În timp ce președintele rus Vladimir Putin a ironizat „fuga haotică” a armatei ucrainene din Avdiivka, șeful armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov a vizitat trupele implicate în operațiunile militare din Ucraina și i-a decorat pe soldații care s-au remarcat în bătălia care a adus Moscovei o victorie înainte cu o lună de alegerile prezidențiale din Federația Rusă. Statele Unite susțin că vor adopta săptămâna aceasta un pachet de „sancţiuni majore” împotriva Moscovei în urma decesului în închisoare al opozantului rus Alexei Navalnîi, a anunţat Casa Albă.

Soldați ruși în DonețkFoto: Russian Defence Ministry / TASS / Profimedia

Sinteza zilei:

Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 728 - LIVE pe HotNews.ro:

01:22 Navalnîi „va influența istoria”, afirmă principalul său avocat la Paris

Principala avocată a lui Alexei Navalnîi, Olga Mihailova, a declarat miercuri că, chiar și în moarte, acesta „va influența cursul istoriei”, în timp ce i-a adus un omagiu la Paris opozantului rus, decedat la 16 februarie, potrivit AFP.

Mihailova, un membru-cheie al echipei de avocați care lucrează alături de Navalnîi, l-a apărat pe principalul opozant al președintelui Vladimir Putin timp de 16 ani în numeroasele proceduri judiciare inițiate împotriva sa.

Acum, ținta unei anchete penale, ea a părăsit Rusia și a cerut azil în Franța.

„Alexei Navalnîi era un politician uimitor, curajos și carismatic”, a declarat Mihailova, vizibil zguduită, la o reuniune organizată în capitala franceză de opoziția rusă.

01:12Zelenski le cere liderilor Poloniei şi Comisiei Europene să se implice în rezolvarea situaţiei de la graniţă: Eu sunt gata să mă alătur acestor întâlniri. Doar Moscova se bucură când nu găsim un limbaj comun. Nu pot accepta ce se întâmplă la graniţă

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri liderilor polonezi şi oficialilor Uniunii Europene să vină la graniţa polono-ucraineană pentru discuţii pe tema blocajelor repetate ale fermierilor polonezi, care sunt supăraţi din cauza a ceea ce ei consideră că ar fi o concurenţă neloială din partea Kievului. Semn al măsurii în care protestele polonezilor îi deranjează pe ucraineni, preşedintele Zelenski şi-a adresat apelul de două ori, în două alocuţiuni video separate, postate pe site-ul Preşedinţiei la distanţă de câteva ore, ultima fiind, de fapt, discursul său zilnic către compatrioţi.

00:58Cărţile lui Wilde, Murakami și Dostoievski retrase de la vânzare în Rusia din cauza legii privind „propaganda LGBT”

Sberbank -bancă de stat, cea mai mare din Rusia - a confirmat retragerea a peste 250 de titluri de cărți de la vânzare în Rusia, din cauza legii privind 'propaganda LGBT'. Printre acești autori se numără Oscar Wilde, Haruki Murakami și Fiodor Dostoievski, potrivit Meduza care citează Kommersant.

00:11Ucraina și Fondul Monetar Internațional (FMI) se apropie de un acord pentru plata următoarei tranșe de 900 de milioane de dolari către Kiev din împrumutul său de 15,6 miliarde de dolari, în timp ce ajutorul SUA rămâne blocat, a informat Bloomberg pe 21 februarie, citând oficiali anonimi familiarizați cu discuțiile, relatează Kyiv Independent.

Ucraina se așteaptă să ajungă la un acord încă de pe 22 februarie, după două săptămâni de discuții cu privire la capacitatea guvernului de a finanța operațiunile în cazul în care finanțarea ulterioară a SUA nu va fi adoptată în Congres, potrivit surselor Bloomberg.

Senatul a adoptat pe 13 februarie un proiect de lege care conține ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, după luni de impas. Proiectul de lege se confruntă acum cu o luptă dificilă în Camera Reprezentanților condusă de republicani.

