Două explozii au fost auzite luni dimineață în peninsula Crimeea. Autoritățile ruse spun că este o „situație de urgență” în timp ce presa ucraineană vorbește despre un atac asupra podului Kerci. Oficialii ruși susțin că două persoane au murit și o fetiță a fost rănită, iar carosabilul ar fi fost avariat.

Război în Ucraina. Militari ucraineni în DonbasFoto: Adrien Vautier / Zuma Press / Profimedia

SINTEZA ZILEI

  • Acordul privind exportul de cereale ucrainene a expirat / Ce șanse sunt ca cerealele ucrainene să fie în continuare exportate prin Marea Neagră
  • Maxar Technologies a distribuit imagini din satelit care surprind daunele cauzate de atacul de astăzi asupra podului care leagă Crimeea de Rusia.
  • Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că ministerul său al apărării pregătește propuneri pentru un răspuns la atacul care a deteriorat podul Kerci, care leagă Crimeea de sudul Rusiei, pentru care a dat vina pe Ucraina. De asemenea, Putin cere propuneri concrete privind asigurarea securității podului, relatează Reuters.
  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că le-a trimis scrisori oficiale preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, „cu propunerea de a continua Iniţiativa Cerealelor de la Marea Neagră sau a unui echivalent al acesteia într-un format trilateral”. „Ucraina, ONU şi Turcia pot asigura în comun operarea coridorului alimentar şi inspecţia navelor”, a precizat Zelenski.
  • Comunitatea internațională trebuie să „găsească pârghia” pentru a transporta cerealele din Ucraina pe piața globală fără Rusia, a declarat luni șeful Asociației Ucrainene pentru Cereale, Nikolai Gorbaciov, relatează CNN.
  • Două echipe din Ucraina s-au înscris în campionatul de fotbal al Rusiei. Deși UEFA a interzis cluburilor din Crimeea să participe în ligile profesioniste din Rusia, două echipe s-au înscris în liga a patra și au disputat deja primele meciuri.
  • Rusia a concentrat peste 100.000 de soldați în zona Kupiansk pentru a încerca să spargă apărarea Kievului, a declarat luni Serhii Șerevati, adjunctul comandantului ucrainean pentru comunicații strategice al grupării militare din estul țării, potrivit CNN.
  • Crimeea: Turiștii ruși, sfătuiți să treacă prin regiunile ocupate din Ucraina / „Mergeți înainte! Totul va fi bine, cu ajutorul lui Dumnezeu”

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 509, LIVETEXT:

01:25Zelenski: Ucraina, ONU şi Turcia pot asigura în comun operarea coridorului alimentar şi inspecţia navelor

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că le-a trimis scrisori oficiale preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, „cu propunerea de a continua Iniţiativa Cerealelor de la Marea Neagră sau a unui echivalent al acesteia într-un format trilateral”. „Ucraina, ONU şi Turcia pot asigura în comun operarea coridorului alimentar şi inspecţia navelor”, a precizat Zelenski.

00:14 Acordul privind exportul de cereale ucrainene a expirat

Acordul care a garantat în ultimul an exportul în condiții de siguranță al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seară la miezul nopții la Istanbul (21:00 GMT), termen stabilit atunci când a fost prelungit ultima dată cu două luni în luna mai.

Rusia a refuzat să prelungească acest acord, semnat la 22 iulie 2022 cu Ucraina sub egida ONU și Turcia, denunțând obstacolele în calea comerțului cu produse agricole rusești.

00:10În urma unei conversații de luni seară dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și secretarul general al ONU Antonio Guterres, cei doi au convenit să lucreze pentru continuarea transporturilor de cereale din Marea Neagră.

„Am convenit cu domnul Guterres să lucrăm împreună și cu țările relevante, pentru a reînnoi securitatea alimentară și transporturile de alimente prin Marea Neagră”, a spus Zelenski pe Telegram.

23:54Comunitatea internațională trebuie să „găsească pârghia” pentru a transporta cerealele din Ucraina pe piața globală fără Rusia, a declarat luni șeful Asociației Ucrainene pentru Cereale, Nikolai Gorbaciov, relatează CNN.

22:47Maxar Technologies a distribuit imagini din satelit care surprind daunele cauzate de atacul de astăzi asupra podului care leagă Crimeea de Rusia.

22:37Două echipe din Ucraina s-au înscris în campionatul de fotbal al Rusiei

Deși UEFA a interzis cluburilor din Crimeea să participe în ligile profesioniste din Rusia, două echipe s-au înscris în liga a patra și au disputat deja primele meciuri.

