Bărbați înarmați au împușcat mortal sâmbătă 11 persoane la o bază militară, a anunțat Ministerul rus al apărării, în cea mai recentă lovitură dată forțelor președintelui Vladimir Putin de la invazia din Ucraina.

Expoziție dedicată Regimentului Azov, la Kiev, UcrainaFoto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

07:28Articolul LIVE cu evenimentele de luni poate fi găsit aici

Sinteza zilei de duminică

  • Președintele Zelenski a spus că o situație „foarte dificilă” persistă în regiunile de est Donețk și Luhansk, cu „cele mai grele” lupte în apropierea orașului Bakhmut.
  • Oficialii pro-ruși din Donețk, care rămâne sub controlul separatist rusesc, au acuzat Ucraina pentru un atac cu rachetă care a provocat daune semnificative primăriei orașului.
  • Peste 30 de așezări din Ucraina au fost lovite de atacurile rusești în ultima zi, potrivit armatei ucrainene.
  • Armata ucraineană a mai spus că numărul estimat al rușilor uciși de la începutul războiului a ajuns la 65.000.
  • Două școli din sudul regiunii Zaporojie au fost distruse de atacurile rusești.
  • Ucraina a reușit să-și mențină stabilitatea energetică după atacurile rusești de săptămâna trecută care au vizat părți cheie ale infrastructurii sale, a declarat premierul ucrainean Denîs Șmîhal.
  • Rusia este „probabil incapabilă să producă muniții avansate la ritmul în care sunt cheltuite”, potrivit ultimei evaluări de la Ministerul britanic al Apărării.
  • Oficialii americani și aliați din securitate cred că Iranul a fost de acord să furnizeze Rusiei rachete sol-sol și drone de atac destinate utilizării în Ucraina.
  • Ministerul apărării din Belarus a declarat că puțin sub 9.000 de soldați ruși vor fi staționați în Belarus, ca parte a unei „grupări regionale” de forțe pentru a-și proteja granițele.
  • Soldații ruși l-ar fi ucis pe dirijorul ucrainean Iuri Kerpatenko în casa sa, după ce acesta a refuzat să participe la un concert în Hersonul ocupat.
  • Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul în SUA, a declarat că Rusia continuă să efectueze „deportări masive și forțate” de ucraineni, care „probabil echivalează cu o campanie de curățare etnică deliberată”.
  • Sărăcia din Ucraina a crescut de zece ori de la începutul războiului, a declarat un oficial de vârf al Băncii Mondiale.
  • Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat că este de datoria aliaților NATO și a altor țări responsabile, inclusiv China și India, să „trimită Rusiei un mesaj foarte clar și decisiv că nu ar trebui să ia în considerare utilizarea armelor nucleare în acest conflict"
  • Ministrul israelian pentru Diaspora, Nachman Shai, spune că a venit timpul ca Ucraina să primească ajutor militar de la Israel, în contextul informațiilor că Iranul se pregătește să trimită rachete balistice Rusiei, relatează Kyiv Independent.

Cele mai importante informații de duminică, ziua 235 a războiului din Ucraina, LIVE-TEXT:

22:47Aproape 30.000 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse au trecut frontiera României de la debutul războiului din Ucraina, în luna februarie, dar doar câteva sute au rămas pe teritoriul nostru, potrivit Poliției de frontieră citată de Știrile ProTV, relatează News.ro.

21:54Unele spitale din Germania se confruntă cu un risc în creştere de faliment din cauza costurilor ridicate ale energiei, a atenţionat ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, citat duminică de dpa, relatează Agerpres.

21:29Ministrul israelian pentru Diaspora, Nachman Shai, spune că a venit timpul ca Ucraina să primească ajutor militar de la Israel, în contextul informațiilor că Iranul se pregătește să trimită rachete balistice Rusiei, relatează Kyiv Independent.

20:40Soldații ruși au împușcat un muzician ucrainean în propria casă, după ce acesta a refuzat să participe la un concert în Hersonul ocupat, potrivit ministerului culturii de la Kiev, relatează The Guardian.