Un purtător de cuvânt al FMI a declarat pentru Bloomberg că echipa sa se află în prezent la Varșovia pentru discuții cu oficialii ucraineni și că urmează să apară mai multe detalii.

Aceasta ar fi prima dintre cele patru plăți la care se așteaptă Kievul în acest an, în valoare totală de 5,4 miliarde de dolari. FMI a aprobat un acord cu Ucraina pentru un ajutor de finanțare pe patru ani în valoare de aproximativ 15,6 miliarde de dolari la sfârșitul lunii martie 2023. A fost prima dată când FMI a aprobat un împrumut unei țări în timpul unui război.

Cehia este în discuții cu Germania pentru a obține 15 tancuri Leopard 2A4

23:58 Marea Britanie a impus miercuri sancțiuni împotriva a șase persoane din conducerea coloniei penale „Lupul Polar”, unde a murit săptămâna trecută liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi, relatează Reuters.

22:56Moscova acuză British Council de spionaj în favoarea Ucrainei

Serviciile de securitate ruse (FSB) au acuzat miercuri British Council, agenția britanică pentru educație și cultură, că a colectat informații militare de la refugiații ucraineni, potrivit AFP.

Într-un comunicat, FSB a afirmat că British Council din Marea Britanie, „prin intermediul unor organizații aflate sub controlul său”, colecta informații despre regiunea ucraineană Herson, care este parțial ocupată de forțele rusești.

22:31Bloomberg: BAE Systems avertizează că livrările către Ucraina durează, în ciuda creșterii producției

Livrările de arme și echipamente către Ucraina vor dura, chiar dacă capacitatea de producție va crește, a declarat directorul general al BAE Systems, Charles Woodburn, pentru Bloomberg.

Producătorul britanic de armament se numără printre companiile occidentale din domeniul apărării, precum Rheinmetall, care lucrează la creșterea capacității de producție, pe fondul creșterii comenzilor din partea aliaților Ucrainei. BAE Systems produce o gamă largă de arme, inclusiv vehicule de luptă M2/M3 Bradley, avioane de vânătoare Typhoon și tancuri Challenger 2.

La 21 februarie, BAE Systems a raportat vânzări record de 25,3 miliarde de lire sterline (31,9 miliarde de dolari) în 2023, iar în 2024 se așteaptă ca vânzările să crească cu până la 12%.

21:55Republica Cehă este în discuții cu Germania pentru a obține 15 tancuri Leopard 2A4 drept cadou ca să compenseze sprijinul militar ceh pentru Ucraina și, posibil, pentru a cumpăra alte 15 de la industria germană de apărare, a anunțat miercuri Ministerul Ceh al Apărării, relatează Reuters.

20:11Sectorul agricol din Ucraina a înregistrat pierderi directe şi indirecte de peste 80 miliarde de dolari ca urmare a invaziei ruseşti, se arată într-un raport publicat miercuri de analiştii de la Kiev School of Economics (KSE), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Iranul a furnizat Rusiei un număr mare de rachete balistice puternice

20:07Alegeri prezidențiale în Rusia: Candidatul anti-Putin anunță respingerea apelului său

Boris Nadejdin a anunțat miercuri că apelul său față de deicizia de a i se respinge candidatura la prezidențiale s-a soldat cu eșec, potrivit AFP. (vezi și: Cum funcționează mecanismul prin care structurile de forță din Rusia pot exclude din cursa prezidențială orice candidat nedorit - cazul Boris Nadejdin)

Comisia electorală de la Moscova i-a invalidat acestuia peste 9.000 de semnături în baza expertizei unor așa-numiți „experți în scris”.

19:11Surse citate de Reuters au spus că Iranul a furnizat Rusiei un număr mare de rachete balistice puternice. În timp ce Iranul refuză să comenteze, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene a declarat miercuri că nu există informații oficiale despre faptul că Iranul a furnizat Rusiei sute de rachete balistice.

Iranul ar fi furnizat aproximativ 400 de rachete, multe din familia Fateh-110 de arme balistice cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi Zolfaghar, au declarat trei surse iraniene.

