Rusia alcătuiește liste cu persoanele care pleacă din țară în contextul decretării mobilizării parțiale și le-a sugerat acestora că mașinile le-ar putea fi confiscate, anunță Interfax.

Rușii au trecut pe jos granița dintre țara natală și Georgia de frica mobilizăriiFoto: Zurab Tsertsvadze / AP / Profimedia

„Alcătuim liste cu toți cei care pleacă acum. Credeți că pleacă și nimeni nu vede cine a plecat, de ce au plecat?", a declarat Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, la o reuniune de miercuri a camerei inferioare a parlamentului rus.

El a adăugat în fața deputaților ruși că mulți oameni au abandonat mașinile la graniță și că „trebuie să ne gândim și cui să dăm aceste mașini”.

„Poate familiilor acelor băieți care au plecat la luptă. Ar fi corect”, a mai spus acesta.

Frontex, agenția de frontieră a UE, a anunțat marți că în anterioarele 7 zile 66.000 de ruși au intrat în blocul comunitar, o creștere de 30% față de săptămâna anterioară.

Însă mult mai mulți ruși s-au îndreptat spre celelalte state învecinate Rusiei în contextul în care la sfârșitul lunii august UE a îngreunat procesul de obținere a vizelor de către aceștia și unele dintre statele membre învecinate Rusiei au luat măsuri și mai restrictive.

Exod din Rusia după decretarea mobilizării

La granița cu Georgia coloanele de mașini s-au întins pe distanțe atât de mari încât acestea au ajuns vizibile din satelit.

Rusia a anunțat că va deschide un birou de înrolare la frontiera cu această țară pe care a invadat-o în 2008 după ce numeroase fotografii și înregistrări video au arătat că unii ruși încearcă să fugă de mobilizare pe aici chiar și pe jos.

O altă destinație pentru rușii care încearcă să scape de mobilizare este Kazahstanul, mai ales în condițiile în care președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a dat mai multe semnale puternice de distanțare față de Moscova în ultimele luni.

Moscova susține că nu le va solicita acestor țări extrădarea cetățenilor supuși mobilizării care au reușit să treacă granița.

Imediat după ce președintele Vladimir Putin a anunțat decretarea mobilizării parțiale miercurea trecută biletele de avion pentru cursele care părăsesc Rusia s-au epuizat sau au ajuns să fie vândute la prețuri astronomice.

În aceste condiții mulți ruși au încercat ulterior să plece din țară cu autoturismele sau chiar pe jos prin punctele terestre de trecere ale frontierei.

Urmărește ultimele evoluții din a 217-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.