20:06Statele Unite nu vor face nicio distincţie în răspunsul lor în cazul în care Rusia va folosi orice formă de armă nucleară în războiul său cu Ucraina, a declarat, duminică, consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan la CNN, potrivit News.ro.

Întrebat dacă SUA ar trata aşa-numita utilizare "tactică" a unei arme nucleare - doborârea unei ţinte mici sau detonarea în Marea Neagră, de exemplu - în mod diferit faţă de atacurile la scară largă, Jake Sullivan a răspuns: "Utilizarea unei arme nucleare pe câmpul de luptă din Ucraina este utilizarea unei arme nucleare pe câmpul de luptă din Ucraina".

El a adăugat: "Ideea că există cumva diferenţe de utilizare în acest caz, cred că este o idee periculoasă".

"Din punctul nostru de vedere, credem că este de datoria Statelor Unite, în colaborare cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO şi cu alte ţări responsabile din întreaga lume, inclusiv cu ţări precum China şi India, să trimită un mesaj foarte clar şi decisiv Rusiei că nu ar trebui să aibă în vedere utilizarea armelor nucleare în acest conflict", a continuat Sullivan.

19:09 Ministerul ucrainean al Apărării distribuie un clip video care ar arăta cum a reușit țara să reconstruiască clădirile avariate de bombardamentele rusești de la începutul războiului.

18:33 Ucraina a reușit să-și mențină stabilitatea energetică după atacurile rusești de săptămâna trecută care au vizat părți cheie ale infrastructurii sale, a declarat premierul ucrainean Denîs Șmîhal, relatează The Guardian.

17:38O convorbire interceptată de Serviciul de Securitate al Ucrainei între un soldat rus și soția sa arată modul de organizare a liniilor trupelor Rusiei pe front și cum funcționează „trupele-barieră” care trebuie să împuște deținuții recrutați dacă încearcă să fugă, relatează Ukrainska Pravda.

Iranul se pregătește să trimită rachete Rusiei

16:46Ministerul belarus al Apărării a declarat, duminică, că aproape 9.000 de soldați ruși vor fi staționați în Belarus, ca parte a unei „grupări regionale” de forțe pentru a-și proteja granițele, relatează Reuters.

16:15Iranul își întărește angajamentul de a furniza arme pentru atacul Rusiei asupra Ucrainei, potrivit oficialilor americani de securitate americani și oficialilor militari aliați. Astfel, potrivit oficialilor, Teheranul ar fi fost de acord să trimită în secret nu numai drone de atac, ci și ceea ce unii oficiali au descris ca fiind primele rachete sol-sol de fabricație iraniană destinate utilizării împotriva orașelor ucrainene și a trupelor, relatează Washington Post.

16:00Forțele rusești au lovit duminică Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk, de peste 30 de ori cu artileria și de 50 de ori cu lansatoare multiple de rachete Grad, a declarat șeful adjunct al biroului prezidențial Kyrylo Tymoshenko, potrivit The Kyiv Indepedent. Șase persoane au fost rănite, dintre care două au avut nevoie de spitalizare.

Oficialul ucrainean a declarat că țintele Rusiei în oraș au inclus Palatul Culturii, o școală, o cafenea, zone industriale și substații electrice.

Polonezi au „anexat” ambasada Rusiei la Varșovia într-un protest care condamnă războiul

15:50Direcția principală de informații a ainisterului ucrainean al apărării spune că oferă 100.000 de dolari recompensă pentru prinderea lui Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor din Donețk, care ar fi plecat să lupte în războiul din Ucraina, transmite Ukrainska Pravda.

15:20Un înalt oficial NATO a avut un schimb de replici foarte sincere cu un diplomat chinez în legătură cu eșecul Chinei de a condamna invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a provocat tensiuni legate de război în cadrul unei conferințe internaționale despre Arctica, relatează Bloomberg.

