mişcări de trupe observate la Herson au trezit bănuieli că aşteptata contraofensivă ucraineană ar fi foarte aproape să înceapă.

23:45 Franţa promite Ucrainei nave, autobuze şi şine pentru căile ferate.

Guvernul francez a promis duminică că va furniza nave, autobuze şi şine pentru căile ferate Ucrainei, a cărei infrastructură de transport a fost grav avariată de invazia rusă.

Ministrul delegat pentru Transporturi, Clement Beaune, care a încheiat duminică o vizită de patru zile în Ucraina, a cerut companiilor franceze, „de acum înainte”, „să fie prezente, mai ales în sectorul transporturilor”.

23:07Manifestaţie la Paris pentru impunerea de sancţiuni împotriva soţiei unui oficial rus. „O familie de criminali de război”

Zeci de manifestanţi au cerut duminică la Paris ca Uniunea Europeană să-şi extindă sancţiunile împotriva Rusiei asupra soţiei viceministrului rus al Apărării Timur Ivanov, acuzat de eludarea măsurilor coercitive europene. Este vorba despre Svetlana Maniovich, de care oficialul rus a divorţat în vara anului 2022 pentru a o proteja. Înainte de divorţ, aceasta şi-a schimbat numele în cel de Ivanova, dar viceministrul Apărării rămâne singura ei sursă de sprijin financiar.

O investigaţie realizată de fundația lui Navalnîi referitoare la Svetlana Maniovich arată o viaţă de lux în Europa, cu vacanţe în Saint-Tropez, în sudul Franţei, şi maşini Rolls-Royce.

Sinteza ultimelor 24 de ore de război:

  • Armata ucraineană și-a consolidat pozițiile militare pe malul estic al râului Nipru, în apropiere de orașul Herson, a declarat Institutul pentru Studiul Războiului, citând bloggeri militari ruși. Acest lucru ar putea fi un prim pas spre încercarea de a-i îndepărta pe ruși din pozițiile pe care le ocupă pentru a ataca Hersonul.
  • Ambasadorul Chinei în Franța a stârnit furie în Europa de Est și Ucraina după ce a pus sub semnul întrebării suveranitatea țărilor post-sovietice. Ambasadorul Lu Shaye a sugerat că țările care au apărut după căderea Uniunii Sovietice „nu au un statut efectiv conform dreptului internațional, deoarece nu există un acord internațional care să le confirme statutul de națiuni suverane”.
  • Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a spus că, dacă G7 va interzice exporturile către Rusia, Moscova va răspunde prin încheierea acordului cu cereale la Marea Neagră, care permite exporturile de cereale din Ucraina. Rusia a semnalat ferm că nu va permite ca acordul să continue după 18 mai.
  • Cheltuielile militare ale Europei au crescut într-un ritm record în 2022, atingând un nivel nemaivăzut de la războiul rece după invadarea Ucrainei de către Rusia, potrivit experților. În Europa, cheltuielile militare au atins 2,24 miliarde de dolari, sau 2,2% din produsul intern brut al lumii, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.
  • Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova „nu va ierta” Washingtonul pentru că a refuzat vizele americane jurnaliştilor ruşi care trebuiau să-l însoţească într-o vizită la sediul ONU. „Nu vom uita, nu vom ierta asta”, a spus el. Rusia a preluat președinția consiliului de securitate format din 15 membri în aprilie.
  • Rusia sfătuiește cetățenii să evite călătoriile în Canada, citând „numeroase cazuri de discriminare împotriva cetățenilor săi, inclusiv violență fizică”, a declarat ministerul rus de externe.
  • Protestatarii anti-Kremlin au organizat duminică un miting la Paris, îndemnând UE să impună sancțiuni soției viceministrului rus al Apărării, pe care o acuză că a ocolit sancțiunile. Protestatarii mai declară că ministrul adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a divorțat de soția sa, Svetlana Maniovich, anul trecut, pentru a-i permite acesteia să trăiască în lux în Franța și să evite sancțiunile.
  • Rusia face apel la „bărbați adevărați” într-o nouă campanie de recrutare. Ministerul rus al Apărării a lansat o amplă acțiune pentru a aduce în armată recruți voluntari, potrivit Ministerului Apărării din Regatul Unit.