Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today, a sugerat luni ca Rusia să lovească faimosul pod Tower Bridge, unul dintre cele mai cunoscute repere ale Londrei, drept răspuns la exploziile ce au avut loc pe Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia continentală.

Tower Bridge din LondraFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

„Dacă este adevărat că atacul asupra Podului Crimeii a fost efectuat cu ajutorul serviciilor secrete britanice, face asta Tower Bridge o țintă legitimă? Pentru mine, cam așa este”, a scris ea luni după-amiaza pe canalul său de Telegram.

Comentariul său a venit după ce mai devreme în cursul zilei Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, a acuzat Ucraina de comiterea atacului asupra podului care leagă Rusia de Crimeea, cu implicarea Marii Britanii și a Statelor Unite.

„Deciziile sunt luate de oficialii ucraineni și de armată cu participarea directă a agențiilor de informații și a politicienilor americani și britanici. Statele Unite și Marea Britanie sunt la conducerea unei structuri de stat teroriste", a mai spus Zaharova cu referire la exploziile care au avariat podul în cursul nopții de duminică spre luni.

Două persoane au fost ucise și fiica lor a fost rănită luni în ceea ce Rusia a declarat că a fost un atac ucrainean asupra podului, o arteră-cheie pentru trupele ruse care luptă în Ucraina și un proiect de suflet al președintelui Vladimir Putin.

Acuzații cu repetiție ale Rusiei împotriva Marii Britanii

Aceasta nu este prima ocazie în care Rusia acuză Marea Britanie că ar fi implicată sau ar fi organizat lovituri împotriva intereselor sale. La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut ministerul rus al apărării a acuzat țara insulară că gazoductele Nord Stream de sub Marea Baltică au fost aruncate în aer de Marina Regală Britanică.

Tot în octombrie anul trecut Rusia a acuzat guvernul britanic de implicare în explozia puternică care a avariat Podul Kerci la momentul respectiv.

Majoritatea analiștilor pun aceste acuzații pe seama furiei provocate la Moscova de ajutoarele militare uriașe pe care guvernul britanic le-a acordat Ucrainei, precum și a faptului că autoritățile ruse nu ar dori să admită că serviciile speciale de la Kiev ar putea organiza pe cont propriu astfel de atacuri împotriva unor obiective critice de pe teritoriul pe care Rusia îl revendică.

Noile explozii ce au zguduit Podul Kerci au atras o reacție furioasă și din partea fostului președinte și premier rus Dmitri Medvedev, acesta vorbind pe canalul său de Telegram de un răspuns „complet inuman” față de atacul pe care Moscova îl atribuie Ucrainei.

„Experiența noastră și cea mondială arată că nu se poate lupta împotriva teroriștilor cu sancțiuni internaționale, intimidare sau îndemnuri. Ei înțeleg doar limbajul forței. Doar metode personale și complet inumane”, a transmis Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, pe canalul său de Telegram.

„De aceea, este necesar să li se facă să explodeze propriile case și casele rudelor lor. Să fie căutați și eliminați complicii lor, renunțând la ideea naivă a unui proces judiciar împotriva lor. Dar cel mai important este să fie distrusă conducerea superioară a formațiunilor teroriste, în orice fisuri s-ar ascunde aceste insecte”, a adăugat el.

Urmărește ultimele evoluții din a 509-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.