14:49Rusia susține că a respins eforturile trupelor ucrainene de a avansa în regiunile Donețk, Herson și Nikolaev și susține că forțele sale au provocat pierderi semnificative împotriva armatei ucrainene, precum și distrugerea a trei obuziere M777 de fabricație americană, potrivit Reuters. Rapoartele de pe câmpul de luptă nu au putut fi verificate

De asemenea, Rusia a declarat că a continuat atacurile aeriene asupra unor obiective militare și energetice din Ucraina, folosind arme ghidate cu precizie cu rază lungă de acțiune.

14:29Două școli din sudul regiunii Zaporojie au fost distruse în urma unor lovituri rusești, a declarat guvernatorul regional, Oleksandr Starukh, transmite The Guardian.

Starukh a declarat că o școală din satul Vozdvizhivka a fost "aproape complet distrusă" după ce a fost lovită de două rachete. O a doua școală din satul Dobropilla a fost distrusă. Guvernatorul a adăugat că nu au existat victime în urma atacurilor.

13:50VIDEO Protest inedit la Varșovia. Polonezii au „anexat” ambasada Rusiei

Gazprom amenință că nu va mai face livrări dacă prețul la gaz va fi plafonat

13:21Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat duminică că planurile de plafonare a prețului exporturilor de gaze rusești ar duce la oprirea livrărilor, reluând o amenințare similară a președintelui Vladimir Putin, transmite Reuters.

13:02Ministerul ucrainean al apărării a publicat imagini din regiunea Donețk în care se văd tranșeele de lângă orașului Bakhmut, unde infanteriștii ucraineni le țin piept trupelor rusești, asemănându-le cu cele din bătălii din Primul Război Mondial.

12:20Locuitorii din Berdiansk, oraş ocupat de ruşi din regiunea Zaporojie, spun că explozii puternice se aud duminică până la periferie, transmite agenția ucraineană de presă RBC.

Exploziile au avut loc, cel mai probabil, pe teritoriul unor foste întreprinderi agricole, zone industriale pe care rușii le folosesc pentru a depozita echipamente militare şi muniţi.

12:13Adjunctul lui Lavrov acuză că războiul din Ucraina a început la București. Viceministrul rus de externe Alexander Grushko a acuzat NATO că a pornit războiul din Ucraina, iar totul s-a declanșat la summit-ul din 2008, care a avut loc la București, unde s-a decis ca Ucraina și Georgia să devină membre ale alianței militare, potrivit TASS.

2.000 de soldați ucraineni se vor antrena în Franța

11:352.000 de soldați ucraineni vor urma un antrenament în Franța care va dura câteva săptămâni, a declarat ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, pentru cotidianul Le Parisien, citat de The Kyiv Independent.

11:18Rusia probabil că este incapabilă să producă muniție avansată în ritmul în care o consumă, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de duminică dimineață.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, atacurile masive ale Rusiei asupra Ucrainei, cum a fost cel din 10 octombrie, micșorează stocurile de rachete cu rază lungă de acțiune ale Rusiei.

11:00 Un consilier al președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că cei doi voluntari care au deschis focul asupra camarazilor într-o bază militară din Belgorod au comis atacul în urma unei discuții despre religie, potrivit The Guardian.

10:50 Rusia a pierdut 65.000 de soldați de la începutul invaziei, afirmă Statul Major General al Ucrainei.

Rusia acuză Ucraina că a bombardat cu HIMARS clădirea administrației din Donețk

10:11Bombardamentele forțelor ucrainene au avariat clădirea administrației orașului Donețk, capitala regiunii Donețk, a declarat duminică administrația orașului impusă de Rusia, transmite Reuters.

09:30 Niciun civil nu a fost ucis în atacul de la o bază militară din regiunea rusă Belgorod, dar mulți soldați au fost uciși sau răniți, a declarat duminică guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, potrivit Reuters.

"Un eveniment teribil s-a întâmplat pe teritoriul nostru, pe teritoriul uneia dintre unitățile militare", a declarat Gladkov.

"Mulți soldați au fost uciși și răniți ... Printre răniți și morți nu se află niciun locuitor din regiunea Belgorod".

Gladkov nu a precizat câți soldați au fost uciși. Agenția de știri de stat RIA a citat Ministerul Apărării care a declarat că 11 persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite.

