La alegerile prezidențiale din Franța ce au loc duminică vor participa nu mai puțin de 12 candidați dar sondajele de opinie arată că „jupiterianul” Emmanuel Macron și „cocoșul galic” Marine Le Pen se vor duela cel mai probabil pentru sufletul țării în turul doi. Iată tot ce trebuie să știi despre scrutinul prezidențial francez.
The New York Times notează că războiul din Ucraina a dominat știrile în Franța și a eclipsat în mare parte campania electorală.
Președintele în exercițiu Emmanuel Macron a fost acuzat de opozanți că și-a folosit statutul de lider pe timp de război și de diplomat-șef al Europei după retragerea din politică a cancelarului german Angela Merkel pentru a evita să-și înfrunte direct oponenții și să participe la o dezbatere cu ei.
Dar cursa s-a deschis recent cu Marine Le Pen venind pe un val subit de popularitate, liderul dreptei radicale reușind cu succes să evite subiectul fierbinte al războiului din Ucraina, date fiind declarațiile sale anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia din trecut.
Miza alegerilor prezidențiale din Franța în 2022
Franța, o țară cu o populație de peste 67 de milioane de locuitori și teritorii peste mări este a șaptea cea mai mare economie a lumii, cea mai vizitată țară din lume, unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și o putere nucleară.
Parisul un membru fondator al Uniunii Europene și un jucător cheie în elaborarea politicilor blocului comunitar.
Următorul președinte al Franței va trebui să ajute țara să navigheze prin cele două mari probleme cu care Europa se confruntă în prezent: invazia barbară a Rusiei în Ucraina, care a strămutat milioane de oameni ajunși acum la porțile UE, și redresarea economică post-COVID-19, marcată de supraîncălzirea lanțurilor de aprovizionare și scumpiri generalizate.
Chiar dacă forțele de dreapta au câștigat în mare măsură războaiele culturale ale Franței în ultimii ani, sondajele de opinie arată că majoritatea francezilor sunt preocupați acum în primul rând de creșterea costului de trai.
Viitorul lider de la Palatul Élysée va trebui de asemenea să jongleze cu alte probleme mai pe termen lung care îi preocupă pe alegători, cum ar fi tranziția la energie verde a țării, sustenabilitatea modelului său generos de beneficii și asistență socială, temerile legate imigrație și locul islamului în Franța.
Deziluzia generală față de politică a devenit, de asemenea, o sursă majoră de îngrijorări, The Guardian citând sondajele de opinie care arată că prezența la vot pentru alegerile prezidențiale din 2022 ar putea fi cea mai mică din ultimele decenii.
Fostul președinte francez Jacques Chirac, ultimul care a câștigat două mandate (FOTO: Patrick Kovarik / AFP / Profimedia Images)
Puterile pe care le are președintele Franței
Președinții francezi au puteri formidabile la dispoziția lor, mult mai mari decât majoritatea liderilor occidentali, cu mai puține controale și echilibre care limitează puterea executivă în alte țări.
De exemplu, articolul 16 din Constituția Franței permite președintelui să guverneze prin decret pentru o perioadă limitată de timp în circumstanțe excepționale. Această prevedere „nucleară” a fost folosită însă o singură dată, de președintele Charles de Gaulle în timpul războiului din Algeria, între 23 aprilie și 29 septembrie 1961.
Prim-ministrul Franței, în calitate de șef al guvernului, joacă un rol important în sistemul constituțional, la fel ca și parlamentul. Însă președintele, care numește prim-ministrul, stabilește o mare parte din agenda Franței.
Întrucât Franța este o republică prezidențială, spre deosebire de premierii britanici sau cancelarii germani, care sunt aleși de partidele care controlează cele mai multe locuri în Parlament, președinții francezi sunt aleși direct de popor pentru mandate de cinci ani.
La scurt timp după alegerile prezidențiale, Franța revine la urne pentru a vota reprezentanți în Adunarea Națională, cea mai puternică din cele două camere ale parlamentului de la Paris, unde mandatele durează cinci ani, la fel ca în cazul președintelui.
Deoarece alegerile prezidențiale și parlamentare au loc în același an pe un ciclu electoral de 5 ani, probabilitatea ca francezii să voteze deputați care susțin noul președinte ales crește considerabil, ceea ce înseamnă că liderul de la Palatul Élysée nu trebuie să-și facă griji atâtea griji ca alți șefi de stat occidentali cu privire la tulburări interne ale partidului lor sau la alegeri legislative intermediare.
În 2017, de exemplu, partidul La République En Marche! fondat de Macron în urmă cu doar un an câștiga alegerile parlamentare alături de aliații de la Mișcarea Democrată, obținând 350 din cele 577 de mandate din Adunarea Națională, la două luni după ce Emmanuel Macron și-a adjudecat președinția.
FOTO: Blondet Eliot / Abaca Press / Profimedia Images
Emmanuel Macron, „jupiterianul” președinte al Franței
Fostul bancher de investiții și ministru al Economiei devenea în 2017, la vârsta de doar 39 de ani, cel mai tânăr lider al Franței de la Napoleon Bonaparte, Financial Times notând că, spre deosebire de alți lideri de la Paris, Emmanuel Macron și-a propus cu adevărat să schimbe Franța, dar că până acum mai degrabă doar a îmbunătățit-o.
Macron, care a afirmat odată în mod faimos că i-ar plăcea să conducă precum Jupiter, a relaxat piața muncii, ușurând angajările și concedierile, măsuri care au contribuit la reducerea șomajului de la 10% la 7,4%, cel mai scăzut nivel din 2008 și aproape de ținta de 7% care părea fantezistă când a stabilit-o în urmă cu 5 ani.
Legea sa privind „moralizarea politicii” a redus corupția, oprindu-i pe politicieni să angajeze rude sau să cheltuiască bani în numerar după bunul plac, printre altele. În domeniul educației el a înjumătățit numărul de elevi în numeroase școli din zonele sărace.
Sondajele de opinie arată că legea împotriva radicalizării islamice promovată de Macron se bucură de o largă susținere într-o Franță traumatizată de uciderea profesorului Samuel Paty, atacurile teroriste de la Bataclan și asupra redacției revistei Charlie Hebdo.
Controversatul pașaport sanitar adoptat de parlamentul de la Paris ca parte a strategiei lui Macron de „enervare” a nevaccinaților au făcut ca Franța să aibă o rată de vaccinare anti-Covid mai ridicată decât vecinele Germania și Marea Britanie dar i-au atras și numeroase antipatii liderului francez.
Iar izbucnirea războiului din Ucraina a pus sub semnul întrebării judecata lui Emmanuel Macron care milita în urmă cu doi ani pentru redeschiderea „dialogului strategic” cu Rusia și clama că NATO se află în moarte cerebrală. Nu a fost singurul atac al lui Macron la adresa Alianței Nord-Atlantice.
Războiul criminal declanșat de Vladimir Putin pare să-i fi provocat liderului francez, cel puțin declarativ, o schimbare de 180 de grade, însă rămâne de văzut în ce măsură Franța, țară care nu duce lipsă de sentimente anti-NATO, va trece cu vederea aceste scăpări ale sale.
Dat ca sigur în turul doi în sondajele de opinie, Emmanuel Macron va încerca pe 24 aprilie să devină primul președinte francez după Jacques Chirac care va obține un al doilea mandat la Palatul Élysée.
FOTO: Lionel Bonaventure / AFP / Profimedia Images
Marine Le Pen, „cocoșul galic” care s-a reinventat
The Guardian scrie că după un deceniu petrecut încercând să detoxifice imaginea de extremă dreaptă a partidului pe care l-a preluat de la tatăl ei, Le Pen a atins în această săptămână cele mai înalte cote de popularitate în sondaje de la intrarea sa în politică.
Sondajele de opinie nu arată doar că aproape sigur va ajunge în finala din turul doi împotriva lui Macron pe 24 aprilie, dar că a redus semnificativ decalajul față de președintele francez.
Un sondaj Ifop a alarmat tabăra lui Macron încă de la începutul săptămâni, arătând că diferența dintre cei doi candidați favoriți a ajuns la 53% față de 47%, cea mai mică marjă înregistrată de la începutul campaniei și mult mai mică decât când a învins-o cu 66% în 2017.
Un alt sondaj realizat de Atlas Politico și citat sâmbătă de The Independent arată că diferența între Emmanuel Macron și Marine Le Pen ar fi de doar 1%: 50,5% și 49,5%.
Oponenții politici încă denunță partidul Rassemblement National al lui Le Pen ca fiind rasist, xenofob, antisemit și anti-musulman dar sondajele arată că, în timp ce societatea a respins-o cândva (la fel ca pe tatăl ei) drept „diavolul” Republicii, percepția publicului asupra ei s-a schimbat.
Candidatura surpriză a lui Eric Zemmour, despre care majoritatea analiștilor se așteptau că va împărți voturile dreptei radicale, a avut efectul contrar. „S-a întâmplat ceva destul de uimitor în timpul acestei campanii. Radicalitatea lui Eric Zemmour a înmuiat imaginea lui Marine Le Pen”, afirmă Bruno Cautrès, politolog la Universitatea Sciences-Po din Paris.
„Este mai puțin radicală pentru mulți alegători, arată mai puțin agresivă decât Eric Zemmour, are mai multă respectabilitate”, explică acesta.
Politico notează că, în timp ce Macron era ocupat să discute cu președintele rus Vladimir Putin și să se întâlnească cu liderii mondiali, Le Pen și-a continuat campania în „La France profonde” (Franța profundă), discutând despre problemele vieții de zi cu zi, cum ar fi prețul combustibilului și puterea de cumpărare a oamenilor.
„Le Pen a făcut o campanie de proximitate, vizitând o mulțime de orașe și sate mici. Călătoriile ei nu au fost foarte mult acoperite de presa națională, dar au avut un mare ecou în presa locală”, afirmă Mathieu Gallard, director de cercetare la firma de sondaje Ipsos, adăugând că „a dat o impresie de apropiere, ceea ce este foarte important pentru alegătorii francezi”.
În loc să se concentreze pe probleme legate de migrație și securitate, Le Pen și-a perfecționat platforma economică și și-a construit campania pe reducerea costului de trai. „Ea s-a rupt cu adevărat de stilul campaniilor ei anterioare și al campaniile tatălui ei. Ea a făcut o campanie concentrată pe puterea de cumpărare și nu pe migrație și securitate”, afirmă Gallard.
Iar un sondaj realizat de Harris Interactive săptămâna aceasta arată că, potrivit alegătorilor francezi, Le Pen este mai credibilă decât Macron atunci când vine vorba de garantarea puterii lor de cumpărare.
10
11
