Rusia a atacat Ucraina vineri dimineață, vizând mai multe orașe. Bombardamentele vin la o zi după ce Kremlinul a declarat că salută orice lucru care ar putea aduce mai aproape sfârșitul conflictului din Ucraina atunci când a fost întrebat ce părere are despre convorbirea telefonică purtată cu o zi înainte între președintele chinez Xi Jinping și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Dar a spus că încă mai trebuie să atingă obiectivele „operațiunii sale militare speciale" în Ucraina.

Atacul rusesc cu rachete din Uman a ucis zeci de oameniFoto: Oleksii Chumachenko / AFP / Profimedia

SINTEZA ZILEI

  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Forţele Aeriene ale ţării sale au reuşit să doboare majoritatea rachetelor ruseşti – 21 din 23, referindu-se la atacurile cu rachete în urma cărora 25 de persoane au fost ucise.
  • Rusia are mulţi susţinători în SUA şi în Europa, care sprijină Ucraina în confruntarea cu armata rusă, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE.
  • Sistemele de artilerie autopropulsate Caesar, de fabricație franceză, furnizate de Danemarca au ajuns în Ucraina, a anunaț Oleksii Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei.
  • Comisia Europeană a anunțat vineri că a ajuns la un acord cu cinci state UE, printre care Polonia, România și Ungaria, pentru a garanta tranzitul cerealelor ucrainene, după interdicțiile de import impuse de mai multe dintre aceste țări și considerate „inacceptabile” de Bruxelles, relatează AFP.
  • Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat vineri un decret care mărește în mod oficial pedeapsa maximă pentru trădare la închisoare pe viață, ca parte a eforturilor de a reprima disidența după începerea războiului din Ucraina de anul trecut, relatează Reuters.
  • O analiză internă comandată de Amnesty International și care a fost scursă publicației New York Times a concluzionat că au existat deficiențe semnificative într-un raport controversat realizat de grupul pentru drepturile omului care acuza Ucraina că pune în pericol în mod ilegal cetățenii prin plasarea forțelor armate în zone civile, relatează The Guardian.
  • Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia trebuie să acționeze rapid pentru a contracara ceea ce el a numit „agresiunea economică” a Occidentului, adăugând că Moscova va extinde legăturile cu țările din Eurasia, Africa și America Latină, relatează Reuters.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 429, LIVE-TEXT:

01:20Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Forţele Aeriene ale ţării sale au reuşit să doboare majoritatea rachetelor ruseşti – 21 din 23, referindu-se la atacurile cu rachete în urma cărora 25 de persoane au fost ucise, potrivit News.ro.

”Dacă nu era aşa, statul terorist ar fi reuşit să facă mai multe victime, să ia mai multe vieţi. Şi asta dovedeşte, încă o dată, că putem opri teroarea şi salva oamenii doar cu arme. Apărare aeriană, aeronave moderne”, a subliniat el.

00:30Rusia are mulţi susţinători în SUA şi în Europa, care sprijină Ucraina în confruntarea cu armata rusă, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE, potrivit Agerpres.

23:53Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că interzicerea importului de cereale ucrainene de către mai multe țări europene are impact „distructiv”, subliniind că „oferă speranțe periculoase Kremlinului”, relatează CNN.

22:55Sistemele de artilerie autopropulsate Caesar, de fabricație franceză, furnizate de Danemarca au ajuns în Ucraina, a anunaț Oleksii Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei.

22:37Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că i-a cerut omologului său chinez Xi Jinping să ajute la readucerea copiilor transferați de Rusia din Ucraina, potrivit AFP.

22:12Comisia Europeană a anunțat vineri că a ajuns la un acord cu cinci state UE, printre care Polonia, România și Ungaria, pentru a garanta tranzitul cerealelor ucrainene, după interdicțiile de import impuse de mai multe dintre aceste țări și considerate „inacceptabile” de Bruxelles, relatează AFP.

