Autorul articolului publicat in revista "Nature" in care Victor Ponta este acuzat de plagiat, Quirin Schiermeier, a declarat ca nu exista nici un dubiu ca premierul a copiat parti semnificative din teza de doctorat din alte carti, plagiatul fiind confirmat de mai multi experti, relateaza agentia Mediafax.

"Articolul publicat de mine are la baza documente primite de Nature.com in urma cu o saptamana. Aceste documente contineau informatii potrivit carora parti semnificative ale tezei de doctorat a domnului Victor Ponta erau copiate din alte carti fara citarea corecta", a declarat Quirin Schiermeier, pentru cotidianul online gandul.info.

Autorul articolului mai sustine ca a consultat atat teza de doctorat din 2003 a lui Victor Ponta, cat si cele trei carti despre care se crede ca au fost plagiate. "Am avut la dispozitie teza de doctorat, dar si cartile din care s-a copiat. Aceste documente le-am comparat eu personal, dar ele au fost verificate si de mai multi experti independenti", a precizat Quirin Schiermeier.

Intrebat daca este convins dincolo de orice dubiu ca teza de doctorat a premierului Ponta este un plagiat, Quirin Schiermeier a declarat, pentru "Gandul", ca nu are niciun dubiu. "Nu am nici un dubiu privind plagiatul care a fost confirmat de expertii pe care i-am nominalizat in articol", a mai declarat Quirin Schiermeier.

Quirin Schiermeier a precizat, pentru Romania Libera, ca sursele revistei Nature "nu au fost influentate politic".

"Declaratiile lui Victor Ponta sunt simple speculatii. Nu am scris acest articol din consideratii politice sau ca parte a unei campanii politice. Singurul nostru interes a fost legat de felul cum liderii tarilor din Uniunea Europeana si-au construit standardele academice. Sunt constient ca dezvaluirile noastre vor fi interpretate si in cheie politica, dar soarta politica a primului ministru roman nu a fost in interesul nostru. Singurul interes este la nivel academic", a precizat acesta.

Acuzat in revista "Nature" ca si-a plagiat teza de doctorat despre Curtea Penala Internationala, premierul Victor Ponta a descris publicatia drept "cea in care da interviuri Funeriu".

"Nature" este insa unul dintre cele mai prestigioase jurnale stiintifice din lume, in care sunt publicate rezultatele unor cercetari din domenii extrem de variate, de la fizica la medicina.

Cu sediul in Marea Britanie si fondat in 1869, saptamanalul Nature are acum redactii in toata lumea. In 2010, a fost numit cel mai citat jurnal stiintific interdisciplinar din lume (potrivit Journal Citation Report - Science Edition).

Pentru cercetatori si mediul academic (publicul-tinta al revistei), a fi publicat in "Nature" este o chestiune de prestigiu, de recunoastere a muncii lor.

Pe langa componenta stiintifica, de prezentare a celor mai importante descoperiri din diferite domenii, "Nature" publica si stiri si comentarii. Politica nu este straina reputatului jurnal, care l-a sustinut pe Barack Obama in timpul campaniei prezidentiale americane din 2008.

"Nature" nu scrie pentru prima data despre un politician acuzat de plagiat. A mai scris, de exemplu, si in 2011, cand ministrul german al Apararii de la acea vreme, Karl-Theodor zu Guttenberg, a fost acuzat ca si-a plagiat teza de doctorat in domeniul dreptului.

Pe de alta parte, numele "Nature" a fost implicat el insusi in scandaluri de frauda stiintifica. S-a descoperit ca, in intervalul 2000-2001, in paginile Nature au fost publicate cinci lucrari falsificate.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care sustine ca a accesat documente prezentate de o persoana anonima indicand faptul ca mai mult de jumatate din teza sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala ar contine texte copiate.

Presedintele Traian Basescu a facut referiri ironice, in cateva randuri, saptamana trecuta, in legatura cu calitatea de doctor in drept a premierului Victor Ponta. Basescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta ca nu l-a anuntat, macar telefonic, inainte de sedinta de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea sefului statului, afirmand ca aceasta denota o lipsa de respect, si adaugand: "Cand esti doctor in drept, esti tare. Dottore!".

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca va renunta la titlul de doctor daca se va stabili, de catre comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei, ca a gresit trecand la sfarsitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, si nu in subsolul paginii.

"Ma prezint la comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei. Sunt gata sa dau toate explicatiile necesare. Sunt gata sa raspund daca trebuia sa pun la subsolul paginii bibliografia", a spus Ponta.

El a spus ca nu stie care este sanctiunea pentru o astfel de greseala si a precizat ca va intreba comisia de specialitate.