​"Pare-se ca un premier roman trebuie sa fie prins, mai intai, furand argintarie la un summit UE pentru ca lumea sa inteleaga cine este el", scrie pe Facebook jurnalistul austriac Karl Peter Schwarz, autorul anchetei publicate in ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung despre cazul de plagiat al premierului Victor Ponta. "Aceasta este opinia mea personala si am publicat-o pe Facebook pentru prietenii mei. (…) Nu este pozitia ziarului", a declarat pentru HotNews.ro Karl Peter Schwarz. Potrivit jurnalistului, "adevarul este negru pe alb ca el a copiat si nu a citat, asa cum se practica in lucrarile stiintifice".

Cazul este "chiar mai grav" decat cel al fostului presedinte maghiar Pall Schmitt si al fostului ministru german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttemberg - care au demisionat dupa ce fusesera acuzati de plagiat - "pentru ca ei nu au copiat pagini intregi ale tezei, asa cum a facut el", a declarat pentru HotNews.ro jurnalistul Karl Peter Schwarz.

Interviul integral cu jurnalistul Karl Peter Schwarz, de la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung:

Rep: Ati avut propria ancheta asupra acestor acuzatii de plagiat sau ati folosit revista Nature ca sursa?

Karl Peter Schwarz: Nu, am avut propriile mele surse.

Rep: Care sunt concluziile anchetei dumneavoastra?

Karl Peter Schwarz: Intre timp, puteti vedea textele si pe internet, asa ca puteti compara sursele lucrarii domnului Ponta si ce este in teza sa de doctorat. Si cred ca este evident ca este un caz de plagiat si toate lucrurile pe care le spune sunt pur si simplu ridicole. Pentru ca daca pui note de subsol sau la finalul lucrarii, acest lucru nu are niciun efect asupra chestiunii plagiatului. Adevarul este ca a preluat texte care nu sunt ale lui si nu le-a semnalat ca citate. Si asta inseamna pur si simplu trisat. Daca aceasta trisare s-a petrecut cu consimtamantul supervizorului sau, care este domnul Nastase, sau daca acesta nu a stiut este un aspect secundar.

Este de asemenea neinteresant daca domnul Ion Diaconu, care i-a scris prefata, spune ca este o lucrare excelenta. Poate sa spuna orice, dar adevarul este negru pe alb ca el a copiat si nu a citat, asa cum se practica in lucrarile stiintifice. Chiar si in articolele de presa, daca tu imi iei articolele din FAZ si le traduci in romana fara sa citezi sursa este un plagiat si este absolut acelasi lucru. Acestea sunt regulile in orice tara din lume.

Rep: Cand ati primit documentele referitoare la plagiat si cat timp v-a luat analiza lor?

Karl Peter Schwarz: Nu va pot spune exact cand le-am primit. Dar am avut destul timp pentru a le studia si pentru a compara paginile incriminate.

Rep: Cum explicati ca au fost publicate cele doua articole pe aceeasi tema in FAZ si Nature in aceeasi zi?

Karl Peter Schwarz: Probabil a fost aceeasi sursa si probabil acea sursa a pus un fel de dead-line cand informatia poate fi folosita. Asta este comun in asemenea cazuri cu "whistle-blower".

Rep: De ce sunteti atat de sigur ca acesta este un caz de plagiat?

Karl Peter Schwarz: Este suficient daca confrunti textul tezei cu sursele. Asta este. Nu inteleg nici ce alte analize ai mai putea face. Doar daca nu cumva, si este o teorie foarte improbabila, intreaga aceasta teza a domnului Ponta a fost falsificata fara consimtamantul lui. Dar cred ca este foarte putin probabil sa fie vorba despre asa ceva.

Rep: Un cititor a comentat pe HotNews.ro ca dumneavoastra ati spus urmatoarele:"Strange silence in Europe on the Ponta affair. Can you imagine the international bruhaha if Orbán would only be suspected of a similar offence? It seems that a Romanian PM has to be caught stealing silver spoons at an EU summit before everybody understands who he is. My tentative explanation: socialist affiliations, left leaning media and anti-Romanian prejudices come together. They regard Romania as a hopeless case, far beyond European standards – I do not".

(Ciudata tacerea din Europa in afacerea Ponta. Va puteti imagina discutiile internationale, daca Orban (premierul maghiar Viktor Orban - n.red.) ar fi, doar, suspectat de o ofensa similara? Pare-se ca un premier roman trebuie sa fie prins, mai intai, furand argintarie la un summit UE pentru ca lumea sa inteleaga cine este el. Tentativa mea de explicatie: se combina afilieri socialiste, presa cu tendinte de stanga si prejudecati anti-romanesti. Ei privesc Romania drept un caz fara speranta, dincolo de standardele europene - eu nu.)

Acestea sunt cuvintele dumneavoastra?

Karl Peter Schwarz: Da. Dar acestea nu sunt luate din ziar. Aceasta este opinia mea personala si am publicat-o pe Facebook pentru prietenii mei. Deci nu stiu cum ati ajuns la acest text, dar el era pentru prietenii mei, pentru a-i informa despre opinia mea asupra cazului. Nu este ce am comentat in ziar si nu este pozitia ziarului.

Rep: Va mentineti aceasta pozitie personala?

Karl Peter Schwarz: Da.

Rep: Putem folosi aceste cuvinte?

Karl Peter Schwarz: Da, le puteti folosi.

Rep: De ce ati spus ca nu priviti Romania drept un caz fara speranta, dincolo de standardele europene?

Karl Peter Schwarz: Pur si simplu pentru ca aceasta tara nu mai este la fel ca pe vremea lui Iliescu si Nastase. S-au intamplat multe lucruri. Aveti multe discutii in tara dumneavoastra, aveti o societate culturala foarte activa care nu se va supune guvernului. Sunt multe schimbari pe care le cred ireversibile si sunt multi romani muncitori, integri si ei nu merita sa fie inselati. Aceasta este impresia mea si nu cred ca toata societatea romaneasca este corupta, nu este adevarat. Sunt multe forte reformiste, inclusiv in politica, in Romania si ceea ce sper eu, personal, este ca aceste forte moderne, europene, deschise, integre vor invinge cultura veche a coruptiei, a sinecurilor.

Rep: Credeti ca domnul Ponta ar trebui sa demisioneze din functia de prim-ministru?

Karl Peter Schwarz: Da. Eu as face-o daca as fi premier, daca as avea o functie publica si daca as fi fost descoperit trisand. Daca vrei sa te raportezi la standardele europene, atunci trebuie sa faci acelasi lucru ca domnul Guttenberg in Germania (fostul ministru german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, ce a demisionat dupa ce a fost acuzat de plagiat - n.red.) si ca domnul Pall Schmitt (fostul presedinte maghiar care a demisionat dupa ce a fost acuzat de plagiat - n.red.) in Budapesta. Nu cred ca este printre chestiunile minore, este trisare. Este obtinerea unui doctorat, fara sa muncesti pentru asta. Si este o ofensa pentru toti ceilalti care chiar studiaza si muncesc. Nu cred ca acest lucru trebuie acceptat.

Rep: Credeti ca lucrurile de care este acuzat domnul Ponta sunt de aceeasi gravitate ca in cazul oficialilor din Germania si Ungaria?

Karl Peter Schwarz: Da. Cred ca este chiar mai grav. Pentru ca ei nu au copiat pagini intregi ale tezei, asa cum a facut el.

Amintim ca luni, 18 iunie, revista Nature si ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung au scris ca premierul Victor Ponta este acuzat ca ar fi plagiat lucrarea sa de doctorat publicata in 2003 fiind suspectat de a fi copiat fragmente ample din disertatia sa pe teme juridice tinuta la Universitatea Bucuresti in 2003 si publicata un an mai tarziu. Ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie despre acest lucru si-l compara pe Ponta cu fostul presedinte maghiar Pall Schmitt si fostul ministru german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, ambii demnitari straini au demisionat dupa ce fusesera acuzati de plagiat.

Citeste aici cum s-a dezvoltat subiectul acuzatiilor de plagiat la adresa premierului Victor Ponta: