Trupele ucrainene au preluat controlul integral asupra regiunii Kiev, însă președintele Volodimir Zelenski avertizează că rușii vor să cucerească zona de est și sud. După retragerea rușilor, apar tot mai multe dovezi ale masacrului și execuțiilor comise de soldații ruși care ar fi ucis copii, bătrâni, bărbați și femei. În cea de-a 39-a zi de război, duminică dimineața, au fost auzite explozii puternice la Odesa.

Aproape 300 de oameni au fost omorati in Bucha de rusi Foto: Mykhaylo Palinchak/SOPA/Shutterstock Editorial/Profimedia Images

Cele mai importante evenimente de duminică privind invazia sunt LIVETEXT pe HotNews.ro:

01:00Imagini din satelit din Bucha arată un sanț de 13 de metri pe locul în care a fost descoperit o groapă comună

00:39Explozii se aud și în Herson, scrie mass-media locală, potrivit Reuters.

00:20O serie de explozii au fost auzite în Odesa duminică seara târziu, potrivit martorilor Reuters.

23:27Rusia cere Consiliului de Securitate al ONU să discute despre "provocarea" de la Bucha

22:14Obuzele rusești au ucis șapte persoane în orașul Harkiv duminică seara și au rănit încă 34, inclusiv trei copii, a anunțat parchetul regional, relatează Reuters.

22:10Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că rușii au ucis deliberat cu plăcere, potrivit Kyiv Independent.

„Sunt lipsiți de orice este uman, nu au suflet, nu au inimă”, a spus Zelenski într-un nou mesaj, după atrocitățile din regiunea Kiev.

„Ucigași, măcelari, violatori, jefuitori, care se numesc armată și care merită doar să moară după ce au făcut”, a mai spus el.

21:17Forțele Aeriene ale Ucrainei spun că au doborât un alt bombardier rusesc SU-34, potrivit Ukraine World.

20:52Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat „profund șocat” de imaginile cu civili uciși în orașul Bucha și a cerut o anchetă independentă care „să conducă la o responsabilitate efectivă”.

20:40Olaf Scholz a anunţat că aliaţii occidentali vor conveni în zilele următoare asupra unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, după atrocităţilor comise de trupele ruse în oraşul Bucha, despre care ancelarul german a spus că sunt "crime de război", scrie Reuters.

Noi bombardamente la Harkiv

20:32Ucraina spune că Rusia bombardează orașul Harkiv: 23 de victime

20:22Un mort și 14 răniți după bombardamentul din Nikolaev, a spus Vitalii Kim, guvernatorul regional

20:17Zelenski, mesaj pentru mamele soldaților ruși: „Uitați ce nenorociți ați crescut” / El publică imagini cu masacrul din Bucha

20:15Ministrul Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba, spune într-un video că „ceea ce am văzut în Bucha face ca un lucru să fie clar: Rusia este mai rea decât ISIS”

19:36Armata ucraineană spune că rușii atacă Vasilkov, oraș din regiunea Kiev.

Potrivit comandamentului forțelor aeriene ucrainene, rachetele rusești au lovit o unitate de învățământ locală pe 3 aprilie. Același loc a mai fost lovit anterior. O persoană este în stare critică, potrivit armatei.

19:26Procuror ucrainean: 410 cadavre au fost găsite în orașele din regiunea Kiev

19:19Orașul Cernihiv din nordul Ucrainei este distrus în proporție de 70% în urma atacurilor trupelor ruse, a declarat duminică primarul orașului, Vladislav Atroșenko, citat de CNN.

„Consecințele” atacurilor Rusiei în Cernihiv sunt „grave”, similare celor din alte orașe devastate, precum Bucha, unde au fost desoperite cadavre ale civililor pe străzi, Harkiv sau Mariupol, a afirmat el.

Primarul mai spune că locuitorii se tem de „concentrarea trupelor ruse la granița cu Belarus” și sunt îngrijorați că orașul va fi lovit cu și mai multe rachete și bombe aeriene.

„Rușii se mută prin Ucraina ca acasă. Iar faptul că au plecat nu înseamnă că nu se vor întoarce mâine. Durează aproximativ o oră și jumătate să ajungă la noi... Astăzi putem spune că este liniște, e curățenie, e deminat”, a adăugat primarul din Cernihiv.