21:20Rusia a concentrat peste 100.000 de soldați în zona Kupiansk, afirmă un oficial ucrainean

Rusia a concentrat peste 100.000 de soldați în zona Kupiansk pentru a încerca să spargă apărarea Kievului, a declarat luni Serhii Șerevati, adjunctul comandantului ucrainean pentru comunicații strategice al grupării militare din estul țării, potrivit CNN.

„Inamicul a concentrat o grupare foarte puternică pe direcția Lîman-Kupiansk, cu peste 100.000 de oameni, peste 900 de tancuri și peste 370 de MLRS”, a declarat Șerevati.

Crimeea: Turiștii ruși, sfătuiți să treacă prin regiunile ocupate din Ucraina

20:30Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că ministerul său al apărării pregătește propuneri pentru un răspuns la atacul care a deteriorat podul Kerci, care leagă Crimeea de sudul Rusiei, pentru care a dat vina pe Ucraina. De asemenea, Putin cere propuneri concrete privind asigurarea securității podului, relatează Reuters.

20:28Riscurile de asigurare legate de transportul cerealelor din Marea Neagră prin intermediul unui coridor de transport maritim securizat vor trebui reevaluate după ce Rusia a retras garanțiile de securitate, a declarat luni un oficial de rang înalt de pe piața de asigurări Lloyd's din Londra, potrivit Reuters.

"Odată cu retragerea garanțiilor de securitate rusești, profilul de risc va trebui reevaluat", a declarat Neil Roberts, șeful de marină și aviație din cadrul Lloyd's Market Association, care reprezintă interesele tuturor activităților de subscriere din cadrul Lloyd's.

19:55 Crimeea: Turiștii ruși, sfătuiți să treacă prin regiunile ocupate din Ucraina / „Mergeți înainte! Totul va fi bine, cu ajutorul lui Dumnezeu”

Autoritățile ruse i-au sfătuit luni pe turiștii ruși blocați în Crimeea după atacul asupra podului care leagă peninsula anexată de Rusia să se întoarcă acasă prin teritoriile ucrainene ocupate de forțele Moscovei, potrivit AFP.

18:54Prima mutare în Africa a mercenarilor Wagner după eșecul rebeliunii conduse de Evgheni Prigojin

Vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov a declarat luni după-amiaza că Podul Kerci a fost „sfâșiat” de drone maritime, părând a fi primul oficial de rang înalt de la Kiev care confirmă că Ucraina s-a aflat în spatele exploziilor care au avariat podul ce leagă Crimeea de Rusia continentală.

Cel mai clar mesaj de până acum că Ucraina ar fi fost în spatele exploziilor de pe Podul Kerci

18:07 Decizia Rusiei de a rupe acordul care a permis exportul în siguranță a cerealelor ucrainene la Marea Neagră este un „act de cruzime”, a declarat luni ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, citată de Reuters.

„Rusia a dat o altă lovitură celor mai vulnerabili din lume, de data aceasta suspendându-și participarea la inițiativa privind cerealele din Marea Neagră. Acesta este cu adevărat un alt act de cruzime”, a spus Linda Thomas-Greenfield.

18:03Vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov a declarat luni după-amiaza că Podul Kerci a fost „sfâșiat” de drone maritime, părând a fi primul oficial de rang înalt de la Kiev care confirmă că Ucraina s-a aflat în spatele exploziilor care au avariat podul ce leagă Crimeea de Rusia continentală.

17:17Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că trebuie făcut totul pentru ca Ucraina să poată folosi în continuare coridorul de la Marea Neagră pentru exportul său de cereale, a declarat purtătorul de cuvânt al său, relatează Reuters.

"Chiar și fără Federația Rusă, totul trebuie făcut pentru a putea folosi acest coridor al Mării Negre. Nu ne este frică", a declarat purtătorul de cuvânt Serhii Nikiforov, citându-l pe Zelenski, după ce Rusia a încetat participarea la acordul privind exportul cerealelor din Marea Neagră.

17:14Piloții ucraineni vor începe să se antreneze în România pe F-16 la finalul acestei veri, a anunțat luni președintele Klaus Iohannis. „Este posibil să se înceapă în august. Nu cred că are valoare să spunem o dată. E un proces care e important să se mențină, noi nu antrenăm piloți din august până în septembrie. Începem la sfâșitul acestei veri și va fi un proiect care va ține foarte mult”, a spus șeful statului.

17:07Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, a calificat drept „regretabilă” decizia Rusiei de a rupe acordul privind exportul cerealelor ucrainene.

„Jumătate din cerelalele ucrainene ss-au exportat prin România, am adaptat și îmbunătățit rutele și vom continua să facem asta. Credem că este important și bine să fim de partea Ucrainei și să sprijinim aceste exporturi pentru a preveni apariția unor sincope”, a declarat Iohannis, întrebat despre consecințele pe care le-ar putea avea pentru Românie decizia Rusiei.

17:00Șefa Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power, urmează să anunțe luni un pachet de asistență umanitară de peste 500 de milioane de dolari pentru Ucraina, în timpul unei vizite în țara devastată de război, potrivit Reuters.

Reacțiile UE și SUA la decizia Moscovei de a rupe acordul privind cerealele ucrainene

16:55Anunțul Rusiei de a rupe acordul care permitea exportul cerealelor ucrainene de la Marea Neagră va duce la înrăutățirea scurității alimentare, a reacționat Casa Albă, conform Reuters.

„Decizia Rusiei de a suspenda participarea la inițiativa privind cerealele din Marea Neagră va agrava insecuritatea alimentară și va afecta milioane de persoane vulnerabile din întreaga lume. Inițiativa a fost esențială pentru scăderea prețurilor la alimente în întreaga lume, care au crescut ca urmare a invaziei brutale și neprovocate a Rusiei în Ucraina”, a declarat Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, într-un comunicat.

16:33 VIDEO Un avion Su-25 al forțelor aeriene ruse s-a prăbușit luni în Marea Azov, în apropierea orașului de graniță Eisk aflat în regiunea Krasnodar, incidentul fiind surprins de către turiști aflați la plajă.

16:30 Uniunea Europeană califică drept „cinică” decizia Moscovei de a pune capăt acordului privind cerealele ucrainene la Marea Neagră.

„Condamn ferm decizia cinică a Rusiei de a pune capăt Iniţiativei cerealelor la Marea Neagră, în pofida eforturilor ONU şi Turciei. UE depune eforturi să garanteze securitatea alimentară a populaţiilor vulnerabile ale planetei”, spune preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj postat pe Twitter.

De asemenea, Marea Britanie s-a declarat „foarte dezamăgită” de decizia Kremlinului.

16:23Regizorul și activistul ucrainean Oleg Sențov, care s-a alăturat armatei în februarie 2022, a informat pe 17 iulie că a fost rănit în luptă de schijele unui obuz, relatează Kyiv Independent.

Sențov a spus că a intrat sub focul artileriei ruse imediat la întoarcerea sa în luptă, după o permisie și că vehiculul de luptă american Bradley i-a salvat viața.

„Bradley ne-a salvat din nou viețile. Trei au fost răniți, în mare parte de schije. (Unele fragmente) mi-au fost deja îndepărtate de pe față, bucăți mici vor rămâne cu mine pentru totdeauna în braț și picior. Și ceilalți sunt bine – medicii din Zaporojie știu meserie, mulțumesc!”

Lui Sențov i s-a permis să plece în concediu recent pentru a primi distincția Legiunea de Onoare, cel mai înaltă distincție civilă și militară franceză, alături de scriitoarea ucraineană Oksana Zabujko.

Cunoscutul regizor a mai fost rănit pe front pe 8 iulie, când suferit o contuzie.

16:09Belarusul a spus luni că polițiștii săi de frontieră au doborât o dronă ucraineană de recunoaștere care a trecut duminică granița pe teritoriul său în apropiere de râul Nipru, relatează Reuters. Agenția de frontieră din Belarus a declarat că în urma incidentului au fost lansate „proceduri administrative”.

Cât echipament occidental a pierdut armata ucraineană într-o lună și jumătate de contraofensivă

15:43 Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today, a sugerat luni ca Rusia să lovească faimosul pod Tower Bridge, unul dintre cele mai cunoscute repere ale Londrei, drept răspuns la exploziile ce au avut loc pe Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia continentală.

15:27Armata ucraineană a pierdut aproximativ 20% din armament şi vehicule de la începutul contraofensivei, declanșate la 4 iunie, estimează The New York Times (NYT), relatează Euronews.

15:10Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat convins că omologul său rus Vladimir Putin vrea „să continue acordul” privind cerealele ucrainene, în ciuda recentelor anunţuri în sens contrar ale Moscovei, conform AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

„Cred că, în pofida declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar ce permite exportul de cereale din Ucraina prin Marea Neagră şi care expiră la miezul nopţii (21.00 GMT). Ministrul meu de externe urmează să discute prin telefon (cu ministrul rus) şi eu voi vorbi cu dl. Putin imediat ce voi reveni în Turcia”, a spus Erdogan înainte de a pleca într-un turneu în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

15:06Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova ştie „foarte bine" că NATO şi Statele Unite furnizează informaţii Ucrainei, însă acesta nu este un motiv de rupere a relaţiilor diplomatice cu Occidentul, după atacul asupra podului peste Strâmtoarea Kerci, transmit Reuters și Agerpres.

14:47Cardinalul italian Matteo Zuppi, însărcinat de Papa Francisc să ajute la instaurarea păcii în Ucraina, se îndrepta luni spre Washington pentru a se întâlni cu oficiali americani, ca o continuare a discuțiilor sale de la Kiev și Moscova, a anunțat Vaticanul, citat de Reuters.

Matteo Zuppi, se va afla acolo timp de trei zile, dar nu Vaticanul nu a precizat cu cine se va întâlni.

Vizita are ca scop promovarea păcii în Ucraina și sprijinirea „inițiativelor umanitare pentru a ușura suferința oamenilor care au fost loviți cel mai tare și cei mai fragili, în special a copiilor", se arată în comunicatul Vaticanului.

Luna trecută, Zuppi a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu șeful influentei Biserici Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Kirill, și cu comisarul rus pentru copii, Maria Lvova-Belova.

La începutul lunii iunie, el a vizitat Kievul și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

14:15Cotaţia grâului a crescut semnificativ luni, după ce Rusia a anunţat luni că se retrage din acordul istoric care permitea exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, au anunțat traderii, conform Reuters. Decizia va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale şi graniţa UE, în condiţiile în care costurile logistice sunt ridicate, iar situaţia va pune şi mai multă presiune pe ţările din jur, inclusiv pe România.

Moscova iese din acordul privind cerealele la Marea Neagră

14:10 Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov, s-a întâlnit luni cu membri ai unității după întoarcerea din captivitate mai devreme în cursul lunii iulie. În prezent el urmează terapie de reabilitare după ce a petrecut mai multe luni într-o tabără securizată din Turcia după un schimb de prizonieri între Moscova și Kiev.

14:04Cotaţia grâului a crescut semnificativ luni, după ce Rusia a anunţat luni că se retrage din acordul istoric care permitea exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, au anunțat traderii, conform Reuters.

Decizia va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale şi graniţa UE, în condiţiile în care costurile logistice sunt ridicate, iar situaţia va pune şi mai multă presiune pe ţările din jur, inclusiv pe România.

13:54 O parte a forțelor ucrainene care participă la ofensiva împotriva invadatorilor ruși au ajuns să își lase în urmă vehiculele de luptă primite din Occident din cauza câmpurilor dense de mine create de armata rusă în teritoriile ocupate, un general american vorbind de un veritabil „iad” pentru soldații Kievului.

12:55Rusia și-a suspendat participarea la acordul de export de cereale din Marea Neagră, a anunțat luni Kremlinul, transmite Reuters.

12:48Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a avut o reacție furioasă luni după noile explozii de pe Podul Kerci ce leagă Crimeea de Rusia continentală, vorbind de un răspuns „complet inuman” față de ucraineni.

12:21SBU „urmărește cu interes" modul în care „unul dintre simbolurile regimului lui Putin a eșuat încă o dată să reziste încărcăturii militare", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Artem Dehtiarenko, relatează serviciul rusesc al BBC.

Rusia și-a prezentat „dronele-roi”

12:01VIDEO Directoratul Principal de Informații al Ucrainei a distribuit o înregistrare video care arată cum luptători ceceni din Icikeria au prins într-o ambuscadă un vehicul de transport al armatei ruse, eliminând personalul acestuia.

11:44 Comitetului de Investigații din Rusia a publicat imagini de la locul unde podul Kerci a fost avariat.

11:40Serghei Mironov, liderul partidului O Rusie Dreaptă, a afirmat luni că Moscova ar trebui să reacţioneze la incidentul de la podul Crimeei prin refuzul de a reînnoi acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, care expiră la miezul nopții, transmit Reuters și Agerpres.

11:26Forțele rusești au atacat nouă regiuni urcrainene în ultima zi, ucigând cel puțin două persoane și rănind cel puțin 19, au anunțat oficialii locali, citați de The Kyiv Independent.

Regiunile Donețk, Harkov, Herson, Sumî, Cernihiv, Dnipropetrovsk, Nikolaev, Lugansk și Zaporojie au fost atacate, potrivit presei ucrainene.

11:10VIDEO Rusia și-a prezentat „dronele-roi” cu care vrea să întoarcă soarta războiului din Ucraina

Zaharova acuză Ucraina, Marea Britanie și SUA pentru atacul asupra podului din Crimeea

11:00 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat luni Ucraina de comiterea atacului asupra podului care leagă Rusia de Crimeea, cu implicarea Marii Britanii și a Statelor Unite, potrivit Reuters.