18:45 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri liderilor polonezi și oficialilor Uniunii Europene să vină la granița polono-ucraineană pentru discuții cu privire la blocajele repetate ale fermierilor polonezi supărați de ceea ce ei spun că este concurența neloială din partea Kievului, relatează Reuters.

Fermierii polonezi au organizat marți un nou protest major, blocând aproape tot traficul de la granița cu Ucraina, înfuriind Kievul.

Varșovia a fost un susținător ferm al Kievului în lupta sa de a respinge invazia rusă la scară largă lansată în 2022, dar protestele fermierilor care se plâng de concurență neloială au tensionat relațiile.

17:45După succesul rușilor în Avdiivka și în timp ce Putin ordonă armatei ruse să înainteze mai adânc în interiorul Ucrainei, oficiali occidentali citaţi de Reuters susțin că forțele Kremlinului nu dispun de o producţie internă de muniţie suficientă pentru a face faţă nevoilor în războiul împotriva Kievului.

MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București

17:04 Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut un rezident din Harkov pentru că ar fi ajutat rușii să atace infrustructura civilă a orașului, inclusiv într-un atac din 23 ianuarie care a rănit nouă persoane, a informat serviciul de presă al SBU pe 21 februarie, relatează Kyiv Independent.

Potrivit SBU, Rusia a lansat rachete S-300 și Kh-22 spre Harkov pe 23 ianuarie, distrugând case, o instituție de învățământ și un oficiu poștal. Aceasta a fost a treia lovitură împotriva Harkovului în acea zi.

Informatorul suspectat este o femeie de 34 de ani din Harkov pe care Rusia a recrutat-o ​​la începutul acestui an, a scris SBU.

Ea ar fi furnizat Rusiei informații despre „zonele cele mai dens populate ale orașului” și geolocalizarea clădirilor despre care credea că ar putea fi folosite de forțele ucrainene.

De asemenea, suspecta ar fi urmărit a înregistrat în secret mișcarea unităților militare ucrainene către linia frontului.

16:08​Jumătate din români sunt de părere că Europa ar trebui să „împingă” Ucraina să negocieze un acord de pace cu Rusia, iar peste o treime cred că refugiații ucraineni reprezintă o amenințare pentru România, arată un sondaj de opinie realizat în 12 țări europene de către Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR).

15:53Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat de Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu decesul subit în închisoare al politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi. Alte state au cerut explicații diplomaților ruși în acest caz încă de luni.

15:47Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a dispus în ședința de miercuri „măsuri de întărire a Forțelor Armate Române”, inclusiv prin „asigurarea cadrului legal adecvat”, în contextul în care „situația de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie amenințată de atacurile Rusiei”, a anunțat Administrația Prezidențialăi, fără a preciza despre ce măsuri și legi este vorba.

14:40Propaganda rusă a lansat ipoteza că trupele ucrainene se pregătesc să folosească arme chimice pe front împotriva forțele de ocupație, sugerând că armamentul interzis de o convenție internațională ar putea proveni din țara noastră.

Șoigu caută femei-lunetiste

13:15Ministerul ceh de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus în legătură cu moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a anunțat miercuri agenția de presă CTK, preluată de Reuters.

13:10Guvernul de la Varșovia a reacționat dur un mesaj care îi cerea lui Vladimir Putin să „facă ordine în Ucraina”, afișat de fermieri polonezi în timpul protestelor lor.

12:36 Uniunea Europeană a aprobat miercuri al 13-lea său pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat Belgia, care deține președinția prin rotație a blocului comunitar.

12:05Corpul Voluntarilor Ruși, un grup militar format din cetățeni ai Federației Ruse care luptă de partea Ucrainei, a declarat marți că plănuia să îl elibereze din închisoare pe Alexei Navalnîi și să îl aducă pe criticul Kremlinului în Ucraina, relatează The Moscow Times.

11:05Ministerul rus al Apărării condus de Serghei Șoigu caută soluții pentru a găsi noi forțe pentru armata sa care luptă în Ucraina, în condițiile în care Kremlinul vrea să evite decretarea unei noi runde de mobilizare, conform iStories și Meduza, publicații ruse independente.

Unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari ai Rusiei s-a sinucis

11:00Rusia a respins marţi solicitările Uniunii Europene pentru efectuarea unei anchete internaţionale în cazul morţii disidentului Alexei Navalnîi, în timp ce mama acestuia, Ludmila, a adresat un mesaj personal preşedintelui rus Vladimir Putin.

10:36 Andrei „Murz” Morozov, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari ai Rusiei s-a sinucis după ce a vorbit despre pierderile înregistrate de armata rusă în timpul bătăliei pentru Avdiivka.

10:13Rusia a pierdut 406.080 de soldați de la începutul războiului, susține Ucraina.

Doar în ultima zi, armata rusă ar fi pierdut 1.130 de oameni.

09:19 Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri 19 drone de atac asupra Ucrainei și șase rachete, iar sistemele de apărare antiaeriană ucrainene au distrus 13 dintre drone și o rachetă, au anunțat miercuri forțele aeriene ucrainene, transmite Reuters.

Unele dintre dronele care nu au fost distruse nu și-au atins țintele, a precizat sursa citată, fără a oferi mai multe detalii. Forțele aeriene ucrainene au precizat că cele 13 drone care au fost distruse au fost doborâte în principal deasupra regiunilor apropiate de linia frontului.

Forțele aeriene au mai spus că au distrus o rachetă aer-sol Kh-59 în regiunea Poltava.

Cu toate acestea, nu au precizat dacă celelalte cinci rachete care nu au fost distruse și-au atins țintele.

Componente occidentale, în rachete nord-coreene găsite în Ucraina

08:24Rămășițele unei rachete de fabricație nord-coreeană descoperite în Ucraina conțin componente fabricate în mod clar în Europa și în Statele Unite, în pofida sancțiunilor impuse Phenianului, a afirmat marți o organizație specializată într-un raport, citat de AFP.

08:00Șase persoane au fost rănite marți în timpul unui atac cu rachete rusești asupra orașului Kramatorsk din regiunea Donețk, a anunțat Parchetul regional din Donețk, potrivit The Kyiv Independent.

Patru persoane cu vârste cuprinse între 43 și 58 de ani au fost rănite când o rachetă a lovit locul lor de muncă în jurul orei locale 20:00. Alte două persoane, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 20 de ani, au fost rănite în timp ce treceau pe lângă clădire în momentul loviturii.

Parchetul a mai precizat că o persoană este probabil sub dărâmăturile clădirii.

Nu au fost furnizate informații cu privire la amploarea rănilor victimelor.

Marți seară, guvernatorul regiunii Donestk, Vadim Filașkin, a declarat că respectivele două explozii au avariat un complex industrial, precum și o clădire rezidențială.

07:43 Şeful de Stat Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a vizitat trupele care luptă în războiul din Ucraina, pentru a discuta etapele următoare după cucerirea oraşului Avdiivka, a relatat miercuri presa de stat, transmite Reuters.

Lui Gherasimov, care a fost arătat înmânându-le medalii militarilor ruşi implicaţi în cucerirea Avdiivkăi, i s-a prezentat un raport de către comandantul responsabil de asaltul asupra acestui oraş, general-colonelul Andrei Mordicev, a transmis media de stat.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat la CNN că Avdiivka nu ar fi căzut dacă Ucraina ar fi primit arme prin pachetul de asistenţă de 61 miliarde de dolari neaprobat de Congresul american.

07:28 Donald Trump a comparat marţi problemele sale cu justiţia americană cu persecuţiile politice şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare săptămâna trecută, notează AFP.

05:43 Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost ucis vineri într-o închisoare aflată la nord de Cercul Arctic. Sunt inutile jocurile semantice de atribuire a vinovăției atunci când un deținut politic moare, scrie Garry Kasparov într-un editorial pentru The Wall Street Journal.

În gulag nu există cauze naturale, în gulag nu există accidente. E crimă comisă de dictatură, la fel de limpede ca și cum Vladimir Putin însuși ar fi apăsat pe trăgaci.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

----------------