Masacrul din Bucha: Republica Moldova declară zi de doliu național

18:58Patriarul Kiril le cere soldaţilor să apere Rusia, o ţară care „iubeşte pacea": „Cu siguranţă nu facem ceva care le-ar putea dăuna altora"

18:55Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a reaționat duminică seară față e masacrul din Bucha:

  • "Condamn cu fermitate atrocitățile oribile comise în Bucha și în alte orașe din Ucraina ca urmare a agresiunii ruse. Toți autorii unor astfel de crime internaționale trebuie trași la răspundere de justiția internațională. România sprijină pe deplin o anchetă amănunțită pentru crime de război"

18:39Masacrul din Bucha: Republica Molova declară zi de doliu național. Maia Sandu: Suntem șocați, alături de o lume întreagă

18:15Zelenski acuză Rusia de comiterea unui "genocid" în Ucraina / Ce spune despre o întâlnire cu Putin

17:46Olha Sukhenko, liderul din satul ucrainean Motîjîn din regiunea Kiev, a fost găsită moartă, după ce fusese răpită de soldații ruși luna trecută, a declarat duminică vicepremierul Ucrainei, Iryna Vereșciuk, citată de BBC.

Răpirea femeii și a soțului ei fusese anunțată de procurorul general al Ucrainei pe 26 martie. Vereșciuk a spus că ambii au fost „uciși în captivitate” de forțele ruse.

Ea a mai afirmat că 11 lideri ai comunităților locale din regiunile Kiev, Herson, Harkiv, Zaporojie, Nikolaev și Donețk ar fi fost, de asemenea, răpiți de soldații ruși.

Kuleba cere Curții Penale Internaționale să meargă la Bucha să strângă probe pentru crime de război

17:26Kuleba cere Curții Penale Internaționale să meargă la Bucha pentru a strânge dovezi privind crimele de război comise de ruși

17:12Comentând la CNN imaginile cu oamenii uciși pe străzi la Bucha și descoperiţi după retragerea trupelor ruse, secretarul american de stat Antony Blinken a spus că reprezintă o "lovitură în stomac", scrie Reuters.

"Este realitatea a ceea ce se întâmplă în fiecare zi, atât timp cât brutalitatea Rusiei împotriva Ucrainei continuă", a spus şeful diplomaţiei americane.

El a reafirmat că SUA vor contribui la "documentarea" eventualelor "crime de război" pentru ca vinovaţii "să fie traşi la răspundere".

17:07Crimele asupra civililor imputate armatei ruse la Bucha, în apropiere de Kiev, sunt "oribile", a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a vorbit espre "o brutalitate fără precedent în Europa în ultimele decenii".

"Este absolut inacceptabil ca civilii să fie luaţi drept ţinte şi ucişi. Acest lucru scoate în evidenţă importanţa de a pune capăt războiului", a spus el la CNN.

Întrebat despre plecarea trupelor ruse din regiunea Kiev, șeful NATO s-a arătat prudent: "Nu trebuie să fim foarte optimişti. Ne temem de o potenţială înmulţire a atacurilor, în special în sud şi în est".

Ministerul rus al Apărării distribuie o postare în care se neagă veridicitatea imaginilor cu cadavre pe străzile din Bucha

16:57Ministerul rus al Apărării distribuie o postare în care se neagă veridicitatea imaginilor cu cadavre pe străzile din Bucha

16:50Soldați ruși morți după ce localnici din Harkiv le-ar fi dat plăcinte otrăvite - Ministerul Apărării din Ucraina

16:24Cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună din Bucha

16:16Din 10 februarie și până în prezent în România au intrat 646.087 de cetăţeni ucraineni, iar 4.332 au solicitat o formă de protecţie din partea statului roman, potrivit datelor transmise duminică de guvern.

România poate asigura la nivel naţional circa 400.000 de locuri de cazare pentru refugiaţi, precizează Executivul.

16:12Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko fae apel pentru o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU şi Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în care să se prezinte atrocităţile comise de regimul Putin, potrivit Interfax Ucraina.

“Sunt şocat de masacrarea civililor de către soldaţii ruşi în oraşele din regiunea Kiev. Atât Ucraina cât şi lumea ar trebui să ştie că aceasta este soarta teribilă pregătită de sângerosul regim Putin pentru noi, pentru ucraineni, dacă pierdem acest război, dacă cedăm şi nu mai luptăm”, a scris Poroşenko pe Facebook.

Atacuri cu rachete în Nikolaev - autorități locale

16:04Masacrul de la Bucha dovedește că ura Rusiei față de ucraineni este dincolo de tot ce a văzut Europa după al Doilea Război Mondial, spune ministrul Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba.

„Singura cale de a opri aceasta este: ajutați Urcraina să îi dea afară pe ruși cât mai repede cu putință. Partenerii ne știu nevoile. Tancuri, avioane de luptă, sisteme de apărare anti-aeriană. Furnizați-le acum!”, a scris Kuleba pe Twitter alături de o imagine în care se văd mai multe persoane ucise.

15:45Anton Herașcenko, consilier al ministrului de interne al Ucrainei, a declarat că autoritățile locale au raportat mai multe atacuri cu rachete în Nikolaev

15:22Două explozii au fost auzite duminică în oraşul Belgorod din Rusia, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina, au declarat doi martori pentru Reuters, la câteva zile după ce autorităţile ruse au acuzat forţele ucrainene că au lovit un depozit de combustibil în această localitate.