08:37Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că trupele sale vor învinge forțele rusești indiferent pe cine trimite Vladimir Putin să lupte, precizând că militarii ucraineni au operațiuni active în mai multe zone ale frontului.

”Operaţiunile active continuă în diferite zone ale frontului. O situaţie foarte dificilă rămâne în regiunea Doneţk şi regiunea Lugansk. Cea mai grea este direcţia Bakhmut, ca şi în zilele anterioare. Ne menţinem poziţiile. În general, în est şi sud, facem totul pentru a-i face pe ocupanţi să simtă că nu au nicio perspectivă. Indiferent pe cine trimit să lupte împotriva noastră, se va termina tot cu o înfrângere pentru ei”, a susţinut Zelenski. (news.ro)

08:30 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că pierderile Rusiei în ceea ce priveşte soldații ucişi se apropie de 65.000, acesta fiind numărul ruşilor care ”şi-au dat viaţa pentru posibilitatea ca o mână de oameni de la Kremlin să ignore realitatea”, notează news.ro.

08:20Rusia a bombardat în noaptea de sâmbătă spre duminică orașul Nikopol, rănind un civil. Peste 40 de obuze rusești au fost trase în Nikopol, a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentyn Reznichenko, transmite The Kyiv Independent.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Cel puțin 11 persoane au fost ucise și 15 rănite la un teren de antrenament militar din regiunea Belgorod din sud-vestul Rusiei, când doi voluntari au deschis focul asupra camarazilor, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
  • Elon Musk a anunțat că SpaceX va continua să plătească pentru internetul prin satelit Starlink în Ucraina, la o zi după ce a sugerat că nu ar putea continua să finanțeze proiectul.
  • Rusia a continuat să încerce să lovească infrastructura energetică a Ucrainei, dar forțele lui Vladimir Putin nu par să se fi bucurat de un succes semnificativ. Cu toate acestea, o rachetă a avariat grav o instalație energetică cheie din regiunea Kiev, iar 10 rachete și patru drone au lovit locații din orașul Zaporojie din sud-estul țării.
  • Un depozit de combustibil din regiunea rusă Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a luat foc sâmbătă după un bombardament, a declarat guvernatorul acesteia, fără a preciza originea bombardamentului.
  • Iranul a respins din acuzațiile că a furnizat Rusiei arme „pentru a fi folosite în războiul din Ucraina”.
  • Rusia a continuat să încerce să lovească infrastructura energetică a Ucrainei. O rachetă a avariat grav o instalație energetică cheie din regiunea din jurul capitalei Ucrainei și 10 rachete și patru drone au lovit locații din orașul Zaporojie, din sud-estul Ucrainei.
  • Potrivit proiectului Hajun din Belarus, ministerul rus de externe confirmă reechiparea aeronavelor Su-25 din Belarus pentru a transporta arme nucleare.
  • Un depozit de combustibil din regiunea Belgorod din Rusia, care se învecinează cu Ucraina, a luat foc după un bombardament, a declarat guvernatorul său, fără a preciza originea bombardamentelor.
  • Primii soldați ruși care vor face parte din forțele comune Moscova-Minsk au sosit în Belarus, a anunțat ministerul Apărării din Belarus.
  • Rușii încercau să îi momească pe ucraineni să voteze anexarea la Rusia cu „uniforme militare” rusești pentru copii
  • Președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, l-a criticat pe președintele rus Vladimir Putin
  • Armata Rusiei a pierdut 6.000 de echipamente de la invadarea Ucrainei
  • Mulți rezerviști ruși chemați să lupte în Ucraina sunt probabil nevoiți să își cumpere propriile veste antiglonțUn ofițer al Serviciului de Securitate al Rusiei (FSB) și un membru al grupului de mercenari Wagner au cerut azil în Franța și vor furniza mărturii pentru a face lumină asupra crimelor de război ale Rusiei în Ucraina

--------------

Evenimentele de sâmbătă au fost LIVE aici pe HotNews.ro