21:40Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat vineri un decret care mărește în mod oficial pedeapsa maximă pentru trădare la închisoare pe viață, ca parte a eforturilor de a reprima disidența după începerea războiului din Ucraina de anul trecut, relatează Reuters.

21:09O analiză internă comandată de Amnesty International și care a fost scursă publicației New York Times a concluzionat că au existat deficiențe semnificative într-un raport controversat realizat de grupul pentru drepturile omului care acuza Ucraina că pune în pericol în mod ilegal cetățenii prin plasarea forțelor armate în zone civile, relatează The Guardian.

Motorina rusă continuă să circule pe piețele europene

20:05Un jurnalist ucrainean, care a lucrat anterior pentru BBC, a fost ucis luptând în prima linie, relatează The Guardian.

Oleksandr Bondarenko s-a oferit voluntar pentru apărarea teritorială a Ucrainei după ce Rusia a invadat țara în februarie 2022.

Mai târziu a devenit parte a armatei. Detaliile despre cum a fost ucis în acțiune nu sunt încă cunoscute, relatează BBC News.

Bondarenko, cunoscut sub numele de Sasha sau Sashko, a lucrat anterior la serviciul ucrainean al BBC, difuzând din capitala Kiev din 2007 până în 2011.

19:45Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia trebuie să acționeze rapid pentru a contracara ceea ce el a numit „agresiunea economică” a Occidentului, adăugând că Moscova va extinde legăturile cu țările din Eurasia, Africa și America Latină, relatează Reuters.

Totodată, Vladimir Putin a semnat vineri un decret care scutește contractele actuale cu țări și companii așa-zis „prietenoase” de la interdicția sa asupra vânzărilor de petrol rusesc impusă ca răspuns la plafoanele de preț, potrivit site-ului guvernului.

19:40Ucraina a anulat vineri o serie de alerte aeriene care au fost emise pentru o mare parte din estul și sudul Ucrainei și unele regiuni centrale, în urma atacurilor anterioare cu rachete rusești, care au ucis 24 de persoane, au declarat autoritățile.

19:30Motorina rusă continuă să circule pe piețele europene și spaniole” / Madridul deschide o anchetă

Guvernul spaniol a anunțat vineri deschiderea unei anchete privind posibila intrare pe teritoriul său a petrolului rusesc prin țări terțe, solicitând un răspuns european comun pentru a „consolida trasabilitatea” importurilor de combustibil, potrivit AFP.

19:14Ministrul irlandez al afacerilor externe, Micheal Martin, a adus un omagiu unui irlandez "cu principii clare" care a murit în Ucraina.

Finbar Cafferkey, din Achill Island, Co Mayo, era voluntar alături de armata ucraineană în apropiere de Bahmut când a fost ucis, potrivit Independent.ie.

"Cele mai profunde condoleanțe familiei Cafferkey pentru trista dispariție a lui Finbar. "Evident că era un tânăr cu principii clare. Gândurile și rugăciunile noastre sunt astăzi alături de familie”, a declarat Micheal Martin.

Bilanțul persoanelor decedate în Uman crește

18:48Fost premier francez și candidat la președinție, audiat în legătură cu relațiile sale cu Moscova

Fostul premier francez François Fillon, care a făcut parte la un moment dat din două consilii de administrație ale unor giganți ruși, va fi audiat pe 2 mai în legătură cu legăturile sale cu Moscova de către comisia de anchetă privind ingerințele străine, potrivit AFP.

18:34Vineri au fost emise noi alerte aeriene pentru o mare parte din estul și sudul Ucrainei și unele regiuni centrale, oficialii făcând apel la rezidenți să nu ignore avertismentele, relatează Reuters.

„Nu ignorați alertele”, a spus Andrii Iermak, șeful biroului președintelui Volodimir Zelenski, pe aplicația de mesagerie Telegram, la câteva ore după loviturile mortale cu rachete rusești, vineri, mai devreme.

18:04Două noi organisme consultative vor contribui la creșterea eficienței și transparenței Ministerului Apărării al Ucrainei, a declarat vineri ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, relatează Reuters.