10:40Rubla rusească s-a depreciat luni, după ce exploziile au avariat podul din Crimeea, iar prețurile petrolului au scăzut, informează Reuters.

10:10Forțele ucrainene au recucerit aproape 18 km pătrați de teritoriu în estul și sudul țării în ultima săptămână, în contraofensiva lor împotriva forțelor ruse, a declarat luni ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, potrivit Reuters.

09:20 Forțele ucrainene au recucerit în total șapte kilometri pătrați în ultima săptămână în jurul orașului Bahmut din estul țării, care a fost capturat de forțele rusești în luna mai, a declarat ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar. potrivit Reuters.

„Pe flancul sudic, în jurul Bahmut, am avansat în fiecare zi în ultima săptămână", a scris ea pe Telegram.

În total, forțele ucrainene au eliberat 31 de kilometri pătrați în zona Bahmut în timpul contraofensivei, a precizat ea.

08:07Armata rusă a lansat în timpul nopții patru rachete S-300 spre Harkov, a anunțat Administrația militară regională, transmite The Kyiv Post.

Două rachete au explodat în aer, iar alte două au lovit un stadion și un drum. Nu s-au înregistrat victime.

07:41Circulația a fost oprită pe podul Crimeea din cauza unei situații „de urgență", au declarat luni oficialii instalați de Rusia, în timp ce presa ucraineană a relatat că au fost explozii pe pod, transmite Reuters. Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Rusia, a declarat că situația de urgență a avut loc la pilonul 145 al podului care leagă peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. El nu a oferit alte detalii.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Luptele din estul Ucrainei „s-au intensificat oarecum", în timp ce forțele ucrainene și rusești se confruntă în cel puțin trei zone, a declarat ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar. Forțele rusești au atacat în direcția Kupiansk, în Harkov, timp de două zile succesive, a precizat ea. „Suntem în defensivă", a scris Maliar. „Există lupte crâncene". Maliar a mai spus că cele două armate se loveau una pe cealaltă în jurul orașului Bahmut, dar că forțele ucrainene „avansau treptat" de-a lungul flancului său sudic.
  • Președintele rus Vladimir Putin a declarat că contraofensiva ucraineană a fost un eșec, într-un interviu difuzat la televiziune. „Toate încercările inamicului de a trece prin apărarea noastră ... nu au reușit de când a început ofensiva. Inamicul nu are succes", a declarat Putin.
  • Președintele a mai spus că Rusia are un „stoc suficient" de bombe cu dispersie și că Moscova își rezervă dreptul de a le folosi dacă astfel de muniții vor fi folosite împotriva forțelor rusești din Ucraina. El a adăugat că Rusia nu a folosit încă aceste arme, deși Rusia a fost acuzată că a folosit muniții cu dispersie în atacul mortal de anul trecut de la gara Kramatorsk.
  • Statul rus a preluat controlul filialei rusești a producătorului francez de iaurt Danone, împreună cu participația companiei de bere Carlsberg la un producător local de bere, conform unui decret semnat de Putin. Danone a declarat că investighează situația, în timp ce Carlsberg a declarat că nu a fost informată oficial de această decizie.
  • Acordul negociat de ONU, în baza căruia Moscova a permis Ucrainei să își transporte cerealele prin Marea Neagră, expiră la sfârșitul zilei de luni. Kremlinul a amenințat că se va retrage din acest acord și a declarat în weekend că este încă îngrijorat de faptul că obligațiile de a elimina „obstacolele din calea exportului de alimente și îngrășăminte rusești rămân încă neîndeplinite".
  • Doi oameni au fost uciși duminică, când Rusia a lansat o serie de atacuri cu rachete și bombardamente asupra orașului și regiunii Harkov, care au început la primele ore ale dimineții și au continuat până seara.
  • Forțele ucrainene au bombardat duminică cu rachete Grad orașul rusesc Șebekino de lângă granița ucraineană, ucigând o femeie care se afla pe bicicletă, a declarat guvernatorul regiunii ruse Belgorod. Viaceslav Gladkov a declarat că rachetele au lovit o piață, avariind o clădire și două mașini.
  • Doar „câteva sute" de luptători din gruparea rusă Wagner s-au relocat până în prezent în Belarus, a declarat un oficial ucrainean. Există câteva grupuri de mercenari pe teritoriul Belarusului, dar nu vorbim despre o desfășurare masivă sau pe scară largă... vorbim despre câteva sute", a declarat Andrii Demchenko, purtătorul de cuvânt al poliției de frontieră ucrainene, pentru televiziunea ucraineană.

-----------------

Evenimentele de duminică privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro.