Ucraina a obținut „rezultate semnificative" de la sistemele de apărare antiaeriană americane și germane în fața valurilor de atacuri aeriene rusești, a declarat președintele Volodimyr Zelenski. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că discuțiile din Arabia Saudită pe tema unei soluționări pașnice a războiului cu Rusia au fost productive, dar Moscova a calificat reuniunea drept o încercare sortită eșecului.

Volodimir Zelenski alaturi de comandanti ucraineniFoto: Ukraine Presidents Office / Zuma Press / Profimedia

07:40 Noul articol LIVE, cu evenimentele de marți, este aici

SINTEZA ZILEI

  • Putin spune că este „necesar” ca Rusia să crească producţia celor mai noi tipuri de arme / „Săptămâna trecută au folosit aproape jumătate de milion de muniţii” - spun ucrainenii
  • În Rusia, în manualele școlare apare o istorie complet nouă: Occidentul cel rău și Ucraina nazistă
  • Primul lot de tancuri Abrams pe care SUA îl furnizează Ucrainei a fost aprobat pentru expediere în weekend, iar tancurile sunt pe cale să ajungă în Ucraina până la începutul toamnei, a declarat luni șeful de achiziții al armatei
  • China a transmis Rusiei că va menţine o poziţie „imparţială” în privinţa Ucrainei / Discuţiile din Arabia Saudită au contribuit la „consolidarea consensului internaţional” - consideră Beijingul
  • Jeffrey Judd Jones este unul dintre cei trei americani uciși recent în timp ce luptau în Ucraina, potrivit unei declarații a familiei, furnizată la CNN de tatăl său, Howard Jones.
  • Generalul Zalujni spune că Ucraina creează condiţiile necesare pentru a avansa în sud, în timp ce ruşii afirmă că au zădărnicit eforturile ucrainenilor de a avansa
  • Cel puțin șase persoane au fost ucise și 18 rănite luni, când două rachete rusești au fost trase asupra unei clădiri rezidențiale din orașul Pokrovsk, în estul Ucrainei, a anunțat Kievul.
  • Rusia continuă să folosească arme chimice în Ucraina, afirmă un comandant ucrainean

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 530, LIVETEXT:

01:30Volodimir Zelenski, în mesajul de luni seară: „Când Ucraina va câştiga acest război, va salva şi alte naţiuni de ceea ce trăim noi”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a amintit în discursul video de luni seară, pe care l-a înregistrat în timp ce un atac rusesc făcuse numeroase victime într-un oraş din estul ţării, de agresiunea rusă petrecută în urmă cu 15 ani asupra Georgiei şi a subliniat din nou că, opunând rezistenţă Rusiei, Ucraina apără şi alte state de ameninţarea rusă pe care o simt din plin trei dintre fostele republici sovietice, menţionând aici şi Republica Moldova.

01:00Jeffrey Judd Jones este unul dintre cei trei americani uciși recent în timp ce luptau în Ucraina, potrivit unei declarații a familiei, furnizată la CNN de tatăl său, Howard Jones.

„Familia și prietenii lui Jeff sunt mândri de contribuțiile și sacrificiul lui Jeff pentru poporul ucrainean”, se arată în declarația scrisă.

Bărbatul de 48 de ani a fost ucis de explozia unui obuz de mortier pe 31 iulie, a precizat Jones.

00:48 Putin spune că este „necesar” ca Rusia să crească producţia celor mai noi tipuri de arme / „Săptămâna trecută au folosit aproape jumătate de milion de muniţii” - spun ucrainenii

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni cu directorul general al companiei de stat Rostec, Serghei Chemezov, căruia i-a spus că este „necesar să se mărească rata de producţie a celor mai recente tipuri de arme”, în condiţiile în care Ucraina susţine, la rândul ei, că numai săptămâna trecută forţele ruse au folosit aproape jumătate de milion de muniţii de-a lungul frontului de est.

00:16În Rusia, în manualele școlare apare o istorie complet nouă: Occidentul cel rău și Ucraina nazistă

Presiuni americane, confruntare cu Occidentul, operațiuni militare în Ucraina și sancțiuni fără precedent: de la 1 septembrie, în manualele școlare din Rusia va apărea o istorie nouă, care va explica celor mai tineri elevi punctul de vedere al statului în acest conflict, potrivit AFP.

Când vor ajunge primele tancuri Abrams în Ucraina

23:18China a transmis Rusiei că va menţine o poziţie „imparţială” în privinţa Ucrainei / Discuţiile din Arabia Saudită au contribuit la „consolidarea consensului internaţional” - consideră Beijingul

22:43Primul lot de tancuri americane Abrams a fost aprobat oficial pentru a fi trimis în Ucraina

Primul lot de tancuri Abrams pe care SUA îl furnizează Ucrainei a fost aprobat pentru expediere în weekend, iar tancurile sunt pe cale să ajungă în Ucraina până la începutul toamnei, a declarat luni șeful de achiziții al armatei, Doug Bush, potrivit CNN.

22:30Departamentul de Stat al SUA a calificat drept productivă participarea Chinei la o reuniune pentru restabilirea păcii în Ucraina găzduită de Arabia Saudită în weekend.

„Am spus de mult timp că ar fi productiv ca China să joace un rol în încheierea războiului din Ucraina, dacă ar fi dispusă să joace un rol care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a declarat luni Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Cel puțin 5 morți și 18 răniți în atacul rusesc asupra Pokrovsk

22:20Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud, în timp ce ruşii afirmă că au zădărnicit eforturile ucrainenilor de a avansa, relatează CNN.

Trupele ucrainene creează condiţii pentru a avansa pas cu pas în sud şi pentru a avea iniţiativa pe câmpul de luptă, a declarat luni şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, în timp ce Moscova afirmă că a zădărnicit eforturile ucrainenilor de a avansa.

21:53Cel puțin cinci persoane au fost ucise și 18 rănite luni, când două rachete rusești au fost trase asupra unei clădiri rezidențiale din orașul Pokrovsk, în estul Ucrainei, a anunțat Kievul.

„Cinci morți și 18 răniți este rezultatul a două lovituri asupra unei clădiri rezidențiale din Pokrovsk”, a declarat ministrul ucrainean de interne Igor Klimenko pe serviciul de mesagerie Telegram. El a adăugat că prima lovitură a ucis patru persoane și că un salvator a fost ucis în cea de-a doua lovitură, potrivit AFP.

21:05Rusia continuă să folosească arme chimice în Ucraina, afirmă un comandant ucrainean

Oleksandr Tarnavski, comandantul sectorului militar Tavria, a declarat că a avut loc un incident în apropiere de Novodanilivka.

El a declarat pentru Kyiv Independent că forțele rusești au folosit cloropicrin, dar nu au fost raportate victime.

Situația de securitate la Marea Neagră e „destul de gravă”

20:51 Două atacuri rusești cu rachetă au lovit luni o clădire rezidențială din Pokrovsk, oraș din regiunea Donețk din estul Ucrainei, a anunțat într-o postare pe Twitter președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Două lovituri cu rachete. O clădire rezidențială obișnuită a fost lovită. Din păcate, există victime. Echipele de salvatori și toate serviciile relevante se află la fața locului” - a scris el.

20:23 Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a informat luni că a avut o convorbire telefonică cu omologul său american, secretarul de stat Antony Blinken, în cadrul căreia a solicitat rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Kuleba a precizat:

  • „În cadrul acestei convorbiri, [Antony Blinken] și cu mine am discutat despre măsuri suplimentare pentru a extinde sprijinul global pentru formula de pace și soluții pentru extinderea exporturilor de cereale.
  • Am mulțumit Statelor Unite pentru toată asistența oferită și am subliniat necesitatea de a spori capacitățile cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei prin furnizarea de (rachete tactice) ATACMS”.

19:50 Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui Zelenski, a afirmat luni că discuțiile purtate în weekend în Arabia Saudită cu privire la războiul din Ucraina au dat o „lovitură uriașă” Rusiei și că participanții au convenit să organizeze o nouă întâlnire în maximum șase săptămâni.

Yermak a mai declarat, în cadrul unui briefing la Kiev, că la reuniunea de la Jeddah nu au fost discutate alte inițiative de pace în afară de cea a Ucrainei și că toate țările prezente la discuții au susținut pe deplin independența și integritatea teritorială a Ucrainei.

Moscova a cerut din nou ca Ucraina să capituleze și să recunoască pierderea teritoriilor sale

19:03 Polonia acuză Belarusul și Rusia că orchestrează o nouă criză a migranților la granița de est a UE

18:37 Serhiy Lysak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, a anunțat că un bărbat de 36 de ani a murit și un alt bărbat de 68 de ani a fost rănit în urma atacurilor rusești de la Nikopol.

Potrivit lui Lysak, „agresorul a terorizat Nikopol încă de dimineață. Acesta bombardează orașul cu artilerie grea”.

Pe lângă victime, el a raportat că „ mai multe case, clădiri agricole și mașini au fost avariate. Există de asemenea avarii la conductele de gaz și la liniile electrice”.

18:13 Ministrul român de Externe: Situația de securitate la Marea Neagră e „destul de gravă”

România lucrează în prezent pentru a găsi mai multe modalităţi de a ajuta la transportul cerealelor ucrainene, a declarat, într-un interviu pentru Politico, ministrul de externe Luminiţa Odobescu, care a descris situaţia de securitate din regiunea Mării Negre ca fiind „destul de gravă”.

17:52 Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a discutat luni la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov, a anunțat Ministerul de Externe de la Beijing într-un comunicat.

Referitor la războiul din Ucraina, Wang i-a spus lui Lavrov că China va menține o poziție independentă și imparțială, va promova în mod activ discuțiile de pace și se va strădui să găsească o soluționare politică a problemei, potrivit comunicatului MAE chinez, citat de Reuters.

17:20 Hackerii nord-coreeni au pătruns în reţelele unui cunoscut producător rus de rachete hipersonice

Tentativă de asasinare a lui Volodimir Zelenski: O rusoaică a fost arestată

16:55Moscova a cerut luni din nou ca Ucraina să capituleze și recunoască pierderea teritoriilor sale în contextul discuțiilor de la summitul de pace din Arabia Saudită la care Moscova nu a fost invitată.

16:36 Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat luni că facțiunile parlamentare cheie din Bundestagul german au „ajuns la un consens” în privința aprovizionării Ucrainei cu rachete de croazieră cu rază lungă Taurus, dar că o decizie finală în acest sens urmează să fie formalizată.

15:57 Garda de Frontieră din Polonia a cerut Ministerului Apărării să trimită încă 1.000 de soldați la granița cu Belarus, a declarat luni ministrul adjunct de interne, pe fondul creșterii numărului de tentative de trecere ilegală a frontierei.

Șeful Gărzii de Frontieră, Tomasz Praga, a declarat că în acest an 19.000 de persoane au încercat să treacă ilegal granița dintre Polonia și Belarus, în creștere față de 16.000 anul trecut. „Generalul (Praga) a cerut mutarea a încă 1.000 de soldați la frontiera polono-belarusă”, a declarat ministrul adjunct de interne Maciej Wasik.

Polonia a construit un front la granița cu Belarus, echipat cu protecție electronică.

15:31 Tentativă de asasinare a lui Volodimir Zelenski: O rusoaică a fost arestată

15:09 Rusia a afirmat luni că a avansat 3 km în trei zile spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, o zonă recucerită de forțele ucrainene în septembrie anul trecut și care se confruntă de mai multe săptămâni cu o ofensivă rusă.

„În ultimele trei zile, soldații ruși au avansat mai mult de trei kilometri în această direcție de-a lungul unei porțiuni de 11 kilometri de front", a precizat Ministerul rus al Apărării în buletinul său zilnic. Potrivit aceleiași surse, este vorba de zona dintre satele Vilchana și Perchotravnevé, la nord-est de Kupiansk, un oraș care avea între 26.000 și 28.000 de locuitori înainte de conflict.

La jumătatea lunii iulie, Ucraina a recunoscut că se află într-o "poziție defensivă" în regiunea Kupiansk, după ce armata rusă a lansat o ofensivă în această zonă. (AFP)

Germania spune că reuniunea saudită a fost un succes

14:13 Conferința găzduită de Arabia Saudită pentru discutarea unui plan de pace privind Ucraina a fost o întâlnire de succes, deoarece a arătat disponibilitatea comunității internaționale de a lucra pentru a pune capăt războiului, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului german.

„De asemenea, Germania va continua să se implice activ inclusiv în acest demers", a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă obișnuite la Berlin.

13:46 Ministerul ucrainean al apărării a postat un clip care arată cum Brigada 45 a descoperit din dronă două tunuri autopropulsate Gvozdika și un tun D-30 ale armatei ruse și le-a anihilat cu lansări de rachete.

13:12Andriy Yermak, șeful biroului președinției ucrainene, a informat pe Telegram că „rușii au bombardat satul Kucherivka, în districtul Kupyan, lovind o casă". El a afirmat că primele informații indică faptul că în atacul rusesc au murit două persoane, iar alte trei au fost rănite.

Exercițiile navale Rusia-China, supravegheate de 4 distrugătoare americane

12:43 Rusia și Ucraina au efectuat luni cel mai recent dintr-o serie de schimburi de prizonieri, 22 de soldați ucraineni întorcându-se acasă, a anunțat un oficial ucrainean de rang înalt.

Andrii Yermak, șeful biroului președintelui Zelenski, a declarat că printre militarii eliberați se numără doi ofițeri, sergenți și soldați care au luptat în diferite părți ale frontului. Unii dintre ei au fost răniți.

O înregistrare video postată pe rețelele de socializare arată soldați înfășurați în steaguri ucrainene care pozează pentru fotografii și strigă „Glorie Ucrainei".

12:27Marina americană a trimis patru distrugătoare să supravegheze exerciţii navale „fără precedent” ale Rusiei şi Chinei, care au trimis 11 nave în Marea Bering, în largul statului american Alaska, în apropierea Insulelor Aleutine.

12:21 Germania a anunțat luni că garanțiile sale pentru companiile germane care investesc în Ucraina vor fi extinse dincolo de daunele materiale.

De acum încolo, garanțiile vor acoperi și riscurile de schimb valutar și de transfer pentru plata dobânzilor la împrumuturile de capital utilizate adesea de companiile germane pentru a finanța filialele ucrainene, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Paisprezece companii utilizează în prezent garanțiile care acoperă o răspundere maximă totală de 280 de milioane de euro, a precizat ministerul, adăugând că a primit și alte cereri și că le va procesa rapid. (Reuters)

Noi declarații bizare ale Zaharovei

12:07Lucrările de a da jos simbolurile sovietice de pe Monumentul Patriei Mamă din Kiev pentru a le înlocui cu simboluri ucrainene au făcut-o pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, să vorbească despre „cyborgi” și „dragoste” în o nouă intervenție bizară a sa.

12:00 Ministerul de Externe al Chinei a afirmat luni că recentele discuții internaționale din Arabia Saudită privind rezolvarea crizei ucrainene au contribuit la „consolidarea consensului internațional".

Trimisul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, „a avut contacte și comunicări extinse cu toate părțile cu privire la soluționarea politică a crizei ucrainene... a ascultat opiniile și propunerile tuturor părților și a consolidat în continuare consensul internațional", a precizat ministerul de externe într-un comunicat.

11:49 Exporturile de cereale ale Ucrainei au crescut la 2,56 milioane de tone până acum în sezonul iunie-iulie, de la 2 milioane de tone în aceeași perioadă a sezonului de anul trecut, arată datele Ministerului Agriculturii de la Kiev, publicate luni.

Volumul total al exporturilor de cereale de până acum din acest sezon a inclus 1,27 milioane de tone de porumb, 977.000 de tone de grâu și 329.000 de tone de orz. (Reuters)

Noua estimare ucraineană a pierderilor rusești

11:10 Luni dimineață, rubla rusă a coborât la un minim al ultimelor 16 luni, de peste 96 de unități pentru un dolar, afectată de cererea locală puternică de valută și de faptul că nu a fost sprijinită de achizițiile de monedă locală ale exportatorilor, așa cum se întâmplă de obicei la început de lună.

Rubla și-a continuat declinul după ce a scăzut cu peste 4% față de dolar și euro în una dintre cele mai proaste săptămâni din tot anul. Autoritățile ruse spun că veniturile mai mici din exporturi și revenirea importurilor sunt cauza principală a slăbirii rublei.

La ora 07:29 GMT (10:29 în România), rubla era cu 0,3% mai slabă față de dolar, la cursul de 96,01, după ce atinsese anterior 96,3675, cel mai slab punct de după 28 martie 2022. (Reuters)

10:44 O persoană a fost ucisă și mai multe au fost rănite în timpul unei „nopți dificile" de bombardamente rusești asupra orașului Herson, a declarat guvernatorul orașului, Oleksandr Prokudin.

O femeie în vârstă de 59 de ani a murit, iar doi salvatori și o femeie în vârstă de 93 de ani s-au numărat printre persoanele rănite în atacurile care au vizat zone rezidențiale din centrul orașului, a scris el pe Telegram.

10:28 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești din ultima zi: 540 de soldați, 7 tancuri, 8 alte blindate, 12 piese de artilerie, 4 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 10 diferite vehicule și 1 echipament special.

Aviația rusă și-a pierdut din eficiența de luptă

10:05Serhiy Slabenko, fost membru al parlamentului ucrainean, Verkhovna Rada, a fost ucis în luptă pe frontul din Zaporojie.

Slabenko a făcut parte din Verkhovna Rada din 2002 până în 2006, iar din 2015 până în 2020 a fost deputat al Consiliului Regional Volyn. Potrivit Volyn News, Slabenko a fost ucis în acţiune în sectorul Zaporojie la 4 august. (Kyiv Independent via News.ro)

09:27 Evaluarea britanică de luni dimineață:

  • „Forțele aeriene ruse continuă să desfășoare în mod constant resurse considerabile în sprijinul operațiunilor terestre din Ucraina, dar fără un efect operațional decisiv.
  • Pe parcursul verii, aeronavele tactice de luptă rusești au efectuat în mod obișnuit peste 100 de misiuni pe zi, dar acestea sunt aproape întotdeauna limitate la operarea deasupra teritoriului controlat de Rusia din cauza amenințării din partea apărării antiaeriene ucrainene.
  • Rusia a încercat să depășească această problemă prin utilizarea din ce în ce mai frecventă a bombelor obișnuite dar pe care a montat elemente de planare care extind raza de acțiune. Aeronavele pot lansa aceste bombe de la mulți kilometri de ținte, dar încă nu au demonstrat o precizie constantă.
  • La începutul contraofensivei ucrainene din sud, din iunie 2023, elicopterele de atac rusești s-au dovedit eficiente. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, Rusia pare să fi fost mai puțin capabilă să genereze o putere aeriană tactică eficientă în sud.”

09:04 Oficialii ucraineni afirmă că apărarea lor aeriană a distrus 3.500 de ținte aeriene de la începutul invaziei și până acum.

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene ucrainene, colonelul Iurii Ihnat, a declarat că apărarea aeriană ucraineană a interceptat și distrus 3.500 de ținte aeriene, inclusiv 350 de avioane și elicoptere rusești, 1.200 de rachete de croazieră, inclusiv 13 rachete hipersonice rusești „Kinjal" X-47M2, și 24 de rachete balistice. (ISW)

Germania nu a trimis aproape nimic din ajutorul militar de 2,7 mld. euro promis

08:42Ministerul ucrainean al apărării a postat un clip în care le spune soldaților ruși că, dacă vor să trăiască, trebuie să se predea sau să fugă.

08:27 Sistemul de apărare aeriană al Rusiei a distrus o aeronavă de tip dronă deasupra districtului Ferzikovskyi din regiunea Kaluga, a afirmat luni Vladislav Șapșa, guvernatorul regiunii, pe Telegram. Regiunea Kaluga se învecinează la nord cu regiunea Moscova.

„Nu a existat niciun impact asupra populației sau a infrastructurii", a adăugat Șapșa. (Reuters)

08:08 Speranțe deșarte pentru Kiev? Berlinul a trimis o parte infimă din mega-ajutorul militar de 2.7 miliarde de euro promis Ucrainei

Campanie „de interdicție” contra logisticii ruse din sudul Ucrainei

08:01 Loviturile ucrainene asupra podurilor de pe rutele logistice rusești estențiale fac parte dintr-o campanie „de interdicție” axată pe crearea condițiilor pentru viitoarele operațiuni decisive de contraofensivă, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Un important blogger rus afiliat Wagner a susținut că loviturile ucrainene de duminică arată că forțele ucrainene încearcă metodic să izoleze forța rusă din sudul Ucrainei și să îi întrerupă logistica într-un mod similar campaniei ucrainene de interdicție din timpul contraofensivei din Herson.

Bloggerul a remarcat că apărarea rusă de pe malul vestic Niprului din Regiunea Herson s-a prăbușit în câteva zile după luni de lovituri ucrainene asupra logisticii și și-a exprimat îngrijorarea că situația s-ar putea repeta.

Loviturile ucrainene asupra punctelor de trecere din est vor perturba probabil transportul soldaților, proviziilor și echipamentelor rusești din Crimeea ocupată către operațiunile defensive rusești esențiale din vestul regiunii Zaporojie și din zona dintre regiunile Zaporojie și Donetsk pentru o perioadă de timp.

07:43 Șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Yermak, a declarat, despre reuniunea de la Jeddah: „Am avut consultări foarte productive cu privire la principiile-cheie pe care ar trebui să se construiască o pace justă și durabilă".

Yermak a afirmat că în timpul discuțiilor din Arabia Saudită au apărut puncte de vedere diferite, dar a fost vorba de „o conversație extrem de onestă și deschisă". El a mai spus că toate țările prezente au demonstrat un angajament față de principiile dreptului internațional și de respectul pentru suveranitatea și inviolabilitatea integrității teritoriale a statelor.

07:10 Ucraina a scos simbolurile sovietice de pe monumentul Patriei Mamă din Kiev. La mai bine de 17 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, simbolul Uniunii Sovietice a fost înlocuit cu stema naţională pe monumentul uriaş al Patriei Mamei din Kiev.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

-----------------