Cauza exploziilor nu este cunoscută deocamdată.

Exploziile se produc la câteva zile după ce Ministerul Apărării rus a acuzat că două elicoptere ucrainene au lovit un depozit de combustibil din oraş, situat la 35 de kilometri de graniţa cu Ucraina, după ce au intrat în Rusia la altitudine extrem de joasă în primele ore ale dimineţii.

Masacru și în Irpin

15:19Forțele ucrainene au reluat controlul asupra orașului fantomă Prîpeat, de lângă centrala nucleară de la Cernobîl

15:02VIDEO Masacaru în Irpin: Femeile și fetele au fost împușcate și apoi călcate cu tancurile, susține primarul

14:40Imaginile cu oamenii uciși pe străzi, lângă Kiev, au șocat lumea / Charles Michel denunţă "atrocităţile" armatei ruse / Kuleba vorbeşte de "masacru deliberat", iar Kliciko de "genocid"

14:32Organizația Human Rights Watch (HRW) a acuzat Rusia de ceea ce pare a fi crimă de război. Într-o declarație de presă, organizația pentru drepturile omului a transmis că a găsit ”câteva cazuri de violarea a legilor războiului de către forțele ruse” în regiunile Chernihiv, Harkiv și Kiev.

14:14Kremlinul susține că speră ca Rusia și Ucraina să poată semna un document ca urmare a negocierilor de pace, informează Reuters. Negocierile ar urma să fie reluate luni, însă inițial s-a anunțat că discuțiile vor avea loc în format online.

14:02Ursula von der Leyen a declarat că este nevoie urgentă de o anchetă independentă în cazul crimelor de război comise de trupele rusești, pe care le-a calificat drept ”orori de nedescris”.

”Autorii crimelor de război vor da socoteală”, a mai declarat președintele Comisiei Europene.

14:00Bilanțul victimelor atacului aerian de marți asupra clădirii administrației regionale din Nikolaev a crescut la 36 de persoane. Salvatorii continuă să caute eventuale victime printre dărâmături.

Kievul avertizează: "Crimele nu vor rămâne nepedepsite"

13:42"Crimele nu vor rămâne nepedepsite. Nu vom avea alte știri astăzi. Lumea trebuie să fie îngrozită”, a spus un alt purtător de cuvânt al președinției Ucrainei. Arestovici a susținut declarații de presă speciale despre crimele de război comise în rândul civililor în regiunea Kiev.

13:25Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski confirmă crimele de război ale rușilor: ”Am găsit oameni cu mâinile și picioarele legate, împușcați în ceafă. Au fost clar executați”

Ce a rămas în jurul Kievului după retragerea rușilor - cadavre pe străzi și localități devastate

12:47FOTOGALERIE Rușii s-au retras după 38 de zile din jurul Kievului și au lăsat în urmă cadavre pe străzi și localități devastate

12:18Anonymous publică pe twitter o listă a soldaților ruși care luptă în Ucraina, cu mesajul: ”Toți soldații care au participat la invadarea Ucrainei ar trebui să fie judecați de un tribunal pentru crime de război”.

12:06Camion militar rusesc plin cu lucruri furate de soldații ruși, distrus de armata Ucrainei

12:00Polonia cere mai multe trupe americane, potrivit Reuters. Concret, Polonia ar dori o creștere cu 50% a trupelor americane din Europa și acțiuni dure împotriva Moscovei.

11:26Numărul soldaților ruși uciși a ajuns la 18.000, potrivit ultimului bilanț al Armatei Ucrainei.

Negocierile Rusia-Ucraina vor fi reluate luni

11:24Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor fi reluate luni, 4 aprilie, în format online. Anunțul a fost făcut de șeful echipei de negociatori ruși, Vladimir Medinskiy.

10:57În jur de 80% din zona rezidențială din orașul Izium (regiunea Harkiv) a fost distrusă de ruși. Nexta publică imagini cu dezastrul provocat de bombardamentele trupelor ruse.

10:54Ministerul rus al Apărării a confirmat că loviturile cu rachete ale armatei sale au distrus o rafinărie de petrol și trei depozite de combustibil în apropierea portului ucrainean de la Marea Neagră, Odesa, potrivit Reuters.

Moscova susține că rafinăria și depozitele ar fi fost folosite de Ucraina pentru a-și aproviziona trupele din apropierea orașului Nikolaev.

10:45Regizorul lituanian de filme documentare Mantas Kvedaravicius a fost ucis în Mariupol

10:39Rusia: Tratativele de pace cu Ucraina nu au progresat suficient pentru o întâlnire Putin-Zelenski

10:00Duminică vor continua eforturile pentru evacuarea civililor din Mariupol și Berdyansk, a anunțat vicepremierul Ucrainei citat de Reuters.

09:52Iohannis: Românii beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie datorită NATO

09:50Armata Ucrainei arată, în raportul transmis sâmbătă, că forțele ucrainene au respins șase atacuri pe teritoriul regiunilor Donețk și Lugansk, au distrus patru tancuri și șase unități de vehicule blindate, scrie BBC.

09:20Rusia de concentrează în zona de sud-est a Ucrainei, confirmă și raportul Ministerului britanic al apărării dat publicității duminică dimineața. Potrivit sursei citate, s-a înregistrat o sporire a activității în zona de sud-est, ceea ce indică o reconfigurare a strategiei Rusiei care s-a retras din zona Kiev.

Marea Britanie: Minele din regiunea Mării Negre prezintă un risc serios pentru activitatea martimă din regiune

09:02Ministrul britanic de externe Liz Truss a condamnat atrocitățile de la Bucha și din alte orașe ale Ucrainei, referindu-se la masacrarea oamenilor inocenți de către trupele ruse. Amintim că au apărut dovezi ale unor execuții în rândul civililor.

Oficialul britanic a anunțat că Marea Britanie colaborează cu alți parteneri pentru colectarea probelor în vederea anchetei privind crimele de război. ”Cei responsabili trebuie să răspundă (pentru atrocități- n.red)”.

08:40Serviciile de informații ale armatei britanice spun că minele din zona Mării Negre reprezintă un risc serios pentru activitatea maritimă din regiune, transmite Reuters.

08:17O hartă a luptelor din Ucraina, care nu include atacurile cu rachete care au avut loc la Odesa în această dimineață:

Atacuri cu rachete la Odesa

08:04O parte dintre rachetele rusești care au lovit Odesa în zorii zilei de duminică au fost interceptate și doborâte de către sistemele de apărarea ale Ucrainei, relatează Kyiv Independent. Purtătorul de cuvânt al administrației militare din regiunea Odesa Serhiy Bratchuk a confirmat bombardamentele. În unele zone s-au izbucnit incendii. Autoritățile locale au avertizat localnicii să se adăpostească.

07:52Țările baltice au sistat importurile de gaze rusești

07:21Explozii puternice au fost auzite duminică dimineața în portul Odesa, potrivit BBC.

00:48VIDEO Zelenski avertizează că Rusia vizează să captureze estul și sudul Ucrainei

00:12Ucraina afirmă că Rusia a acceptat „verbal” propunerile Kievului

23:50Forțele ruse au tras trei rachete asupra orașului Mirhorod din regiunea Poltava, provocând un incendiu la un depozitul de combustibil și distrugând pista aeroportului local, a spus șeful administrației militare regionale, Dmytro Lunin. Nu au fost raportate victime.

23:21SUA facilitează transferul unor tancuri de fabricaţie sovietică în Ucraina - surse CNN

Imagini cumplite cu cadavre ale civililor uciși pe stradă de forțele ruse, la Bucha

22:34VIDEO Rușii ar fi omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani în Bucha - presă / Primarul spune că au fost omorâți oameni de toate vârstele, inclusiv femei.

Imagini cumplite cu cadavre ale civililor uciși pe stradă de forțele ruse au fost publicate și de Armata Ucrainei.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!

22:09Peste 4.000 de ucraineni au fost evacuați sâmbătă prin coridoare umanitare

21:45Prima noapte de liniște în Cernihiv de la începutul invaziei ruse în februarie - viceprimar

21:16 Kremlinul spune că negocierile cu Ucraina nu sunt ușoare, dar este important că ele continuă - RIA Toată regiunea Kiev a fost eliberată

21:08Ucrainenii au recâștigat controlul asupra întregii regiuni Kiev după ce forțele ruse s-au retras din orașele cheie din apropierea capitalei, a anunțat sâmbătă viceministrul ucrainean al apărării, Ganna Maliar. Localitățile „Irpin, Boutcha, Gostomel și întreaga regiune Kiev au fost eliberate de invadator”, a spus Maliar pe Facebook.

Rezumatul zilei de sâmbătă:

• Într-un mesaj video, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a atras atenția că trupele ruse vor să captureze estul și sudul țării. El i-a lăudat pe cei care au apărat portul Mariupol

• Forțele ucrainene au preulat controlul integral asupra regiunii Kiev

• Rușii au abandonat aeroportul Hostomel de lângă capitală

• După retragerea trupelor ruse din zona de nord, apar tot mai multe dovezi ale masacrului comis de rușii care au ucis bărbați, femei, bătrâni și copii

• În orașul Bucha, în apropiere de Kiev, au fost găsite în plină stradă cel puțin 20 de cadavre

• Rușii au executat civili și sunt descoperite gropi comune

Citiți aici evenimentele din cea de-a 38-a zi de război în Ucraina