17:45Bilanțul persoanelor decedate în Uman a crescut la 20, dintre care trei sunt copii, a anunțat ministrul de Interne Igor Klimenko, potrivit Ukrainska Pravda.

„În urma unui atac cu rachetă al armatei ruse asupra unei clădiri cu nouă etaje din Uman, 20 de persoane au fost ucise, alte 18 au fost rănite, 9 dintre ele se află în spital”, arată site-ul Ministerului ucrainean al Afacerilor de Interne.

17:35Kremlinul minimalizează afirmațiile potrivit cărora ar putea pregăti un test cu arme nucleare

Kremlinul a minimalizat afirmațiile potrivit cărora Rusia s-ar putea pregăti să efectueze un test cu arme nucleare, potrivit Sky News.

Lynne Tracy, ambasadorul SUA în Rusia, a declarat pentru ziarul Kommersant la începutul acestei săptămâni că Rusia este singura țară care vorbește despre o posibilă reluare a testelor nucleare.

17:24Șeful Administrației Militare a Regiunii Cerkasî, Igor Tabureț, a anunțat trei zile de doliu în regiune, după ce o rachetă rusă a lovit un bloc cu mai multe etaje în Uman, în dimineața zilei de 28 aprilie, provocând moartea a cel puțin 17 persoane, relatează Ukrainska Pravda.

Ucrainenii au început antrenamentele pe tancurile Leopard 1

17:10Peste 100 de militari ucraineni au început antrenamentele pe tancurile de luptă Leopard 1 săptămâna aceasta, a declarat ministrul german al apărării Boris Pistorius pentru publicația spaniolă La Vanguardia, relatează Kyiv Independent.

Livrarea a 80 de tancuri ale modelului mai vechi Leopard va începe în a doua jumătate a anului 2023, a spus ministrul într-un interviu publicat pe 28 aprilie.

Germania a livrat deja Ucrainei 18 tancuri moderne Leopard 2 și aproximativ 40 de vehicule de luptă de infanterie Marder, a confirmat Pistorius.

16:54Ministerul de Externe al Spaniei l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru un videoclip distribuit pe conturile de socializare ale ambasadei, care înfățișa în mod fals trupe spaniole luptând în Ucraina, relatează AFP și Guardian.

16:22 Au fost confirmate 17 decese în orașul Uman în urma loviturii cu rachete rusești vineri dimineața, au declarat oficialii, relatează CNN și BBC.

„Salvatorii au scos încă două cadavre de sub dărâmături, ridicând numărul total la 17 civili uciși de ruși în Uman”, a declarat Igor Tabureț, guvernatorul regiunii Cerkasî, pe aplicația de mesagerie Telegram. „Operațiunea de salvare continuă.”

Numărul morților după loviturile ruse cu rachete de croazieră și drone a urcat la 19, potrivit CNN. Celelalte două victime au fost o femeie și copilul ei de doi ani la Dnipro.

16:14Armata ucraineană a reacționat ironic vineri după-amiaza la informațiile potrivit cărora general-colonelul rus Mihail Mizințev, supranumit „Măcelarul Mariupolului” a fost înlăturat din funcție la ministerul rus al Apărării.

16:00Raidul cu rachete şi drone asupra Ucrainei efectuat de Rusia în noaptea de joi spre vineri a avut ca ţintă unităţile de rezervă ale armatei ucrainene, pentru a le împiedica deplasarea spre linia frontului, având în vedere contraofensiva pe care o pregăteşte armata ucraineană, a declarat Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.

15:40Ambasadorul Federații Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, va fi convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, pentru a i se cere explicații după „declarațiile denigratoare ale unor oficiali ruși la adresa țării noastre și Uniunii Europene”, potrivit TV8.Medvedev a spus că oficialii europeni de la Chișinău au vândut Republica Moldova României, iar Peskov a susținut că autoritățile moldovene iau decizii car vizează pierderea suveranității.

15:15Decizia Rusiei de săptămâna trecută de a anula „Olimpiada războiului" care se ținea anual din 2015 încoace ar putea fi legată de lipsa de tancuri care au fost „măcinate” în cadrul ostilităților din Ucraina, sugerează Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de vineri.

15:00Președintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri o lege care permite revocarea cetățeniei rușilor naturalizați care „amenință siguranța națională”.

14:13Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat vineri Rusia să despăgubească Georgia cu circa 130 de milioane de euro pentru delictele comise în timpul conflictului din Osetia de Sud din 2008, însă decizia este mai degrabă una cu caracter simbolic.

Trupe rusești care au luptat în Ucraina vor defila de Ziua Victoriei, la Moscova

14:00VIDEO O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată cum armata rusă a deformat din nou realitatea când a anunțat victorios distrugerea unui blindat antiaerian Gepard de fabricație germană.

13:36Kremlinul a anunțat că trupe rusești care au luptat în Ucraina vor defila la paradă de la Moscova, pe 9 mai, pentru a marca aniversarea victoriei sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.

Sărbătoarea este una dintre cele mai importante din calendarul rusesc, care include de obicei un spectacol uriaș de echipamente militare în Piața Roșie și un discurs al președintelui Vladimir Putin.

13:27Ucraina finalizează pregătirile pentru contraofensiva mult-așteptată împotriva forțelor rusești și este în mare parte pregătită pentru aceasta, a declarat vineri ministrul apărării Oleksii Reznikov, transmite Reuters.

12:56General-colonelul rus Mihail Mizințev, supranumit „Măcelarul din Mariupol” din cauza acțiunilor sale pentru capturarea orașului-port, a fost înlăturat din funcția de ministru adjunct al Apărării.

12:35Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat după premierul Republicii Moldova Dorin Recean a anunţat că mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv președintele Vladimir Putin, sunt pe o listă neagă și nu au voie să intre în țară. Fostul preşedinte rus a spus că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României.

Dronele iraniene folosite de Moscova au tehnologie furată din Occident

11:39„Măruntaiele” dronelor folosite de Moscova arată că Teheranul utilizează tehnologie furată de la cea mai mare economie europeană

Conflict Armament Research (CAR), o organizaţie cu sediul în Marea Britanie care investighează componentele armelor, a stabilit că dronele Shahed-136 vândute Rusiei de către Iran sunt propulsate de un motor bazat pe tehnologie germană, care a fost achiziţionată în mod ilicit de Iran în urmă cu aproape 20 de ani.

11:04FOTO O hartă care arată pozițiile ucrainene din orașul Bahmut și una din urmă cu 8 săptămâni arată incompetența armatei ruse sau incapacitatea sa de a desfășura operațiuni moderne.

10:28O navă rusească specializată în operaţiuni submarine a fost reperată lângă conductele Nord Stream în Marea Baltică cu câteva zile înainte de exploziile misterioase care au avariat gazoductul, a informat armata daneză.

09:57După bombardamentele rusești de vineri dimineață care au ucis cel puțin nouă persoane în Ucraina, ministrul rus al apărării a declarat că adevăratul scop al aliaților occidentali în Ucraina este de a „atinge strategic" Rusia, potrivit The Guardian.

Agenția de știri de stat RIA a relatat că Serghei Șoigu a declarat că Occidentul urmărește, de asemenea, să reprezinte o amenințare pentru China și să își mențină propria poziție de monopol.

„Aproape toate" țările membre NATO și-au desfășurat acum capacitățile militare împotriva Rusiei, a declarat Șoigu.

Un nou atac masiv asupra Ucrainei

09:49Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacul masiv asupra civililor și a promis că Rusia nu va scăpa nepedepsită pentru bombardamentele rusești departe de linia frontului.

„Această teroare rusă trebuie să primească un răspuns corect din partea Ucrainei și a lumii. Și o va face. Fiecare astfel de atac, fiecare rău împotriva țării și poporului nostru aduce statul terorist mai aproape de eșec și pedeapsă, nu invers, așa cum cred ei. Nu vom uita nicio crimă, nu vom lăsa niciun ocupant să evite responsabilitatea”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram.

09:04Rusia a pierdut 189.460 de soldați de la începutul invaziei, susține armata ucraineană. Numai în ultima zi, 540 de militari ruși au fost uciși. De asemenea Moscova a pierdut îîn ultimele 24 de ore și 18 sisteme de artilerie, 6 drone și 3 vehicule blindate de luptă, susține Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

08:43Premierul Republicii Moldova Dorin Recean a declarat joi seară că există o listă neagră cu cetățeni ruși, printre care se numără și președintele Vladimir Putin, care nu au voie să intre pe teritoriul țării, relatează TV8.

08:00 În jurul orei 4 dimineața, forțele ruse au atacat Ucraina cu avioane strategice Tu-95 din Marea Caspică, a declarat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Apărarea aeriană a distrus 21 din 23 de rachete de croazieră X-101 sau X-555 ce au fost lansate asupra orașelor ucrainene. Rușii au folosit și două drone, distruse și acestea.

07:48Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care permite deportarea ucrainenilor din teritoriile ocupate care refuză să ia cetățenia rusă, a anunțat joi presa rusă de stat, potrivit Kyiv Independent.

07:33Rusia a atacat vineri dimineața devreme mai mullte orașe din Ucraina, inclusiv capitala Kiev și din regiunile centrale și sudice, iar cel puțin două persoane au fost ucise, potrivit presei și oficialilor, informează Reuters.

Jurnalistul italian rănit la Herson „a ignorat” avertizările armatei ucrainene

06:12Jurnalistul italian rănit într-un presupus atac rusesc la Herson ”a ignorat avertizările Armatei ucrainene”, potrivit Comandamentului Operaţional Sud al Armatei ucrainene, citat de CNN.

01:50 Volodimir Zelenski, în mesajul transmis joi seară: „Deportarea copiilor ucraineni e unul dintre elementele complet premeditate ale încercării Rusiei de a şterge identitatea poporului nostru”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță că la Strasbourg a fost adoptată joi o rezoluţie prin care se recunoaşte deportarea de către Rusia a copiilor ucraineni drept o dovadă a genocidului. „Vom continua să lucrăm pentru reîntoarcerea tuturor copiilor ucraineni deportaţi şi pentru pedepsirea Rusiei”, a subliniat Zelenski.

01:25Un soldat rus recunoaște că a tăiat gâtul unor prizonieri de război într-o "convorbire interceptată" - Ucraina

Serviciul de securitate al Ucrainei susține că a interceptat o convorbire telefonică în care un soldat rus recunoaște că a ucis prizonieri de război.

Conversația, raportată de SBU pe Telegram, implica faptul că soldatul descria cum tăia gâtul prizonierilor de război după ce extrăgea informațiile de care avea nevoie.

„Trebuie să înjunghii o persoană. Dar aceasta nu este prima dată pentru mine. Oamenii care sunt prizonieri de război... nu are rost să îi păstrăm. Pentru că de la ei obținem toate informațiile. Nu are rost să îi reținem. Aici... trebuie să ne debarasăm de ei", potrivit Sky News.

00:50Un centru social destinat găzduirii locuitorilor din oraşul Mariupol, care au fugit după ce localitatea a fost distrusă şi ocupată de armata rusă, a fost inaugurat joi la Dnipro, relatează corespondentul Agerpres.

La inaugurarea căminului, care adăposteşte 127 de persoane, dintre care mai bine de trei sferturi sunt femei şi copii, au luat parte atât primarul oraşului Dnipro, Boris Filatov, cât şi cel din Mariupol, Vadim Boichenko.

„Vreau ca noi, cu toţii, să înţelegem cine sunt aceşti oameni. Sunt oameni care au trecut prin toate greutăţile războiului. Avem aici o refugiată care a fugit din Mariupol cu trei copii. Avem şi refugiaţi care s-au mutat din Doneţk în Mariupol şi noi atunci îi numeam noii cetăţeni ai Mariupolului, iar astăzi mulţi dintre ei deja s-au refugiat în alte regiuni. Sunt mulţi refugiaţi, împrăştiaţi prin toate regiunile. De aceea, noi a trebuit să oferim refugiaţilor noştri din Mariupol ceea ce au ei nevoie, adică de un acoperiş deasupra capului. (...) În total, aici au fost cazate astăzi 35 de familii sau 127 de oameni, dar la rând pentru un loc de cazare mai stau 333 de familii sau aproximativ 1.000 de oameni”, a afirmat primarul din Mariupol, Vadim Boichenko.

Înainte de război, Mariupol a avut aproape 500.000 de locuitori.

00:16 Industria rusă a dronelor ar putea ajunge în curând la peste 11 miliarde de euro

Un plan de stimulare a producției de drone ar putea însemna că industria din Rusia va valora în curând la peste 11 miliarde de euro, a declarat Vladimir Putin.

Rusia s-a bazat până acum pe vehiculele aeriene fără pilot Shahed, de fabricație iraniană, în atacurile sale asupra Ucrainei, dar anul trecut președintele Putin a anunțat un plan de dezvoltare pe opt ani, potrivit Sky News.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Un soldat rus recunoaște că a tăiat gâtul unor prizonieri de război într-o "convorbire interceptată". Serviciul de securitate al Ucrainei susține că a interceptat o convorbire telefonică în care un soldat rus recunoaște că a ucis prizonieri de război. "Trebuie să înjunghii o persoană. Dar aceasta nu este prima dată pentru mine. Oamenii care sunt prizonieri de război... nu are rost să îi păstrăm. Pentru că de la ei obținem toate informațiile. Nu are rost să îi reținem. Aici... trebuie să ne debarasăm de ei".
  • Putin ordonă crearea unor muzee dedicate conflictului din Ucraina. Președintele Vladimir Putin a ordonat guvernului rus să înceapă să lucreze la crearea unor muzee dedicate ofensivei în curs a Moscovei în Ucraina, potrivit AFP.
  • Generalul Oleksandr Sîrski, considerat cel mai temult comandant ucrainean în urma succeselor repurtate în cursul războiului, a contrazis direct evaluările a numeroși analiști militari occidentali care afirmă că orașul Bahmut din estul Ucrainei nu ar avea o importanță militară semnificativă.
  • De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, 14.000 de soldați ucraineni au fost pregătiți în Marea Britanie și apoi au plecat pe linia frontului, a declarat Andrew Murrison, subsecretar parlamentar britanic pentru apărare.
  • Cum și-a făcut unul dintre cei mai sancționați ruși firmă în Marea Britanie / Decorat de Putin. O firmă din Marea Britanie ar fi fost înregistrată prin interpuși pe numele unui oficial rus, Volodimir Saldo, la cinci luni după ce numele acestuia a fost adăugat pe o listă de sancțiuni, potrivit The Guardian. Saldo a lucrat în numele Rusiei în regiunea ocupată Herson, unde a devenit șeful administrației regionale de ocupație
  • Consiliul Europei: Transferurile de copii ucraineni reprezintă un „genocid”. Transferul forțat de copii ucraineni în Rusia echivalează cu un „genocid”, a declarat joi Consiliul Europei într-o rezoluție adoptată de Adunarea sa parlamentară formată din 46 de țări, potrivit AFP.
  • Donețkul controlat de Rusia în estul Ucrainei se confruntă cu o criză de apă, potrivit unui oficial. Aprovizionarea cu apă în partea ocupată de Rusia a regiunii ucrainene Donețk este periculos de scăzută, potrivit lui Denis Pușilin, șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk.
  • Înainte de alegerile din Turcia, Putin îşi declară susţinerea pentru Erdogan, un lider cu „obiective ambiţioase”. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat un sprijin puternic joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, care se confruntă luna viitoare cu alegeri prezidenţiale şi parlamentare dificile, salutând un lider cu „obiective ambiţioase”.

------------------

Evenimentele de joi privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro